Republica Populară Bulgaria

1. Perioada stalinistă: Deși activistul comunist Gheorghi

Dimitrov a fost în exil o bună parte a vieții sale (din 1923), în
special în Uniunea Sovietică, el nu a fost doar un om de paie în
mâinile lui Stalin. Judecat în procesul incendierii
Reichstagului din 1933, el a fost schimbat de către autoritățile
sovietice pentru câțiva aviatori germanicare se pregăteau în
secret în Uniunea Sovietică. A primit cetățănia sovietică și a fost
numit președinte al Cominternului în perioada Frontului
Popular. Dimitrov a fost un apropiat al liderului iugoslav Tito,
militând pentru unirea celor două țări sudic-
slave balcanice, Iugoslavia și Bulgaria, într-o federație care să
copieze modelul sovietic. Stalin nu a fost de acord cu ideea,
existând și azi suspiciuni că moartea neașteptată a lui Dimitrov
din 1949 nu a avut cauze naturale, deși nu s-au adus niciodată
dovezi în acest sens. Moartea lui Dimitrov a coincis cu
expulzarea comuniștilor iugoslavi conduși de Tito
din Cominsform, iar acest eveniment a fost urmat de o
"vânătoare de titoiști" în Bulgaria. Toată această vânătoare de
vrăjitoare a culminat cu procesul spectacolși executarea vice-
prim-ministrului Traicio Kostov. Decesul din 1950 a unuia
dintre cei mai vechi colaraboratori ai lui Dimitrov, Vasil
Kolarov, a lăsat puterea în mâinile unui stalinist convins, Vulko
Cervenkov.
Perioada stalinistă în Bulgaria a durat mai puțin de 5 ani.
Procesul industrializări a fost accelerat, agricultura a fost
cooperativizată, iar rebeliunile țărănești au fost zdrobite. Au fost
înființate lagăre de muncă, iar, în perioada de maximă
represiune, lagărele găzduiau cam 100.000 de prizonieri.
Patriarhul Bulgariei a fost închis într-o mânăstire și plasat sub
strictă supraveghere. În 1950, au fost rupte relațiile diplomatice
cu SUA. A început persecutarea minorității turce, iar disputele
de frontieră cu Grecia și Iugoslavia au fost redeschise. Țara trăia
într-o stare de teamă și izolare.
Sprijinitorii lui Cervenkov erau puțini nu numai în societatea
bulgară, dar și în rândurile Partidului Comunist, pentru ca liderul
bulgar să poată supraviețui morții patronului său spiritual, Stalin.
Stalin a murit în martie 1953, iar un an mai târziu, tot în luna
martie, Cervenkov a fost schimbat din funcție, cu
binecuvântarea de la Moscova, cu mai tânărul Todor Jivkov.
Cervenkov a mai rămas într-o funcție de conducere – cea de
prim-ministru – până în aprilie 1956, până când a fost trecut
definitiv pe linie moartă, fiind înlocuit cu Anton Iugov.

2. Perioada Jivkov: Juvkov s-a aflat în fruntea statului bulgar

pentru următorii 30 de ani, comportându-se ca un aliat loial al
Uniunii Sovietice. În politica internă s-a remarcat printr-o
abordare mult mai moderată și pragmatică decât predecesorul
său. Relațiile de bună vecinătate cu Iugoslavia și Grecia au fost
reluate, lagărele de muncă au fost închise, iar procesele staliniste
și execuțiile lui Kostov și altor „titoiști” au fost declarate abuzuri
staliniste. Nu s-a întânplat același lucru și cu victimile
represiunilor și epurărilor din 1947, care nu făcuseră parte din
partidul comunist. În Bulgaria nu au avut loc mișcări sociale sau
răsturnări ale situației politice precum cele
din 1956 din Polonia sau Ungaria, partidul reușind să restrângă
libertatea intelectuală pentru a preveni astfel de izbucniri.
Iugov s-a retras în 1962, iar Jivkov a devenit prim-ministru,
păstrând și funcția de Secretar General al Partidului. În 1971,
Jivkov s-a autopromovat ca președinte al republicii, în funcția de
prim-ministru fiind numit Stanko Todorov. Jivkov a supraviețuit
schimbărilor de la Moskova și venirii în fruntea partidului
comunist sovietic a lui Leonid Brejnev (1964), iar, în 1968, și-a
demonstrat loialitatea față de URSS luând parte la invazia
din Cehoslovacia. În această perioadă, Bulgaria era considerată
cel mai loial stat-satelit al Uniunii Sovietice din Europa
Răsăriteană. În 1968, Todor Jivkov a cerut în mod neoficial ca
Bulgaria să fie admisă în Uniunea Sovietică ca a 16-a republică
unională. Leonid Brejnev a respins această cerere

3. Căderea regimului communist: Deși Jivkov nu a fost un

despot stalinist, în 1981, când a împlinit 70 de ani,
regimul său devenea din ce în ce mai corupt, autocratic și
anarhic. Această caracterizare este ilustrată cel mai bine
de o bizară campanie de persecutare a minorității turce
(care reprezenta aproximativ 10% din populație), ai cărei
membri au fost obligați să adopte nume bulgărești. Mulți
dintre ei au fugit în Turcia, iar această campanie a
încordat relațiile economice cu Europa Occidentală.
Impactul reformelor lui Mihail Gorbaciov s-a resimțit și
în Bulgaria, a cărei clasă conducătoare comunistă nu s-a
putut împotrivi multă vreme noului curs al politicii
sovietice. În noiembrie 1989, s-au desfășurat demonstrații
ale ecologiștilor în Sofia, demonstrații care au degenerat
rapid în proteste în favoarea reformelor politice.
Comuniștii au reacționat, schimbându-l pe decrepitul
Jivkov cu Petar Mladenov, dar acest fapt nu le-a acordat
decât un scurt răgaz. În februarie 1990, partidul comunist
a renunțat de bună voie la monopolul asupra puterii, iar, în
luna iunie a aceluiași an, au avut loc primele alegeri libere
de după anul 1931, dechizându-se drumul Bulgariei către
o democrație parlamentară multipartită.
 Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Bulgaria
2. https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/bulgaria-in-
perioada-comunista-234288.html

3. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/gheorghi-markov-si-
umbrela-ucigasa
 Comunismul in Bulgaria

Referat

Elev:Pisinaru Laurentiu