L.P.

BIOLOGIE CELULARĂ
DIVIZIUNI CELULARE

27. Mitoza. Măduva hematogenă. Col. MGG.

Meioza
28. Ovogeneza. Ovar. Col. HE.
29. Spermatogeneza. Testicul. Col. HE.

Diviziuni nucleare particulare

Amitoza
30. Hepatocite. Ficat. Col. HE.
Endomitoza.
31. Megacariocite. Măduva hematogenă. Col. MGG.

27. Mitoza. Măduva hematogenă. Col. MGG.

Este o diviziune indirectă, ecvaţională (celulele fiice au acelaşi număr de

cromozomi cu celula mamă) şi se desfăşoară în patru etape care se succed şi durează 60
minute.
a. profaza (30 min) – în profază celula conţine o cantitate dublă de ADN,
în citoplasmă are loc asamblarea tubulinelor, formarea celui de al doilea
centriol, care se orientează perpendicular pe centriolul primar; se
constituie filamentele fusului de diviziune. Există o etapă intermediară
în care dispare membrana nucleară (prometafaza)
b. metafaza (8 min) – în metafază, centriolii migrează la cei doi poli, se
produce despicarea longitudinală a cromozomilor în două cromatide
fiice. Cromozomii se adună în centrul celulei formând placa ecuatorială
c. anafaza (4 min) – se evidenţiază migrarea cromatidelor devenite
cromozomi fii spre cei doi poli ai celulei. La fiecare pol ajung câte 46
cromozomi monocromatidici
d. telofaza (18 min) – cromozomii se despiralizează transformându-se în
reţeaua de cromatină. Concomitent are loc o despicare a citoplasmei
prin formarea unui şanţ la suprafaţa celulei, un inel de contracţie care va
separa cele două celule fiice, proces numit citodiereză, astfel din celula
mamă (suşă) rezultă prin mitoză două celule fiice cu număr egal de
cromozomi cu celula mamă

În raport cu gradul de asemănare între celulele fiice şi celula mamă avem:

- mitoză tip A (homoplastică) – diviziunea în care cele două celule fiice sunt
identice între ele şi identice cu celula mamă
- mitoză tip B (asimetrică) – cele două celule fiice nu sunt identice, una seamănă
cu celula mamă (celulă de rezervă), cealaltă începe să se diferenţieze
- mitoză tip C (heteroplastică) – este cea mai frecventă, celulele fiice sunt mai
mature decât suşa dar egale între ele
- mitoză tip D (de întinerire) – celulele fiice sunt mai tinere decât suşa
 Meioza

Este diviziune reducţională, caracteristică organismelor care se reproduc pe cale

sexuată. În urma meiozei apar spermatozoizii şi ovulele care ulterior nu se mai divid fiind
celule cu înaltă specializare. Există două diviziuni succesive – meioza 1 (reducţională) şi
meioza 2 (ecvaţională).
Meioza 1
- Profaza 1 – leptoten, zigoten, pachiten, diploten, diakineza
- Metafaza 1
- Anafaza 1
- Telofaza 1
Meioza 2 (ecvaţională) P2, M2, A2, T2

28. Meioza. Ovogeneza. Ovar. Col. HE

Preparatul reprezintă o secţiune printr-un fragment de ţesut recoltat de la nivelul

ovarului, în coloraţie HE. Ovarul este un organ pereche, de formă rotund-ovalară, situat în
cavitatea pelvină. Are două funcţii majore şi anume gametogeneza şi hormonogeneza. Ovarul
are trei compartimente : hilul, corticala şi medulara. Hilul este locul prin care pătrund şi ies
vase de sânge, nervi, limfatice. Medulara constituie axul central al ovarului şi e formată din
stromă (ţesut conjunctiv lax), vase de sânge, limfatice, nervi. Corticala (cortexul) formează
porţiunea periferică a ovarului, ea înconjurând medulara. Este hipercelulară, bogată în foliculi
ovarieni în diferite stadii de dezvoltare. La exterior, ovarul este tapetat de un epiteliu simplu
cubic sau cilindric care se aplatizează cu vârsta.
Foliculogeneza este un proces continuu care se desfăşoară pe toată perioada
reproductivă a femeii, constând în maturarea unui număr mare de foliculi primordiali în
cursul fiecărui ciclu menstrual. În fiecare lună un singur folicul ajunge la maturitate completă
care culminează cu eliberarea ovocitului (ovulaţie).
1. Foliculii primordiali
Este primul stadiu de dezvoltare al foliculilor ovarieni. Este format dintr-un ovocit
primar (ovogonie), care este o celulă mică, rotundă, cu citoplasmă redusă, bazofilă, cu nucleu
unic, rotund situat central. Foliculul primordial are dimensiuni mici, se găseşte în corticala
superficială, în apropierea capsulei. La periferia ovocitului se găseşte inconstant un epiteliu
simplu cubic, incomplet
2. Folicul primar inactiv
Are dimensiuni mai mari, are aceeaşi dispoziţie şi caracteristici, dar la periferia
ovocitului există un epiteliu simplu complet

3. Folicul primar activ

Are dimensiuni mai mari decât precedenţii, are aceeaşi dispoziţie. Ovocitul are
dimensiuni mai mari, are aceleaşi caracteristici; în jurul ovocitului există două sau trei straturi
de celule cilindrice care se numesc celule foliculare.
4. Folicul secundar
Are dimensiuni mari (10mm), este dispus mai spre profunzime. Ovocitul este mare,
de formă rotundă, are citoplasmă bogată, bazofilă, granulară, are un nucleu mare, unic,
veziculos, situat excentric. La exterior, între membrana celulară a ovocitului şi celulele
foliculare apare o zonă omogenă puternic eozinofilă ce poartă numele de zona pellucida. La
periferie prezintă celule cilindrice aşezate pe mai multe straturi. Între aceste celule se
formează mici cavităţi ce conţin lichid folicular (bogat în acid hialuronic). În jurul ovocitului
celulele foliculare se distribuie în 1-2 straturi ce formează discul prolifer.
5. Folicul terţiar
Reprezintă foliculul matur sau de Graaf. Este o formaţiune rotund ovalară mare
(20-30mm), proeminentă la suprafaţa ovarului şi se întinde înspre medulară. Ovocitul este
mare, are citoplasmă bogată, bazofilă, conţine granulaţii mari, are un nucleu unic, rotund,
situat excentrici, cu 1-2 nucleoli vizibili. Ovocitul se găseşte în antru (cavitate plină cu lichid
folicular, care ia naştere prin fuzionarea multiplelor cavităţi), legat de un pedicul. În jurul
ovocitului se găseşte un strat de celule cilindrice cu dispoziţie radiară care îl separă de
lichidul folicular şi care poartă numele de corona radiata. Între ovocit şi corona radiata se
află zona pellucida, o membrană foarte rezistentă.

29. Meioza. Spermatogeneza. Testicul. Col. HE.

Testiculele sunt organe pereche situate în sacul scrotal. Această localizare face
posibilă menţinerea testiculului la temperaturi cu 2-3° mai scăzute faţă de temperatura
corpului, condiţie esenţială pentru o spermatogeneză normală. Testiculul matur are o formă
ovoidă, are ataşat pe faţa posterioară epididimul şi este suspendat în sacul scrotal prin
cordonul spermatic care conţine ductul deferent, vase sanguine şi limfatice. În fiecare testicul
există aproximativ 250 de lobuli care sunt alcătuiţi din tubii seminiferi şi interstiţiul testicular.
Tubii seminiferi reprezintă locul de formare al spermatozoizilor. Fiecare lobul
testicular conţine 1-4 tubi seminiferi, foarte încolăciţi. Ambele capete ale tubului se termină
printr-un scurt traiect drept, tubii drepţi, care converg spre o zonă de anastomoză numită rete
testis. Pe secţiune transversală tubii au formă rotund-ovalară, au lumen şi un perete format
din tunica proprie, membrana bazală şi epiteliul seminifer. Epiteliul seminifer este format din
două populaţii de celule: celulele Sertoli şi celulele germinale.
Celulele Sertoli reprezintă adevăratele celule epiteliale ale epiteliului seminifer.
Sunt celule înalte, cilindrice ce se sprijină pe membrana bazală a tubului seminifer şi se întind
până în lumenul tubului. Nucleul este situat la baza celulei, este ovalar sau triunghiular, are
un aspect veziculos, cu nucleol proeminent. Citoplasma este abundentă, eozinofilă, limitele
celulare nu sunt vizibile. Celulele Sertoli înconjoară celulele germinale pe cale de dezvoltare.
Celulele germinale includ spermatogonia, spermatocitul primar şi secundar,
spermatida şi spermatozoidul.
Spermatogonia se împarte în Spermatogonie tip A şi tip B. Spermatogonia tip A este
o celula mică, aşezată pe membrana bazală, este înconjurată de celulele Sertoli adiacente. Are
nuclei sferici, nucleoli periferici, cromatină fină. Spermatogoniile B sunt cele mai numeroase,
încep să se îndepărteze de membrana bazală, nucleii lor sunt aşezaţi mai la distanţă de MB,
conţin 1-2 nucleoli centrali. Prin diviziune dă naştere spermatocitului primar.
Spermatocitul primar este o celulă mare, pierde contactul cu MB, este aşezat în
cavităţile formate de citoplasma celulelor Sertoli, au citoplasmă abundentă, bazofilă, nucleu
unic rotund, central.
Spermatocitul secundar este mai mic decât cel primar, este greu vizibil deoarece în
scurt timp (8h) suferă cea de a doua diviziune meiotică şi se divide în 2 spermatide.
Spermatida este iniţial rotundă, dar odată cu maturarea devine alungită. Are
citoplasmă redusă, un nucleu unic, central, alungit.
Spermatozoidul este format din cap, gât şi coadă. Capul este inclavat în
buzunăraşele celulelor Sertoli iar coada este liberă în lumenul tubilor seminiferi.
 Amitoza

30. Hepatocite. Ficat. Col. HE.

Amitoza se produce prin împărţirea nucleului în două părţi, mai mult sau mai puţin
egale. Celulele rezultate sunt dotate cu material genetic complet. Amitoza este diviziunea
celulară care are loc fără individualizarea aparentă a cromozomilor şi fără constituirea fusului
de diviziune. Din categoria celulelor care se pot divide amitotic, face parte hepatocitul

Endomitoza.

31. Megacariocite. Măduva hematogenă. Col. MGG.

În endomitoză cromozomii se comportă normal până la sfârşitul profazei, când se

produce separarea cromatidelor şi spiralizarea acestora, fără ca membrana nucleară să
dispară, iar fusul de diviziune nu se formează. Ca rezultat se produce dublarea numărului de
cromozomi cu fiecare mitoză, fenomen cunoscut sub numele de endopoliploidie. Celulele au
astfel garnituri cromozomale de tip 4n, 8n, 16n, 32n. Megacariocitele prezintă o astfel de
diviziune.