Ce face Dumnezeu pentru tine in momentul de fata?

Cuvintele sunt ușor de spus…uneori nu chiar atât de ușor de gândit, dar de spus,cu
siguranță.Unele vin din inimă, altele doar de pe buze.Pe unele le rostim rapid fara a le da
importanta, pe altele le alegem cu grija,le dregem cu sare, le cosmetizam…le rostim lent sa-si
implineasca scopul…unele darama, altele zidesc…unele sunt doar vorbe in vant…In mai putin
de 10 secunde, poti spune cuvinte care sa lase in sufletul celor carora le-au fost adresate, un ecou
al carui rasunet cu greu sa mai poata fi stins….

Cateva cuvinte mi-au ramas intiparite in ultimul timp…”Vreti sa stiti ce este intunericul absolut?
Stingeti lanternele si veti ramane surprinsi!”…una cate una, luminitele din jurul meu se stingeau,
si deodata, in pestera rece si umeda, se instalase un intuneric bezna si o clipa de tacere…priveam
cu ochii deschisi, in jurul meu, incercand sa imi amintesc care era ultima imagine pe care o
vazusem…se spune ca, dupa ce nu mai vezi nimic decat intuneric, iti va ramane intiparita ultima
imagine vazuta la lumina…eu nu vedeam nimic.

“Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, Tu de departe imi patrunzi gandul si imi

cunosti toate caile…iar daca as fugi de Tine, sperand ca intunericul ma va ascunde de fata
ta…iata ca nici intunericul nu este intunecos pentru Tine si noaptea ar straluci ca ziua si
intunericul ca lumina…Tu lumineazi intunericul meu. Unde ma voi duce departe de Duhul Tau
si unde voi fugi departe de fata Ta ?(Psalm 139)

Ne traim viata intr-un ritm alert…si nu de putine ori ne surprindem in fuga noastra…privim din
exterior catre noi insine…si ne zarim trupurile obosite cum zoresc…sa ajunga intr-un loc pe care
nici macar nu si-l imagineaza…uneori privind inapoi, fericite ca sunt departe de locul de unde au
plecat, dar fara a sti unde tintesc…alergam in ceata, fugim de noi insine, de viata noastra, de
Dumnezeu….

“Ce face Dumnezeu pentru tine in momentul de fata?”…am auzit intrebarea si nu stiam sa dau
un raspuns…am auzit apoi cateva voci ce au rostit parca in surdina... “Lucruri minunate,
extraordinare!”…celelalte voci s-au gasit si ele inapte sa-si formuleze cuvintele…Ne zarim, nu
de putine ori, in neantul fara sentiment, inconjurati de o manta de gheata si de un intuneric
apasator…privind in jur, putem observa ca nu suntem singuri-atatia crestini sunt mereu tristi,
apasati, nesiguri, epuizati, lipsiti de hrana spirituala ,incapabili sa auda vocea Lui
Dumnezeu…De ce nu suntem in stare sa il vedem pe Dumnezeu in viata de zi cu zi? De ce ne
vedem viata suspendata in timp…parca lasata la intamplare, sa penduleze din inertie? De ce nu
stim sa raspundem ce face El pentru noi? De ce nu il vedem pe El cand se instaleaza intunericul?
De ce nu e El ultima imagine pe care sa o avem in minte?

Ce ne desparte de El?
Daca pentru a rupe o legatura cu un om sunt necesare doar cateva cuvinte rostite in cele nici 10
secunde, iar pentru a reface acea relatie…poate nici o viata nu e de ajuns…de ce cu Dumnezeu
lucrurile ar fi altfel?.Un raspuns clasic ar fi…pentru ca El iarta fara incetare,cu indurare,vesnica
bunatate,rabdare…si cu adevarat Domnul iarta…Si totusi, de ce ne jucam de atatea ori cu
Dumnezeu,din postura celui care are mingea, incercand sa i-o pasam Domnului?

Ajungem sa ne mintim pe noi insine, poate chiar fara a ne da seama-un fel de manipulare
personala-spunandu-ne ca totul e bine…ne-ar trebui doar un Stop,un claxon,o cana cu apa rece
aruncata pe fata,sa ne dam seama ca Domnul si-a intors fata de la noi…

Sunt unii crestini care tot timpul spun ca viata lor alaturi de Dumnezeu e ca mierea care curge
din faguri sau ca dependenta de ciocolata…o spun cu atata nonsalanta, fara a le trece macar o
data prin minte, care este semnificatia tacerii celor din jurul lor…Degeaba esti crestin daca nu
esti in stare sa stergi lacrima celui de langa tine, daca nu te roade in adancul sufletului, motivul
pentru care fratele tau tace,daca nu te intrebi de ce rana lui, care ar fi trebuit de mult sa se
vindece, continua sa sangereze. Daca din experientele tale extraordinare cu Domnul, esti
incapabil sa scoti o incurajare pentru cel de langa tine, o rugaciune autentica pentru trestia
cazuta…in zadar pretinzi ca viata ta spirituala este din zi in zi un castig.

Traim un crestinism unipersonal,eu si Dumnezeu,asa zisa partasie cu ceilalti o traim formal la

biserica si in rugaciunile comune pentru fratii aflati in suferinta,nu ne doare,nu ne pasa…

Ce ne desparte de Dumnezeu? Indiferenta pentru ceilalti, egocentrismul, pacatul, lipsa

rugaciunii, lipsa sinceritatii ,a transparentei, fatarnicia…

Haideti sa ne revizuim viata spirituala, sa cerem indurarea Domnului, alaturi de o inima sincera
si de o ureche sensibila la soapta Duhului Sfant…”Din adancuri te chem,Doamne!Scapa-ma
Dumnezeule,caci apele mi-au patruns pana la suflet!Ma afund in noroi adanc, si nu ma pot
tine…Raspunde-mi Doamne,caci buna este mila Ta.In indurarea ta cea mare, intoarce-te spre
mine si nu-Ti ascunde fata de slujitorul tau!Cerceteaza-ma Dumnezeule si cunoaste-mi
inima!Vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei!”(Psalmi)