Sunteți pe pagina 1din 2

Protecția juridică a posesiei: acțiunile posesorii

Acțiunile posesorii au fost definite, în literatura de specialitate, drept “acele acțiuni


puse la îndemâna posesorului pentru a apăra posesia ca stare de fapt împotriva oricărei
tulburări, pentru a menține această stare ori pentru a o redobândi atunci când ea fost
pierdută.”

Care este scopul exercitarii acțiunilor posesorii?

Prin intermediul actiunilor posesorii se urmărește prevenirea ori înlăturarea oricărei


tulburări a posesiei sau după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptățit
să pretinda despăgubiri pentru prejudiciile suferite.Rezultă astfel că acțiunile posesorii nu
apără însuși dreptul de proprietate, ci posesia, ca stare de fapt.

În ceea ce privește clasificarea actiunilor posesorii, distingem între acțiunea posesorie


generala, de drept comun, denumită și acțiune în complângere, care poate fi utilizată în toate
cazurile, indiferent de natura tulburării posesiei și acțiunea posesorie specială, denumită și
acțiune în reintegrare, care poate fi utilizată numai în cazul unei tulburări săvârșite prin
violență, chiar și de către cel a cărei posesie este viciată.

Cine poate exercita acțiunile posesorii?

Ca regulă, calitatea de reclamant în acțiunile posesorii o are posesorul care a fost


tulburat sau deposedat de bunul său.Totodată, exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și
detentorului precar. Ținând seama de faptul că exercitarea acțiunilor posesorii reprezintă un
act de conservare, iar nu unul de dispozitie juridica, acțiunile posesorii pot fi exercitate chiar
de către un singur coproprietar împotriva autorului tulburării.

Împotriva cui pot fi introduse acțiunile posesorii?

Actiunilor posesorii vor fi introduse impotriva persoanei care tulbura exercitarea


posesiei sau care il deposedeaza pe posesor sau pe detentorul precar.Poate avea calitatea de
pârât în acțiunile posesorii inclusiv proprietarul bunului. În schimb, acțiunile posesorii nu pot
fi introduse împotriva persoanei față de care există obligația de restituire a bunului.

Care este termenul în care pot fi introduse acțiunile posesorii?

În caz de tulburare ori deposedare, pașnică sau violentă, acțiunile posesorii se


introduc în termen de un an de la data tulburării sau deposedării.Introducerea acțiunii după
trecerea acestui termen va duce la respingerea acesteaia ca prescrisă.
Care sunt condițiile pentru exercitarea acțiunilor posesorii?

Condiția comună pentru exercitarea atâta a acțiunii posesorii generale, cât și a celei
speciale este aceea ca de la momentul tulburării sau deposedării să nu fi trecut mai mult de un
an.

În plus, în ceea ce privește exercitarea acțiunii posesorii generale, potrivit art. 941 alin.
(1) C. civ.,reclamantul trebuie să facă dovada împrejurării că, înainte de exercitarea acesteia,
el a posedat bunul cel puțin un an. Totodata, posesia sa trebuie să fi fost una utilă, adică
neviciată de discontinuitate, clandestinitate sau violență.

Referindu-ne la viciile posesiei, acestea sunt definite de Codul Civil în art. 923-925.
Astfel, posesia este discontinuă atâta timp cat posesorul o exercită cu intermitente anormale
în raport cu natura bunului.

Posesia este tulburată atâta timp cat este dobândită sau conservată prin acte de violență,
fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.

Posesia este clandestină dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.

S-ar putea să vă placă și