Deși nu am atins toate cazurile și probleme ce apar în cercetarea accidentelor rutiere

suntem în măsură să tragem unele concluzii.

Începând cu delimitarea locului accidentului, continuând cu îndepărtarea persoanelor
străine de cauză, fotografierea inițială a locului faptei, măsurătorile si ridicarea probelor, toate
acestea pot fi decisive în aflarea adevărului.
Astfel putem spune că fără o cercetare minuțioasă a locului faptei pot fi probe și mijloace
de probă rămase neobservate, mai mult neridicate la momentul cercetării inițiale a locului faptei
și care în urma unor fenomene metereologice, sau a intervenției unor persoane sunt distruse,
determinând îngreunarea aflării adevărului sau mai mult ducând la inducerea in eroare a echipei
de cercetare.
Putem sublinia importanța realizării unor măsurători exacte și minuțioase a reperelor de
la locul faptei. Un reper greșit poate duce la o premisă greșită și în consecință la o concluzie
greșită. Aici îmi vine în minte un caz citit în urmă cu mulți ani in revista ”Pentru Patrie”, revistă
a ministerului de Interne: era vorba de un accident mortal în care a fost implicat un șofer de
camion ce iși susținea nevinovăția. În cadrul cercetării preliminare a locului faptei fuseseră
măsurați nu mai puțin de 70 m de urme de frânare. Norocul șoferului a fost expertul venit la fața
locului. Acesta a observat diferențe distincte in lungimea urmei de frânare și cercetându-le in
profunzime a constat că acele urme sunt lăsate de două autovehicule diferite. La o nouă măsurare
a urmei de frânare a rezultat o lungime de numai 25 m. Reducându-se considerabil viteza cu care
circula autotrenul ceea ce a dus la scoaterea de sub acuzare a șoferului.
Altă observație personală pune în evidență pregătirea precară a agenților, la nivel de
posturi locale de poliție. În cazul unor accidente rutiere aceștia preferă să aștepte echipa specială
de la nivelul IPJ-urilor.
Complexitatea cercetării locului faptei se manifestă în primul prin necesitatea finalizării
în termene foarte restrânse din cauza imposibilităţii să se întrerupă pe un timp mai îndelungat
traficul rutier pe o porţiune de drum, dar această situaţie impune o cercetare inadecvată, ceea ce
afectează în mod negativ calitatea acestor acţiuni.
Multe din probe nu sunt depistate imediat şi după cercetare de obicei sunt pe cale de
dispariţie. Această lacună este una dintre principalele probleme ale cercetării locului faptei.
Tradiţional, ea poate parţial fi rezolvată prin impunerea efectuării cercetării de către specialişti
calificaţi cu experienţă în domeniu şi cu o vastă pregătire teoretică.
 În realitate ofiţerul de urmărire penală se deplasează rar la locul faptei, invocând de cele
mai ori lipsa de timp, dar în cercetările ulterioare este impus să se folosescă de acele materiale
care au fost iniţial colectate de lucrătorii poliţiei rutiere, care în multe cazuri nu sunt gata să
rezolve sarcinile cercetării pe deplin şi calitativ. În unele situaţii agenții de poliție rutieră nu
întotdeaua rezolvă chiar şi un set minim de activităţi care alcătuiesc conţinutul cercetării. Însă în
totalitate mecanismul accidentului rutier este cercetat mai rar, deseori sunt cercetate numai unele
detalii în parte.
În urma cercetării ulterioare pentru înţelegerea mai detaliată a mecanismului producerii
accidentului rutier organul de urmărire penală depistează o mulţime de neajunsuri. Se fac puse în
evidenţă problemele şi erorile comise în timpul cercetării locului faptei, iar o cercetare
suplimentară sau repetată nu este posibilă în marea majoritate a cazurilor. În faza iniţială de
cercetare a locului faptei, persoanele care execută această acţiune nu întotdeauna apreciază corect
hotarul cercetării locului accidentului. De multe ori hotarele cercetării se îngustează, ceea ce face
cercetarea să fie incompletă, micşorându-se cantitatea şi numărul urmelor şi obiectelor corp
delict. O altă situaţie este atunci când, studiind procesul – verbal de cercetare la faţa locului
vedem că ofiţerii de urmărire penală îşi concentrează toată atenţia la acea parte a cercetării care
cuprinde partea finală a accidentului, adică la amplasamentul autovehiculelor implicate în
accident, locul nemijlocit al tamponării şi locurile aferente lui. Această situaţie este destul de
importantă, dar dacă ne referim la recomandările criminaliştilor în procesul verbal de cercetare la
faţa locului trebuie să mai reflectăm cu lux de amănunte starea carosabilului şi prezenţa pe el a
urmelor care au legătură strânsă cu accidentul rutier nu mai puţin de la o distanţă de 100–300
metri. Acest moment ne va permite să fixăm prezenţa sau lipsa unor incoveniente de deplasare ca
obstacole ce duc la scăderea vizibilităţii drumului, regimului de lucru al semaforului şi alte
circumstanţe importante. Din cele expuse ne demonstrează situaţiile când nu sunt fixate în
procesul – verbal şi în fine primim o ambianţă necercetată practic a primei faze a accidentului în
baza cărora putem înainta unele versiuni ale comiterii accidentului rutier.
O mică analiză a unor lacune comise în timpul activităţii de cercetare de către persoanele
responsabile de această activitate ne permite să punem în evidenţă unele concluzii şi să
recomandăm prin aplicarea unor mijloace soluţionarea lor. Referindu-ne la metodica de cercetare
a acestor genuri de infracţiuni, am menţiona că este suficient de informativă, chiar existând şi o
mulţime de lucrări interesante în acest domeniu cu un bagaj destul de vast de informaţie, dar din
unele motive nu ajunge la acei lucrători practici sau este folosită de ei nu în plină măsură. În
legătură cu aceasta în prim – plan apare întrebarea despre calificarea cadrelor la cel mai înalt
nivel. Actualmente, ofiţerii de urmărire penală nu sunt specializaţi după anumite genuri de
infracţiuni, inclusiv în domeniul de cercetare a accidentelor rutiere. Realizarea acestei măsuri în
practică poate fi soluţionată prin două metode: fie specializarea ofiţerilor de urmărire penală sau
instruirea calificată a inspectorilor poliţiei rutiere.
O altă propunere pentru redresarea situaţiei poate fi elaborarea şi implementarea în
activitatea organelor de urmărire penală a bazelor de date computerizate care ar putea fi folosite
la obţinerea unor informaţii necesare sub aspect operativ chiar la locul faptei.