TEMA 3: Evoluţia formelor de organizare ale activităţii economice

3.1. Proprietatea – baza activităţii economice

3.2. Economia naturală şi economia de schimb
3.3. Banii şi funcţiile lor
3.4. Sistemele economice contemporane

3.1. Proprietatea – baza activităţii economice

Proprietatea – reprezintă ansamblul de relaţii economice de însuşire a bunurilor şi

serviciilor, relaţii determinate de norme sociale la diferite trepte istorice.
Proprietatea poate fi analizată în 2 aspecte: Juridic şi Economic.

În aspect juridic proprietatea – reprezintă un bun care aparţine cuiva şi care reflectă 3
forme de drept:
a) Dreptul de a poseda, de a dispune (dreptul de a stăpâni eficient bunul dat);
b) Dreptul de a utiliza, de a folosi (dreptul de a utiliza laturile utile a bunului dat);
c) Dreptul de a administra (dreptul de a determina soarta bunului dat)

În aspect economic proprietatea – reprezintă relaţiile economice care au ca scop

însuşirea eficientă a bunului dat, reflectă relaţiile de gospodărire care apar între oameni în
procesul de producţie a bunurilor materiale şi a serviciilor. Proprietatea în aspect economic
reflectă următoarele 3 forme:
a) Relaţiile de însuşire a factorilor de producţie.
Contrar relaţiilor de însuşire există relaţii de înstrăinare care apar atunci când bunurile
economice sunt create de unele persoane dar însuşite de alte persoane (care deţin
mijloacele de producţie).
b) Relaţiile de folosire raţională a mijloacelor de producţie. Aceste relaţii se manifestă în
formă de relaţii de arendă şi concesiune (darea în concesiune a unui anumit lot unui
străin).
c) Relaţiile de realizare economică a proprietăţii. Realizarea economică a proprietăţii are
loc numai atunci când aceasta proprietate aduce posesorului un anumit venit în formă de
profit, dobândă, rentă, dividend.

Subiecţii proprietăţii sunt:

1) Persoanele fizice, inclusiv cele străine;
2) Persoanele juridice, inclusiv cele străine;
3) Guvernul (statul);
4) Organele de administrare publică locală;
5) Organizaţiile internaţionale.

Obiectele proprietăţii sunt:

1) Terenurile arabile şi bogăţiile subterane;
2) Clădirile, utilajul, instalaţiile;
3) Rezultatele activităţii intelectuale (opere de muzică, sculptură, literatură, invenţii ș.a.);
4) Banii şi hârtiile de valoare.
O formă specifică de proprietate este proprietatea intelectuală (lucrările ştiinţifice,
brevete, manuale, arta, operele de muzică etc.).
 Sursele de apariţie ale proprietăţii sunt:
a) Proprietatea obţinută în urma utilizării muncii salariate;
b) Proprietatea obţinută în urma activităţii antreprenoriale;
c) Proprietatea obţinută în baza activităţii intelectuale;
d) Proprietatea obţinută prin moştenire;
e) Proprietatea obţinută din alte activităţi care contravin legislaţiei în vigoare.

În condiţiile economiei de piaţă există 3 tipuri de proprietate:

1) Proprietatea privată;
2) Proprietatea publică;
3) Proprietatea mixtă – o îmbinare a celor două de mai sus.
În cadrul acestor două tipuri de proprietate (privată, publică) există mai multe forme.
Principala formă de proprietate este proprietatea privată ce include bunurile economice
ce aparţin unei sau mai multor persoane fizice sau juridice.

Proprietatea privată se manifestă în 3 forme:

a) Proprietatea privată individuală bazată pe munca personală;
b) Proprietatea privată bazată pe utilizarea muncii salariaţilor;
c) Proprietatea privată asociativă (S.R.L., S.A., cooperative etc.).
Proprietatea privată are laturi atât pozitive cât şi negative.
Laturile pozitive sunt:
1) Asigură autonomia economică şi libertatea în luarea deciziilor referitor la activitatea
economică;
2) Generează concurenţă reală între agenţii economici;
3) Stimulează iniţiativa producătorului şi a cointeresării materiale în rezultatul muncii sale;
4) Asigură libertate şi democraţie în societate;
5) Mai uşor se adaptează la cerinţele pieţei.
Laturile negative:
1) Duce la concentrarea, centralizarea capitalului şi formarea uniunilor monopoliste, care
negativ influenţează asupra mediului concurenţial;
2) Duce la divizarea societăţii în bogaţi si săraci;
3) Duce la eliminarea micilor producători în procesul luptei de concurenţă (funcţionează aşa
numita „legea junglei”).

Proprietatea publică se manifestă în 2 forme:

 Proprietatea publică de stat;
 Proprietatea publică municipală.
Proprietatea publică are atât avantaje cât şi dezavantaje.
Avantajele proprietăţii publice:
1) Include activităţi cu riscuri mari (cercetai fundamentale);
2) Admite investiţii mari imposibile pentru întreprinzătorii privaţi;
3) Asigură asistenţă socială şi activităţi de ordin public;
4) Asigură stabilitate relativă a locurilor de muncă.
Dezavantajele proprietăţii publice:
1) Nu stimulează cointeresarea materială lucrătorului în rezultatele muncii sale;
2) Duce la extinderea birocraţiei şi sporirii costurilor manageriale;
3) Duce la susţinerea întreprinderilor nerentabile acordându-le anumite subvenţii.
Proprietatea mixtă se manifestă în următoarele forme :
a) Combinarea capitalului naţional public şi privat (S.A. “Franzeluţa”)
b) Îmbinarea capitalului naţional public şi străin (S.A. “Moldova Gaz”)
c) Proprietatea mixta cu întrunirea capitalului naţional privat şi străin (S.A. “Ionel”)
Agent economic – o persoană sau un grup de persoane fizice sau juridice, care dispun(e),
controlează şi utilizează factorii de producţie şi participă în viaţa economică.

3.2. Economia naturală şi economia de schimb

Satisfacerea nevoilor umane are loc prin 2 modalităţi:

 Autoconsum
 Prin intermediul schimbului
Autoconsumul – reprezintă acea formă de îndestulare a nevoilor umane, când
rezultatele propriei activităţi sunt consumate direct de producători.
Schimbul – reprezintă acea formă de îndestulare a nevoilor umane când, rezultatele
propriei activităţi sunt înstrăinate pentru procurarea altor bunuri necesare consumului.
În conformitate cu existența acestor 2 forme de îndestulare a cerinţelor umane, adică a
autoconsumului şi schimbului, există 2 forme de organizare ale activităţii economice:
 Economia naturală
 Economia de schimb

Economia naturală – reprezintă acea formă de organizare a activităţii economice în

condiţiile căreia toate bunurile ce se produc sunt consumate nemijlocit în interiorul gospodăriei
fără a apela la piaţă.
Economia naturală apare odată cu apariţia societăţii umane. Ea a predominat până la
finele sec. XVIII.
Economia naturală are următoarele trăsături:
1) Producătorul activează izolat de alţi producători;
2) Producătorul este înzestrat cu mijloacele de producţie necesare;
3) Produsul creat în gospodăria dată aparţine producătorului şi familiei lui;
4) Funcţionează diviziunea naturală a muncii;
5) Munca este principalul izvor de existentă şi de acumulare a averii;
6) Forţa de muncă nu prezintă marfa şi are o mobilitate scăzută;
7) Principalele ramuri sunt: agricultura, meşteşugul casnic, vânatul, pescuitul;
8) Relaţiile dintre oameni sunt transparente ca relaţii între oameni şi nu ca relaţii dintre
obiecte;
9) Producţia bunurilor este bazată pe o tehnică rutină, de aceea şi eficienţa economică este
mică;
10) Are loc păstrarea tradiţiilor naţionale care se transmit din generaţie în generaţie
Actualmente rămăşite a economiei naturale întâlnim în unele ţări din Africa Centrala şi
America Latină. Odată cu creşterea progresului tehnico-ştiinţific, economia naturală treptat
cedează locul economiei de schimb. Economia de schimb este considerată ca forma cea mai
eficientă şi universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice.

Economia de schimb – reprezintă acea formă de organizare a activităţii economice în

condiţiile căreia produsele (bunurile) sunt create pentru schimb (pentru piaţă) prin intermediul
vânzare-cumpărare.
Economia de schimb apare în perioada de descompunere a comunei primitive în urma
apariţiei proprietăţii private şi a diviziunii sociale a muncii.
Economia de schimb are următoarele trăsături:
1) La baza economiei de schimb se află diviziunea socială a muncii şi specializarea ei;
2) Autonomia şi independenţa economică producătorului bazată pe proprietatea privată. Ele
dau posibilitatea de a primi decizii referitor la volumul de producţie şi volumul de
realizare a mărfurilor.
3) Este bazată pe specializarea în domeniile de care dispun mai multe resurse disponibile;
 4) În economia de schimb rolul principal îl joacă piaţa unde se desfăşoară tranzacţiile de
cumpărare-vânzare. În cadrul pieţei schimbul de bunuri poate fi direct marfă-marfă sau
schimbul indirect prin intermediul banilor marfă – bani –marfă .
5) În economia de schimb, ca echivalent general (intermediar) apare moneda.

3.3. Banii şi funcţiile lor

Apariţia banilor şi evoluţia lor au trecut prin 4 faze:

1) Faza în care în calitate de echivalent de schimb serveau unele mărfuri mai frecvent
solicitate (sarea, vitele, pieile);
2) Faza în care în calitate de echivalent general devin lingourile metalice (aur, argint, cupru);
3) Faza în care în calitate de echivalent devine moneda bătută (prima monedă a apărut în
China sec. XI î. Chr.)(prima personalitate a cărei chip a apărut pe monedă – Alexandru
Macedon) (până în anii ’20 moneda a rămas ca element de circulaţie);
4) Faza în care în calitate de echivalent general apar banii de hârtie (primii bani de hârtie au
apărut în China sec. XII)

Actualmente principalele forme de bani sunt:

1) Banii metalici numită monedă divizionară ;
2) Banii de hârtie numite bilete bancare (bani în numerar);
3) Banii scripturali (de cont):
a) cecurile;
b) viramentul – transferarea banilor de pe un cont pe altul;
c) carduri (master, visa).
Funcţiile banilor:
1) Funcţia de măsură a valorii; valoarea exprimată în bani a mărfii constituie preţul ei.
Banii îndeplinesc funcţia de măsură a valorii mărfii în mod ideal (abstract).
2) Funcţia de mijloc de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor.
Această funcţie prevede existenţa banilor reali).
3) Funcţia de mijloc de plată. Această funcţie cuprinde operaţiunile de plată a salariilor,
creditelor şi a altor plăţi obligatorii.
4) Funcţia de acumulare. Dacă în trecut ca mijloc de acumulare şi tezaurizare serveau
monedele din aur şi argint, atunci actualmente acumularea banilor servesc obiect de
folosinţă îndelungată: terenuri, aur, pietre scumpe, apartamente etc.
5) Funcţia de bani universali. Până la mijlocul sec. XX în calitate de bani universali servea
aurul. Actualmente această funcţie este îndeplinită de către lira sterlină engleză, euro,
dolarul American, enul japonez).

Rolul economic al banilor:

1) Banii reprezintă “sângele” care irigă întregul sistem economic după expresia lui Paul
Samuelson;
2) Banii servesc ca etalon general al schimbului pentru toate mărfurile şi serviciile;
3) Banii contribuie la atragerea şi utilizarea eficientă a factorilor de producţie (muncă,
resurse, capital);
4) Banii servesc drept instrument de distribuire şi redistribuire a bunurilor în societate;
5) Banii servesc drept instrument de control financiar al tuturor activităţilor economice;
6) Banii contribuie la sporirea productivităţii muncii şi rentabilităţii (eficienţei) producţiei la
nivel micro şi macroeconomic.

Actualmente, moneda trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1) Trebuie să fie acceptabilă de toţi agenţii economici;
2) Trebuie să fie durabilă în timp, adică să aibă o durată îndelungată de viaţă;
 3) Trebuie să sa fie convenabilă în tranzacţiile de cumpărare-vânzare;
4) Trebuie să fie identică;
5) Trebuie să aibă o capacitate înaltă de cumpărare;
6) Trebuie să fie divizibilă, contribuind la exercitarea operaţiunilor şi afacerilor de diferite
dimensiuni;
7) Trebuie să fie apărată orice falsificare.

Masa monetară – totalitatea instrumentelor băneşti de care dispune ţara respectivă la

momentul dat.

3.4. Sistemele economice contemporane

Sistemul economic – totalitatea proceselor social-economice care parcurg în societate

pe baza relaţiilor de proprietate existente.

Sistemul economic include următoare le elemente:

1) Relaţiile social-economice bazate pe diferite forme de proprietate asupra resurselor şi
rezultatelor activităţii economice;
2) Formele organizatorice de gospodărie (individuală, colectivă, corporativă, colectivă,
asociativă etc.);
3) Mecanismele de reglare macroeconomică (reglarea sistemului fiscal, masei monetare,
ocupării forţei de muncă, reglarea ratei dobânzii etc.);
4) Relaţiile şi legăturile dintre subiecţii activităţii economice (relaţiile contractuale de
administrare, de arendă, concesiune).
Istoria omenirii cunoaşte mai multe sisteme economice:
1) Sistemul economiei de piaţă, bazat pe libera concurenţă, numit sistemul
capitalismului pur;
2) Sistemul economiei mixte;
3) Sistemul economiei tradiţionale;
4) Sistemul economiei de comandă.

I. Sistemul economiei de piaţă

Acest sistem a luat naştere în sec XVII şi a durat până la începutul secolului XX.
Acest sistem economic are următoarele trăsături:
1) Este bazat pe proprietate private asupra resurselor investiţionale şi asupra rezultatelor
activităţii economice;
2) În acest sistem există concurenţa liberă, loială, perfectă între agenţii economici;
3) În acest sistem formarea preţurilor are loc în urma confruntării cererii şi ofertei;
4) În acest sistem există libertatea economică a producătorului de a decide: ce, cum, pentru
cine de produs; şi a consumatorului de a alege bunurile necesare pentru consum;
5) În acest sistem are loc autoreglarea economiei de piaţă.

II. Sistemul economiei mixte

Actualmente funcţionează în majoritatea ţărilor lumii. Acest sistem economic a apărut la
începutul secolului XX, în urma schimbărilor cardinale care au avut loc în economie:
1) Dezvoltarea accelerată a procesului tehnico-ştiinţific
2) Dezvoltarea rapidă a infrastructurii de producţie şi socială
3) Apariţia noilor forme de concurenţă imperfectă
4) Extinderea intervenţiei statului în activitatea economică

Trăsăturile sistemului economiei mixte:

1) Sistemul dat este bazat pe 2 tipuri de proprietate: privată şi publică;
 2) Existenţa pluralismului formelor de proprietate;
3) Existenta diferitor forme de gospodărie (I.I., S.A., întreprinderi mixte etc.);
4) Existenta planificării activităţii economice la nivel micro şi macro. La nivel micro
planificarea se manifestă în formă de strategii de marketing a întreprinderii respective. La
macro nivel are loc planificarea indicativă care prevede elaborarea programelor de stat în
diferite domenii de activitate;
5) Îmbinarea mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul, concurenţa) cu mecanismele
reglării de stat (reglarea sistemului fiscal, masei monetare, salariul minim);
6) Există libertatea deplina a agenţilor economici de a decide;
7) Existenţa diferitor forme de concurenţă (concurenta tip monopol, concurenţa
monopolistică, concurenţa tip oligopol);
8) În sistemul economiei mixte sunt elaborate programe de protejare socială a populaţiei
(programa de susţinere a persoanelor cu dificultăţi, sistemul de pensionare, programe de
dezvoltare socială).

III. Sistemul economiei tradiţionale

Acest sistem a apărut în anii ’50-’70 a sec. XX în urma destrămării sistemului colonial.
În aceasta perioadă de timp fostele tari coloniale, au căpătat independenţa politică, fiind
totodată dependente economic de tarile metropole.
Trăsăturile:
1) E bazat pe tehnică şi tehnologii devansate;
2) Există diferite forme de gospodărie inclusiv gospodăria naturală (triburi);
3) Există divizarea populaţiei în caste, există tradiţii vechi în domeniul de producţie, tradiţii
religioase ce influenţează negativ asupra eficienţei economice;
4) Este dezvoltat sectorul de stat care are ca funcţie de bază – dezvoltarea infrastructurii de
producţie şi societate;
5) În aceste sistem are o pondere înaltă capitalul străin care utilizează resursele naturale şi
forţa de muncă la un nivel jos.

IV. Sistemul economiei de comandă

Acest sistem a apărut în prima jumătate a sec. XX în U.R.S.S. (1917), iar după al doilea
război mondial s-a constituit în unele ţări din Europa, Asia şi America Latină.
Trăsăturile:
1) Este bazat pe proprietatea de stat asupra mijloacelor de producţie şi asupra rezultatelor de
producţie;
2) Există planificarea centralizată a tuturor domeniilor planificate;
3) Există aprovizionarea şi redistribuirea centralizată a resurselor materiale, financiare şi de
muncă;
4) Lipseşte concurenţa liberă între producători;
5) Există dictatul producătorului faţă de consumator;
6) În sistemul economiei de comandă avea loc dezvoltarea neproporţională a diferitor ramuri
ale economiei naţionale;
7) Există monopolismul de stat în toate domeniile de activitate;
8) Existenţa dezechilibrelor între sectoarele şi ramurile de producţie.
În cadrul sistemului economiei de comandă existau mai multe modele:
a) Modelul sovietic
b) Modelul iugoslav
c) Modelul polonez
d) Modelul cubanez
e) Modelul chinez
Actualmente rămăşiţi a sistemului economiei de comandă se păstrează în Coreea de Nord,
Cuba şi parţial în China.