Apel deschis pentru redarea locului cuvenit Istoriei în

sistemul de educație din România

Președintelui României, Domnul Klaus Johannis, Primului Ministru al României, Domnul Victor Viorel
Ponta, Președintelui Camerei Deputaților, Domnul Valeriu Zgonea, Președintelui Senatului, Domnul Călin
Popescu Tăriceanu
În mileniul al treilea, omenirea și noi, locuitorii continentului european, suntem martorii unor
importante transformări, care ne marchează inexorabil viața, inclusiv pe cea a tinerei generații. În
epoca globalizării și a apartenenței la marea familie a Uniunii Europene, s-ar putea crede în mod
simplist că omul rătăcit în Univers ar putea trăi oriunde, fără a fi influențat de meleagurile natale.
Asta ar echivala cu pierderea identității proprii și naționale. Nu este nimic exagerat în acest
avertisment, deoarece fiecare om este produsul civilizației în care a apărut. El poartă „sigiliul”
locului în care s-a născut. Conștient sau nu de această determinare, omul simte și acționează în
funcție de aceasta.

Începând cu anul 2000, cu precădere, în România, ieșită deloc ușor din perioada comunistă, se manifestă o
criză profundă de identitate națională, care se repercutează asupra sistemului de valori la care tinerii se
raportează. Această criză are drept consecință negativă lipsa de implicare a tinerilor în viața societății,
absența responsabilizării sociale și pericolul deznaționalizării, cauzat de defăimarea statului român.
Sistemul educațional românesc este afectat de o criză sistemică, marcată, între altele, și de marginalizarea
permanentă a Istoriei ca disciplină de studiu în școală, care a devenit o permanență a ultimului sfert de
veac. Aceasta se manifestă prin:

1. Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea și dezvoltarea
conștiinței naționale la elevi. România, membru al Uniunii Europene din anul 2007, este singurul stat
membru, conform statisticilor publicate de către Consiliul Europei, rețeaua EURYDICE, Asociația
Europeană a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO, în care elevii învață în medie o oră de istorie pe
săptămână, în timp ce în celelalte state membre UE în planurile-cadru sunt prevăzute între două-patru ore la
istorie.
2. Lipsa finanțării necesare unei logistici adecvate lecțiilor cu caracter aplicativ și la standarde de calitate (de
exemplu: absența cabinetelor de istorie, materiale didactice perimate sau insuficiente, dotarea cu mijloace
moderne inexistentă ș.a.).
3. Absența motivației persoanelor implicate în procesul educațional pentru asigurarea tranziției de la orele
teoretice de istorie la activități cu caracter practic și formativ. Astfel, subfinanțarea sistemului și numărul
redus de ore nu susțin vizitele de studiu, cercetarea istoriei locale, vizitele la muzee și obiective istorice,
crearea de materiale didactice inovative, auxiliare, sprijinirea inițiativelor de învățare activă prin teatru
istoric, activități specifice cercurilor/cluburilor de istorie.
4. Dificultatea elevilor de a obține performanțe școlare ca urmare a motivației mai sus menționate.
5. Tânăra generație s-a format în umbra acestor carențe educaționale, care au provocat consecințe devastatoare
asupra sentimentului patriotic al apartenenței la națiunea română și la distorsionarea conștiinței naționale.
6. Formarea profesională a dascălilor a avut de suferit ca urmare a ofertei de școlarizare excesive la nivel
universitar, fără criterii evidente de selecție.
7. În condițiile scăderii permanente în ultimii 15 ani și, respectiv, drastice a nivelului calității în educație,
istoria în școală este responsabilă de formarea unei culturi generale consistente despre lume și viață, fapt
evident ignorat de factorii decidenți din politicile educaționale din România, în ciuda apelurilor insistente
adresate de către Academia Română, facultățile de istorie ale Universităților din București, Iași, Cluj-
Napoca, asociațiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate, sindicate, organizații
nonguvernamentale etc.
Ca atare, se impune cu acuitate ca procesul educațional din România să creeze premisele educației pentru
conștiința apartenenței la un popor cu o istorie remarcabilă, stima de sine și stima față de valorile perene
românești, care au creat condițiile pentru rezistența în fața oricăror vicisitudini istorice.
 Noi, participanții la Conferința Internațională „Istoria românilor și criza identității naționale.
Memorandumul de la Neamț”, 10-12 septembrie 2015, provenind din mediul academic, universitar,
preuniversitar, nonguvernamental, guvernamental, din cadrul asociațiilor profesionale ale profesorilor de
istorie din România și Republica Moldova, am efectuat o analiză detailată a educației pe problemele ce
determină formarea conștiinței naționale și solicităm deschis Președintelui României, Primului Ministru al
României, Camerelor Parlamentului României următoarele:

1. Redarea rolului și locului cuvenit istoriei ca disciplină de studiu în școală, având în vedere menirea
formativă a acestei discipline de studiu în planul personalității elevilor;
2. Prevederea în planurile de învățământ la toate clasele, începând de la a V-a și până la a XII-a, indiferent de
profil și filieră, a două-trei ore de istorie;
3. Introducerea istoriei ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilurile și filierele de la
nivel liceal;
4. Refacerea curriculei de istorie – programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea
principiului cronologiei istorice. Acestea ar trebui să includă și referiri la valori și simboluri perene
românești, la rolul Bisericii în istoria națională, principalele etape ale culturii românești;
5. Realizarea manualelor de istorie cu respectarea principiilor didactice, metodice și științifice moderne, în
care calitatea, și nu prețul, să fie factorul determinant;
6. Respectarea și aplicarea prevederilor principalelor documente europene cu privire la locul și rolul istoriei în
școală, la care România a subscris și s-a angajat să le respecte, și anume: 1. Recomandarea 1283/1996
privind istoria și învățarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și,
respectiv, Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptată de Comitetul
de Miniștri al Consiliului Europei;
7. Realizarea în comun de către România și Republica Moldova a curriculei și manualelor de istorie.
Asociația Profesorilor de Istorie din România,

Asociația Profesorilor de Istorie din jud. Neamț