IVR anul II

Rezistența anticomunistă din România

Vasile Alexandru Husar

Rezistența anticomunistă din Maramureș. Grupurile de rezistență de pe

Valea Izei
 Rezistența anticomunistă din Maramureș. Grupurile de rezistență de pe Valea Izei

Rezistenta anticomunista din Romania a luat naștere în anul 1944 odată cu intrarea
trupelor sovietice în teritoriul locuit de români. Sovieticii au sprijinit cu succes instaurarea
comunismului în România și astfel s-a inaugurat un regim totalitar, care vedea în toți cei care
se opuneau noilor prefaceri politice și sociale, un dușman ce trebuia eliminat.
Modul brutal al comuniștilor de a-și impune autoritatea a generat ca un număr de
opozanți să încerce să lupte activ impotriva autorităților statului. Acești rebeli ai societății au
fost nevoiți să se refugieze prin păduri și în munți pentru a nu fi arestați și condamnați pentru
crima de „uneltire împotriva ordinii sociale”. Fenomenul petrecut la nivel întregii societăți
românești a avut ecouri și în Maramureș unde au existat numeroase grupuri de rezistență
anticomunistă. Activitățiile întreprinse de aceștia nu s-au limitat doar la acțiuni subversive de
propaganda împotriva noii puteri instaurate, ci au existat și cazuri de rezistență armată.
În anul 1948 frații Vasile și Ion Popșa din Sighet au încercat să organizeze o mișcare
subversivă anticomunistă în zona localităților Ieud și Rozavlea de pe Valea Izei. Din gruparea
de la Iedud au făcut parte preoții Ioan Dunca Joldea, Vasile Hotico, Vasile Gorzo, Alexandru
Chindriș, foștii studenți Vasile Hotea și Ioan Rus, Vasile Tivadar din Rona de Jos și câțiva
țărani. Autoritățiile au aflat de existenț acestui grup și, în anul 1949 în apropierea sarbătorilor
de Paște când a avut loc o întrunire a membrilor din acest grup, organele de represiune au
înconjurat locația conspirativă a acestora, iscându-se o confruntare. Organizatorul grupării
Vasile Popșa, fost student la Academia Comercială din București este împușcat. Fratele său
Ion Popșa a reușit să scape fugind însă a fost prins la sfârșitul anului și întemnițat la Pitești.
Eșuarea rezistenței din comuna Ieud a fost urmată de numeroase amenințări și întemnițări,
Ieudul fiind considerată cea mai reacționară localitate de pe Valea Izei1.
De numele lui Ion Popșa se leagă un alt grup de rezistență, alcătuit din câțiva localnici
din Dragomirești și Săliștea de Sus. Grupul Îndrumat de Ion Popșa l-a avut ca lider pe Ion
Ilban, cei doi avândul ca om de legătură pe dr. Gavrilă Iusco. I. Popșa și I. Ilban au discutat
despre recrutarea de noi oameni de încredere. Astfel la acest grup au aderat Ion Zubașcu, Ilie
Zubașcu, Dumitru Jurco, Ion Neț și Dumitru Petrovan, Ion Ardelean și Vasile Țicală.
Ion Popșa mergea deseori în comuna Dragomirești, unde se adăpostea mereu la
membrii grupului. Aici a primit de la Ion Ilban un pistol și suma de 1300 de lei adunați sub
formă de cotizație. În luna mai a anului 1949 grupul a fost descoperit de către securitate,
pentru a nu fi arestat I. Ilban a dispărut de la domiciliu, ascunzându-se prin pădurile din

1
Ștefan Bellu, Pădurea Răzvrătită-mărturii ale rezistenței anticomuniste, Editura Galaxia Gutemberg, 2009,
p.23
arealul comunei. A fost urmat de Ilie Zubașcu, Vasile Ofrim, Ion Rubel, Ion Ardelean
Dumitru Petrovan , și Ion Petrovan, fiul lui Dumitru, elev la liceul Dragos Vodă din Sighet,
țărani cu toții, ce nu acceptau ordinea socială impusă de comuniști.
În urma deselor arestări ce au avut loc în comună, membrii grupului au fugit în Munții
Țibleșului pentru a se ascunde. Aici grupul din Dragomirești a intrat în contact cu alți doi
fugari din Săliștea de sus, frații Gheorghe și Dumitru Pașca. Cei doi sălișteni dețineau mai
multe arme cu care și-au înzestrat noii camarazi. Frații Pașca erau foarte buni meșteri și
vânători, cunoșteau „c-an palmă padurile, potecile și ascunzișurile”. Pe timpul iernii trăiau din
vânătoare, iar în sezonul cald meștereau pentru țărani vase din lemn și vindeau blănurile
animalelor vânate2.
Stabilindu-și tabăra în Munții Călimani, Vasile Ofrim a muncit pe timpul verii la un
țăran înstărit un anume Bichigean, din satul Telciu. În luna octombrie însoțit de Ilban s-a
deplasat din nou la Bichigean pentru a primii alimentele cuvenite muncii de peste vară. Fiica
acestuia i-a avertizat că locul este înconjurat de securitate. Asupra lor s-au tras focuri de armă,
reușind să scape fugind prin pădure.
Dumitru Pașca a hotărât să părăsească pentru o vreme grupul și a încercat să se
întâlnească cu fiul său în Șandra , un loc în Munții Țibleș unde avea o poiată pentru iernat
animalele. Aici s-a revăzut cu fiul său însă casa și poiata erau supravegheate, a fost somat să
se predea și a fost împuscat mortal când încerca să scape3.
În februarie 1950, adăpostul grupului a fost descoperit din întâmplare de un vânător,
Gheorghe Șimon Răchită, care surprins de aceștia, le-a oferit garanții că nu va spune nimănui
despre locul în care se ascund. Mai mult acesta s-a arătat dispus să le ofere ajutor. Însă
vânătorul Gh. Răchită cercetat de autorități a oferit informații despre grupul ce se ascundea în
pădurile din Munții Țibleș, acesta a devenit chiar călăuză pentru agenții de securitate. Cu
toate acestea ambuscada organizată de autorități nu a avut succes, cei urmăriți au scăpat cu
fuga. Cunoașterea geografiei locului și excelenta orientare prin pădure chiar și pe timp de
noapte i-a salvat pe aceștia de o nouă încercuire realizată de trei cordoane de militari.
Eșecul autorităților în cazul fugarilor a generat o formă de răzbunare, mai precis s-au
intensificat arestările din comuna Dragomirești. Așa numitele cercetări, presupuneau adeseori
tortura fizică și lovirea rudelor sau vecinilor celor urmăriți.
Acțiunile brutale ale securității au avut succes, rând pe rând toți membrii grupului din
Dragomirești s-au predat autorităților, mai puțin Gheorghe Pașca din Săliștea de sus. Soarta

2
Ibidem, p. 24
3
Ibidem, p. 28
acestora a fost extrem de cruntă. După arestare lor aceștia au fost duși la Sighet pentru
cercetări. În timpul brutalelor anchete desfăușurate Ilie Zubașcu a decedat în închisoare,
ceilați au fost judecați la Oradea și Cluj undea au fost condamnați de Tribunalul Militar. Ion
Ilban, conducătorul grupului, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat de către Tribunalul
Militar din Cluj la 10 ani temniță grea și confiscarea averii pentru crimă de uneltire contra
ordinei sociale. A fost eliberat în data de 1 Octombrie 1960 după 10 ani de închisoare, fusese
arestat la data de 1 octombrie 1950. Maria Ilban, fiica acestuia a ispășit pedeapsa de 1 an și 6
luni de închisoare în penitenciarul din Cluj și Mislea, pentru crima de a oferi fugarului Ion
Ilban, tatăl ei, alimente4.
Ion Ionescu, ofițer la comisariatul militar din Sighet, ginerele lui Ion Ilban a efectuat 3
ani de temniță pentru faptul că Ion Popșa a solicitat de la acesta armament și livrete militare.
Deși I. Ionescu nu a dat curs solicitării lui Popșa s-a făcut vinovat în ochii judecătorilor de
faptul că nu a denunțat persoanele cu care a intrat în contact. Pentru motive asemănătoare au
mai fost condamnați în același proces căpitanul medic Gheorghe Vancea la 4 ani închisoare și
soția lui la 2 ani închisoare5.
Avem imaginea unui tablou sumbru, în care au fost condamnate nu doar persoanele ce
s-au opus noii orânduiri sociale, cât și persoane care s-au făcut vinovate de faptul că nu și-au
trădat rudele sau prietenii.
Din relatarea soției Maria Zubașcu, aflăm aspecte însemnate referitoare la
personalitatea celui care a fost Ilie Zubașcu. În cel de al Doilea Război Mondial a luptat pe
front, ca mai apoi să devină prizonier în U.R.S.S. În timpul celor doi ani petrecuți în lagărele
sovietice, a fost nevoit să urmeze o școală de partid care avea rolul să pregătescă viitori
activiști, care odată reîntorși în țările lor de origine trebuiau să propage ideologia și
avantajele comunismului. Îndoctrinarea comunistă nu a funcționat și în cazul său. După ce
comunismul în România a devenit o politică certă, Ilie Zubașcu a frecventat cercurile
subversive organizate de frații Popșa. După deconspiraea lor de către securitate acesta a
petrecut mai bine de un an de zile ca fugar în Munții Țibleș. La sfârșitul anului 1950
securitatea a intensificat măsurile represive asupra famililor celor care făceau parte din grupul
condus de Ilban, din care făcea parte și Zubașcu. Atât soția, cât și părinții acestuia au fost
arestați și loviți în timpul anchetelor: „ Până la urmă mi-au luat copii, i-au dus la spital iar pe
mine cu alte femei ne-au băgat în fundul închisorii. Pe soacra au închis-o separat. Am stat

4
Ștefan Bellu, Rezistența în Munții Maramureșului, în Instaurarea comunismului între rezistență și represiune,
Analele Sighet 2, Fundația Academia Civică, 1995, p. 225
5
Ștefan Bellu, Pădurea Răzvrătită-mărturii ale rezistenței anticomuniste, Editura Galaxia Gutemberg, 2009, p.
35
acolo o lună. Zilnic ne scoteau, legate la ochi, și ne băteau cu bastoane de cauciuc peste
spatele gol, și cu o măciucă peste ouăle picoarelor până sărea sânge. Leșinam, turnau apă rece
pe mine și o luau de la început :cine le-a dus de mâncare și ia aprovizionat pe bandiți cu haine
și alimente? ”6. Relatarea îi aparține Mariei , soția lui Ilie Zubașcu alături de care avea doi
copii, o fetiță de 7 luni și un copil de un an și 9 luni, în momentul anchetei.
După o lună de arest petrecută în astfel de anchete, membrii familiei Zubașcu a fost
eliberați în momentul în care Ilie Zubașcu s-a predat autorităților. Modul brutal în care a fost
tratat de către anchetatori a dus la decesul acestuia la doar câteva săptămâni de la arestare.
Familia nu a avut nici o informație despre soarta lui Zubașcu. Abia după 12 ani familiei i-a
fost comunicat decesul acestuia în Penitenciarul din Sighet, în urma unei boli cardiace, la data
de 20 octombrie 19507.
Una dintre personalităție cele mai reprezentative printre partizanii de pe Valea Izei a
fost Gheorghe Pașca din Săliștea de Sus. Gheorghe Pașca născut la 1901 în Săliștea de Sus de
lângă Vișeu, făcea parte dintr-o familie de dogari cu numeroși copii (14 la număr). De tânăr a
fost un om care a iubit muntele și vânătoarea. Era un spirit liber și viu, un patriot creștin. A
făcut parte din PNȚ, fără să fie un membru activ în acest sens. În jurul acestuia s-au năcut
numeroase legende. Una dintre ele menționează faptul că, la o vânătoare organizată în
Germania, Gheorghe Pașca salvează o persoană de origine nobiliară, care era atacat de un urs.
El împușcă fiara. Drept recompensă primește o pușcă de vânătoare foarte scumpă, pe care mai
târziu comuniștii au dorit să i-o confiște. În 1945 ar fi dezarmat o grupare armată maghiară în
retragere, luând armele și ascunzându-le. În 1947 comuniștii i-au cerut să predea armele.
Pașca a refuzat, mai ales să predea pușca scumpă a prințului. Arestat, anchetat și fugar de sub
escortă Gheorghe Pașca ia calea munților devenind un partizan anticomunist, care aștepta să
”vină americanii” pentru eliberarea țării de sub jugul comunist. Se alătură grupului de
partizani Ion Popșa și lovește puternic în colaboratorii comuniștilor: activiști, coperatiști,
brigadieri și funcționarii primăriilor. Dumitru, fratele lui Pașca este ucis în 1950 într-o
capcană a Securității din satul Șandra8.
Viața de fugar a acestuia s-a împletit cu elemente cotidiene inedite. Acesta trăiește o
poveste de dragoste cu o tânără săteancă, pe nume Ioana Vlad, care îi furniza hrană și îi
povestea despre ce se mai petrecea în localitate. În momentul în care securitatea a aflat despre

6
Ibidem, p. 34
7
Ibidem
8
Ionuț Tene, ”Viața și jertfa” partizanului Gheorghe Pașca. A existat o Românie liberă de comunism în
munții Carpați, în NapocaNews.ro(http://www.napocanews.ro/2017/01/viata-si-jertfa-partizanului-gheorghe-
pasca-a-existat-o-romanie-libera-de-comunism-in-muntii-carpati.html, accesat în data de 16.03.2017)
relația celor doi, i-au solicitat fetei în timpul audierilor să deconspire locația în care se
ascunde Gh. Pașca. Aceasta a negat orice legătură cu cel învinuit, ca ulterior să părăsească
domiciliul și să se alăture lui Pașca. Cei doi au viețuit impreună din anul 1951 până în anul
1953. Au locuit într-un bordei săpat în pământ în apropiere de Măgura Telciului(jud. Bistrița
Năsăud), fiind susținuți de către câțiva localnici cu alimente. În anul 1952 se naște primul lor
copil, o fetiță pe nume Ioana, iar în anul următor partenera de viață a lui Pașca să fie din nou
însărcinată. Din păcate în vara anului 1953 destinul acestora ia o turnură tragică, adăpostul în
care se ascundeau a fost încercuit de securitate, se produce un schimb de focuri între Gh.
Pașca și trupele securității, acesta reușește să scape însă soția însărcinată și fica lor sunt luate
în custodie de către autorități9.
Ioana Vlad a petrecut o perioadă în închisoarea din Satu Mare, iar după ce l-a adus pe
lume Gheorghe, cel de-al doilea copil al lui Pașca, i-a fost permis să se întoarcă în satul natal
la părinți. Aceasta menționează faptul că uneori Pașca venea să o viziteze pentru a-și revedea
copii.
În anii 1955-1956, Gheorghe Paşca s-a stabilit în zona comunei Bichigiu împreună cu
un dezertor din armată, fiul morarului din localitate, acesta aprovizionându-i cu alimente. La 4
februarie 1956, două batalioane de securitate au fost deplasate pentru blocarea şi cercetarea
regiunii. Acţiunea s-a desfăşurat în viteză, partizanii fiind luaţi prin surprindere și s-au aflat în
imposibilitatea de a se mai retrage. Din mărturii reiese că Gheorghe Paşca s-a sinucis pentru a
nu cădea viu în mâinile Securităţii. Ioana Vlad a declarat că trupul lui a fost legat de o sanie și
târât până la șosea, iar mai apoi a fost dus la Năsăud pentru a fi îngropat 10.
Mii de maramureșeni au avut de suferit în urma acțiunilor represive ale autorităților
comuniste, iar prețul nesupunerii, a fost plătitcu ani grei de detenție în condiții inumane sau
chiar și cu viața, de către cei care s-au opus noului regim.

9
Ibidem
10
Rus Vasile, Gheorghe Paşca, simbol al rezistenţei anticomuniste. Citeste povestea cutremuratoare a
morosanului din Salistea de Sus, ActualMM.ro(catualmm.ro/gheorghe-pasca-simbol-al-rezistentei-
anticomuniste-citeste-povestea-cutremuratoare-a-morosanului-din-salistea-de-sus/, accesat în data de
17.03.2017)
 Bibliografie

***Rezistența armată anticomunistă în Eroii Rezistenței anticomuniste, nr. 25-

septembrie 2012, p. 2-14

Ionuț Tene, ”Viața și jertfa” partizanului Gheorghe Pașca. A existat o Românie liberă
de comunism în munții Carpați, în NapocaNews.ro(http://www.napocanews.ro/2017/01/viata-
si-jertfa-partizanului-gheorghe-pasca-a-existat-o-romanie-libera-de-comunism-in-muntii-
carpati.html

Rus Vasile, Gheorghe Paşca, simbol al rezistenţei anticomuniste. Citeste povestea

cutremuratoare a morosanului din Salistea de Sus, ActualMM.ro(catualmm.ro/gheorghe-
pasca-simbol-al-rezistentei-anticomuniste-citeste-povestea-cutremuratoare-a-morosanului-
din-salistea-de-sus

Ștefan Bellu, Pădurea Răzvrătită-mărturii ale rezistenței anticomuniste, Editura

Galaxia Gutemberg, 2009

Ștefan Bellu, Rezistența în Munții Maramureșului, în Instaurarea comunismului între

rezistență și represiune, Analele Sighet 2, Fundația Academia Civică, 1995