Sunteți pe pagina 1din 2

O MIE ŞI UNA DE PATIMI

SAU
O NOAPTE ÎNGROZITOARE
Roman într-o singură parte, cu epilog

(Dedicat lui Victor II.UIJO)


^■N turnul catedralei O-sută-patruzeci-şi-şase-de-mucciiici, oro-I logiul b'itu miezul nopţii. M-am cutremurat. Sosişi' coagul.
_|_ L-ani apucat înfrigurat pe Theodore de mînă şi am ieşit eu el în stradă. Cerul era negru ca tuşul de tipografie. Kra
Întuneric ca într-o pălărie trasă peste ochi. O noapte întunecoasă egte ziua întemniţată într-o găoace de nucă. Ne-ain înfăşurat
în mantalele noastre şi am pornit. Vîutul tăios ne pătrundea pîsiă la oas". Ploaia şi zăpada - ■- fraţii aceştia umezi - - iu-
bieiuiau cumplit obrajii. Deşi în plină iarnă, fulgere brăzdau cerul în toate direcţiile. Tunetul, cumplit şi maiestuos tovarăş de
drum al fulgerului, fermecător ca licărirea unor ochi albaştri şi iute ca gîndiil, cutremura însp'utnîiitător văzduhul. Credule lui
Theodore căpătaseră, luciri electrice. Spiriduşi de foc ne zburau sforăitul pe deasupra capului. Am privit în sus, înfiorat. Cine
nu se îufioară în faţa măreţiei naturii? Pe cer trecură în zbir eîţiva meteori strălucitori. M-ain apucat să-i număr: erau _!>\ li
arăt ai lui Theodore. — S'inu rău! — mormăi el, palid ca o statuii1 de marmoră de Carrara. Vîutul gemea, urla si plîugea cu
hohote... (icamătul vîntului este geamătul unei eonştiiiiţ" înecate în crime îngrozitoare. La doi paşi de noi, trăsnetul lovi şi
aprinse o casă cu opt etaje. Dinăuntrul ei se auziră, urlete. Ani trecut înainte. (V-ini păsa de casa în flăcări, «-îmi în piept îmi
ardeau o sută cincizeci de (ase? Undeva, în spaţiu, im clopot bltea trist, încet, monoton. Lupta stihiilor era în toi. Ai fi zis că
nişte forţe ne< uuosi ute se munceau să contribuie la armonia lor înfricoşătoare. Care sîut aceste forţe? Le va afla omul
Vreodată?
Vis timid, dar cutezător!!!
Ani ejriniit un cocher1. Ne-am urcat îu trăsură şi am pornit In goană. Birjarul era frate cu vîntul.' (joueam aşa cum goneşte
visul îndrăzneţ prin lainicele întortocheri ale erei-ndui. Strei urai în mina b'rjarului o pungă cu aur. Aurul ajută biciului să
sporească iuţeala picioarelor crilor.
— - l ude mă duci. Antonio?—g°imi Tlieodore. Ai o privire de geniu rău... în ochii tăi n^gri luceşte infernul... încep să mă
tem...
Bicisnicul! Fricosul! Nu i-am răspuns. O iubea. Şi rn îl iubea pătimaş... Da, trebuia să-l ucid, fiindcă eu o iub am pe ea mai
mult
138 J-L
doua mea natură. Cînd trăiesc în acelaşi înveliş, aceste două surori pustiesc totul; sînt nişte adevăraţi vandali
spirituali.
— Opreşte! — i-am strigat birjarului, cînd trăsura ajunse unde trebuia. Am sărit jos cu Tlieodore. Luna ne privea
rece de după nori. Luna este martorul tăcut şi nepărtinitor al clipelor dulci de iubire şi de răzbunare. Ea trebuia să
fie martorul morţii unuia dintre noi. în faţa noastră era o prăpastie, un hău iară fund, ca butoiul criminalelor fiice
ale_ lui Danaos. Ne aflam pe marginea craterului unui vulcan stins. în popor circulau legende îngrozitoare despre
acest vulcan. Brusc, am făcut o mişcare cu genunchiul şi Theodore se prăbuşi în prăpastia înfricoşătoare.
Craterul vulcanului era gura de fiară a pămîntului.
— Blestem!!! — strigă el, răspunzînd blestemului meu.
Un bărbat voinic, care îşi aruncă duşmanul în craterul unui vulcan pentru ochii frumoşi ai unei femei, este o
privelişte măreaţa, grandioasă şi instructivă! Nu lipsea decît lava!
Birjarul! Birjarul este o statuie, ridicată de fatalitate, ignoranţei. Jos cu rutina! Birjarul îl urmă pe Theodore.
Simţii că în piept nu-mi mai rămăsese decît dragostea. Căzui cu faţa la pămînt şi începui să plîng în extaz.
Lacrimile de extaz sînt rezultatul reacţie; divine, petrecute în adâncurile unei inimi mistuite de iubire. Caii
nechezară vesel. Ce dureros e să nu fii fiinţă umană! I-am eliberat de viaţa lor animalică, de martiriu, ucigîndu-i.
Moartea este şi încătuşare, şi eliberare de cătuşe.
Intrai la hotelul „Hipopotamul Violet" şi băui cinci pahare de vin ban.
Trei ceasuri după săvîrşirea răzbunării eram la uşa ei. Pumnalul, prietenul morţii mă ajutase să ajung la această
uşă, calcînd pwt» cadavre. Am tras cu urechea. Nu dormea. Visa. Eu ascultam. Iu tăcea. Tăcerea ţinu vreo patru
ceasuri. Pentru un îndrăgostii patru ceasuri sînt patru secole al nouăsprezecelea! în sfîrşit, îs cîiemă slujnica. Fata
în casă trecu pe lîngă mine. Am privit-o demonic. Ea întîlni privirea mea şi îşi pierdu minţile. Am înjunghiat-o
Hai bine să mori decît să trăieşti fără minte. — Aneta 1 — strige ea. De ce nu vine Tlieodore? Dorul îmi roade
sufletul. Mă sugruma un fel de presimţire rea. O, Aneta! Du-te după el. Sînt siguri ci acum chefuieşte cu
nelegiuitul, cu îngrozitorul Antonio!... Doamne, pe cine văd?! Antonio!
Intrai la ea. Se făcu palidă...
139
— Pleacă de aici! — strigă ea, şi groaza îi schimonosi trăsăturile nobile, minunate.
O privii. Privirea este spada sufletului. Se clătină. Pe faţa mea citise totul: si moartea lui Theodore, şi patima mea
demonică, şi miile de dorin ţi omeneşti... Atitudinea mea era măreţia însăşi. Ochii mei scăpărau. Părul mi se
făcuse măciucă. Vedea înaintea ei un demon în întruchipare omenească. Nu-şi mai putea lua privirea de la mine.
Tăcerea monnîntală în care ne contemplam unul pe altul ţinu de asemeni, vreo patra ceasuri. Se auzi un tunet şi
ea îmi căzu la piept. Pieptul băi băţului este cetatea femeii. Am strîns-o în braţe. Am ţipat aniîndoi. Oasele ei
trosniră. Un curent galvanic alergă prin trupurile noastre. O sărutare fierbinte...
Se îndrăgostise de demonul din mine. Dar eu voiam să se îndrăgostească de îngerul din mine. — Donez un
milion şi jumătate de franci săracilor! — am făgăduit cu. Atunci se îndrăgosti de îngerul din mine şi se porni pe
plîns. Am început să plîng şi eu. Ce lacrimi am vărsat împreună!!! O lună după aceea, în biserica Sfinţii Tit şi
Hortensia, avu loc o nuntă solemnă. Mă cununam cu eo. Ea se cununa cu mine. Săracii ne binecuvîntau! Ea mă
rugă să-mi iert duşmanii pe care îi uci-Besem. îi iertai. Plecai cu tînăra mea soţie în America. Tînăra şi iubitoarea
mea consoartă era un înger pogorît în pădurile virgine ale Americii, un înger în faţa căruia se plecau leii şi tigrii.
Eu eram un tînăr tigru. Trei ani după căsătoria noastră, bltrînul Sam se plimba ţinînd de mînă un băieţel cu părul
creţ. Băieţaşul semăna mai mult cu mamă-sa decît cu mine. Acest lucru mă supăra. Ieri mi s-a născut un al doilea
fiu... iar eu ra-am spînzurat de bucurie... Al doilea băieţel al meu îşi întinde minutele spre cititor, rugîndu-l gă nu
dea crezare tăticului său, fiindcă tăticul său nu numai că nu a avut copii, dar nici măcar nevastă. Tăticul lui se
teme de însurătoare ca de foc. Băieţelul meu rm minte. E un copil. Lvi eă-i daţi crezare. Copilăria este o vîrstă
efîntă. Nimic din toate acestea nu 8-a petrecut vreodată... Neapte hună!