Nu plânge, maică Românie, Că am să

mor neîmpărtășit…
“Nu plânge, maică Românie,
Că am să mor neîmpărtășit
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…

Nu plânge, maică Românie,

Pentru dreptate noi pierim
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!”

Aceste versuri au fost găsite în ranița unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele
Sorica, din Carpații de curbură.

Născut la 5 aprilie 1884 într-o familie de răzeşi din Basarabia, Ion Inculeţ a rămas în conştiinţa publică
prin contribuţia sa la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Regatul României din 27 martie 1918, însă istoria i-a
fost ingrată. Destinul va face ca Inculeţ să fie martor de pe poziţii executive în statul român la
destrămarea operei sale politice în urma anexării Basarabiei de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

Activitatea sa politică s-a intensificat iar în 1917 a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc.
Anul 1918 l-a găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales
vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat
Unirea Basarabiei cu România. A luat de asemenea parte la adunările de la Cernăuţi şi de la
Alba-Iulia, care au proclamat Unirea Bucovinei şi, respectiv, a Transilvaniei cu România.

ștefan ciobanu

n timpul studenţiei la Kiev a fondat societatea culturală Deşteptarea. Abia în 1917

poate să revină în Basarabia, unde se ocupă de dezvoltarea învăţământului în limba
română. La Congresul învăţătorilor din mai 1917 a cerut naţionalizarea
învăţământului, adoptarea grafiei latine pentru limba română, a organizat cursuri de
istorie şi de limbă română pentru învăţătorii basarabeni.

A fost membru al Sfatului Ţării, director general (echivalentul ministrului) al

învăţământului în cele două guverne ale Republicii Democratice Moldoveneşti.
Pentru propaganda naţională prin cultură a editat Biblioteca copiilor şi a tinerimii.

Daniel Ciugureanu
În timpul studenţiei la Facultatea de Medicină din Kiev a cunoscut beciurile
Ohranei ţariste şi a fost deportat în Siberia din cauza fondării Societăţii cultural-
politice a studenţilor basarabeni. În paralel cu practicarea medicinei în spitalele din
Basarabia, a colaborat la publicaţia „Cuvânt moldovenesc” şi a fost membru
fondator al Partidului Naţional Moldovenesc. A fost delegat la Congresul ostaşilor
moldoveni din octombrie 1917, apoi a ajuns în Sfatul Ţării. Când sodaţii ruşi au
ocupat Chişinăul, a prezidat şedinţa secretă a Blocului Moldovenesc care a decis
chemarea armatei române în Basarabia. A condus cel de-al doilea guvern al
Republicii, între 19 ianuarie şi 6 aprilie 1918. După Unire a fost ministru în
guvernul Marghiloman. A fost ales deputat sau senator în mai multe legislaturi în
Parlamentul României. În Consiliul de Coroană din 1940 se pronunţă ferm
împotriva cedării Basarabiei.

Vasile Stroescu

Reprezentant de seamă al boierimii româneşti din Basarabia, s-a remarcat prin

numeroase acte de mecenat, de care au beneficiat studenţii români din Basarabia,
din Regat şi din Transilvania. Datorită generozităţii sale, cu rol important în
promovarea valorilor naţionale, a fost ales membru de onoare al Academiei
Române în 1910. A sprijinit financiar editarea „Cuvântului Moldovenesc”. Când
liderii mişcării naţionale l-au invitat, în martie 1917, să ia parte la formarea
Partidului Naţional Moldovenesc, aflat peste hotare, a răspuns:„eu îs cu totul la
dispoziţia ţării mele, cu mintea câtă mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima mea şi cu
toată averea mea” (Octavian Dascăl, Elitele politice din Basarabia 1918-1923, teză
de doctorat, Universitatea din Bucureşti, 2002, p. 48). A refuzat şefia noului partid,
dar a sprijinit financiar şi i-a sfătuit pe tinerii lideri basarabeni. După Unire a fost
deputat şi apoi senator în Parlamentul României.

Constantin Popovici

Preot-profesor la Seminarul teologic din Chişinău timp de 37 de ani, a obţinut din

partea autorităţilor ţariste ca să fie examinate şi cunoştinţele de limba română la
examenele dascălilor şi diaconilor. S-a ocupat de revista „Luminatorul” şi a tradus
în limba română cărţi cu conţinut religios sau istoric. În jurul său şi al revistei s-au
adunat colaboratori care promovau valorile spirituale româneşti printre enoriaşi. Nu
s-a implicat în viaţa politică, dar rolul său în promovarea limbii române şi a
spiritualităţii româneşti a fost esenţial în mişcarea naţională a românilor basarabeni.