mod vădit și totul chiar dacă nu a sosit timpul în care, prin lucrarea Lui, I

se va supune totul. Fiindcă și omul vede în mod natural din cele ce

pătimește iîn fiecare zi că va muri, chiar dacă nu e de față moartea în
realitate.
Să ne facem așadar ai noștri și ai lui Dumnezeu, mai bine zis numai ai
lui Dumnezeu și nicidecum ai trupului și ai lumii. Să ne pregătim să
chemăm pe Dumnezeul nostru, după cum s-a scris: «Pregătește-te să
chemi pe Dumnezeul tău, Israile» (Amos 4, 12). Aceasta înseamnă să ne
curățim de petele și întinăciunile cele rele, lepădînd de la noi pe cît e cu
putință chiar și simplele năluciri ale patimilor. Căci așa se pregătește cu
adevărat tot cel ce voiește să se pregătească bine. Aceasta ca să primim
prin virtuți, ca prin niște culori dumnezeiești, asemănarea întocmai cu
Dumnezeu. Așa cheamă cum se cuvine pe Dumnezeu, cel ce știe cum
trebuie să-1 cheme. Căci pregătirea este, precum socotesc, înstrăinarea de
patimi; iar chemarea, apropierea sinceră de Dumnezeu prin virtuți. Sau
iarăși, pregătirea este strălucirea ce vine în cei vrednici prin virtuți; iar
chemarea, primirea harului îndumnezeitor prin cunoștința adevărată. Așa
vom putea avea «totdeana hainele albe», după cum s-a scris (Eccl. 9. 8),
adică purtările strălucitoare prin virtuți și străvezii, neavînd nici un semn al
întunericului19. «Sufletul nostru se va veseli de Dumnezeu, Mîntuitorul
nostru» (Isaia 61, 10). Căci se va bucura de dezbrăcarea omului vechi -
«care se strică prin pofte amăgitoare» și de îmbrăcarea celui nou, zidit
după Dumnezeu în Duhul (Efes. 4, 22-24). «Căci Dumnezeul nostru ne va
îmbrăca în haina mîntuirii și în veșmîntul veseliei» (Isaia 61, 10), adică în
deprinderea morală a făptuirii iubitoare de înțelepciune prin virtuți20 și în
contemplarea cunoscătoare fără greșeală în Duh21. Îmbrăcați în această
haină, ne vom bucura și de bunătățile viitoare și în același timp originare
ale dumnezeieștii și preacuratei cămări de nuntă22. În toate acestea trebuie
să luăm aminte cu grijă cum umblăm și
19. Purtările omului sînt ca niște haine. Dacă sînt curate, sînt ca niște haine albe,
străvezii, se vede prin ele sufletul care nu vrea să ascundă nimic. Dacă sînt murdare, ele caută
să ascundă sufletul; îl fac pe om netransparent. Primul e scăldat în lumină, al doilea e închis în
întunericul singurătății.
20. «Făptuire filosofică». Părinții numesc «filosofie» viața virtuoasă. Căci ea se
călăuzește de «iubirea de înțelepciune» adevărată (filo-sofia).
21. Cunoașterea lui Dumnezeu e rodul contemplării sau intuiției sufletului curățit de
patimi și iubitor de Dumnezeu. Dar starea aceasta nu o dobîndește omul fără ajutorul Duhului
Sfînt. Intuiția aceasta este nu numai opera omului, ci și a Duhului Sfînt. Căci omul nu poate
cunoaște pe Dumnezeu, fără ca El Însuși să vină în întîmpinarea lui. Chiar pe semenul meu nu-
l cunosc fără să mi se descopere și el cu dragoste, ca răspuns la dragostea mea.
22. Haina albă, manifestarea curăției launtrice, este condiția unirii sufletului cu Mirele
Hristos. Numai îmbrăcat în ea sufletul (în grecește de genul feminin) poate intra în cămara de
nuntă a desăvîrșitei uniri cu El. Ea arată iubirea exclusivă de Hristos. În această cămară de
nuntă se va bucura sufletul de fericirea veșnică în veacul viitor. Dar bunătățile de care se vor
bucura atunci sînt bunătățile în care s-ar fi dezvoltat dacă n-ar fi căzut, în starea primordială.