să ne fie cald și să zâmbim/să ne fie rău și să nu știm

1. spune-ne nişte kestii despre tine

În primul rând, nu ştiu cât sunt eu de potrivit pentru un astfel de interviu/chestionar. 
Chiar şi aşa, într­un format mai casual. CV meu literar e blank. În afară de zona online, 
unde am fost activ câţiva ani mai mult din joacă, şi de anul trecut mai “serios”/receptiv, 
nu prea am tangenţe cu lumea literară. Şi nu din dispreţ sau timiditate, dar probabil aş fi 
nevoit să investesc mai mult (timp, energie) dacă m­aş lua cât de puţin în serios. Şi nu 
cred că îmi permit. Deocamdată, funcţionează ok aşa. Ca să fiu puţin poet, o ţin aşa ca o 
pasăre într­o volieră: nici n­o las să moară de foame, dar nici nu îi dau voie să zboare 
(şic!).

*Am fost crescut de bunici, am făcut fotbal vreo nouă ani, şah vreo patru ani, am avut 
câteva tentative şi cu pictura, dar mai mult de dragul cuiva, deci n­a ţinut mult. Şi de un 
an şi mai bine, cu întreruperi, scriu poezie. Pe FDL şi Hyperliteratura. Chestia cu 
literatura, dacă e să găsesc un vinovat, se datorează oarecum indirect bunicii mele. Fiind 
o femeie foarte credincioasă (adventistă), s­a ţinut de când eram mic să mă iniţieze 
spiritual în “tainele” Bibliei. În fiecare sâmbătă primeam o nouă broşură + nişte pasaje 
din Biblie pe care trebuia să le studiez. Cu timpul, am început să caut prin casă şi altceva 
de citit: reviste, ziare, cărţi de bucate, de apicultură (bunică­miu avea nişte stupi pe lângă 

1
Trestiana) şi preferatele mele pe care le­am găsit îngrămădite într­un sertar ­ almanahurile
literare. Prima carte de care îmi amintesc e “Învierea”, de Tolstoi.

2. care-i legătura dintre pariori, singurătate şi poezie?

E mult “material” literar în cazinouri. Găseşti tot felul de oameni acolo. Am muncit vreo 
şase luni într­un bar cu jocuri de noroc din Bucureşti. Pe lângă Gara de Nord. Când sala 
era plină şi aveam timp să trag cu ochiul la jucători, mă uităm la ei cu o oarecare 
fascinaţie. Pentru că mulţi dintre ei veneau pregătiţi să piardă. Căutau un răspuns, o 
pedeapsă, oricât de aiurea ar suna. Pentru un “jucător”, o specială înseamnă ceva, un 
dublaj ratat la fel are semnificaţia lui. Era mai mult decât un joc, mai degrabă un fel de 
exerciţiu de autoevaluare.

3. câteva ponturi în legătură cu poezia de „mâine” (mie îmi place să o văd ca pe genul
ăla de tipă care o arde mai ales prin medii virtuale, adeptă a comunicării de la
distanţă, o digeiţă cool & cute, pe metoda amestecă-şi-potriveşte, la bustul gol,
conştientă că seducţia a devenit o calitate esenţială)? – a nu te lăsa în vreun fel
“afectat” de al meu pseudo-manifest.

Nu îmi permit să dau ponturi. Ca şi consumator de poezie, mi­aş dori să fie cineva care s­
o mute de la periferie mai spre centru, s­o transforme în ceva cool. S­a săturat lumea de 
imaginea romantică a poetului: un bărbos mizantrop, schizofrenic, care stă prin bodegi şi 
scrie despre flori şi pitpalaci. Un poet cool mi se pare Vasile Leac. 

4. intimitate agresivă, 2000+ gen, sau agresivitate sado-maso, atât cât să-ţi placă, sau
poate deloc?

Asta e pentru critici. Eu am citit câţiva poeţi douămiişti, dar nu aş şti să spun exact ce e 
douămiismu’. Curentele literare sunt în general vag definite. Sunt mai mult înclinat spre 
agresivitate, dar ideal ar fi cum ai zis tu mai sus: “amestecă şi potriveşte.”

5. a toci sau a întoarce cartea de pe o bucă pe alta (aceasta e întrebarea)?

Înţeleg întrebarea doar pe o bucă. Şi nu îmi vine deocamdată nimic deştept să maschez 
defazaju. Aş opta pentru varianta a doua, pentru că tocitul e pentru tocilari. Şi tocilarii nu 
ies niciodată artişti. Dar dacă ai un metabolism mai nesimţit, adică eşti puţin idiot, poţi să
ajungi departe şi cu toceala. 

Pogo

2
acum patru zile în timp ce căutam pe google

să aflu mai multe despre Bushido codul războinicilor

japonezi

uşa din cameră s-a deschis încet aşa cum ai răsfoi o pagină

dintr-o enciclopedie groasă şi afară o ploaie mocănească-

pe hol era taică-miu cu lacrimi în ochi pe moment nu am înţeles

nimic şi nici nu eram sigur că vreau

vorbea deja cu frate-miu încercând să îi explice printre lacrimi un om

de 90 kg tremurând ca un copil bătut nu îl mai văzusem de câţiva ani

amândoi la fel de impasibili

ne uitam unul la altul şi nu ştiam ce să îi spunem.

“v-am pierdut şi pe voi. eu sper că nu.”

am aflat ulterior că femeia cu care trăia de vreo şase ani

l-a părăsit şi s-a tirat în Italia i-a ars hainele şi i-a luat cheile de la casă

la fel cum ne-a lăsat şi el când aveam şase ani şi mă uitam la Caracatiţa-

atunci s-a auzit doar o uşă trântită în urmă

ca bufnitura unei cărţi groase pe ciment (şi mai apoi vociferările mamei în bucătărie,

robinetul deschis, o italiană stâlcită din televizor). la fel cum avea

s-o facă şi acum plecând în Suedia, în construcţii. “când pleci”-l-am întrebat.

“în seara asta. la 1.20 am tren”

ne-am salutat şi am închis uşa după el. încă mai plângea

3
în timp ce cobora scările.

nu i-am spus nimic din ce aveam să îi spunem. ne-am întors în cameră:

am închis o uşă, am deschis alta. nu era nici ură, nici înţelegere.

frate-miu îmi arată o vânătaie la ochiul stâng şi îmi explică despre

dansul Pogo.

Dimineață

Există încrederea. Ca o navă de cabotaj între două promontorii cu oameni

flămânzi așteptând, un tren acvatic fără saboți șerpuind subteran la cele mai

fragile semnale externe. Fără destinație.

Și tu adaugi noaptea, în cele mai recurente vise: compartimente, punți,

cămăruțe, pivnițe. Hărți, traiectorii, arpentaje. Și ei se strecoară printre spărturi

ca niște șobolani și încearcă să îți dărâme. Chiar și cei mai apropiați, în balansul hintei,

cu capul întors în noroi, în strălucirea zâmbetelor din bulboană. În filtrul visului, mixând.

Există dragostea. Ca o fabrică sovietică în care poți să muncești de dimineață

până seară, neîncetat, stahanovist. Doar ca să te convingi că. Dar ajungi mereu

în același pat cu același set de întrebări.

Și ele nu au legătură cu venele tale umflate, cu palmele tale brăzdate de tăieturi.

Cu somnul trupului tău așezat peste mașinăriile de oțel. Ca o lavetă murdară pe

parbrizul unei Dacii 1310, într-o toamnă ploioasă.

Întunericul de afară și becul de 60 wați pâlpâind odată cu visele tale amestecate

în sânge. Un scaun de răchită, și tu privind în gol, fără să spui niciun cuvânt

de ore în șir.

4
Când se aude scârțăitul autobuzului în stație, se luminează și afară.

Înghiți cheile sau te repezi spre ușă cu o sacoșă în mână.

Înalți un steag pe cea mai frumoasă idee născută în tăcere și te ridici de pe scaun.

Ca un tablou înrămat în carne.

Supermarket

ca Thom Yorke într-un videoclip infraroşu împingând căruciorul prin toate

culoarele de aproape douăşde minute aici căutând un potato peeler aşa cum

scrie pe lista de la Carolyn mai blând astăzi ca niciodată scanez gesturi mişcări

cupluri binoame eşecuri

ca Allen Ginsberg într-Un Supermarket mâncău bătrân îl căutam pe însuşi bărbosul gay

printre tuburi de muştar şi Ketchup Bacardi &Justerini&Brooks să îmi apară ca un duh

simpăticuţ să îmi vorbească de sensul meditaţiei şi promoţii magice „sari un gard şi hop

eşti Tu în fundul gol şi Poezia!” atât de simplu? vânzătoarea cu buze cărnoase şi

vânzătoarea

cu şolduri late mă uităm la fundul ei în timp ce pleca să îmi cântărească nectarinele intri
şi ieşi

cum ar fi? să ne prindă un seism aici un cataclism de mari proporţii sfârşitul Lumii şi un
zeu de

carton să se pogoare printre raioane să ne înşire păcatele pe galantare m-aş simţi mai viu
ca niciodată

mai bărbat decât atunci când am lovit un poliţist cu pumnul în meclă intri si iesi când
ieşeam dis-de

5
dimineaţă din cazinou apăsam cu palma aerul caşicum aş mângâia o cariatidă de fum
până te obişnuieşti

acasă epiderma tastaturii prăfuită până te obişnuieşti becul din cameră Inbox 2 mesaje
spaima ta neagră

ca un şobolan strecurat printre crăpături pe care o descoperi într-o seară când te blochezi
la telefon

Marile Proiecţii ale copilăriei ca nişte viniete aşezate pe capitole într-o Carte Mare. ar
trebui să spun Stop!

şi să merg mai departe. să îmi beau laptele cu aminoacizi pe balcon. să termin Fiesta lui
Hemingway

să ascult muzică. şi spun „Hop!” dar nu ajung nicăieri.

Fosfene

în cazinouri vei găsi doar oameni singuri

m-am închis într-o seară în baie

şi am rămas aşa până când cocoşul cântă de trei ori

nu mai ştiu de cine îmi era teamă sau faţă de cine am greşit

îmi curăţam limbajul ca o armă de vânătoare apropiam cuţitul

în faţa oglinzii prin turbărie prin stufăriş scufundat în sine ca într-un

cheson de aer am aşteptat să ţipe cineva în stradă

în cazinouri vei găsi doar oameni singuri

au ieşit în stradă pentru că aşa li s-a spus

să iasă în stradă cu pancarte şi megafoane

să lupte împotriva lor sau împotriva cui?

au năvălit peste tine într-o seară de august

6
cu cagule pe faţă şi bâte de baseball te-au tâlhărit

ţi-au violat mama unul din ei s-a împiedicat pe hol

l-ai privit în ochi ghemuit într-un colţ pentru prima oară

te-ai întrebat de ce cine suntem fratele mai mic al unei

familii destrămate

în cazinouri vei găsi doar oameni singuri

la patruş de ani în chilerul unei case părăsite de la ţară

sau poate e şi ăsta doar un mod în care să îţi proiectezi ratarea

mâncând şi bând pe datorie cu o femeie grasă pe genunchi

o carte aruncată pe pat

şi radioul pe frecvenţe variabile ca un câine coolie schelălăind

după o gheată în stomac-

am urcat pe deal prin troienile de zăpadă cu căştile pe urechi creastă punk

nebărbierit de câteva zile foiţele de O.C.B şi 2 grame în buzunarul de la geacă

am auzit revoluţia pe undele theta am luat prima ţeapă şi am dat mai departe

au ieşit în stradă pentru că aşa li s-a spus să iasă în stradă

cu pancarte şi megafoane să lupte împotriva lor sau împotriva cui?

am văzut revoluţia bobinată pe marile proiectoare ale subconştientului colectiv

am hoinărit dintr-o sală în alta roşie neagră neagră roşie

aşteptând un semn sau un colet pe care să îl trimit mai departe

aşteptând un satelit prăbuşit în centrul oraşului cu instrucţiuni

7
exacte despre viitor-

am văzut lumina şi întunericul

la interval de câteva fosfene

remuşcarea şi spaima ca nişte

lighioane adulmecând carnea

prin turbărie prin stufăriş

tropii strălucitori-

am aşteptat să ţipe cineva

în stradă

în stradă