Gabriela Zboiu

An II Filosofie
Retorică – Seminar

În ce măsură pot discursurile să producă schimbări la nivel social

Analiza comparativă a discursului lui Martin Luther King Jr. “I have a dream” și a
discursului „Generațiilor furate...eu îmi cer iertare” a lui Kevin Rudd

1
 În ce măsură pot discursurile să producă schimbări la nivel social

De mii de ani istoria omenirii ni se înfățișează ca un organism viu, care crește, se

modifică, se transformă, cade ceva într-o parte, crește altceva în altă parte. Mișcările triburilor și
migrațiile unor întregi popoare au fost înlocuite de mișcări în interiorul popoarelor și de migrații
mai degrabă ideologice și psihologice. Curentul schimbării nu mai mută oamenii din nord în sud
și de la est la vest, curentul schimbării lovește mai adânc decât oricând în mentalități, în tradiții și
în obiceiurile preluate de la antecesori.

Unul dintre agenții cei mai importanți ai schimbării la nivel social este cuvântul: cuvântul care ia
forma discursului. De la preoții și misionarii care au răspândit mesajele creștine provocând și
producând schimbări, până la liderii politici sau formatorii de opinie de astăzi, discursul,
cuvântul rostit, este cel care are puterea enormă de a ajunge acolo unde alte metode ratează: în
adâncul minții și sufletului celui care ascultă.

Reperul rămas până astăzi din retorica lui Aristotel este cel tripartit – cu componentele ethos,
pathos și logos. Se mai poate adăuga, fără să greșim, kairos-ul și charisma, pentru că și acestea,
sunt învățabile, se deprind prin exercițiu.

Analiza comparativă a discursului lui Martin Luther King Jr. “I have a dream” și a
discursului „Generațiilor furate...eu îmi cer iertare” a lui Kevin Rudd

Discursurile respectă îndeaproape structura retoricii clasice și din punct de vedere stilistic
– elocutio – sunt discursuri politice. Discursul lui Martin Luther King este format din două părți
disticte - în prima se accentuează starea prezentă, deloc favorabilă oamenilor de culoare și
imposibil de tolerat mai departe și a doua parte, în care se creionează un viitor al păcii și
armoniei dintre albi și negri. Începutul este cu un inventio – coșmarul prin care care trece
populația neagră în America

...dar după o sută de ani negrul nu este incă liber(...) viața negrului este jalnic mutilată
de cătușele segregației și de lanțurile discriminării (...) negrul este marginalizat la periferia
societății”

2
Încă din introducere Luther captează atenția prin folosirea și repetarea expresiei „..o sută de
ani...” accentuând dramatismul situației. Exordiul se respectă prin prezentarea situației în care se
găsește auditoriul, atât albii și negrii veniți să-l asculte.

Discursul lui Kevin Rudd, fiind și într-un alt context politic decât Martin Luther, începe
cu o justificare: Rudd s-a raportat direct și indirect la predecesorul său, John Howard a cărui
politică era aceea de a nu formula scuze populației aborigene din Australia pentru că astfel ar fi
declanșat numeroase litigii și compesații costisitoare. Drept inventio este propunerea de onorare
a baștinașilor „propun ca astăzi să onorăm populația băștinașă a acestui pământ”. Imediat sunt
dezvoltate ideile discursului, de fapt ideea centrală spusă în diferite moduri: maltratarea, abuzul
și dislocarea a zeci de mii de persoane din familiile lor.
În exordiu prezintă atât un scurt inventar al lucrurilor pe care le va dezvolta dar și o clarificare a
situației prezente, imposibil de menținut în contextul civilizațional mondial.

Narațiunea în discursul lui Martin Luther este dezvoltată prin numeroase exemplificări,
toate exemplificările fiind în jurul ideii centrale a discursului – ideea egalității între oameni.
Scopul lui Mathin Luther a fost cel de a persuada auditoriul și de a-l convinge, apropiindu-se cu
adevărat de cei care îl ascultau prin prezentarea punctelor comune pentru care se milita, și anume
dispariția oricărei forme de rasism. Folosirea verbelor la persoana I plural „...aceasta este
speranța noastră.(...)ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm
împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertăţii, în
conştiinţa că într-o buna zi vom fi liberi” exprimă speranţa într-un viitor mai bun, mai calm, mai
fratern. Acest vis este exprimat la propriu, dând glas gândurilor celor asupriţi, celor adunaţi
acolo.

Cele mai remarcabile cuvinte din discurs sunt cu siguranță „I have a dream” - Am un vis –
Rostirea unei succesiuni de fraze care încep cu aceste cuvinte și folosindu-se de acest „Eu am un
vis” pentru a-și prezenta și dezvolta argumentele constituie unul din punctele forte ale
discursului. Deși cuvintele ar putea părea fără consistență – prezentarea publică a „viselor” cuiva
- în exact ceea ce poate să pară doar un vis, Luther introduce elemente grele ale argumentației
sale și se apropie de ascultătorii săi cu empatie și afectivitate. În aceste fraze, trece auditoriul
printr-o gamă largă de emoții: sentimente de naționalism „eu am un vis că într-o bună zi această

3
națiune se va ridica și va fi la înălțimea adevăratului sens al crezului ei...”, speranță – statul
Mississippi se va transforma într-o oază de libertare, devine nu doar familiar ci parte din cei care
îl ascultă prin similaritatea cu familiile acestora ”cei patru copilași ai mei”. Diminutivele folosite
atunci când se referă la copii adâncesc și mai mult mesajul său: este greu să rămâi neutru când se
proiectează pe ecranul minții imagini cu copilași, băieței și fetițe, albi și negri, care își dau mâna
ca frați și surori. În felul acesta, dacă publicul ar fi putut „scăpa” vreun gând de neîncredere în
posibilitatea schimbării, Luther îl elimină prin prezentarea avantajelor nu doar pentru generația
actuală, dar mai ales pentru cea care va veni. Ori care părinte nu își dorește mai binele pentru
proprii copii?

În discursul lui Kevin Rudd, narațiunea este construită în jurul ideii de conciliere a
trecutului cu prezentul, de „rezolvare a unei probleme încă nerezolvată” . Dreptatea socială nu
este aceea de a crea drepturi egale unei pături defavorizate ci de a repara un rău provocat prin
legi care au distrus indivizi și familii întregi. Argumentele faptice sunt însoțite de apeluri
emoționale – logosul fiind susținut cu dovezile clare ale atrocităților comise; explicațiile sunt
pline de responsabilizarea celor care fac și votează legea.

„...din partea Parlamentului națiunii nu a existat decât o tăcere împietrită, îndârjită și

asurzitoare(...)adevărul incomod pentru noi toți este că parlamentele națiunii au votat legi care
au dislocat forțat copiii pe temeiuri rasiale(...)noi, parlamentele națiunii suntem responsabili în
ultimă instanță, nu cei care au pus în aplicare legile noastre”

Pathosul este bine reprezentat de cuvinte și formulări cu impact puternic: rana sufletească,
umilința, brutalitatea, strigăt ce trebuie auzit, mama și copiii ei, înjosirea unui mândru popor.
Valoarea la care se face apel pentru reconciliere este dorința de bine pentru viitor, nu prin uitarea
sau ștergerea trecutului ci prin onorarea și compensarea răului provocat.

Nici respingerea nu este neglijată în discursul lui Martin Luther: „sunt unii care îi
întreabă pe militanții pentru drepturile civile: când veți fi satisfăcuți?”. Astfel, plecând de la
cuvâtul ”satisfacere” care ar putea avea și sensul de moft, de plăcere de moment, Luther își
argumentează din nou teza: satisfacția nu ține de moment ci de schimbarea unei stări de fapt: câtă
vreme nu există egalitate și dreptate socială va fi imposibil ca vreun negru să fie satisfăcut.

4
Exemplele folosite sunt din cotidian, situațiile curente cu care se confruntă populația neagră:
brutalitatea poliției, motelurile care nu-i cazează, dreptul la vot refuzat.
Metaforele, epitetele, analogiile au fost din abundență folosite atât pentru a puncta argumentele
faptice cât și pentru a întări concluzia – libertatea și unitatea.

La Kevin Rudd respingerea este prezentată ca o generalizare „concepția ca într-un fel noi,
Parlamentul, ar trebui să negăm în noi înșine orice instinct fundamental depre ceea ce este bine și
ceea ce este rău”
Marele merit al lui Rudd în acest discurs este nu atât prezentarea scuzelor cât asumarea fără
rezerve a responsabilității ca parte a legiuitorului. A precizat și insistat ca nu cei care execută o
lege sunt vinovați, ci Parlamentul – cel care aprobă legea.

În ambele discursuri argumentele folosite respectă criteriul veridicității, al suficienței și al

acceptabilității. Nimic din ceea ce au spus cei doi vorbitori nu depășește normele impuse de acete
criterii, discursurile atingându-și scopurile: au provocat schimbări sociale.

Limitele comunicării în a produce schimbări sociale

Nu doar diversitatea mesajelor poate induce neîncredere în auditoriu, cât mai ales
fenomenul de neajutorare învățată: dacă s-a încercat provocarea unor schimbări sociale și aceste
schimbări ori nu s-au produs, ori ceea ce s-a întâmplat nu a fost suficient de important, există
probabilitatea ca un discurs să nu mai provoace schimbare socială.

Saturarea populației prin discursuri motivaționale atinge și zona schimbării sociale: dacă
la nivel individual o persoană este „bombardată” cu mesaje despre schimbare este posibil ca
suprasaturarea să ducă la inactivitate și sabotare a celor care fac pași în această direcție.

Lipsa unor valori clare, stabile, datorită diversității culturale si globalizării poate face o
comunicare limitată în intenția de a produce schimbare socială.

Consider ca cel mai important aspect în societatea contemporană este accentul pus pe
individ și aproape deloc pe grup care duce la lipsa sentimentului de apartenență, ori când nu
simți că aparții unei grupări nu ai nici energia și nici motivația de a dori o schimbare.