FRUMUSEȚEA CIVILIZAȚIEI BIZANTINE

Prof.Stroie Mugurel-Cătălin,
Școala Gimnazială Siliștea

Luându-mi îndrăzneala de a scrie doar câteva pagini despre civilizația bizantină,mă gândeam că
poate astfel comit o impietate.Și cum să nu fie așa când scrii despre un subiect atât de fascinant din
istoria umanității,care a înflăcărat mințile luminate din toate timpurile? Necesitatea acordării
importanței cuvenite studiului acestei splendide civilizații este dată nu numai de considerente etice
și estetice,dar și de înrâurirea profundă pe care aceasta a avut-o asupra civilizației românești în
epoca de cristalizare prestatală și consolidare insituțională.
Apărut dintr-o necesitate pragmatică,statul bizantin a devenit în scurtă vreme centrul de iradiere
politică,economică și,mai ales, culturală pentru o mare parte a Europei.
Într-o epocă în care Parisul,Londra sau Viena erau cel mult modeste așezări fără pretenții de
superioritate,strălucea pe Bosfor inegalabilul,unicul oraș,metropola de repliere a vechilor forțe
romane,soarele grecității medievale și nu numai,Constantinopolul (Konstantinoúpolis,gr.), ,,Noua
Romă”,dar și ,,Noul Ierusalim”.Vârstele acestei civilizații sunt asemeni vârstelor omului,cu
încercările lor,cu ridicările și căderile lor.Dintotdeauna,această minunată constructie a spiritului
uman a exercitat atractie și fascinație, la sfârșit rămânând întrebările prolifice,după un lung șir de
acte mărețe alternate cu procese tragice care vor duce la extincția statului,dar nu și a unor
continuități socio-culturale și politice cu ecouri până în zilele noastre.
Bornele clasice ale acestei civilizatii sunt:fondarea Constantinopolului,domnia lui Justinian,
,domnia lui Vasile al II-lea,cucerirea cruciată,cucerirea definitivă,cea otomană din 1453,eveniment
de proporții epice.Printre realizările acestei mari civilizații aflate mereu sub semnul simbolic al
zidurilor teodosiene remarcăm sistemul juridic,baza oricărui stat modern,creat în urma unei munci
de sistematizare și creație colosale a jurisprudenței bizantine din timpul lui Justinian(527-565).
Sistemul școlar și prima universitate au arătat importanța acordată educației.Țara a avut cel mai
stabil sistem financiar din istorie,neschimbat mai mult de un mileniu.Tot aici au apărut și s-au
consolidat principiile diplomației moderne.Arhitectura nu avea egal în lume,uimind și astăzi prin
frumusețe și perfectiune tehnică.Anthemius din Trales și Isidor din Milet au devenit nemuritori cu
minunata catedrală a Sfintei Înțelepciuni a cărei cupolă atingând perfectiunea se înalță la 55,60
metri,echivalentul unui bloc cu 15 etaje.
Dăinuind 1123 de ani,cu o geografie istorică variabilă,de la Gibraltar la Eufrat și până în
nisipurile fierbinți ale Arabiei,Bizanțul avea peste 1000 de orașe,aproape tot atâtea câte sunt în
Rusia de astăzi.Rafinamentul artistic atingea culmi nebănuite atât în capitală cât și în proviciile
sale,înglobând creator tendințe dintre cele mai diverse,din felurite direcții. Dealtfel,cuvintele
revelatoare în privința acestei civilizații sunt diversitatea și originalitatea,ducând mai ales la o
neasemuită bogăție culturală,în care strălucesc icoanele,bisericile și cântecele akritice.
Această diversitate se reflectă și în concepția bizantină asupra chestiunii naționalității.Locuitorii se
numeau pe sine ,,romani” sau ,,romei”,indiferent de etnie,într-o Romanie a tuturor.Ei mărturiseau
aceiași credință,Ortodoxia,în locul împărțirii într-o multitudine de naționalități.Lumea
nouă,creștină,viețuia în duhul lui Dumnezeu,unde,cum scria Apostolul Pavel,nu este ,,nici elin,nici
iudeu,nici scit”.Astfel,țara era apărată de dezbinarea etnică și multe secole a fost așa.Simpla
îmbrățișare a credinței ortodoxe îl transforma pe orice locuitor în membru cu drepturi egale al
acestei societăți.Și proveniența împăraților ilustrează această idee,aceștia fiind în număr aproape
egal armeni,greci,dar și unii cu origini arabe,siriene,slave sau chiar germane.Împărații
porfirogeneți,primid puterea de origine divină,aveau obligația să conducă spre binele supușilor
lor,fiind priviți astfel ca egali ai apostolilor(isapostolos).Calitățile personale și atașamentul față de
credința ortodoxă deschideau accesul în cele mai înalte dregătorii,transgresând criteriul etnic.
Renunțarea la această concepție și preluarea modelului nepotrivit al micilor state naționale din
vestul Europei,constituite pe principiul etnic,în imperiul târziu,a făcut ca grecii
bizantini,dominanți,să nu conștientizeze masiv pericolul izolării și amorsării unor conflicte
devastatoare pentru coeziunea în fața pericolelor iminente. Și acestea nu au fost puține,de la
agresiunea externă la catastrofele naturale sau crizele economice și politice.Mai ales
economia,cuvânt de origine bizantină,a fost crunt încercată de pierderea teritoriilor vitale pentru
supravietuire,în fața arabilor sau,mai târziu,a otomanilor.
Așa cum știm cu toții,în epocă se credea că două treimi din bogăția lumii se află în
Constantinopol,cealaltă treime fiind răspândită peste tot în lume,fapt ce a născut invidia periferiilor
asupra centrului și dorința de grabnică preluare pe orice cale a acestei bogății fără seamăn.
Această dorință de substituire se vede și astăzi în icoanele care-i prezentau,de exemplu, pe dogii
venețieni în veștmintele modei imperiale bizantine.Graba de a imita are însă și reversul ei,un
observator atent constata cu amuzament că pictorii italieni uitaseră un detaliu revelator în
simbolistica bizantină,culoarea obligatoriu roșie a șosetelor împărătești,dogii fiind înfățișați numai
cu șosete negre.
Dar nimic nu a egalat în gravitate cucerirea cruciată a Constantinopolului la 1204,eveniment
facilitat de corăbiile venețiene și de pe urma căruia imperiul nu-și va mai reveni niciodată. Ilustrul
om de stat Teodor Metochites,negăsind soluții,plângea amarnic imperiul ,,irosit de boli,cedând ușor
la fiecare atac al vecinilor și victima neputincioasă a sorții”.Până la sângerosul final din 1453 nu a
mai fost decât o întristătoare agonie.
În această perioadă de decădere termenul ,,bizantin” s-a încărcat cu conotații nemeritat
negative,probabil și prin crearea și întreținerea în Occident a unei imagini de imperiu al
răului,interesată să justifice jefuirea înspăimântătoare a avuțiilor celor mai diverse ale statului în
timpul stăpânirii latine,dar și prin renunțarea masivă la constantele morale ale vieții de până atunci.
Poate nici bizantinii înșiși nu bănuiau că,dincolo de toate acestea,cea mai mare comoară bizantină
dăruită lumii era credința ortodoxă,așezată în cadrele statornice în urma unor dispute aprige dar
clarificatoare,așa cum au fost cele cristologice sau iconoclaste.Cum spunea împăratul-filosof
Theodor II Lascaris, ,,ameliorarea măslinului sălbatic în grădina de măslini”.Iar în secolul XIV
Grigorie Palama avea să dea ortodoxiei o inimă care nu va pieri niciodată,isihasmul.
,,Noua Romă”,va genera,după căderea sa, ideea unei retranslări tocmai în spațiul rusesc.În
1511,faimoasa scrisoare a călugărului Filotei din Pskov către marele cneaz Vasili al III-lea afirmă
metaforic și profetic ceea ce pare să fi fost de atunci încoace credința tuturor celor care au stăpânit
Rusia:,,Două Rome au căzut,dar a treia a rămas”.Era Moscova, iar ,,a patra nu va fi
niciodată”.Glorioasa moștenire se dovedea tentantă .Ideea celei de ,,a treia Rome” adie,din când în
când și astăzi,peste urieșenia euroasiatică dintre Nistru și Vladivostok,semn că Bizanțul a rodit în
locuri și forme surprinzătoare.Nicăieri însă nu a găsit un spațiu mai favorizant decât în cel
românesc,îndreptățind celebra formulă a ,,Bizanțului după Bizanț”.
Viața acestei civilizații este o lecție oricând utilă la nivel colectiv sau personal,iar aceasta se
poate reduce, nemeritat simplificator, la necesitatea respectării propriilor valori și credințe
cristalizate de-a lungul unei experiențe impresionante și revelatoare,la respingerea unor modele
sterile,nespecifice, care au dus la o apatie generală și la pierderea sensului existenței în ultimele
secole ale Bizanțului.Se poate învăța atât din creștere,cât și din declin,în miniatură așa este însăși
viața omului.Ne putem regăsi cu bucuriile și plângerile sufletului nostru în viața atât de plină de
învățăminte a civilizatiei bizantine,căci,dincolo de orice,Bizanțul a însemnat o putere de viață și de
creație rar egalate în istorie.
Bibliografie:
1.Brezeanu,Stelian,O istorie a Bizanțului,Buc.,2005
2.Runciman,Steven,The Byzantine theocracy,Cincinnati,1973
3.Stephenson,Eileen,Tales of Byzantium: A Selection of Short Stories, Washington,2015
4.Theodorescu,Răzvan, ,,Bizanț,Balcani,Occident la începuturile culturii medievale
românești(sec.X-XIV),Buc.,1974