DUPĂ MELCI – ION Şi pornii la scormonit Năzdrăvana de pădure
BARBU (Cu noroc, căci l-am găsit!) Jumulită de secure,
Era tot o mogâldeaţă, Pe furiş şi pitiş Dintr-atâţia fraţi mai mari: Ochi de bou, dar cu albeaţă: Tot scurta din luminiş. Unii morţi, Între el şi ce-i afar' Din lemnoase văgăuni, Alţii plugari, Strejuia un zid de var. Căpcăuni vedeam. Dintr-atâţia fraţi mai mici: - Ce să fac cu el aşa? Îi vedeam piezişi cum cască Prunci de treabă, Să-l arunc nu îmi venea... Buze searbăde de iască; Uzi, peltici, Vream să văd cum se Numai eu răsar mai rău. dezghioacă Şi vârtoşi (Mai năuc, mai nătărău.) Pui molatic, din ghioacă : Ochi buboşi Dintr-atâţia (prin ce har?) Vream să văd cum iar învie Înnoptau sub frunţi pestriţe Mă brodisem un hoinar. Somnoros din colivie... De păroase Şi bărboase Eram mult mai prost pe- Şi de-a lungul, pe pământ Joimariţe. atunci... M-aşezai ca să-l descânt: - "Melc, melc, Şi cum stam sub vânt şi frig, Când păresimi da prin lunci, Strâns cârlig, Răspândind pietriş de-albine, Codobelc, Ghem vărgat Iscodind cu ochii treji, Ne părea la toţi mai bine: Mai de sus de brână, drumul Ţânci ursuzi, Şi ferecat; Lasă noaptea din găoace, Unde seara ţese fumul Desculţi şi uzi, Multor mreji, Fetişcane Melc nătâng şi fă-te-ncoace, Nu e bine să te-ascunzi De sub vreascuri văzui bine (Cozi plăvane) Repezită înspre mine Înfăşate-n lungi zăvelci Sub pereţii grei şi scunzi, Printre vreascuri cerne soare, O guşată cu gâteji. O porneau în turmă bleagă Să culeagă Colţi de iarbă pe răzoare, Chiondorâş Ierburi noi, crăiţe, melci... Au zvâcnit şi muguri noi Căta la cale: Pun pe ramura altoi. Când la deal şi când la vale, Era umed în bordei Melc, melc, Curgeau betele târâş, Şi tuleam şi eu cu ei. Codobelc, Iar din plosca ei de guşă Iarna leapădă cojoace De mătuşă I Şi tu încă sub găoace! Auzeai cum face hârş... Tot aşa odată, iar, Hai, ieşi La un sfânt prin Făurar, Din cornoasele cămeşi! Plâns prelung cum scoate fiara, Ori la sfinţii Mucenici Scoate patru firişoare Plâns dogit, Târla noastră de pitici Străvezii, tremurătoare, Când un şarpe-i muşcă ghiara, Odihnea pe creastă, sus, Scoate umede şi mici Muget aspru şi lărgit - Eu voinic prea tare nu-s. Patru fire de arnici; De vuia din funduri seara... Şi din fugă Şi agaţă la feştile - Mi-a fost frică şi-am fugit! Subt o glugă Ciufulite de zambile, II De-aluniş, pe-o buturugă Sau la fir de mărgărint Odihnii Îmbălatul tău argint... Toată noaptea viscoli... Şi eu curând... Hai ieşi În sat încă n-ajunsesem, Peste gardurile vii, Că porni duium să vie Vezi, atunci mi-a dat prin gând Colo-n vii, O viforniţă târzie Că tot stând şi alergând Ori de vrei şi mai la vale, De păresimi. Jos în vraful de foi ude Pe tarlale Vântura stârnind gâlceavă, Prin lăstari şi vrejuri crude Haide-ntinde brâu de bale... Albă pleavă S-ar putea să dau de el, Şi cădeau şi mărunţei Melcul prost, încetinel... După ce l-am descântat, Bobi de mei... Din ungher adânc, un gând L-am pus jos şi-am aşteptat... (Ningea bine, cu temei.) Îmi şoptea că melcul blând În bordei Înserase mai de-a bine, Sub mormânt de foi, pe- Foc vârtos mânca năpraznic Crengi uscate peste mine aproape Retevei. Bâzâind la vântul strâmb, Cheamă omul să-l dezgroape... Îmi ziceau răstit din drâmb... Pe colibă singur paznic Cumpenind a somn, pe coate, Astea-s vorbe şi descântec! M-au lăsat c-un vraf de pene, Cu tot gândul sus, la el, Eu le culegeam alene... Şoptii: Trebuia să dormi ca ieri, Moşul Iene "Melc, melc încetinel, Surd la cânt şi îmbieri, Tot venea de prin poiene Cum n-ai vrut să ieşi mai iute! Să tragi alt oblon de var Să-mi dea genele prin gene. Nici viforniţă, nici mute Între trup şi ce-i afar'... Şi trudit, Prin păduri nu m-ar fi prins... - Vezi? Lângă vatră prigonit, Iar acum, când focu-i stins, Ieşişi la un descântec; Privegheam prelung tăciunii... Hornul nins, Iarna ţi-a muşcat din pântec... Umbre dese ca păunii, Am fi doi s-alegem pene Ai pornit spre lunci şi crâng, Îmi roteau pe hornul şui Şi alene Dar pornişi cu cornul stâng, Leasa ochilor verzui. Să chemăm pe moşul Iene Merc nătâng, Din poiene Merc nătâng!" Şi-mi ziceam în gând: Să ne-nchidă: "Dar el, Iar când vrui să-l mai alint, Mie, gene; Întinsei o mână-amară Melcul prost, încetinel? Ţie, Tremură în ghioacă, vargă, De plâns mult... Cornul drept, cel stâng, Şi dârdâind, Nu cumva vreun vânt să-l Binişor, spargă, Două coarne de argint Pe când se frâng Răsucit se fărâmară. Roagă vântul să nu-l fure Lemne-n crâng, Şi să nu mai biciuiască Melc nătâng, Că e ciunt, nu m-am uitat, Bărbi de muşchi, obraji de Melc nătâng!" Ci în punga lui de bale, iască Cu-însuţite griji, pe cale Prin pădure. III L-am purtat Roagă vântul să se-ndure." Legănat: Dintre pene şi cotoare, De la jarul străveziu, Gata nins, Punga mică de mătasă, Mai târziu, mult mai târziu, Cum mija un pic de soare Iar acasă Somnoros venii la geam. Pe întins L-am pus bine (Era-nalt, nu ajungeam.) (În câmpie Sus, în pod, Iar prin sticla petecită, Colilie (Tot lângă mine), Şi prin gheaţa încâlcită, Războind cu lunecuşul Ca să-i cânt din când în când Fulgera când des, când rar Şi pieziş la povârniş Fie tare, fie-n gând: Prăpădenia de-afară: Din ţăpoi săltând urcuşul,) "Melc, melc Podul lumii se surpase, Mă-ntorsei sub aluniş Codobelc, Iar pe case, Şi-l zării lângă culcuşu-i Plouă soare Până sus, peste colnic, De frunziş Prin fâneţuri şi răzoare, Albicioase Era tot o scorojită Lujerii te-aşteaptă-n crâng, Şi foioase Limbă vânătă, sucită Dar n-ai corn Cădeau cepi de arbagic. O nuia, ca un hengher Nici drept, Îl ţinea în zgărzi de ger! Nici stâng; Mi-adusei atunci aminte Bale reci, Că-auzisem înainte, Sunt în sân la moşul Iene Aspre benţi ce se-ntretaie, Din poiene: De o noapte între toate Sus, pe vreascurile seci Urgisită, când, pe coate, Cornul drept, Îl prindeau: Cornul stâng... Guri spurcate suflă vânt O frunză moartă, cu păstaie. Să dărâme din pământ... Şi pe trupul lui zgârcit Iarna coarnele se frâng, Când pe-un sloi, rupând din M-am plecat Melc nătâng, pită, Şi l-am bocit: Melc nătâng!" Baba Dochia-învălită Cu opt sărici stă covrig, "Melc, melc, ce-ai făcut? Stă de-nghite şi sughite, Din somn cum te-ai desfăcut? Şi se vaicără de frig. Ai crezut în vorba mea - Hei, e noaptea ceea poate! Prefăcută... Ea glumea! Ai crezut că plouă soare, Înapoi C-a dat iarbă pe răzoare, La fulgii moi Că alunu-i tot un cântec...