Sunteți pe pagina 1din 2

BIBLIOGRAFIE

- Cernea, Maria, Contribuţia activităţilor extracurriculare la optimizarea procesului de învăţământ, în “


Învăţământul primar“ nr. 1 / 2000, Ed. Discipol, Bucureşti; * Ionesc, M., Chiş, V.,

Activităţile extracurriculare organizate împreună cu elevii mei au conţinut cultural, artistic, spiritual,
ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea
comunităţii

Serbările școlare vin în ajutorul afirmării și formării personalității elevului. În timpul prezentarii
programului artistic, elevul artist îi va avea ca spectatori pe colegii de scoală, dar și pe părinții cărora va
trebui să le recite sau să le cânte, exprimand trăirile care îl copleșe

Parteneriatele ajută copiii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă.

In grădinițe serbările școlare vin în ajutorul afirmării și formării personalității copilului. În timpul
prezentării programului artistic, copilul artist îi va avea ca spectatori pe colegi, dar și pe parinți cărora va
trebui să le recite sau să le cânte, exprimand trăirile care îl copleșesc. Realizarea programului artistic
presupune o munca de căutări și de creație din partea educatoarei. În cadrul serbăriieducatorul este
regizor, coregraf, pasionat culegător de folclor, poet, interpret model pentru micii artisti. Importanţa
unor asemenea festivităţi organizate la sfârşit de an şcolar, de Ziua copilului sau sărbătorile religioase,
este deosebită. Ele lărgesc orizontul spiritual al elevilor, contribuind la acumularea de noi cunoştinţe, la
îmbogăţirea trăirilor afective şi sentimentelor estetice. Pentru ca preșcolarii să-şi motiveze participarea
la această aleasă activitate, este foarte importantă atmosfera realizată în timpul repetiţiilor,
caracterizată prin bună dispoziţie, dar şi prin seriozitate. Şansa de reuşită a serbărilor este dată de
varietatea programului artistic, în măsură să valorifice talentul de recitator al unora, calităţile vocale, de
ritm şi graţie ale altora, dar şi destoinicia pentru realizarea costumelor şi decorurilor. Versul, muzica
vocală şi instrumentală, gimnastica ritmică, scenetele pline de haz, armonios îmbinate, asigură
varietatea şi dinamismul spectacolului. Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi, pentru a realiza buna
dispoziţie şi participarea cu interes de-a lungul pregătirii şi desfăşurării spectacolului. Serbările şcolare
sunt momente de maximă bucurie atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor. Ele aduc lumină în suflete,
dau aripi imaginaţiei, entuziasmului şi rămân de-a pururi ca momente de neuitat în viaţa fiecăruia.

2. Catrinel A.; Ştefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari, editura
ASCR, Cluj-Napoca, 2007. 3. Goleman Daniel, 2004, Inteligenţa Emoţională Cheia succesului în viaţă, Ed.
Alfa. 4. Manfred F.R. Kets de Vries, 2003, Leadership arta şi măiestria de a conduce, pg 82

Roco Mihaela, „Creativitate şi inteligenţă emoţională”, Editura „POLIROM”, Iaşi, 2001; pg 106 ACTIVITATI

Vernon, A. (2006), Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi


comportamentală, Cluj-Napoca: Editura ASCR; 12. Walter, G., (2008),
Obiectivele specifice au fost: 1. Identificarea elevilor cu probleme sociale şi emoţionale din clasele
primare 2. Efectuarea unui studiu pilot prin aplicarea Programului SELF KIT 3. Evaluarea frecvenţei de
apariţie a emoţiilor disfuncţionale înainte şi după intervenţie (aplicarea programului SELFKIT individual)
pentru un grup de elevi În perioada februarie-iunie 2016 s-a aplicat, individual, o secvenţă din programul
SELF KIT, pentru 5 elevi din grupul de 25 de participanţi la cercetare (1 întâlnire/ săptămână). Copiilor li
s-a citit, individual, câte o poveste terapeutică din volumul „LUMEA LUI SELF. Magia gândurilor bune.
Poveşti pentru dezvoltarea socio-emoţională a copiilor” corespunzătoare emoţiei negative
disfuncţionale identificate, după care au urmat discuţiile individuale şi completarea fişelor de lucru de
către elevi din Caietul de activităţi II (fişe de lucru pentru copii). După aplicarea programului SELF KIT,
copiii au fost reevaluaţi cu scala SED de către consilierul şcolar. S-a observat o diminuare a frecvenţei
apariţiei emoţiilor disfuncţionale, respectiv o diminuare a comportamentelor ce descriu aceste emoţii
negative disfuncţionale.

S-ar putea să vă placă și