USS Callister

Black Mirror – seria patru, episodul 1

USS Callister este primul episod din seria a patra a filmului Black Mirror (Oglinda neagră). Este

scris de Charlie Brooker și William Bridges, regizat de Toby Haynes și este lansat de Netflix,

împreună cu restul seriei patru, în decembrie 2017.

În acest episod se urmărește, ca în multe alte filme din zona SF-ului, superputerea

tehnologiei aplicată problemei conștiinței, acțiunea desfășurându-se în două planuri paralele, în

două universuri paralele: unul actual, lumea „reală” – fie ea și dintr-un viitor ultratehnologizat și

planul digital, cibernetic, al codurilor de programare – o lume virtuală la care se poate avea acces

printr-un joc – Infinity.

1
 USS Callister începe cu o scenă clasică a filmelor SF din anii 80, costume din plastic,

actorii par de duzină – sau dintr-un film cu buget redus, jocul este artificial, nu „simți” că intri în

film sau în pielea personajelor, nu rezonezi cu niciunul, așa cum se întâmplă în toate filmele

bune. Cuvintele folosite: scut, asteroizi, viteze, activări, arme cu protoni, cristale, lupta navelor

pentru a salva universul sau măcar o parte a lui, toate ne duc cu gândul la un scenariu scris fie de

un începător, fie de un preadolescent care participă la un concurs obscur de literatură SF. Și nu

suntem departe de adevăr – dacă vom fi gândit astfel, pentru că personajul principal, Robert

Daly, este un programator de succes, cu o minte sclipitoare, dar emoțional rămas cu mult în urma

dezvoltării biologice și intelectuale, programator care a creat jocul Infinity – o realitate virtuală,

cu nave, lupte și personaje. Este o simulare a aventurilor din celebrul Star Trek în care personajul

principal, folosind ADN-ul colegilor din companie, creează clone digitale ale acestora și îi

forțează pe aceștia, forțează clonele de fapt, să joace diferite roluri pe nava USS Callister

Robert Daly trăiește două vieți, una reală, în care este timidul dar genialul programator al

faimosului joc. Este nu doar director tehnic în compania Callister Inc. ci și cofondator al acesteia

împreună cu James Walton, dar asta nu-l oprește din a fi în continuare frustrat, anxios, narcisic,

incapabil să-și gestioneze trăirile. Dar alta este povestea în lumea virtuală: printr-un mic

dispozitiv lipit de tâmplă, treci într-un univers paralel - Robert devine căpitanul Daly, sigur pe

sine, stăpân al navei și salvator al universului. Portretul clasic al speciei umane: toate fricile,

problemele și tensiunile care nu pot fi abordate sau integrate cu maturitate în viața reală sfârșesc

în imaginar sau în oniric, în roluri de putere colosală și zdrobitoare. Realitatea virtuală creată de

Daly, prin simplitatea decorurilor (el le-a creat, putea inventa, mai ales fiind atât de genial, o

lume absolut fascinantă), simplitatea provocărilor, simplitatea rolurilor personajelor, dovedește

încă o dată naivitatea infantilă dar diabolică prin putere, naivitatea unui copil ale cărui emoții

2
pure, brute, au la dispoziție un corp adult și o minte briliantă – o mare pânză pe care pictorul-

copil aruncă vopsele. Simplitatea aceasta a decorurilor și a personajelor, deși se vrea în viziunea

autorilor episodului o reluarea a scenelor din Star Trek, este foarte inspirată pentru a sugera

alienarea și, de ce nu, problemele actuale pe care tehnologizarea le poate aduce și provoca.

Revenind la personajul nostru, comportamentul în rolul de căpitan este identic cu al unui părinte

sau al unui șef tiranic: abuziv și umilitor – răzbunarea în imaginar (sau virtual) pentru tot ce nu

poate gestiona în real! În viața reală, asemenea unui copil, nu înțelege jocurile de cuvinte,

jocurile sociale dintr-un grup, șicanele și tachinările, micile lupte de putere sau de seducție.

Nimic dintr-un adult furios nu este adus în virtual, inclusiv personajele-clone sunt asexuate,

androgine, fără organe genitale. Asemenea păpușilor cu care se joacă toți copiii lumii. Dispar

toate plăcerile și acțiunile fiziologice, așa cum doar mintea unui copil poate concepe lumea: dacă

nici Robert Daly nu are parte în nici un univers de plăceri, de ce ar putea înțelege că ceilalți ar

avea nevoie? Robert Daly când ajunge acasă de la birou, bea lapte cu cacao dintr-o cutie,

folosind un pai. Lapte și supt – regresie și imagine mai freudiană greu s-ar putea găsi.

Toată povestea capătă un suflu nou atunci când pe navă apare un personaj nou: Nanette

Cole, o programatoare angajată recent la companie. Deși s-a declarat mare admiratoare a lui

Daly, face greșeala ca într-o zi, la automatul de cafea, schimbând câteva vorbe cu o colegă care o

avertiza despre Daly „că-i alunecă privirile”, face greșeala să dea crezare acelor vorbe. Ajunge

astfel, dupa modelul deja aplicat al replicării conștiinței, pe nava unde își întâlnește colegii de

birou. Lumea virtuala este lumea clonelor, cu excepția personajului nostru care are acces în

ambele lumi ca o singură conștiință. Clonele nu știu ce mai fac „originalele”, „originalele” nu

știu că au clone. Pentru a scăpa din această lume în care nici moartea nu îți era permisă – doar

„zeul” Daly putea să-ți ofere această eliberare printr-o simplă ștergere de cod, prizonierii-clone

3
recurg la noua recrută,Cole. Până la Cole ei încercaseră și testaseră tot ceea ce știau, fără rezultat

însă. Cole nu-l consideră pe Daly un zeu „e deștept, dar nu e zeu. E un programator și deci face

greșeli”. Strategia lor e simplă: vor să aibă dispozitivul cu care Robert controlează jocul,

dispozitiv care era singura legătură posibilă cu lumea reală. Cole-clona se va lăsa șantajată de

clonele colege pentru ca „originala” Cole să comande pizza la apartamentul lui Robert și în timp

ce acesta va lua comanda să fure mostrele de ADN de la acesta. Cu câteva peripeții și momente

de suspans, clonele reușesc să se salveze, trăind, poate, veșnicia în lumea Infinity, în timp ce

Daly, este detectat de firewall-ul jocului ca intrus și blocat într-un vid negru de spațiu cibernetic,

în imposibilitatea de a părăsi jocul și de a face face orice altceva.