23.01.

2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

– interviu cu dl. Alexandru Bulai, fost detinut politic

– Domnule Bulai, la discutia preliminara pentru realizarea acestui interviu, îmi spuneati
ca despre detinutii politici s-a scris mult dar nu întotdeauna s-a spus adevarul, s-a
urmarit doar partea senzationala, pe la începutul anilor 90, dupa care s-a asternut
uitarea. Acum, subiectul a ajuns iar pe primele pagini ale ziarelor, la televiziuni, tot cu
lucruri minore, de exemplu despre tortionari, dar nu se vorbeste despre culpa
sistemului, de implicarea procurorilor si mai ales a judecatorilor, iar vinovatii trebuie
cautati de la Gheorghiu-Dej în jos, de la Ceausescu, de la capii Securitatii, Parchetelor,
Tribunalelor. Au trecut peste douazeci de ani de la înfiitarea Asociatiei Fostilor Detinuti
Politici, spuneti-mi câteva din obiectivele care s-au îndeplinit, dar, sa vorbim si de ceea
ce nu ati reutit sa faceti.

– Scopul Asociatiei noastre, a fostilor detinuti politici, a fost acela de a aduce în

constiinta publica o marturie despre adevarata faaa a comunismului, despre faptul ca
acesta a fost instaurat prin violenta, ca a existat o rezistenta autentica impotriva lui. Ca
alaturi de victime si eroi exista calai si lasi, ca este nevoie de o instanta morala care sa
stabileasca acest fapt, adica adevarul, pentru generatiile tinere. Poate ca aceasta ar
vindeca din ranile trecutului si ne-ar ajuta pe toti sa ne recapatam demnitatea. Dar,
pentru ca exista un dar, se stie ce s-a ales din Legea Ticu si din Legea lustratiei. In alta
ordine de idei, ne-am luptat pentru adoptarea de catre Stat a unor masuri reparatorii,
îndrumându-i pe cei îndreptatiti sa faca demersurile necesare. Cât priveste activitatea
filialei din judetul nostru, cu gândul de a omagia martirii din acea vreme, am reusit sa
ridicam un monument inscriptionat cu numele acestora, amplasat in Parcul Cancicov. Si
la Tg.Ocna, unde a existat o închisoare pentru detinutii politici bolnavi de TBC, a fost
ridicat un monument comemorativ.

Acuzatii fara argumente, condamnare fara probe

– Revenind la întrebarea pe care doream sa o enunt înca de la început, au trecut anii,

amintirile s-au mai estompat, cum ati ajuns sa fiti condamnat?

– Ma asteptam la aceasta întrebare si vreau sa va spun ceva: colegul si prietenul meu,

Florin Pavlovici, a scris o carte de memorii foarte interesanta si bine documentata, cu
titlul ”Tortura pe întelesul tuturor”, în care apar si eu intr-un anume capitol. El spunea:
https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 1/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

”Mi-a fost mai usor sa suport închisoarea decât sa vorbesc despre ea.” Si acum va
ascult…

… în ce an ati fost arestat si care au fost acuzatiile?

– Am fost arestat în martie 1958, când eram la Facultatea de Medicina din Iasi, dupa ce
terminasem Facultatea de Filozofie la Bucuresti. In 1956, eram ultimul an la filosofie,
când s-au petrecut evenimentele din Ungaria. În mediile studentesti de la noi, a fost
agitatie, se petrecea ceva si în tara, venise un oarecare dezghet dupa moartea lui Stalin,
intelectualii, tinerii începeau sa aiba alte aspiratii, nu doar obiectivele stabilite de
partidul unic. Eram atunci presedintele Asociatiei Studentilor de la Facultatea de
Filozofie din Bucuresti si sef de promotie. Stateam în camin si aveam în camera un
aparat de radio la care ascultam Radio NoviSad ce transmitea informatii zguduitoare
din Budapesta. Studentii de acolo iesisera în strada, împreuna cu muncitorii de la uzina
de autobuze. Eram foarte impresionati, încercam sa ne informam, discutam între noi.
Trei studenti din anii mai mici, mai îndrazneti, au facut niste manifeste, care, pâna la
urma, au constituit obiectul dosarului nostru din 1958.

– Pâna la urma care au fost acuzatiile?

– Aproape ca trebuie sa improvizez o motivatie.

Evenimentele s-au precipitat, colegii nostri au distribuit
manifestele prin oras, unele erau niste pamflete destul de
suculente la adresa regimului, eu nu i-am încurajat, dar
nici nu i-am descurajat, îi admiram pentru curajul lor,
dar mi se parea ceva foarte pueril. Începusera însa
urmaririle si arestarile. În perioada aceea, ma vedeam
uneori cu Alexandru Ivasiuc, care, pe 30 octombrie a vrut sa organizeze un miting al
studentilor, la Bucuresti. Ma cautase si pe mine, dar eram plecat acasa, la țara. El a fost
arestat si probabil as fi avut aceeasi soarta. În timpul cercetarilor, cei trei colegi au fost
presati sa declare ca le controlam activitatea, ca i-am ajutat si, pentru a se da greutate
dosarului, m-au arestat.

– Când au batut la usa?

https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 2/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

– De fapt nu au batut la usa, m-au luat de pe strada. Între timp, stiam ca eram urmarit,
dar dadusem examen de admitere la Medicina la Iasi si eram student în anul I. În
martie, într-una din zile, am fost cautat de un fost coleg, m-am întîlnit cu el, habar nu
aveam de ce ma cauta, dar mi-am dat ulterior seama ca a fost o capcana. Dupa ce ne-am
despartit, am fost flancat de doi securisti care mi-au spus ca trebuie sa merg cu ei pentru
a da o declaratie. De la Iasi am fost dus la Galati – familia noastra este din Liesti –, au
mai facut niste cercetari, dupa care m-au depus la Bucuresti, la Rahova, apoi la Uranus,
pâna la proces.

Teroarea a fost distribuita în mod stiintific

– Ati avut parte de proces?

– Da, în doua termene, sentinta s-a dat foarte repede, ultimul fiind chiar în ziua în care
am împlinit 24 de ani.

– Câti ani v-au dat?

– 15 ani de munca silnica. Acuzarea nu a avut probe clare, erau doar referiri la intentii si
nu la fapte. Mi-am asumat totusi calitatea de adversar al regimului si nu le-am reprosat
colegilor arestati înaintea mea ca ”m-au tras dupa ei”.

– Ati avut parte de aparare?

– Da, a fost un avocat din familie, însa apararea, pentru

toti, a fost o farsa sinistra, ca de altfel procesul întreg. Ma
uit acum ca se face atâta vâlva pentru câtiva tortionari,
batrâni, hârbuiti, dar nu se vorbeste aproape deloc despre
vinovatia justitiei militare. Am fost judecat de un tribunal
militar, dar, în realitate, Securitatea comanda sentintele,
instanta doar le pronunta public. Judecatorii aceia au fost
o rusine nationala, mai mare ca tortionarii. Tortionarii
erau niste brute, culesi din pleava societatii, fara educatie,
fara nicio morala. M-a judecat un judecator care purta pistol la sold. Va dati seama în ce
stare de teroare, timorare, frica, santaj, se traia. Fac o paranteza: când ne-au dus la

https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 3/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

Gherla, la munca, ne-au dat ceva hrana rece pe drum, împachetata în niste foi rupte
dintr-un registru. Rubricile erau: total detinuti, din care, muncitori, studenti,
intelectuali – preoti, ingineri, avocati, profesori. Se urmarea astfel ca teroarea sa fie
distribuita în mod ”stiintific”, ca sa spun asa, în toate straturile societatii, sa existe
sentimentul de teama, sa fie tinut tot sistemul social sub control.

– As dori sa ne oprim putin si asupa familiei, care a fost reactia? A avut de suferit?

– Nu traia decât mama mea, tatal meu a murit în 1941, pe front, la 31 de ani. Mama a
ramas vaduva, avea aceeasi vârsta cu tata, si trei copii, eu eram cel mai mare. Cel mai
mic avea un an. Foarte mult ne-a marcat faptul ca tata, învatator, fusese în miscarea lui
Gusti, nationalista. Eera un tânar dascal entuziast, cânta la vioara, învatase si câteva
cântece legionare în euforia aceea nationala, însa nu s-a implicat în politica. Dar a
aparut si acest lucru în dosarul meu si a contat. Pentru ca, tata fiind mort, cei din
comuna nu s-au gândit la consecinte si l-au declarat pe el sef de cuib legionar, când au
fost strânsi cu usa. Aceasta declaratie a aparut în dosarul meu, desi, când tata a murit,
nu aveam decât sapte ani si, dupa câte stiu, convingerile nu se transmit genetic. Ba mai
mult, a aparut si în dosarul de cadre al sotiei mele, care nici nu se nascuse pe-atunci.

Gherla a fost iadul pe pamânt

– Ati fost condamnat definitiv. Unde ati fost ”cazat”?

– Am fost dus la Jilava, am stat acolo câteva luni, apoi la Gherla un an.În acea perioada
se facusera multe arestari, Dej obtinuse retragerea trupelor sovietice din tara, dar,
probabil, rusii cerusera niste garantii, iar regimul marise pedepsele politice foarte mult,
veneau valuri de condamnati, eram extrem de multi în celule. La Gherla, într-o camera
mica, eram 105 detinuti, cu paturi suprapuse, cu obloane la geam. Era înfiorator, o
caldura sufocanta, sase luni nu am facut baie, aveam pielea ca de sarpe, m-am
îmbolnavit. Noapte – zi, se faceau perchezitii, care erau o teroare, ne bateau fara nici un
motiv, dar cel mai crunt era ca nu aveam aer, respiram cu rândul pe la încheieturile
geamurilor, ale usilor. Dupa Gherla, pe cei mai tineri, considerati buni de munca, ne-au
dus în Balta Brailei, la munci agricole si la construirea digului de la Salcia, la Strâmba.
Ierni cumplite, mizerie, hrana proasta. Un grup important, din care am facut si eu parte,
a fost dus la stuf, la taiat, recoltat si transportat, apoi la munci agricole la Periprava. A
https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 4/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

urmat un alt episod Gherla, am lucrat la fabrica de mobila. Am fost eliberat cu Decretul
din 1964, dupa sase ani de detentie, cu câteva zile înainte de a împlini 30 de ani. Cei mai
frumosi ani ai tineretii, i-am trait în puscariile comuniste.

– Am citit, am auzit ca se practica înfometarea, bataia. Povestiti-mi un ”meniu” dintr-o

zi.

– Cel mai cumplit a fost la Gherla unde ni se dadea arpacas cu subproduse. Ce erau
subprodusele? Erau intestine de animal, nici macar curatate. La Jilava, la fel, mâncare
stricata. La munca, în Delta, am avut perioade cu mâncare mizerabila, salvarea noastra
a fost ca s-a introdus carnea de cal. Gheorghiu-Dej a dat dispozitie sa fie scosi caii de la
sate, de la CAP, venisera tractoarele. În Delta, când mergeam la carat stuf, cu fata
acoperita de promoroaca, picioarele ne erau deja înghetate pâna la genunchi, ne
dedublam, ne refugiam în ce aveam în minte. Mi-amintesc cum ne uitam la rasaritul
soarelui care producea un efect de aurora boreala, eram cu studenti de la Cluj, lotul
Volcinschi, cu I.D.Sârbu, cu doctorul Sebi Munteanu si doctorul Gordan si recitam
versuri din Baudelaire. La prânz doar o bucatica de mamaliga si un bot de marmelada, îi
ziceam înghetata cu fistic de marmelada. Gardienii primeau masa calda, în acel timp
aveam si noi o pauza si cum, printre noi erau solisti de la Operele din Brasov, din Iasi,
cu ani grei de închisoare, ne rezemam de glugile de stuf si cântam arii din opere, într-o
stare de euforie ca înainte de moartea prin înghet. Sunt lucruri de necrezut astazi, chiar
si pentru noi, daramite pentru cei tineri. Organismul are o capacitate de rezistenta de
neînchipuit daca psihicul este puternic. Ma uitam cum oamenii care au cazut psihic au
terminat cu viata. Câtiva au murit lânga mine.

Bataia ca stimulent, la gramada

– Primeati vizite, venea familia sa va vada?

– Nu. În sase ani de detentie, am avut dreptul de cinci ori la pachet. Trimiteam o carte
postala acasa si le spuneam ca am dreptul la un pachet de cinci kilograme si la 400 de
tigari, asta numai daca îti faceai norma. Asa aflau si ei câte ceva despre mine, adica:
traiesc. Altfel, nu aveam voie sa comunicam cu familia.Bataia? La ordinea zilei. Era o
bataie organizata si bataie la gramada. Era un fel de ”stimulent”, bataia ca defulare a
gardienilor care se întreceau care bate mai mult, mai bine. Era un gardian cu un ciomag,
https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 5/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

îi zicea Hahau, cu el ne blagoslovea, de cele mai multe ori din senin, fara vreun motiv
anume. La Periprava, am stat si la baraci, însa mai mult pe bac. Eram asa de slab, aveam
sub 50 de kilograme la înaltimea de 1,80, încât se fereau sa ma loveasca de teama sa nu
ma omoare.

– Închisoarea era pe bac?

– Nu mai aveau spatiu de cazare pentru câti eram si ne-au dus pe bacuri. Erau niste
slepuri pentru cereale, de 150.000 tone, au pus în înterior niste rogojini si s-au montat
paturi de fier, iar în mijloc o soba din chirpici. Atât. Dormeam câte doi în pat. A fost o
perioada cumplita. Ne sculam la cinci dimineata, mergeam 10-12 kilometri pâna la
punctul de lucru, la recoltat stuf. Stuful se recolteaza doar iarna. Eram aproape
dezbracati, cu niste încaltari doar de forma si toata ziua stateam pe gheata sau în apa.
Ajunsesem la limita. M-a salvat poate si faptul ca eram într-o brigada de intelectuali,
avocati, profesori universitari, studenti si, dupa cum am relatat mai înainte, ne refugiam
din realitatea de cosmar în exercitii mintale.
În toate locurile de detentie, când nu se putea iesi la lucru, era o adevarata sarbatoare sa
asculti vorbind intelectuali ca dr.Sergiu Al-George, despre gramatica lui Panini, sau ca
Alexandru Paleologu, despre Barbu sau Proust.

– În 1964 aai fost eliberat, când s-a produs reabilitarea?

– Dupa eliberare am venit la Bacau, unde se stabilisera mama si sora mea. Cum nu
puteam sa profit de studiile avute, dupa sase luni de somaj, m-am angajat pe post de
contabil si m-am înscris la Academia de Studii Economice din Iasi, la FF. Am facul si
cursuri de specializare în informatica, dobândind calitatea de analist. În 1977, am
solicitat reabilitarea mea, dar hotarârea judecatoreasca data de Tribunalul Militar din
Bucuresti nu a avut nici un efect real. Ar fi fost important pentru mine, deoarece desi
îndeplineam functia de sef de oficiu de calcul la Fabrica Proletarul, eram trecut pe
functie de executie. Tot asa, sotia mea care lucra în învatamântul universitar, a predat ca
lector timp de 12 ani, salarizata ca asistent si fara aprobarea de a se prezenta la vreun
concurs de ocupare a postului, nici sa-si sustina teza de doctorat. Am avut probleme
toata viata, însa, fiind o natura echilibrata, având o familie unita, am reusit sa
supravietuim.

https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 6/7
23.01.2018 “Cei mai frumosi ani ai tineretii i-am petrecut in inchisorile comuniste” | Deșteptarea- Ziarul Bacăului

Condamnarea comunismului este formala si tardiva

– Am observat din discutia noastra ca nu sunteti un om razbunator, nu doriti neaparat

”moartea dusmanului”, vorbiti cu oarecare detasare despre acea perioada neagra din
viata dumneavoastra.
– Este ceva ce tine de firea omului, de pregatirea lui spirituala, de educatia din familie.
Ma straduiesc sa retin doar amintirile frumoase din viata, si, multumesc lui Dumnezeu
sunt multe si lucrul acesta îmi da un somn bun…

– Care sunt amintirile frumoase, domnule Bulai?

– Din vremea aceea, oamenii de foarte buna calitate pe care i-am întâlnit. Mi-l amintesc
si-l revad cu mare emotie pe Alexandru Zub, istoric, astazi academician, cu care am fost
închis cam în aceeasi perioada si în aceleasi locuri. Mi-l amintesc pe Edgar Papu, un
interlocutor ideal în chestiuni de literatura si filozofie, cu care m-am eliberat în aceeasi
zi. Ii revad în minte pe câtiva dintre membrii lotului Noica, cu care m-am întâlnit în
detentie, ca si pe membrii lotului Timisoara si multi alti studenti, astazi poate disparuti.
Am stat cu preoti exemplari din toate confesiunile, care ne-au fost un sprijin moral si un
exemplu, ofiteri cu un adevarat simt al onoarei si demnitatii. De aceea cred ca Nicolae
Steinhartdt cu lucida stiinta si-a intitulat memoriile, buna parte din închisoare:
”Jurnalul fericirii”. Dar toate derapajele din istorie trebuie sa aiba si un recul, o revenire
la matca. Suntem îngrijorati ca aceasta revenire întârzie nepermis de mult, este
incompleta si eu nu cred ca o mai prind, la fel si multi ca mine. Revin la ce spuneam la
începutul convorbirii noastre: condamnarea comunismului în România a fost o
initiativa tardiva, fara urmari în plan politic, juridic, social, cu totul diferit fata de ce s-a
petrecut în alte tari foste comuniste. Raul, stim cu totii, trebuie taiat din radacina daca
vrem sa ajungem la pace sociala. Cred ca si scoala, biserica, presa, dar mai ales justitia,
trebuie sa faca mai mult pentru aflarea adevarului.

– Îmi spuneati ca puteti ierta dar nu uitati…

– Pot sa uit anumite fapte, pot sa nu zabovesc cu gândul la lucrurile urâte, pot sa iert,
dar nu uit, si socotesc ca toate aceste suferinte inutile si inumane trebuie cunoscute ca
ele sa nu se mai repete.

https://www.desteptarea.ro/cei-mai-frumosi-ani-ai-tineretii-i-am-petrecut-in-inchisorile-comuniste/ 7/7