RABIA

Rabia, sau turbarea, este o boală infecŢioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin
grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate si agresivitate, urmate de paralizie si moarte.

Etiologie
Turbarea este produsă de un virus cu proprietăŢi neurotrope, denumit de Pasteur „virus rabic de stradă”, actualmente încadrat în
familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus (6, 16). Alături de genul Lyssavirus, în familia Rhabdoviridae mai sunt încadrate virusurile
patogene pentru animale din genurile Ephemerovirus, Vesiculovirus, Novirhabdovirus.
În cadrul genului Lyssavirus, ICTV (35) include:
Rabies virus,
European bat lyssavirus 1 si 2,
Lagos bat virus,
Mokola virus,
Duvenhage virus,
Australian bat lyssavirus, toate recunoscute ca specii distincte.
Cultivarea pe ouă embrionate reuseste în urma inoculării pe cale corioalantoidiană, alantoidiană, intravitelină sau intracerebrală.
Indiferent de calea de inoculare, virusul se multiplică intens în sistemul nervos central.

Caractere epidemiologice
Sunt receptive la infecŢia rabică toate animalele cu sânge cald. În condiŢii naturale sunt sensibile la infecŢia rabică în măsură aproape
egală toate speciile de mamifere domestice si sălbatice, indiferent de vârstă, rasă, sex, stare de întreŢinere, anotimp, climă etc.
Sursele naturale ale infecŢiei rabice sunt reprezentate de animalele bolnave si cele infectate, aflate în ultima fază a perioadei de
incubaŢie. Creierul este cel mai bogat în virus, concentraŢia lui fiind mare în substanŢa cenusie, cornul lui Ammon, cerebel, scoarŢa
lobilor frontali etc. În măduva spinării si în ganglionii nervosi, cantitatea de virus este mică, iar în nervii periferici se găseste în
cantităŢi foarte reduse. Virusul este prezent în salivă la sfârsitul perioadei de incubaŢie, unde persistă în tot cursul bolii. Laptele
animalelor turbate, practic nu conŢine virusul
Saliva animalelor bolnave conŢine virusul si deci este infectantă încă din perioada de incubaŢie, cu 1-5 zile înainte de apariŢia
primelor semne de turbare, iar în unele cazuri chiar cu 10-14 zile.
O altă modalitate de contaminare directă este depunerea de salivă virulentă, prin lingere, pe diferite plăgi sau eroziuni proaspete, aflate
pe piele sau mucoase.
InfecŢia transplacentară, de la mamă la făt, a fost rar semnalată, atât la om cât si la animale. Mucoasele intacte par nepenetrabile
pentru virusul rabic; tot asa se comportă si mucoasa digestivă. Mucoasa pituitară si a căilor respiratorii însă, ar permite instalarea
infecŢiei rabice.

Patogeneză
După pătrunderea în organism, pentru realizarea infecŢiei rabice este necesar ca la nivelul porŢii de intrare să se găsească filete
nervoase recent lezionate, pe care să se poată fixa si prin care să se poată propaga virusul. La locul de pătrundere, virusul, prin
intermediul miocitelor (din aproape în aproape), atinge terminaŢiile tendinoase bogat inervate, pătrunde în nervi si se propagă
centripet, pasiv, lent invadând treptat nervii periferici si ajungând astfel în ganglionii nervosi spinali, de unde apoi cuprinde encefalul
si determină encefalita rabică. Lichidul cerebrospinal contribuie si el la difuzarea virusului în sistemul nervos central. Propagarea
centripetă a virusului de-a lungul nervilor a fost denumită de Levaditi „neuroprobazie”. Difuzarea se mai poate face si pe cale
sanguină sau limfatică, dar acestea au o importanŢă mai redusă.
În sistemul nervos central, virusul produce modificări în celulele nervoase si în pereŢii vasculari. IniŢial, virusul acŢionează asupra
celulelor nervoase senzitive, producând iritaŢia lor si apariŢia semnelor clinice prodromale. Astfel, activitatea funcŢională a
neuronilor este exaltată si tradusă prin stări de excitaŢie psihică, motorie, senzitivă, exagerarea reflexelor etc, ceea ce determină
accese de furie si agresivitate. În ultima fază, consecutiv distrugerii neuronilor motori, apar paraliziile progresive, iar după afectarea
centrilor respiratori se produce moartea prin asfixie.

Turbarea la câine

Forma furioasă sau turbarea furioasă se caracterizează prin stare de excitaŢie si excitabilitate extremă, cu manifestări de furie,
agresivitate etc. Este forma cea mai caracteristică a bolii, deoarece cuvântul „turbare” în toate limbile exprimă mânie, furie,
agresivitate, cruzime. În evoluŢia bolii se pot distinge trei perioade si anume: prodromică, de excitaŢie sau de stare si terminală sau
paralitică.
a) Faza sau perioada prodromală (iniŢială, melancolică) poate trece adesea neobservată, semnele clinice fiind puŢin semnificative si
constând în schimbări ale comportamentului. Animalul devine capricios, irascibil, mai afectuos faŢă de stăpân sau din contră, devine
indiferent, trist, se retrage în locurile izolate si întunecoase. Apare pica. Uneori, la locul muscăturii apare prurit, animalul îsi linge,
freacă sau chiar muscă regiunea muscată, până la automutilare. Setea este conservată sau chiar exagerată (spre deosebire de om, care
prezintă hidrofobie). La masculi, se poate observa o exagerare a instinctului genezic. Vocea devine răgusită iar lătratul scurt si sacadat.
Durata acestei faze este în medie de 1-3 zile.

b) Faza sau perioada de stare (excitaŢie, furie, agresivitate) se instalează treptat si se manifestă prin stări de furie si agresivitate.
Câinele devine agresiv, la început numai faŢă de animale. Fără motiv, se înfurie la cea mai mică excitaŢie. Accesele de furie sunt la
început de scurtă durată si alternează cu perioade de liniste, pentru ca pe măsură ce boala avansează, să devină tot mai frecvente.
ForŢa cu care animalul muscă este atât de mare încât îsi poate rupe dinŢii sau să-si producă chiar fractura maxilarelor. Faciesul devine
caracteristic, cu privirea fixă, pânditoare, feroce. În perioadele dintre accese privirea este rătăcită, faciesul inexpresiv.
Animalul are tendinŢa de a fugi de acasă si a parcurge distanŢe mari, fără nici o Ţintă (dromomanie), cu care ocazie, dacă întâlneste
persoane sau animale, le atacă. Vocea este răgusită, iar lătratul sfârseste, de obicei, printr-un urlet prelung. La unele animale se
constată strabism convergent sau divergent, mioză sau midriază, inegalitate pupilară, vomismente sau diaree cu sânge. Durata acestei
faze este de 2-6 zile.

c) Faza sau perioada paralitică (terminală, finală), se manifestă prin paralizia muschilor linguali, maseteri, oculomotori, laringieni.

Forma paralitică (turbarea mută sau linistită) se caracterizează prin lipsa acceselor de furie sau agresivitate si începe cu o stare de
depresiune, urmată foarte repede de paralizia muschilor faringieni si maseteri. DeglutiŢia devine imposibilă, gura este Ţinută
întredeschisă, din ea scurgându-se o salivă filantă, lătratul este răgusit, apoi animalul devine afon. La câine a fost descrisă o formă
gastrointestinală, manifestată prin colici, vomizări, enterită hemoragică, fără agresivitate sau paralizie, o formă meningeală cu
evoluŢie supraacută, o formă atrofică sau „consomptivă” caracterizată printr-o slăbire progresivă, fără alte semne caracteristice
turbării.

Tabloul morfopatologic

Cadavrele animalelor turbate, mai ales ale acelora care au făcut forma furioasă a bolii, sunt emaciate, cu părul murdar, cu numeroase
plăgi externe, botul este uscat, acoperit uneori cu salivă cleioasă, murdară, cu plăgi recente la nivelul buzelor, limbii, feŢei; incisivii si
molarii pot fi rupŢi, maxilarul inferior fracturat etc. La deschiderea cadavrului se constată o stază venoasă generală, sângele este slab
coagulat, de culoare negricioasă, asfixic (19). Stomacul, lipsit de alimente, conŢine adeseori (în 45-99% din cazuri) diferiŢi corpi
străini. Se mai poate observa congestie si edem al meningelor, creierului si măduvei spinării. Mult mai importante pentru diagnostic
sunt modificările microscopice din sistemul nervos central. Ele au caracterul unei encefalomielite limfocitare nepurulente. Unele
dintre aceste leziuni sunt specifice, altele nespecifice.
Leziunile specifice sunt reprezentate prin incluziile oxifile din celulele nervoase, socotite caracteristice în turbare si cunoscute sub
denumirea de „corpusculii Babes-Negri”.
Incluziile se găsesc în citoplasma celulelor nervoase piramidale din cornul lui Ammon, dar pot fi întâlnite si în alte părŢi ale
sistemului nervos central si periferic si chiar în unele organe sau glande. Ele au forma rotundă sau ovală si sunt formate din substanŢa
bazală oxifilă omogenă, în care se găsesc granulaŢii bazofile.

Diagnostic
Diagnosticul bolii se bazează pe examene de laborator (virusologice, biologice, histopatologice si serologice), prelevarea probelor
fiind făcută, de preferinŢă, din hipocampus, cerebel si medulla oblongata, care sunt cele mai bogate în virus. În laboratoare, se recurge
la: - tehnici de evidenŢiere/identificare a virusului în materialul patologic si - teste serologice.

Metodele de identificare (evidenţiere) a virusului rabic recomandate de OIE (28) constau în tehnica anticorpilor fluorescenŢi (IF) si
tehnica imunoenzimatică RREID (rapid rabies enzyme immunodiagnosis).

Testele serologice standardizate pentru controlul reactanŢilor serologici, utilizate pentru controlul statusului imunologic al animalelor
vaccinate, sunt:
- testul de virus neutralizare
- ELISA cu anticorpi contra proteinei G
- testul de seroneutralizare pe soareci

Diagnosticul diferenŢial, se impune faŢă de bolile cu manifestări nervoase. Astfel, formele meningiene de turbare, cu evoluŢie
supraacută, foarte rar întâlnite, pot fi confundate cu meningoencefalita din boala lui Carré. Datele anamnetice, catarul mucoaselor,
prezenŢa eventuală si a altor localizări ale infecŢiei cu virusul bolii lui Carré permit diferenŢierea; paralizia maxilară nespecifică se
deosebeste de cea rabică, prin faptul că, afară de paralizia maxilarului inferior, animalele nu prezintă si alte semne de boală; luxaŢia
temporo-mandibulară se deosebeste de turbarea paralitică, prin aceea că tulburările se instalează brusc, regiunea articulaŢiei respective
este deformată si foarte sensibilă, maxilarul inferior este imobilizat si nu poate fi apropiat de cel superior, animalele nu prezintă
tulburări psihice; oprirea de corpi străini în cavitatea bucală si faringiană poate simula turbarea, însă examenul atent al animalelor
respective, instalarea bruscă a simptomelor, lipsa tulburărilor psihice etc., permit diferenŢierea. Nu trebuie uitat însă că, în marea
majoritate a cazurilor de turbare paralitică la câine, însoŢitorii acestora afirmă că au adus animalul la consultaŢie, pentru că ,,a
înghiŢit un os”. Boala lui Aujeszky, confundată mult timp cu turbarea (numită dealtfel si pseudorabie) se caracterizează obisnuit prin
prezenŢa pruritului, evoluŢie mai scurtă si lipsa agresivităŢii.

Tratament
Ne se dispune până în prezent de mijloace
terapeutice. Se poate aplica însă un tratament profilactic local, în primele 15 minute după muscătură, recurgându-se la spălături cu
substanŢe antiseptice sau la cauterizări.

Profilaxie
Profilaxia generală
Lupta împotriva turbării include aplicarea unui complex de măsuri generale sanitarveterinare si de imunoprofilaxie. Pentru prevenirea
bolii la om si animalele domestice, un rol important îl joacă profilaxia nespecifică, care se bazează pe măsuri generale de prevenire a
apariŢiei si răspândirii bolii. Măsurile generale se referă la distrugerea rezervorului de virus si a vectorilor principali. Aceasta se poate
realiza prin reducerea la minimum a numărului de carnivore domestice, reglementarea circulaŢiei acestora, distrugerea carnivorelor
sălbatice supranumerare, evidenŢa strictă a câinilor de pază, de apartament si de vânătoare, obligativitatea respectării legislaŢiei
privind purtarea botniŢei etc.

Profilaxia specifică
Pasteur - primul vaccin antirabic, constituit dintr-o tulpină de virus rabic fix (cu perioadă de incubaŢie scurtă si relativ fixă, de 5-7
zile). Este posibilă imunizarea postinfecŢioasă a animalelor muscate, dacă vaccinarea se face suficient de repede, după expunerea la
muscătură.
- tulpinile LEP
- susele Flury LEP (Low Egg Passage, cu circa 50 pasaje)
-Flury HEP (High Egg Passage, cu circa 180 pasaje)
-tulpina Kelev, cu 99 pasaje pe ouă embrionate
-vaccinurile inactivate sau vii, preparate pe o mare varietate de tipuri de culturi celulare.
-Rabivac
-Rabirom

Combatere
-se declară oficial boala si se instituie carantină de gradul III
-zonă epizootică pe o rază de cel puŢin 30 km în jurul focarului, în care se face o supraveghere epidemiologică permanentă
-Toate animalele cu semne clinice de turbare (inclusiv carnasierele), precum si câinii sau pisicile fără semne clinice dar care au fost
muscate de animale turbate sau suspecte de turbare, trebuie ucise.

Turbarea la pisică
La pisică, simptomele apar de regulă după o perioadă de incubaŢie de 10-15 zile, cu limite între 10 si 260 zile. Clinic, predomină
forma furioasă la peste 90% din cazuri. Animalul devine agresiv, nu recunoaste stăpânii, miaună fără întrerupere, cu un mieunat
îngrosat dar strident, încă din faza prodromică; prezintă inegalitate pupilară, facies tipic, crispat si puternic încordat. În faza de
excitaŢie, pisicile turbate prezintă crize dramatice, cad, se rostogolesc si miaună strident. În faza terminală apar paralizii progresive,
sufocare (pareză si chiar paralizia laringelui) si moarte. Întreaga evoluŢie a bolii la pisică este de 3-6 zile.
Forma paralitică se manifestă prin apariŢia paraliziei muschilor maseteri.

Turbarea la solipede
La solipede, turbarea evoluează cu simptomatologie asemănătoare în linii generale, cu a câinelui. Simptomele apar după o perioadă de
incubaŢie de 1-3 luni, care poate ajunge la 10- 20 luni. Forma furioasă, cea mai frecventă, debutează prin stare de neliniste, miscări
permanente ale cozii, bătăi din picioare, culcări si sculări repetate, tresăriri nejustificate, rostogoliri, „rânjete” contractând buza
superioară („râs sardonic”). Ulterior, animalul devine agresiv, atacă prin surprindere alte animale pe care le muscă sau le loveste cu
picioarele, prezintă pervertirea gustului si, din cauza paraliziei precoce a faringelui, nu poate degluti.
Mai frecvent ca la alte specii, se observă prurit (mai accentuat la măgar, dar fără agresivitate), animalele automutilându-se. În final se
instalează paralizia, care începe cu trenul posterior, si moartea se produce după 4-6 zile.
Forma paralitică se manifestă prin depresiune si imobilitate. Animalul este linistit si, de obicei, stă sprijinit cu capul de perete sau
iesle, complet imobil, timp de mai multe ore. După ce apar paraliziile, calul se culcă si moare după 1-2 zile.

Turbarea la bovine
Bovinele de regulă nu au posibilitatea să transmită boala. incubaŢie de 1-3 luni, cu limite până la 20-23 luni. La bivoli, forma
paralitică este mai frecventă, pe când la taurine, în unele regiuni, se întâlneste aproape exclusiv forma furioasă, iar în alte regiuni,
numai forma paralitică (America de Sud).
Pentru diagnosticul diferenŢial se are în vedere obstrucŢia esofagiană, necroza cerebrală si intoxicaŢia cu plumb. În toate aceste
entităŢi lipsesc stările de excitabilitate si agresivitate, iar examenul de laborator este edificator. Unele asemănări există cu boala lui
Aujeszky, dar aceasta este de regulă pruriginoasă si are o evoluŢie foarte scurtă, de 1-2 zile.
În cazul apariŢiei bolii, bovinele cu semne clinice de rabie se ucid. Restul animalelor din efectiv, la care nu se constată urme de
muscătură, pot fi vaccinate antirabic.

Turbarea la ovine si caprine

De obicei, boala evoluează sub forma furioasă, mai rar sub forma paralitică. În forma furioasă, semnele prodromice sunt repede
urmate de furie si agresivitate. Animalul turbat aleargă tot timpul, din când în când se opreste brusc, loveste pământul cu picioarele,
scutură capul, sforăie zgomotos, behăie cu voce groasă, răgusită, scoŢând sunete prelungi. Pupilele sunt puternic dilatate, ochii
congestionaŢi; adeseori se observă strabism convergent sau divergent, uni- sau bilateral. Oile – animale timide, blânde, fricoase -
devin agresive, se reped la oameni, la alte oi, la câini, încercând să muste, să lovească cu picioarele si cu capul. Adeseori manifestă
prurit la locul muscăturii, se ling, se freacă de pereŢi, îsi smulg lâna. Oile si caprele nu manifestă hidrofobie, dar prezintă pervertirea
gustului si au halucinaŢii.

Turbarea la suine
La suine, turbarea de obicei evoluează sub formă furioasă si se manifestă prin hiperestezie puternică. IncubaŢia este de 15-30 de zile,
cu limite de 6 zile până la 6 luni. Porcul devine agresiv, se agită tot timpul, Ţipă ascuŢit sau grohăie cu voce răgusită, se repede la alŢi
porci sau alte animale, provocând plăgi grave prin smulgerea de Ţesuturi. Scroafele îsi devorează purceii. La suine, boala evoluează
mai repede decât la alte specii si, după o fază paralitică scurtă, se termină cu moartea prin asfixie în 24- 48 ore de la apariŢia primelor
semne.
Forma paralitică, rară la porc, se manifestă prin paralizii care duc la moarte prin asfixie în 24-48 ore.

Turbarea la carnasierele sălbatice (lup, vulpe)

Turbarea evoluează cu o simptomatologie asemănătoare celei de la câine, predominând forma de evoluŢie furioasă. Lupii turbaŢi se
reped la oameni, provocând răni foarte grave, în special la cap. Animalele prezintă dromomanie si o agresivitate accentuată. Un singur
lup turbat poate musca zeci de animale si oameni si, de asemenea, cu tot tratamentul antirabic aplicat la timp, oamenii pot muri de
turbare.
La vulpile sălbatice, semnul esenŢial este schimbarea radicală a comportamentului. Teama si precauŢia caracteristice vulpilor
sălbatice dispar, ele pătrund în localităŢi sau în adăposturile animalelor în plină zi, devin blânde, permit omului si mai ales copiilor să
se apropie si se lasă chiar mângâiate, prinse si legate, însoŢesc atelajele si, fără ca să devină prea agresive, muscă uneori alte animale
si chiar omul, provocând răni mai ales superficiale. În continuare devin indiferente la ceea ce se întâmplă în jurul lor, privirea le este
fixă, prezintă pică, miscări în manej, opistotonus, rostogoliri, apoi se instalează paraliziile, mersul devine nesigur, nu se mai pot Ţine
în poziŢie patrupedală si sfârsesc prin moarte, după 3-4 zile.

Turbarea la păsări
La păsări, turbarea se întâlneste foarte rar. S-a descris la găini si evoluează, de obicei, sub forma furioasă. În faza prodromică, pasărea
bolnavă devine foarte nelinistită si sperioasă, aleargă mereu, din când în când sare brusc în aer, bătând din aripi; prezintă strabism,
penele se zbârlesc, privirea devine fixă, vocea este stridentă sau răgusită (hârâietoare, ca de cioară). În faza de excitaŢie, găinile devin
agresive, atacă oamenii, animalele, păsările, lovind cu ciocul, cu aripile si cu picioarele. Moartea survine în 2-3 zile, cu pareze si
paralizii progresive.