I.

Pregătirea cercetării
1. Tema cercetării - Accesul la servicii specializate de intervenţie timpurie a copiilor cu
autism infantil.

2. Scurtă descriere teoretică a temei de cercetare

Autismul este una dintre cele mai grave boli care frânează dezvoltarea. Autismul infantil
este o tulburare de dezvoltare pervazivă caracterizată de prezenta anormală şi/sau alterarea curbei
de dezvoltare ce se manifestă înainte de 3 ani şi prin modele caracteristice de comportament
perturbate în cele trei domenii de activitate: interacţiuni sociale, comunicare şi comportament
restrictiv, repetitiv (ICD-10).
Copilul autist este detaşat de mediu, dezinteresat de persoane, respingând colaborarea cu
ele, lipsit de nevoia unui contact vizual “ochi in ochi" cu cei din jur, închistat într-o existenţă
paralelă, depărtat de realitatea obiectivă, singur într-un univers marcat de bizar. Faciesul este
inteligent, astfel că, dacă vezi fotografia unui astfel de copil nu-ţi dai seama ca performanţele
sale sociale sunt atât de modeste.
Autistul este incapabil sa recepţioneze emoţiile celor din jur, să le trăiască adecvat
şi să raspundă la ele (V. Ghiran, 1998). Nu este un consumator de stări emoţionale, nu poate
stabili relaţii empatice, specific umane cu cei din jur şi de aceea nu-şi poate modela
comportamentul în raport cu contextul social dat, fiind rezervat în faţa unei lumi pe care nu o
întelege.

Diagnosticarea şi intervenţia cât mai precoce îl poate ajuta pe copilul cu autism să se

dezvolte la potenţialul său maxim. Principalul obiectiv este îmbunatatirea capacităţii generale a
copilului de a "funcţiona".

Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry a publicat online pe
26 octombrie 2012 un studiu clinic controlat, intitulat “Interventia comportamentala timpurie
este asociata cu normalizarea activitatii cerebrale a copiilor mici cu autism”. Cercetatorii au aflat
că acei copii cu autism care au beneficiat de intervenţia propusă de ei au o activare cerebrală mai
intensă atunci când privesc feţele oamenilor, comparativ cu privitul obiectelor. Acesta este un

1
răspuns obişnuit pentru copiii care nu au autism. La copiii cu autism incluşi în studiu care nu au
beneficiat de intervenţia propusă, nu s-a observat acest lucru.

“Pentru prima dată” spune Dawson, “parinţii si practicienii au dovada stiintifica a

faptului ca interventia timpurie are impact asupra creierului si a comportamentului la copiii mici.
Este esential ca toti copiii cu autism sa aiba acces la o interventie timpurie care sa conduca la
efecte benefice pe termen lung”.

3. Obiectivele cercetării
 Ponderea copiilor diagnosticaţi cu autism infatil din judeţul Bacău, care
beneficiază de intervenţie timpurie.
 Care sunt problemele cu care se confruntă familiile acestor copii?
 Ce servicii sociale şi sisteme de sprijin pot accesa?

4. Grup ţintă

Grupul ţintă este reprezentat de copiii cu autism infantil cu vârste cuprinse între 2-7 ani
din judeţul Bacău, aflaţi în evedenţa Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu
Dizabilităţi Bacău. Grupul ţintă va fi selectat din baza de date a acestei instituţii, cu acordul
familiilor copiilor.
5. Metode de culegere a datelor

 Analiza documentelor sociale

 Metoda interviului

6. Durata planificată a cercetarii

Cercetarea va avea loc pe parcursul unei lunii iunie anul 2014, cu sprijinul echipei
Serviciului de Evaluare Complexă a copiilor cu Dizabilităţi Bacău, care va pune la dispoziţie
baza de date, dosarele cu documentele necesare încadrării în grad de handicap pentru copiii din
grupul ţintă, datele de contact ale acestora. Cercetarea se va desfăsura atât sediul instituţiei
menţionate, cât şi la domiciul beneficiarilor pentru a evita deplasarea celor care locuiesc în
mediul rural.

2
II. Metode de cercetare

1. Analiza documentelor sociale

În cercetarea şi intervenţia socială, tehnica documentării este utilizată în scopul culegerii

de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observaţie directă sau în scopul
informării teoretice, în sensul consultării unei bibliografii şi a rapoartelor de cercetare cu privire
la un domeniu studiat anterior, precum şi în încercarea de a reconstitui spiritul unei epoci.

Documentele sociale conţin relatări despre evenimente, fapte sociale şi despre reflectarea
acestora în conştiinţa subiecţilor. Din această perspectivă, un document social este orice obiect
material sau text care conţine o informaţie comprehensibilă despre o realitate oarecare. Ele sunt
“urme” ale faptelor şi proceselor sociale. Urmele lăsate de faptele anterioare pot fi urme directe
(rezultate din activitatea productivă a oamenilor) şi urme indirecte (texte scrise, acte oficiale)
(Septimiu Chelcea, 2001). În categoria documentelor sociale intră, atât textele scrise, cât şi
imaginile fotografice şi cinematografice, înregistrările audio, produsele activităţii umane,
obiectele casnice, simbolice şi de vestimentaţie etc.

În cerecetarea de faţă se vor analiza următoarele tipuri de documente sociale:

 Documente scrise - documente personale oficiale ale copiilor ce fac parte din grupul
ţintă ( acte de identitate, documente medicale, educaţionale, evaluări psihologice, ect),
documente oficiale ( rapoarte de evaluare complexă, anchete sociale, planuri de
recuperare a copiilor cu dizabilităţi).
 Documente cifrice – statistici.

Pentru descifrarea semnificaţiei textelor va fi utilizată analiza calitativă şi analiza

cantitativă .
Ca metodă de analiză a documentelor sociale va fi utilizată metoda analizei de conţinut
cantitativă şi calitativă.
S. Chelcea (2001) defineşte acestă metodă astfel: analiza conţinutului reprezintă un set
de tehnici de cercetare cantitativ-calitativă a comunicării verbale şi non-verbale, în scopul
identificării şi descrierii obiective şi sistematice a conţinutului manifest şi/sau latent pentru a
trage concluzii privind individul şi societatea sau comunicarea însăşi ca proces de interacţiune
social.
3
 Prin analiza cantitativă a documentelor se va putea identifica anumite tendinţe, atitudini,
valori, pattern-uri de gândire la nivelul grupului ţintă.. Această metodă serveşte la cunoaşterea
caracteristicilor psihologice şi sociale ale copiilor diagnosticaţi cu autism infnatil şi a familiilor
acestora.
Avantajele metodei analizei de conţinut cantitative:
 aduce o notă de rigoare în interpretarea documentelor;
 datele obţinute au un plus de obiectivitate şi nu sunt distorsionate de relaţia cercetător-
subiect;
 analiza de acest tip nu presupune costuri mari.

Analiza de conţinut calitativă a datelor este un demers discursiv de reformulare, de

explicare sau de teoretizare a unei mărturii, a unei experienţe sau a unui fenomen, în scopul
descoperirii sensului/semnificaţiei realităţii investigate.
Etapele analizei de conţinut calitative sunt:
 Alegerea materialelor de analizat;
 Eliminarea informaţiilor neesenţiale şi fixarea celor esenţiale;
 categorizarea – generarea de categorii reprezintă punctul de plecare al unui drum în care
conceptele se vor rafina şi vor fi din ce în ce mai adecvate.
 relaţionarea presupune determinarea relaţiilor care conceptele şi categoriile deja
delimitate.
 integrarea – reunirea informaţiilor/explicaţiilor într-un sistem coerent.
 modelarea (construirea modelului teoretic) – precizarea cât mai fidelă a relaţiilor
structurale dintre elementel care definesc fenomenul studiat
 teoretizarea – consolidarea teoriei şi verificarea aplicabilităţii acesteia.

2. Metoda interviului

Metoda interviului este utilizată pe scară largă în ştiinţele socio-umane, ca şi în practica

diferitelor profesii (politică, administraţie, jurnalism, asistenţă socială). Interviul a avut un statut

4
ştiinţific îndelung disputat, reuşind treptat să se impună ca o modalitate de cercetare legitimă,
atât din punctul de vedere al rezultatelor, cât şi din acela al fundamentării lui teoretice.

Aşadar, interviul este o modalitate de investigare ştiinţifică şi de intervenţie socială

bazată pe comunicarea verbală având ca scop principal înţelegerea şi explicarea fenomenelor
socio-umane. Din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice, interviul este un important instrument de
culegere a datelor referitoare la experienţa de viaţă a subiecţilor investigaţi şi, totodată, este o
formă de interacţiune psihologică şi socială cu influenţă imediată asupra comportamentului
actorilor implicaţi.
În această cercetare se va folosi interviul semistructurat, deoarece impune anumite
teme de discuţie. Interviul va fi cu răspunsuri libere şi cu întrebări deschise.

Pregătirea interviului de are două dimensiuni:

 pregătirea teoretică
 pregătirea practică .

Pregătirea teoretică trebuie are în atenţie următoarele aspecte:

 identificarea şi formularea temei (problemei).

 documentarea teoretică asupra problemei puse în discuţie şi asupra caracteristicilor

subiectului ce urmează să fie investigat.

 precizarea scopului şi a obiectivelor interviului

 delimitarea populaţiei şi a eşantionului (atunci când este cazul)

 construirea unui plan de interviu care să cuprindă ghidul de interviu şi parametrii

situaţiei de interviu.

Ghidul de interviu este un ansamblu organizat de teme, subteme şi indicatori care

structurează activitatea de ascultare şi de intervenţie a investigatorului în procesul comunicării.
În cazul interviului semistructurat, ghidul de interviu cuprinde coordonatele tematice
care direcţionează discuţia.
Axele tematice :

5
  Informatiile detinute de părinti cu privire la ce înseamnă autismul.
 Gradul de informare a părinţilor cu privire la recuperare.
 Demersurile familiei în a accesa serviciile specializate destinate copiilor cu autism.
 Dificultăţi întâmpinate în accesarea serviciilor de intervenţie timpurie.

Pregătirea practică a interviului vizează abilităţile de comunicare şi relaţionare pe

care trebuie să le probeze investigatorul. Din această categorie menţionăm:
- să inspire încredere intervievatul;
- să menţină interesul pentru subiectul inrterviului;
- să manifeste empatie: să înţeleagă ceea ce îi spune interlocuitorul, să fie capabil de a se pune în
situaţia acestuia;
- acceptarea necondiţionată: să fie dispus să asculte şi să fie interesat de ceea ce spune
interlocutorul;
- să asculte şi să nu intervină decât în momentele propice;
- să reducă, pe cât posibil, distanţa dintre el şi intervievat (distanţa se datorează diferenţelor de
statut social, de cultură, de sex etc.);
- să fie capabil de a înlătura barierele psihologice ale comunicării şi să-şi dea seama de
mecanismele de apărare a eu-lui pe care interlocutorul le utilizează pentru a ocoli răspunsurile
mai sensibile şi problemele care-l privesc îndeaproape;
- să ştie să exploateze cunoştinţele pe care le posedă interlocutorul în domeniul cercetat prin
interviu.

Odată stabilită stabilit grupul ţintă cercetatărul va lua legătura personal cu participanţii,
pentru a obţine acordul lor de colaborare. Primul contact cu viitorul intervievat, va fi realizat ă
telefonic, şi are ca obiectiv construirea relaţiei de comunicare, precum şi precizarea
condiţiilor şi tema interviului.
Pentru reuşita interviului intervievatorul va folosi tehnici de ascultare şi de intervenţie.

Tehnicile de ascultare activă includ:

 atenţie faţă de limbajul non-verbal (propriu şi al interlocutorului);

 utilizarea corectă a parafrazei (reformulării);

6
  -exprimarea empatiei;

 respectarea regulilor de formulare/ordonare a întrebărilor;

 acceptarea pauzelor, a momentelor de tăcere.

Pentru a favoriza producerea unui discurs coerent şi fără prea multe digresiuni din partea
interlocutorului, realizatorul de interviu dispune de trei tehnici de intervenţie în procesul de
comunicare:
 consemnul - mod direct de intervenţie care defineşte un câmp tematic nou.

 contrazicerea - este un mod de intervenţie care îl constrânge pe cel intervievat să-şi

argumenteze discursul.
 relansarea: parafraza; completarea; interpretarea; interogaţia.

Pentru formularea adecvată a întrebărilor utilizate pe parcursul unui interviu se vor

respectarea următoarelor principii:
 evitarea concurenţei întrebărilor: se vor alege acele anumite tipuri de întrebări pentru a
evita monotonia interviului (de exemplu, va trece de la o întrebare factuală la o întrebare
de opinie ş.a.m.d.);

 repetiţia – trebuie pusă aceeaşi întrebare de mai multe ori, dacă se constată că
interlocutorul nu a înţeles-o. În al doilea rând, trebuie pusă aceeaşi întrebare din puncte
de vedere diferite pentru a epuiza subiectul întrebării;

 respectarea contextului cultural al interlocutorului: întrebările trebuie puse din

punctul de vedere al personei intervievate şi al culturii căreia îi aparţine. Pentru aceasta,
este necesară familiarizarea cercetătorului cu limbajul specific intervievatului, cu valorile
şi modelele de acţiune pe care le utilizează;

 evitarea lui “de ce?”. Pe cât este posibil, trebuie să evităm intervenţia cu această
întrebare pentru că ea nu aduce un plus de informaţii, ci îl pune pe interlocutor în situaţia
de a se justifica, fapt ce îl determină să adopte o atitudine verbală mai reţinută;

 evitarea cuvintelor cu dublu sens (sau cu sensuri multiple), care îl derutează pe

interlocutor.

7
  formularea de întrebări scurte şi clare. Este recomandabil să nu utilizăm întrebări prea
lungi sau ramificate, întrucât intervievatul poate pierde mesajul lor şi se vede nevoit să
dea răspunsuri evazive;

 -eutralitatea întrebărilor. Prin formularea lor, acestea nu trebuie să conţină variante de

răspuns, pentru că interlocutorul va fi tentat să le utilizeze.

După fiecare interviu este necesară redactarea unui raport prin intermediul căruia se
evidenţiază: conţinutul informaţional dobândit, calitatea informaţiei, modul de realizare a
interviului.

Bibliografie
1. Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
2. ICD 10 – “Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament”, Editura All
Educational,1992,
3. http://www.autism.ro/