„Plumb”

de George Bacovia (1916)

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripele de plumb.

Considerat o primă formă de manifestare a modernității în artă, simbolismul se

cristalizează în Franța la sfârșitului secolului al XIX-lea, originile curentului fiind strâns
legate de manifestările, în pictură, ale impresionismului. În plan autohton, curentul
simbolist marchează prima formă de sincronizare a literaturii române cu cea europeană
grație activității desfășurate de Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”. Alături de
Dimitrie Anghel, Ștefan Petică sau Ion Minulescu, George Bacovia se revendică, prin
întreaga sa creație, de la principiile estetice ale simbolismului.
Reprezentativă pentru viziunea despre lume a poetului este opera „Plumb”, poezie
ce deschide volumul cu titlu omonim din anul 1916.
1. a) În primul rând, la fel ca Charles Baudelaire, George Bacovia surprinde, în
discursul liric, corespondențele dintre elementele ce compun universul: „parfum,
muzică, culoare – toate se îngână și-ți răspund”. Astfel, dacă primul catren se
centrează pe imaginea unei naturi reificate sub puterea plumbului (scrierile
sunt „de plumb”, florile sunt „de plumb”, natura întreagă poartă „funerar vestmânt”), în
cea de-a doua strofă este dezvăluită realitatea interioară a ființei, sentimentele
eului fiind mortificate sub puterea metalului tanatic („Dormea întors amorul meu de
plumb”).
b) În plus, poeții simboliști caută să îndepărteze poezia de pictură și să o apropie
de muzică, întrucât, așa cum afirma Paul Verlaine, „Muzica înainte de toate!”. George
Bacovia aderă la acest principiu estetic de creație, astfel încât, în poezia „Plumb”,
recepția simbolului central „plumb” și a conjuncției coordonatoare „și” îi
conferă discursului o muzicalitate tristă, apăsătoare și monotonă, asemenea unui
marș funebru.
2. Poezia „Plumb” fructifică o tematică în conformitate cu imaginarul simbolist,
în varianta sa decadentă: moartea, iubirea, și condiția artistului.
a) Tema morții este surprinsă încă din incipitul discursului poetic, unde verbul la
imperfect „Dormeau”, alături de epitetul „adânc”, sugerează ideea unui somn continuu,
echivalent, în cazul lui Bacovia, cu moartea. În viziunea eului liric, moartea nu mai este
percepută, la fel ca la romantici, drept un univers compensatoriu, o formă de salvare a
ființei. Bacovia anunță „ruptura de utopia romantică”, în sensul în care, pentru el, viața și
moartea devin sinonime.
 b) Întrucât deschide volumul de debut al autorului, și deoarece conține sugestii
referitoare la condiția artistului, opera literară „Plumb” poate fi interpretată și ca o artă
poetică implicită. Textul surprinde ipostaza artistului care traversează tripla criză,
specifică omului modern. Mai întâi, este observabilă o criză a sinelui, ipostaza unei
ființe care își resimte realitatea interioară „de plumb”. Mai apoi, apare ipostaza
artistului damnat la o existență solitară, societatea însăși fiind imaginată ca un
cavou. În această lume superficială, artistului nu i se aduce nicio formă de omagiu,
coroanele fiind „de plumb”. Finalul discursului conține, prin metafora „aripele de plumb”,
sugestia crizei comunicării ființei cu transcendența.
3. a) Titlul, ca element paratextual, anticipează ideea poetică, fiind în strânsă
corelație cu mesajul transmis prin discursul liric. Din punct de vedere fonetic, cuvântul-
titlu este format din patru consoane care închid vocala „u”. Este sugerată, astfel, ideea
de univers închis, în care ființa se simte captivă, damnată definitiv la o existență
solitară. Din punct de vedere morfologic, titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun,
nearticulat – în acest fel, cititorul este avertizat asupra faptului că universul imaginat de
Bacovia este unul al obiectelor, în care orice formă de viață este anulată.
b) La nivelul motivelor poetice, este de remarcat simbolul central al textului,
plumbul, care, printr-o repetiție obsedantă, își relevă caracterul de laitmotiv. Poetul
recurge la acest simbol implicit pentru a sugera anumite stări. Plumbul este un metal,
sugestie a anorganicului, a lipsei de viață, care induce, prin toxicitatea sa, ideea morții.
Greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, în vreme ce cromatica gri induce
spleenul ontologic.
În concluzie, prin atmosferă, muzicalitate, utilizarea sugestiei, a simbolului și a
corespondențelor, prin zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen, poezia
„Plumb” se încadrează în estetica simbolistă. Receptat de critica mai recentă ca un poet
modernist, creația sa având drept trăsături de profunzime intuiții metafizice (sentimentul
de vid, de solitudine, viziunea descompunerii universale), George Bacovia depășește
experiența simbolismului, criticul Mihail Petroveanu numindu-l „pictor în cuvinte și
compozitor în vorbe”.