1946

Iarna se dă greu dusă din Deltă, bat vânturi grele aruncând peste deţinuţii de
drept comun blesteme reci..Luchin Ghinescu are cămaşa ruptă în două locuri pe
spatele-I mare cât o zi de vară..Ridică cu uşurinţă balotul aruncându-l pe mal cu
uşurinţă..Din punctul ăsta de vedere, e cel mai dotat..Cel mai bun , ferindu-se cu
abilitate în a lua bătaie..Ştie cât şi cum, are puterea de a-şi hotărî singur soarta într-
o lume grea, văduvită de moralitate şi principii..În plus, a priceput iute că e mai
bine să bată decât să fie victimă..Berlinu, ţiganul de aproape doi metri, se ţine
mereu în spatele lui aşteptându-l să greşească..Nu se suportă reciproc, doar se
acceptă , ferindu-se unul de altul ca de ciumă..Ceva mai târziu, Berlinul ţinea în
braţe un individ mic de statură , sfrijit, speriat, îl săruta pe gât pregătindu-se să-l
ducă într-un loc mai dosit..Nu era prima data când uriaşul făcea acest lucru: cei noi
veniţi nimereau în braţele lui largi , nimănui păsându-i de ce se întâmpla pe
parcurs..Şi cine ar fi avut curaj? Berlinu era cuţitar din neam în neam , de prin
Craiova, Valea Luncii, un loc cunoscut pentru asemenea specimene..

Cum am zis,ţinea individul în braţe, acesta scâncea ca un căţelus de câteva

săptămâni cerându-I iertare ţiganului..Apoi îl văzu pe Luchin ceva mai aproape;

-Dacă mă salvezi, te scot de aici! Dacă mă salvezi..Dacă..

Berlinul îl aruncase pe un sac de ciment cu spatele în sus mormăind ca un urs

înfometat, aproape că nefericitul nu mai avea nici un petec de haină pe el..

-Salvează-mă! N-auzi? Eu te pot scoate de aici! Nu mă lăsa!

Dintr-o mişcare , ţiganul se lăsă peste el acoperindu-l , moment în care Luchin îl

ocni cu putere în cap..Năucit , se ridică de jos pornind agale către agressor , cu
mâinile mari gata să facă totul praf în jurul lui..

-Te ..omor..io…tu .. tu..

Luchin prinse parul cu mâna dreaptă , îl ridică la nivelul umerilor rotindu-l.Dacă

nu-l dobora, slabe şanse să scape..Aapoi se mişcă puţin lateral, lemnul veni peste
mâinile strânse ale ţiganului.Nici un effect..Parcă ar fi dat într-un perete..Încercă
din nou, tot făr’ de efect ..Ce era de făcut? Se aplecă, luă pumnul de nisip şi-o
zvârli în aer spre ochii individului.Din instinct, celălalt îşi duse mâna la ochi ,
momentul prielnic să-l lovească din nou şi din nou..Dar tot nu cădea..Se aplecase
ceva mai mult în faţă dar tot degeaba..

Din spate, se auzi un zgomot de fâşâit, biciul gardianului se înfăşură de gâtul

nefericitului strângându-l cu putere..Căzu..

-Tu! Da, tu! Treci la stâlp! Treci la stâlp, paştele şi grijania mă-tii!! Treci!

Maiorul Lungu, un ins subţire ca un arac de fasole , scoase funia.Luchin se

pregăti s-o încaseze..Lungu bătea cu funia şi cu parul după cum avea chef..De data
asta vroia funia împletită…

Strânse din dinţi pregătindu-se pentru lovitură, în fapt strângea stâlpul cu putere
gândindu-se la una alta..Cum căzuse el în apa rece a Mureşului în 43, cum Ion
Trofin îl salvase ori Anica Trofin avusese grijă de el..Viaţa la stâna boierului, viaţa
trăită în Bucureşti printre borfaşi şi criminali.Apoi aici..

Dar lovitura nu veni, nici atunci , nici mai târziu..Lungu dispăruse, acum în faţa lor
stătea un individ solid, îmbrăcat în nişte haine ciudate,verzi, cu stema sovietică pe
căciulă..

-Tovarăşe colonel, alegeţi-vă! Avem cea mai bună marfă! Zise unul din gardieni
întinzându-I o cană cu tărie..Doar marfă de calitate!

-Ăsta de jos, cum îl cheamă? Ce a făcut de ajuns aici? Arătă spre Berlin..Îl vreau
la baracă..

-Scoală! Scoală mă! N-auzi? Scoală! Scoală-te putoare! Scoal’! Scoial’! Tu’ţi
famelia!

Luchin fu ridicat de jos , pus pe picioare, împins spre cameră.Acolo nu-l băgă
nimeni în seamă, nici măcar masa de seară n-o primi.Însă , cum întunericul
devenise stăpân, se vârî sub pătura scorţoasă.Somnul nu –l vizită nici el, stătea
acolo cu faţa în sus , transpirat de parcă fusese ore întregi într-o saună.Vedea cu
ochiul minţii căderea în apă, frigul ca un cuţit, patrula germană gata să-l
prindă.Moartea sub unda lichidă, Apoi mâna întinsă, salvarea din
infern..Săptămâni întregi nu ştiuse pe ce lume se află, dormea, transpire, visa
monştri marini mâncându-l de jos în sus..Apoi viaţa în Bucureşti printre ruine,
foamea şi fuga..Siguranţa îl urmărea pe acea stradă gata să-l prindă şi probabil l-ar
fi dat pe mâna Gestapoului..O mai păţiseră mulţi din celula de partid..Odată ajunşi
pe mâna nemţălăilor , nu mai exista nici o scăpare..

Zbaterea din patul vecin îl trezi de tot..Cineva gemea înfundat , se auzeau zgomote
uşoare, parcă şi ceva rugăminţi..Din instinct, îşi căută bucăţica de tablă pe care o
ascuţise mai zilele trecute, o strânse cu putere în mâini..Dacă Berlin încerca ceva,
avea să-l taie ca pe porc..

Zgomotul încetă, umbra crescuse în dreptul patului mişcându-se încet spre

următorul..Luchin era pregătit..Odată ajuns lângă el, văzu mâna mare cu unul din
degete lipsă.Berlin!Îl căuta să se răzbune! Era pregătit!

Dintr-o mişcare rapidă , îmfipse lama în piciorul agresorului, acesta urlă ca o

fiară.De jos, Luchin lovi de două ori în vintre reuşind să-l culce….Dar nu se opri
aici, dădea într-una în sacul de carne transformându-l în ceva diform..Şi pentru
prima dată în viaţă simţi o plăcere nebună..Să vadă sânge! Să ucidă! Nu mai era
doar o necessitate, devenise o plăcere..Să ucidă!

Desigur, carceră, cutia mica din tablă în care abia intra un câine mai mare.Avea să
tremure acolo zile întregi gândindu-se la multe..Taică-su mort pe front , slugă la oi
câţiva ani, nopţile petrecute cu Ilena fata ciobanului, apa..Ura apa din tot sufletul!
Dealurile colindate cu Anica, fata mijlocie a lui Ion..Ochii ei, trupul, fâstâceala ,
nervii că n-o putuse prinde în braţe cum le prinsese pe altele..

-Ahhh!! Scăpa un oftat înghesuit acolo în cutie, suflând în pumni..Aaaah!!! Te

prinz io!! Te prinz io!! Te prinz io!!

Bărbatul îl privy pe Luchin de sus în jos, îl căută la dinţi cum se caută un cal de
vânzare.Apoi lovi cu pumnul în umerii lui..Mormăi ceva, se întoarse spre şoricelul
din faţa lui zicându-i:

-Ce să fac mă cu ăsta? Că nu-I bun să alerge dupe bandiţi! E mare! Aare faţă de
prost! Io vreu unu deştept! Că buruguii e hoţi! Trebuie prinşi!

-Tovarăşe maior, e bun la bătaie! Să bată burgui! L-am văzut cum l-a pus la
pământ pe Berlinu! E bun!

Maiorul se întoarse spre Luchin apucându-l de falca dreaptă:

-Ia zi mă! O să omori burgui? Ha? Ia zi? Ţi frică de ei? Ia zi? Bă! Nu poţi să eziţi
auzi tu? Nu poţi cu ei!

Toamna..1946

În pragul toamnei, vremea nu se schimbase foarte mult, nici multă uscăciune

dar nici căldură..Adia aşa un aer molcom peste sat, un miros uşor de fum şi linişte
de parcă toţi dispăruseră care încotro , sub lumina moale a soarelui.O vreme ,
vedeai care încărcate cu cucuruz, ori câte un viţel alergând bezmetic în căutarea
mamei, a laptelui matern..Copii , îl goneau de la uger lovindu-l uşor cu nuiaua,
animalul pătat pufnea , ridicând botul în sus ca şi cum ar fi vrut să zică: noh , amu
ce-mi şi cu ăştia? Ei nu ştiu că foamea-i mai mare?..Nefericitul venea din nou pe
partea opusă într-o încercare de păcălire, de data asta, biciul stăpânului lovea cu
sete..Şi nu era loc de întors..

-Di boală! Ni la el! Ni! Di Batore! Di!

Mai la vale, moara lui Linu, măcina cu spor , trecută de apele adunate, scuturată şi
prăfuită după cum arăta şi morarul.Un ins înalt, solid cu două mâini mari de te
apucau , bine nu avea să-ţi fie..

-Mă Gheorghe! Mă? Stai o ţâră! Stai să-ţi zâc! Stai!

Gheorghe se coborî de pe loitră, vacile se opriseră la semnul lui din buze.Un ţâţiit
numai de ele ştiut..

-Zâua bună!Scutură pălăria de piciorul drept uitându-se lung spre apa bulucită în
valţuri..

Aprinse o ţigară, fumul se duse peste capul lui destrămându-se în mii de fire
albastre..

-Te-ai gândit? Dai pământul la colectivă?Că mă tot bate la cap bolundu’ ăla!
Întrebă Linu rotind uşor braţul..Io’ fac ce faci şi mitale..Dacă dai, dau şi io, dacă
nu.nu…C-or zâs că o să avem pâine şi pace după războiu..Aşa o zâs regele..Pâine
şi pace..
-Nu dau nic! Mârâi Gheorghe strângând biciuşca în mâna dreaptă! Nu dau nic
odat’! Să mă lase în pace! N-am ce! E pământu’ primit de tata de la tată-su! N-am!

Linu se uită lung la el aprobând din cap apoi plecă.Se întoarse pe jumătate zicându-
i:

-Nu dau nică odată! Că n-am ce! N-am ce da!

Asta fu de dimineaţă, spre prânz , Gheorghe se trezi în curte cu Luchin..Îmbrăcat în

haine noi, strânse pe corp, o uniformă albastră şi-un chipiu cu stema comunistă
direct în frunte ..

-Vreau să vorbesc cu tactu! Une-i? Că vreu să-I zic freo două! Une se ascunde
cantoru’? Tre’ să dea pământu’ la colectivă..Trebuie! Musai!

Gheorghe îl privi de jos în sus apoi pufni..Arăta ca un bărzoi în hainele alea, cu

picioarele-I subţiri şi burtoiul mare, cu capul rotund ca un pepene , faţa plină de
riduri adânci..

-Cată-l la biserică, acolo-l găseşti! Şi nu mă mai bate la cap cu prostii! Te-ai dat cu
roşii! Să nu mai vii la mine cu de astea că pun corbaciul pe tine m-auzi tu?

Luchin nu-i mai zise nimic, plecă iute oprindu-se doar în uşa bisericii.Preotul Gliga
plecase, Ion aranja lumânările, ştergea un scaun probabil murdărit de un copil..

-Cantore!? Cantore? Aice te ascunzi diavole? În casa bărbosului? Ce l-aş mai trage
io’ de barbă! Mamă! Mamă! Vino cu mine! Hai că-I bai cu vaca! Hai!

Îl luă brutal de umeri ducându-l spre ieşirea din biserică apoi aproape că-l aruncă
în maşina ivită de nicăieri:

-Te deportez în Bărăgan! Aşa e ordinul! Porneşte mă! Daaar! Dacă semnezi! Te las
acasă! Hai că ştii să scrii! Hai că nu eşti prost! Semnează!

Maşina porni în viteză străbătând satul dintr-o parte în alta..Luchin se străduia din
răsputeri să-l convingă, bătrânul refuzându-l de fiecare dată..La final, opri maşina
aruncându-l în marginea Murăşului:

-Treaba ta! Eu am timp! Tu n-ai! Şi nu uita ce ţi-am mai zâs! Anica e a mea!
Numai a mea! De cumva o dai, te tai ca pe porc! Mână mă! Viu iară!
Ion reveni cuminte acasă, Lucreţia îl lăsă în pace ştiindu-i necazurile.Pe zi ce
trecea , devenea tot mai posomorât, mai negru la faţă..

-Tre’ să dau pământul la colectivă , zise el ceva mai târziu.Sunt prea bătrân să mă
lupt cu ei..Nu mai pot! M-am săturat! Mă Gheorghe!? Une-I mă Anica? Că io n-am
văzt-o de câteva zile!

-Umblă bezmetică peste dealuri! Zise Gheorghe strunind cu mare greutate iapa..De
când s-a întors bolundu’ e numa’ dupe el! Afurisită muiere!

-Mânce-l să-l mânce cum puteam eu să-l las aclo! Să crape! L-am şters la fund ca
pe copilul meu! Şi el? Vine şi mă ameninţă?

Spre seara de miercuri, ploaia se abătu furioasă măturând totul în cale.Un

vuiet sinistru se auzea venind din amonte, ţipete ,apoi puhoiul de apă aruncă din
mal în mal ; lemne, coteţe de găini, un căţel prins între unde, chiar o viţică
curajoasă ce se opri mirată în dreptul porţii Trofinilor.Udă, privea mirată în dreapta
şi în stânga neştiind ce e cu ea, încotro s-o ia..Apoi un lemn marelovi malul drept,
se puse dea curmezişul blocând şi mai mult curgerea..

Ion desfăcu iute poarta lăsând apa să-şi facă de cap, Lucreţia aduna disperată
găinile, cloştile cu pui şi purceii..Striga cât putea de tare către Anica şi Iuliana:

-Ieşiţi afarăă! Ieşiţi că vine unda peste vooi!! Ieşiţi bolundelor că vine viitura!!

Doar Iuliana , fata mijlocie ieşi, Anica nu era de găsit.Apa se aduna în peretele
casei lovindu-l sub geam , o mâzgă puturoasă din tot felul de adunături cu un miros
de-ţi muta nasul..

-Doamne feri-ne! Dă Ghiţă drunu’ la cai! Să nu stea legaţi!

Gheorghe desfăcu iapa din lanţ apoi o bătu uşor pe crupă cu mânzul lipit de
ea..Odată ieşită în curte necheză , dispărând din raza lor vizuală..Şi ce ploaie –I
mai dădea!

Cât vedeai cu ochii, apă, noroi şi animale moarte, mai ales găini..Raţele şi gâştele
păreau imune în toată povestea lichidă..Cei ce apucaseră să-şi salveze din vietăţi o
făcuseră iute, alţii nici case numai aveau..Cădeau ca nişte piese de domino sub
unda ritmică sfărâmându-se..cu zgomot şi durere..
Această imagine . le fu întipărită celor ce noaptea trecură prin tot felul de spaime
ascultând mugetul apei, strigătele de disperare, jalea şi gândul cănu mai au
nimic..Măcar că cineva bătuse clopotele la biserică cu ore bune înainte de viitură..

Ploaia încetă spre prânz, apa se domoli puţin , u soare fierbinte tolănindu-şi razele
prin noroaie şi dărâmături..

-Nimic! Nimic! Zise Guţu aruncând cu noroi în poarta căzută.Nimic odat’! Nimic!

Casa îi căzuse într-o parte, mult spus casă, o adunătură din chirpici cu acoperişul
rupt pe alocuri, trei copii străvezii şi o femeie bolnavă , galbenă la chip ca o pară
pârguită..Nici Linu nu scăpase de necazuri , apa stricându-I bunătatea de moară,
alţii mai rău..

Ca şi cum răul nu fusese destul, dobaşul , se ivi pe drum lovind tare în

bucata de piele, strigând cât îl ţineau puterile:

-Tătă lumea! Ordin! Tătă lumea să vie cu mic cu mare la primărie! Tătă lumea!
Să vie cu mic cu mare la primărie la orele amiezii!! Ordin! Tătă lumea să vie! Să
nu lipsească nime’! Tătă lumea!

Ca nişte păpuşi stricate, porniră spre centrul satului călcând apăsat prin noroaie.Se
uitau pierduţi către platforma unde Gurbetea, primarul se urcase cu greutate
sprinjinit de doi ţigani.Pe treptele casei, în spatele platformei, Luchin fuma
ţinându-şi ţigara cu dreapta iar în stânga având un par..Lumea înconjură tăcută
ocupând spaţiul şi aşa strâmt între vale , drum şi curte..

-Noh! Or vinit tăţi? Noh! Zise Gurbetea clătinându-se..Or vinit tăţi? Da’ Rusan
une-i? Da Piu? Da’ Tentea? Une-i Tentea? Di ce mă-sa n-o vinit? Noh!

Luchin veni în faţă oprindu-se lângă platforma din lemn.Aruncă ţigara zicând
scurt:

-Trebe’ date cotele la stat! Musai! Căde nu-I bai! Îi bai mare!

În buza toamnei, pământul deveni bocnă. De încercai să-l loveşti cu

cazmaua, mai că săreau bucăţi tari cât un cap de copil , adevărate proiectile.Ca să
vorbim de proiectile, încă se găseau cu duiumul pe urmele trecerii războiului:
cartuşe, grenade, niscaiva puşti nemţeşti spre bucuria copiilor.Aruncau cartuşele în
foc aşteptând să vadă ce se petrece, Cartuşele săreau ca apucate lovindu-se de
trupurile mici, unii dintre ei murind pe loc..Ba chiar cel mai mare dintre ei , aruncă
o grenadă în Mureş, explozia aduse la suprafaţă o grămadă de peşti..

Votaţi partidul muncitoresc roman! Votaţi soarele!

Jos burghezia! Trăiască clasa muncitoare! Moarte fasciştilor!

În dreptul primăriei , forfota crescuse de dimineaţă.De la Alba şi Sebeş soseau
camioane cu muncitori, steaguri roşii, pancarte cu Stalin şi Ana Pauker..Muncitorii
se răspândiră prin sat dând de veste că azi, e ziua importantă.Trebuie să voteze!
-E vremea să ne luăm puterea în mâini , tovarăşi! Să scăpăm de grofi şi moşieri! E
de ajuns! Vrem pâine! Tractoare! Vrem electrică! Cât o să ne mai ţie în beznă?
Votăm soarele!
Unii dintre cei mai bătrâni , se întorseseră cu spatele, restul , priveau cu
plictiseală.După război, primiseră ceva pământ, regele le spusese că vor primi mai
mult pe măsură ce se înfăptuieşte reforma agrară..Acuma veneau comuniştii?
Că doar venise părintele Calomfir pe la ei , seara , zicându-le să nu creadă
nimic.Că-n URSS se tr ăieşte greu, că te paşte când vrei şi când nu vrei
închisoarea pentru două vorbe aruncate la întâmplare..Chiar şi la biserică le
povestise ce greu o duc culacii, cum îi vânează NKVDUL..
-Votaţi cu liberalii!! Cu ţărăniştii!! Dar nu cu roşii! Nu-I destul că s-au întors unii
schilodiţi de pe front tocmai din Siberia? Că mulţi îs dispăruţi şi acu’?
Cel mai dur se pomeni Linu.Retezase ţeava armei , ţinând-o acum sub o haină
mare.În dreptul primăriei scoase puşca descărcând-o în tablourile aranjate frumos
de Luchin şi încă vreo doi..Lumea speriată ieşi afară din clădire , Linu dispăruse
spre pădure..
Maşina de miliţie trecu iute de moară, opri.Din ea săriră trei indivizi cu bâte şi
pistoale..Cotrobăiră printre lucruri, negăsind pe nimeni plecară..Din nefericire,
părintele Calomfir era încă la biserică.Luchin îl luăde barbă înjurându-l:
-Paştele mă-tii!! Faci revolt ha? Ai votat cu liberalii? Ha? Faci revolt? Paştele mă-
tii!!
Îl lovi peste piept cu pumnul apoi cu picioarele până când neferictul căzu..Dar
Luchin nu se opri aici..Îl luă subsuiori urcându-l în clopotniţă unde, un sergent îl
ţinu drept:
-Ţine-l cum trebuie pe popă! Să bată clopotele în sat!Leagă-I bine funia aia de gât
că doar noi o să câştigăm alegerile!
Dimineaţa următoare , cei ce treceau pe drum aveau în faţa ochilor un om
schilodit , fără haine, un boţ de carne sângeriu..Careva-i tăiase urechea dreaptă,
nici ochii nu-I mai avea..Gheorghe veni repede cu un lepedeu acoperindu-l , cu
ajutorul lui Tudor îl aşezară pe o măsuţă în camera de la drum..Stăteau în jurul
mortului , incapabili să înţeleagă motivul unei crime oribile..Dar Ion Trofin
pricepuse:
-Urmăm noi..Dacă nu ne organizăm, urmăm noi..Lumea s-a schimbat şi bag de
samă că nu în bine..
Lumea începu să apară uşor, uşor apropiindu-se de masa cu pricina..Lucreţia ţinea
lumânarea în mâini plângând, se auzeau doar suspine..Dădeau roată uşor, atingând
trupul fără suflet apoi părăseau cu capul plecat locuinţa..Chiar şi Linu apăru
scrâşninnd din dinţi, jurând răzbunare..
-Or să ardă nişte case colea mai la vale..Care s-o înscrie la colectivă..Vă dau foc!
Care vă înscrieţi, o să ardeţi! Ca şobolii o să ardeţi!
Plecă spre pădure târâindu-şi agale piciorul drept, Lucreţia îl opri împingându-I în
braţe o pâine şi-o bucată de slănină:
-Noaptea , după orele unu să vii la şură, ai acolo loc de ascunzis..Şi las că o
scoatem noi la capăt! O să vie curând americanii! O să scăpăm de bolşevici!
-Ascundem fetele! Zise el încet strângând pita în braţe cum strângi un copil
mic..Ascunde-mi fetele! Să nu le găsească potera!
Femeia aprobă dând din cap apoi îşi făcu de treabă prin curte..Puţin după amiază,
prin sat se auziră strigăte, unul din copii Măriei lu’ Cupşa alerga ca un apucat din
poartă în poartă izbindu-se de lemne şi pietre:
-Or vinit americanii!!Or vinit în luncă! Da! Or vinit americanii!! O zâs unu’ din
deal să merem cât putem de iute cu steaguri şi căruţe , să-I primim! Tătă lumea
mere!
Un val de nebunie apucase de la biserică şi până dincolo de moară, ba mai la vale
printre casele ciobanilor.Doar baciul Tentea , un om mic de statură, aplecat de
spate pufnea ţinându-se într-un toiag :
-Or vinit americanii! Ducă-se pe pustie! Tocmai acilea în sărăcia asta..Amu noh,
le-oi da un deşti de racchie că altceva n-am..Numai belele..Nici haine n-am..Să mă
vadă rupt în c..r..Mă fac de râs..
Entuziaşti, năvăliră apucaţi în lunca Mureşului , în jurul unui avion micuţ, părăsit
la acel moment..Primul coborî din căruţă Găulea, apoi muieri-sa, copii..Din spate ,
a lui Ghionea cu familia, Guţu cu fetele şi nevasta ţinând un bidon mare cu
răchie..Copila avea şi un steag cu stema României..
-No une-s? S-or spăriat? Zise Guţu ridicând din umeri..Tre’ că vin de departe..Une-
s? Une-s?
Tot mai multe căruţe, oameni din satele vecine, feciori cu cai.Care cu tot ce
putuseră aduna.Dar spre ghinionul lor, din dreapta şi din stânga apărură camioane
militare cu soldaţi..În câteva minute , niciunul din ţărani nu scăpă..Soldaţii le
confiscară bunurile arestându-I pe loc..În cercul celor trei maşini , nimeni nu avu
vreo şansă de fugă..
octombrie
Maiorul Mircea Păunescu se aşezase pe unul din scaunele rămase goale. ,
nu-I mai ardea de nimic..Toată munca sa, toată alergătura, nopţile de veghe se
duseseră pe copcă.Cel mai de temut criminal al Bucureştilor, fusese eliberat dis de
dimineaţă..Nimeni nu-I spusese nimic, nici o explicaţie.Doar că Samuel Roitman
trebuia lăsat să plece..
-Somarul este cel mai periculos individ! A zis el agăţându-se de judecătorul de
caz..Aa ucis şapte femei! Şapte! A opta a scăpat mutilată! Cum se poate aşa ceva?
Individul interpelat s-a uitat lung la el ridicând din umeri:
-Ordin de sus! Partidul communist l-a cerut! Noi ce putem face? Nimic odată!
-Adică va ucide din nou? Alte femei? Păi dumneavoastră ştiţi şi ştiţi bine cum a
siluit-o pe fata aia! Cu bâta! Ştiţi bine ce-a putut face sadicul!
-Vă recomand să nu vorbiţi prea multe! Zilele acestea de decembrie, pereţii au
urechi şi mâini lungi..V-aş recomanda o vacanţă mai lungă, relaxare, undeva la
munte..Bună ziua!
Şi poate , maiorul ar fi plecat la munte, poate chiar ar fi ieşit la pădure sau alt
undeva..Dar în seara aceleiaşi zile , primi vizita generalului de brigadă Emanoil
Căbulea.Acesta coborâse din maşină pe una din aleile lăturalnice strecurându-se în
scara imobilului.Cunoştea locul, mai fusese cu ceva timp în urmă.Mircea Păunescu
se bucură văzându-l.Jucau şah înainte de război, tabinet, uneori , apucau să discute
teme politice, istorie sau ştiinţă medicale..De data asta, generalul era foarte abătut:
-Nu trebuie să fim văzuţi monşer.Securitatea a plasat agenţi peste tot.Abia mai pot
umbla..Am o veste foarte proastă.Omul nostrum de legătură, a fost ucis cu două
zile în urmă în satul său natal..Probabil ştim noi cine..l-a prins..Oftă.
Mircea deschise robinetul de apă, jetul se porni vijelios , creeind un zgomot de
fond deranjat pentru oricine ar fi ascultat..
-Părintele a fost ucis..Nici că se putea o veste mai tristă..Ce ştim de ajutorul
american? Ne-ar putea livra armament, logistică?
-Ne-au promis două echipe de desant şi echipament.Pentru zona noastră cu
condiţia să rezistăm până la anul în vară..Aatunci se preocnizează deschiderea unui
front în Balcani..Şi mai am o misiune de maximă importanţă! Salvarea regelui! Din
surse sigure, o echipă NKVD e pregătită să-l elimine pe rege..Nu mă pot gândi la
un om mai calificat decât dumneavoatră…
Luni dimineaţa, Arina Căbulea se pregătea să meargă la facultate.Mai avea
de susţinut examenele la chirurgie, plus un examen greu de tot la
microbiologie..Străbătu oraşul ferindu-se din calea prietenilor ruşi.Îi găseai peste
tot, la orice oră din zi şi din noapte , confiscând bunuri, ori agresând femei.Sub
ochii ei, văzuse zilele trecute un biciclist ucis doar pentru că refuzase să-şi lase
mijlocul de transport Pentru femeile tinere corvoada era mult mai mare\; hoarde de
indivizi tăbărau tâlhăroindu-le ori siluindu-le în clădirile aflate în jur..Aşa că se
strecură tremurând , până în holul facultăţii..Spre stupoarea ei , nici cursuri , nici
examene.Pe o bucată mare de hârtie unsuroasă scria cu litere mari, strâmbe:
-moarte fasciştilor! Moarte generalului criminal!
Începu să tremure mai tare la gândul că Emanoil avusese de suferit.Îl iubea pe
bătrân în ciuda faptului că n-o suştinuse absolut deloc în facultate.Încă de la
admitere, el, se rugase de toţi profesorii s-o cadă..Să nu se creadă că-I face vreun
favor..Dar ea intrase cu notă foarte mare , uimindu-i pe toţi..Chiar şi invidiosul de
frate-su , Ion , o chinuia , zicându-i:
-Eu nu trebuie să dau examene! Eu am carnet de partid! Eu o să intru la medicină!
Iar decrepitul ăla bătrân , n-are ce-mi face! Tu ce-o să faci? Că poate dă un rusnac
peste tine şi te lasă ruşinată! Medicină vrei tu? Daah! Plecă plângând..
Nici pentru bietul general în rezervă, acum medic , profesor la catedra
universităţii de medicină, lucrurile nu erau tocmai roz..În sălile de curs apăruseră
de ceva vreme ,indivizi ciudaţi, unii încălţaţi în cizme cu cojoace pe ei.Başca , nu
puteau scrie mulţi dintre noii studenţi..Puneau pe masa de scris bucata de slănină
cu pită sau mămăligă, scuipau şi râgâiau de –I venea bietului profesor să leşine..
-Trebuie să le dai numai zece! Primi ordinul într-o dimineaţă.Aşa-s directivele!
Numai zece! N-avem de ales! Trebuie să te supui!
Arina îl zări luni dimineaţa , lipit în uşa cabinetului , un lacăt mare bloca
intrarea.Plus că acelaşi mesaj scris pe uşă-moarte criminalului nazist! Moarte
burghezului criminal!Moarte! Jos criminalul nazist!
-Papa , ţi-au luat orele de chirurgie, nu te mai lasă să predai..Ce ne facem? Oare să
cerem audienţă la palatal regal? Oare ne-ar ajuta?
-Mă îndoiesc..Dacă-s reale informaţiile şi maiorul nu ajunge la timp, s-ar putea să
nu mai avem rege..Uite-o pe Anica! Poate ne ajută!
Porni vijelios spre ea strecurându-se printre oameni.O opri aproape de cancelarie,
Anica se uită la eacumva de sus:
-Ce cauţi tu aici? Nu ţi s-a spus că nu mai ai voie? Te-ai înscris în partid? Dacă
nu , e grav!
-Dar .. nu pricep.. de ce nu mai avem voie..De ce?
Anica plecase brat la brat cu Luchin într-o vervă mare..Arinei I se păru că
pământul şi-a luat viteză rotindu-se nebuneşte , abia se putu ţine de un perete..
-Trebuie să mergem acasă! Zise doctoral luând-o uşor de brat..Trebuie să ne
grăbim! Deja se uită unii cruciş la noi!
Plecară pribegi pe strada devenită neîncăpătoare.Acasă, nimeni, nici măcar
Ion..Dar asta nu conta..În casă era linişte, tăcerea dintre ei, conştientizarea
momentului.Aapoi zgomotul pe scări , loviturile puternice în uşă:
-Deschideţi! Securitatea statului! Deschideţi sau spargem uşa! Securitatea!
Cât ai zice peşte, patru indivizi solizi, roşcaţi , intrară în casă doborându-l pe
doctor la podea.Un altul dărâmă biblioteca aruncând pe geam zeci de cărţi, cursuri,
scrisori..
-Criminalul vine cu noi! Dumneavoastră tovarăşa , vă faceţi bagajele! Până mâine,
trebuie să plecaţi din locuinţă!
 Jilava
Pentru un om trecut de şaizeci de ani , Jilava e doar un pas mare spre moarte..Aerul
îmbâcsit , apa curgând pe pereţi, sunetele..Cobori într-o subterană insalubră printre
pereţi galbeni, scări ude , zgomotul apei picurate..N-ai timp să visezi, cineva te
impinge de la spate, ai ochii acoperiţi..
-Mişcă! Dreapta! Dreapta mă! Nu ştii care-I dreapta? Dreapta, paştele mă-tii!!
Îl loveşte peste cap cu bastonul , ăsta e doar un preambul..Să ne gândim că afarăe
luna februarie, căjos în hrube nici diavolul nu suportă frigul..Dar un bătrân gol
traversând infernal prin apa îngheţată? Aasta doar el o simte, noi doar ne
închipuim..Celula-I mica , făr’ de lumină, miroase a urină şi fecale.Încă patruzeci
de inşi , stau acolo spate în spate aşteptând.Un bec choir aminteşte doar de ideea
unei lumini..Aici n-ai nevoie de lumină, o ai în suflet..Gardienii şi-au pierdut-o la
intrare..Tu eşti doar un vas communicant..
Cum e afară? Au venit americanii? Ce ştii? Au debarcat în Grecia? Ce spun
ziarele? Ce se aude la radio? Ce fac ruşii? Au intrat în panică? Fug din ţară?
Le spui doar ce ai văzut , americanii n-au venit.Pe undeva, în inima ta , realizezi
cumva că ei nu vin..Doar nutreşti speranţa.Speranţa să te mai ţinăcâteva nopţi
întreg la minte.Căci până la urmă asta vrei la vârsta ta.Sărămâi întreg la minte,
moartea e aproape iar moartea prin trădare ţi se pare cea mai grea de dus..Poţi avea
zile grele, bătaie, umilinţe dar nopţi uşoare şi invers..Afli că mulţi rămân multilaţi
sufleteşte, eternitatea stă lipită pe perete..Un perete alb pătat cu ceva maroniu şi
nişte fire de păr..Loc de dat cu capul! Râde un ins odată gras.Din el n-a mai rămas
decât pielea burţii revărsată pe picioare în jos..Un fost preot, judecător, doctor sau
avocat..Loturi..
Prima anchetă e cu bătaie la testicule apoi current la mâini.Tremuri ca un apucat,
cazi, anchetatorul şi-a pus cămaşă nouă..Are mânecile suflecate..tu eşti doar
rană.Leşini de durere, faci pe tine..Nu e o ruşine să te umpli de fecale.Toţi o
fac..Aici semnul egal e pentru toţi ajunşi în anchetă..Sânge şi fecale, coaste rupte,
piele crăpată şi poezie.Da! Poezie! Poetul Demetriade scrie pe coji de săpun furat,
le memorează apoi te pune să reciţi cu intonaţie..Dar tu ai fost doctor, tu ai pus
oase la loc nu poezii..Apoi seara ,spate în spate, te întorci la comandă cum făceai
milităria..Ţi-a intrat în sânge, îţi aminteşte de ziua când ai ridicat steagul României
pe stadionul din Biudapesta dându-l jos pe cel sovietic..Mare mândrie să-l vezi
fluturând..Moarte..frig, foame..Credinţă…
Masa la ora şase dimineaţa.O bucată de mămăligă, un ceai din buruieni..Hârdăul
trebuie scos pe hol apoi golit..Te înveţi cu zgomotele, uşile au un sunet anume, nu
departe e celula condamnaţilor la moarte..În lanţuri! Şopteşte fostul avocat.În
lanţuri! Moartea e aproape! E pe noi! E aici! Auzi că s-a aruncat unu’ de la etaj?
Aauzi?
Luchin se aşeză la birou , îl ţinea pe Tudor Trofin în picioare , poate mai
mult să-l batjocorească.Un bărbat înalt, bine legat, ochi negri ca mura , păr creţ.Un
suspin pentru femeile din sat..
-Ia poziţia de drepţi când stai lângă mine! Zise el.Eu am fost avansat maior, tu ai
fost locotenent!
-Ai fost avansat la apelul bocancilor că nici armata n-o ai făcută! Răspunse Tudor
privindu-l de sus.Eşti doar un cioban cu 5 clase! Şi alea făcute vai mama lor! De
ce m-ai chemat aici? Eu mi-s dascăl, nu-mi pierd timpul prin Alba.
Celălalt se roşi până în vârful urechilor nemai zicând nimic..Răsfoia un dosar cu
tot felul de date:
-O să mai predai o când mi-oi vedea io ceafa! Eşti un criminal! Ai luptat împotriva
fratelui sovietic , trebuie să te arestez.Sau ar mai fi o soluţie: să-mi spui unde se
ascunde Linu Mişcoci..Hai că ştii.Că doar tu îi dai haine , mă-ta îi dă mâncare..O
să vă arestez pe toţi! Am deja un mort viu închis la Bucureşti, nu mai scapă.Iar
până moare , o să toarne.O să spună vtotul! Nu uita! Linu are o fată de câteva luni!
Cum o să crească? La orfelinat?
-N-am ce să-ţi spun..Nu stau să-l urmăresc..Pot să plec? Am treabă…N-am greşit
cu nimic.Am luptat pentru ţară! Tu nu! Tu doar ai profitat de ocazie! I-ai sucit
minţile Anicăi doar doar te vei răzbuna pen oi..Nu ţi-am greşit cu nimic! Cu nimic!
-Sunteţi chiaburi! Ori noi nu discutăm cu chiaburii!! Cu şerpii!!! Vă călcăm pe cap
ca să nu ne călcaţi voi!
Se ridică de la masa , scoase perechea de cătuşe rotind-o ca o morişcă.Apoi se opri:
-Pentru că sunt un om bun te las să alegi: Linu ori vin personal să te arestez..Tu
alegi!
-Pot să plec? Zise Tudor..Mă laşi să mă gândesc 2 , 3 zile , nu?
-Desigur! Desigur!
 Dragi cititori, aş dori să facem un exerciţiu de imaginaţie.Un prim exerciţiu
de imaginaţie Ne aflăm în anul de graţie 1947, e iarnă, 1948 bate la uşă furios,
negru , făr’ de ceva bun.Nimic luminos la orizont, nimic în spate, nimic în
faţă..Apartamentul are două camera micuţe, în prima, un tinerel la 22-23 de ani..O
haină militărească , căzută pe umeri,pe masa un măr tăiat în două..Tinerelul
priveşte în gol , din spate , radioul dat la minim şopteşte:
Partidul Muncitoresc Român salută abdicarea regelui! Poporul a învins!
Comunismul a învins! Mii de ţărani , muncitori, ceferişti, salute abdicarea
ultimului bastion al răului! Am învins hidra burgheză! Trăiască Partdiul
Muncitoresc Român!
-Ai făcut ce trebuie, zise femeia apăsându-l uşor pe umerii căzuţi.Zece mii
de studenţi scapă din închisoare.Aaltfel, ar fi fost ucişi..Ai făcut ce trebuie! Vom
pleca în Elveţia! Apoi mai departe..Ai făcut bine!
Aghitoantul , intră încet , şopti ceva femeii , apoi , se întoarse spre omul de la
masa:
-Sire, trebuie să plecăm! Maşina spre aeroport este gata! În nici două ore , veţi fi
departe..Să mergem! Să nu pierdem timpul!
În drumul ei şpre uşă , femeia avu un presentiment.În dreptul scării, patru indivizi
aşteptau.Şi nu păreau foarte prietenoşi..Dădu din cap, poate era doar un
presentiment..Poate erau doar nişte vedenii..Dar ea îi văzuse din geamul mare
apropiindu-se..De parcă vroiau să blocheze ieşirea..
-Mişa dragule , ceva nu e bine..Nu îmi plac bărbaţii de afară..Hai sănu plecăm azi!
-Dragă mamă , trebuie! Aşa e ordinul! Zise el aranjându-şi haina ..O să fie bine!
Dar lucrurile nu stăteau bine deloc..Indivizii, avansau spre uşă , gata să
intre.Aghiotantul îl împinse pe primul dintre ei , al doilea îl dovedi cu un pumn
doborându-l..Ce era de făcut? O femeie şi-un tinerel de 22 de ani în faţa a patru
inşi? Era un jaf? Doar el fusese regele! Cum de-l tratau aşa de rău?
-Am fost regele României! Cer respect! Încercă el să schimbe situaţia cumva.Ştia
că n-are nici o şansă , unul din inşi scosese un pistolet..
Apoi se auzi detunătura, cineva-i curăţa unul câte unul pe agresori obligându-i să
se retragă..Pentru moment se lăsă liniştea.Fostul rege îl trase uşor înapoi pe bietul
rănit încercând să-l panseze..
-Trebuie săieşim cumva, vor încerca din nou..Poate acel salvator să ne ajiute ..Dar
cum?
Veni întunericul, două maşini militare , se opriseră deja în faţa intrării, din ele
coborau inşi şi nu puţini..În acest ritm , cei din casă nu aveau nici o şansă..
Dar şansa veni când nu se mai aştepta nimeni.Şi asta printr-o femeie micăde statură
şi doi bărbaţi..Unul dintre ei era Gheorghe Trofin…
Acesta desfăcu crăcanele unei puşti mitraliere, introduce banda de cartuşe zicând
răguşit\;
-Majestate , treceţi în spatele meu.! Şi dumneavoastră stimabilă doamnă! Domnul
Maior Păunescu va închide cercul..Arina! Ţine aproape!
Porniră spre uşă, indivizii de afară rânjiră.Dar rânjetul se transforemă în durere
când gloanţele muşcară cu sete doborându-i..
-Sire , sunteţi un şofer bun.Mi-aţi demonstrate asta la Monte Carlo zise Maiorul
deschizând portiera .Urcaţi la volan! De restul ne ocupăm noi!
-Arina , dacă vom trăi , peste ani să spui copiilor că ne-a condus regele spre glorie!

Şi nimeni n-ar fi putut povesti mai bine decât Arina , fuga cu camionul
printr-un oraş bombardat cu doi ani în urmă ,plin de ruşi şi ruine..
Cine şi-ar fi închipuit un rege conducând ditamai camionul militar? Câtă
graţie! Ce putere de sine! Un aproape copil, căci la 22 de ani numai matur nu te
pot numi, un rege abdicat , o maşină mare, greoaie, făcută doar pentru transport
muniţie , luptându-se să ajungă în legaţia britanică.Şi până la urmă am reuşit! Se
uitau englezii la noi miraţi, incapabili să scoată vreun sunet..Un rege coborând
din camion! O regină mamă! Film sonor cu happy end! Stăteam acolo lipiţi de
gard privindu-i cum se duc , ultima fărâmă de regalitate..Iar noi? Pentru noi,
urma doar închisoarea ..Nu exista altceva..
A doua zi , vuiau ziarele, ruşii cereau dreptate, englezii jubilau.Mai tăcut aşa
dar jubilau..Iar noi trei aşteptam un deznodământ..Într-un fel, eram hotărâţi..Cea
mai grea cale!
-Plecaţi la Berna ! A zis aghiotantul având încă pe frunte semnul loviturii..Regele
vă cere să participaţi activ la rezistenţa armată! Deseară , văvom aranja un
transport special!
-Aş vrea să-l msi văd pe rege încă odată! Să-I strâng mâna pentru curajul avut..M-
aţi putea introduce?
-Din păcate, sau din fericire , regele a plecat noaptea trecută.A părăsit
România.Prietenii casei regale s-au asigurat că nu vor mai exista probleme legate
de transport.Tocmai de aceea , veţi pleca spre Berna! Vă rog să vă bucuraţi de
această zi odihnindu-vă căci la noapte cu siguranţă nu veţi putea.O zi bună
domnilor!
Berna
Linişte, câteva picături de apă, o clădire somptuoasă situate în oraşul vechi,
nu departe de râul Aare..Multe poduri traversând apa molcomă, un aer de burg
cosmopolit mustind a viaţă bună..
-Aici mi-ar place să trăiesc.Zise Arina luându-l de brat pe maior..E aşa de frumos!
E aşa de linişte, porumbei, apa asta..
-Cine te zoreşte să pleci? Aici , totul se mişcă într-un ritm ardelenesc, râse maiorul
strângându-I braţul mai tare..Şi mi-e foame! Hai să mergem! Poate Gheorghe a
rezolvat problema noastră..Haidem!
Alergau ca nişte copii pe străduţele înguste , Gheorghe se odihnea pe una din
bănci..Scăpase basca lângă spătar, la picior jos..
-Heei!? Ai rezolvat? Te-au primit? Zise maiorul ridicând basca pe bucata lungă
de lemn..Spune-mi că totul e rezolvat! Nu ne lăsa asa!
Gheorghe Trofin se întoarse încet către ei privindu-I agale..Părea obosit, îi crescuse
barba cât unui călugăr..
-Nu..Am venit degeaba aici..Nu ne pot ajuta.Sau mai bine zis , nu vor..Totul ţine
de partea americană.Iar asta , mă depăşeşte..Reprezentatul lipseşte, e bolnav..Şi din
câte aud , va pleca , dacă n-a plecat deja spre Statele Unite.Ce e de făcut?
-Ar mai fi o soluţie..Să plecăm în Statele Unite! Să cerem! Să ne luptăm! Nu putem
ceda aşa! Sări Arina scuturându-l cu putere
-I-am scris scrisoare majestăţii sale , i-am explicat.O veche cunoştinţă , încearcă
să ne facă rost de bilete de avion spre New York..Nu ştiu ce altceva să mai fac!
Timp pierdut!
-Nu ne lăsăm! Eu mi-s Arina Căbulea, nu cedez! Mor , dar nu cedez! Vreau ajutor
pentru România!
 Asta avea să le spună câteva săptămâni mai târziu pe un aeroport micuţ, la
marginea New Yorkului.Reuşise cumva , săfacărost de bilete, se circula încă greu
şi scump dar ea reuşise..
-Nu ne lăsăm! Inelul cu diamant al mamei a făcut minuni! Ce v-aţi face voi făr’ de
mine? Îl strângea în braţe pe Boby Păunescu-fostul maior, îl trăgea de urechi, se
lipea de el şoptindu-i tot felul de dulcegării..L-am păstrat cu sfinţenie!!!
Dar apoi , veni prima dezamăgire.Partea americană şovăia,Că n-au arme destule,
că-s dificil de transportat, că răbdarea-I o virtute , mai ales pe pământ american..
-Tară plină de pistoale , incapabilă să ne ajute! Suntem nişte..Eu cu mâna goală nu
mă întorc!
Gheorghe începu să lipsească tot mai mult.Nu că la început îi simţiră cumva
lipsa.Doreau doar să se iubească în mica lor cameră , din hangarul dezafectat după
război..
-Plecăm la noapte! A zis într-o seară ploioasă Gheorghe intrând ca o furtună
înăuntru…Am făcut rost de avion, pilot şi armament! Faceţi-vă bagajele!
.Plouă de rupe , cad picuri grei peste pista aerodromului , fâşii lungi de apă
se scurg blocând intrările şi ieşirile.Avionul de mici dimensiuni a rămas acolo gata
de plecare sub valul intens de vânt şi apă..
-Dacă nu plecăm acum , nici că n-o mai facem! Dimineaţă ar trebui săfim
undeva în Italia..Apoi mai departe..Ori aşa..
Arina fugea iute la baie, începuseră greţurile puse pe seama mâncării proaste , a
fusului orar, a vremii..Boby Păunescu se frământa..Pilotul era o femeie tânără,
trecută undeva de 39 de ani, blondă, o tânără pilot..Avea ea puterea să strunească
aparatul? Să treacă oceanul?Cât ar fi putut bimotorul să ducă? Dacă se
prăbuşeau în ocean?Atlanticul..
Femeia îi ghicise gândurile , veni lângă el zicându-i:
-Hipotermia în apa îngheţată se instalează foarte repede.Mori iute , dacă asta vrei
să ştii.Plus cănici n-ai să simţi mare lucru.Măcar că în Atlantic nu sunt rechini..Eu
am căzut de douăori în Pacific..Vrei să vezi cum am urme pe piciorul drept?
-Nu mulţumesc! N-aş vrea să ajung vreodată în burta unui rechin..Mai bine mă
lupt cu două divizii ruseşti..E mai sigur!\
Încă o noapte agitată , apoi, printre nori , se iviră razele unui soare
suliţă..Împungeau pământul cu putere creeind linii ciudate în petele de apă
rămase..Gheorghe ieşise afară cu braţele ridicate spre acelaşi cer, apoi Arina.Arina
avea probleme serioase dar cine avea timp de ea..Doar pilotul remarcă:
-Matale eşti puţin gravidă..După câte cunosc eu legate de femeia din mine ,eşti
gravidă..Ai un curaj nebun să faci un astfel de drum…Apropo , numele meu este
Iulia Trofin..
-Eşti rudă cu..Gheorghe? Cu ..
O privea mirată , cum de nu realizase? Era sora lui? Era soţia lui? Cine era?
-Sunt sora lui..Dar asta e altă discuţie , tu eşti puţin gravidă şi nu cred că ştie..Ar fi
bine să-i spui , România nu e un loc sigur de crescut copii..Mai ales în ziua de azi..
Porniră într-un final . Gânduri , stăteau faţă în faţă , scuturaţi în avionul
acela mic.Femeia îl conducea admirabil, strunindu-l , mângâindu-I manşele ,
creionându-I drumul..America rămăsese în urmă ca o amintire frumoasă..Un vis..
Înainte nu puteau şti..Viitorul nu se arătase încă desi-l puteau ghici uşor..

Circulară DSS-urgentă..A nu se interveni cu trupe asupra legionarilor

paraşutaţi..

-Tovarăşe Luchin Ghinescu , capcana trebuie bine pusă la punct! Zise tare
ofiţerul de Securitate Blându..Avem logistica şi oamenii gata să-I prindem fără
prea mare problem..Contez pe calitatea dumneavoastră umană..
Luchin se ridicase în picioare, bătând din palme, luă indicatorul îndreptându-se
spre harta militară:
-Tovarăşe maior , raportez că , prima echipă de legionari, trimisă de imperialiştii
americani a fost înconjurată..În timp ce vorbim , se poate foarte bine ca ei să fi fost
capturaţi sau ucişi!
-Aliatul sovietic ne-a transmis datele concrete..I-am dus de nas pe americani , i-am
pus la respect!
-Sunt tare proşti imperialiştii, zise Luchin tare stârnind hohote de râs..Le-au dat
staţii radio vechi de prin 1935, pistoale de cowboys şi avioane din alea scoase de la
naftalină..Frânghiile şi săpunul îl dăm noi!
Imaginea celor cinci paraşutaţi cu câteva zile mai repede ca ei , acum morţi , avea
s-o marcheze pe Arina pentru restul vieţii ei..Cinci trupuri aruncate într-o groapă,
acoperiţi la repezeală¸o paraşută albastră, ruptă într-un copac, urme de lupte..
-N-au avut nici o şansă! I-au luat ca din oală! Nici o şansă n-au avut!
Răscoli groapa , atingând corpurile fără suflet apoi se închină.Gheorghe trecu mai
departe mormăind..
-Dacă stăm aici şi ne plângem , urmăm noi! Să mergem!Nu suntem protejaţi!
Porniră pe cărarea îngustă , la un moment dat, un bărbat între două vârste se
apropie de ei..Dar nu era singur , alţi trei indivizi , se iviră.Aveau cojoace de miel,
căciuli de astrakhan şi pistoale agăţate de gât.
-Linule , tu eşti mă? Întrebă Gheorghe atingându-şi uşor pistolul mitralieră.Cel
numit Linu , dădu din cap zicând moale:
-El e Toader , Petrea şi Ilie..Au venit cu mine din Făgăraş, din satul Mândra..Acolo
i-au înconjurat cu trupe şi câini, n-au avut nici o şansă..Au venit aice să pună la
cale rezistenţa armată..
Linu mergea în faţă , apoi Gheorghe , maiorul şi Arina, cei trei se cam lăsaseră în
spate pe motiv că unul dintre ei avea ceva în bocanci..Traversară culmea spre
Zlatna pe vechiul drum roman , fără să zică nimic o vreme..Apoi la un moment
dat , Linu trecu lângă Gheorghe aproape lipit de el..
Continua să stea lipit de Gheorghe ca o ventuză , interpus acum între el şi cei
trei..Părea frământat, nu-I mai convenea nimic..
-Fraţilor, aţi fost trădaţi! Zise el ridicând ZB-ul spre Petrea.Cei trei sunt securişti!
Aaruncaţi armele! Acum! Ei au pus la cale uciderea primei echipe , trebuia să
urmaţi voi! Dar eu prefer să mor decât să-mi vând sufletul diavolului! Jos armele!
-Leagă-I de fagul cela! Zise maiorul buzunărindu-i..Să vedem ce avem noi pe aici!
Pistoale? Sticlă de tărie?
-Urmau să vă otrăvească mâncarea, zise Linu ridicând armele de jos..Eu mi-s
neam cu Horea , nu-mi trădez neamul! Eu zic să-I puşcăm! Sunt nişte trădători! Să
moară1
-Nu pot fi de accord! Răspunse Arina.Eu nu-s ca ei! Nu vreau moarte de om!
Discutau contradictoriu care pe care..Pânăla urmă, Gheorghe zise:
-Ce facem cu ei? Nu-I putem lăsa să plece! S-ar duce imediat la primul post de
Securitate!Ce facem cu ei?
-Dezbracă-I de haine şi leagă-I de primul copac! Apoi să tot merem! Aam pierdut o
grămadă de timp!