POVESTITORUL

Dintre evenimentele care au marcat începutul erei moderne nici

unul nu a avut urmări mai însemnate decât descoperirea Americii şi a
drumului maritim spre Indiile Orientale.
Cauzele care au permis desfăşurarea acestui îndelungat proces
istoric sunt complexe, fiind de natură economică, politică, intelectuală şi
religioasă. Dintre acestea le enunţăm pe cele mai importante:
- dezvoltarea economică europeană
- nevoia de metale preţioase a europenilor
- consolidarea monarhiilor naţionale (Portugalia, Spania)
- reînvierea mitului cruciadelor din cauza ocupării locurilor sfinte
de către otomani
- preţul ridicat al mirodeniilor
În legătură cu acest ultim aspect trebuie remarcat că drumurile
comerciale pe uscat care aduceau în Europa piper, cuişoare, scorţişoară,
ghimber, camfor, tămâie, santal din Arabia, India, Malayezia erau extrem
de lungi, pline de vămi şi taxe la fiecare graniţă trecută, în pericol
permanent de a fi prădate de bandiţi sau piraţi. Toate aceste greutăţi
făceau ca preţul mirodeniilor să fie în Europa de 5 ori mai mare decât în
Asia. Astfel, nevoia unui drum de ape care să facă legătura directă între
Europa şi Asia şi să evite primejdiile lungului drum terestru a fost o
continuă necesitate.
Curiozitatea europenilor a fost stârnită de relatărilor unor călători
care au străbătut lumi îndepărtate, aducând cu ei povestiri fabuloase, cel
mai celebru dintre ei fiind Marco Polo. Să-l cunoaştem. (Intră Marco
Polo).
Explorările geografice au fost înlesnite de invenţii care au
perfecţionat arta navigaţiei: caravella, cârma scufundată în apă, astrolabul
pentru calculul latitudinei, perfecţionarea busolei etc.
Datorită poziţiei lor geografice, Spania şi Portugalia au fost
predestinate să devină centrul expansiunii coloniale şi comerciale.
Portugalia este prima în acest efort. Să vedem ce are să ne spună. (Intră
Portugalia). Apoi intră Bartolomeu Dias.
Odată atins punctul cel mai sudic al Africii, următorul pas pentru
portughezi era drumul spre India. Aceasta a fost misiunea lui Vasco da
Gama. Să-l ascultăm. (Intră Vasco da Gama).
Vasco da Gama va aduce la întoarcerea în Portugalia piper,
scorţişoară, cuişoare şi tămâie care valorau de şaizeci de ori mai mult
decât costul expediţiei. Aşa că efortul de a echipa nave pentru călătorii
îndepărtate s-a dovedit profitabil.
 Tot un portughez va merge mai departe, către America de Sud,
descoperind Brazilia. Este vorba despre Pedro Alvarez Cabral. Uitaţi-l.
(Intră Cabral).
Pe urmele portughezilor va păşi în curând Spania. Şi ea are ambiţii
uriaşe de a descoperii şi prelua cât mai multe teritorii noi. Să vedem ce
are de spus. (Intră Spania).
Monarhia spaniolă va finanţa prima expediţie ce va conduce la
descoperirea Americii, condusă de celebrul Cristofor Columb. Să-l
ascultăm povestindu-ne peripeţiile sale. (Intră Cristofor Columb).
Dar în istorie lucrurile nu stau întotdeauna aşa de simplu.
Cârcotaşul de serviciu ni-l va prezenta pe celebrul navigator într-o altă
lumină. (Intră Cârcotaşul).
Şi dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, ele s-au numit
America, după contestatul, vreme de secole, Amerigo Vespucci. (Intră
Amerigo Vespucci).
Bun, aceasta este povestea lui, dar de ce rămâne un personaj
contestat. Să-l ascutăm pe Cârcotaş. (Intră Cârcotaşul).
Şi dacă acum mare parte a uscatului fusese deja atins de către
europeni, mai rămâne de realizat un mare efort, acela de a face înconjurul
lumii pe apă. Aceasta i se datorează lui Fernando Magellan. (Intră
Magellan).
Dar nici el nu scapă de cărcoteli. (Intră Cârcotaşul).
Cu expediţia lui Magellan, poate cea mai glorioasă şi mai măreaţă
faptă din istoria descoperirilor maritime se încheie o etapă frumoasă de
istorie. Vor urma altele, nu la fel de paşnice, cum ar fi aceea a
colonizărilor, care face trecerea de la descoperitori la cuceritori. Europenii
nu vor mai fi atunci la înălţime. Dar despre aceasta într-o altă piesă.
Mulţumim pentru călătorie.

CRISTOPHER COLUMB
 Numele meu este CRISTOPHER COLUMB şi de loc sunt din
Genova, un port italian şi mi se atribuie de câteva secole încoace
descoperirea marelui continent american. Dar eu n-am ajuns decât până în
Caraibe.
Am ajuns din Italia pe pământ portughez datorită piraţilor care mi-
au scufundat corabia ce încerca să ajungă plină de mărfuri în Anglia. Am
fost printre puţinii supravieţuitori, înotând până la ţărm.
Bazându-mă pe experienţă şi pe puţinele hărţi ce circulau în epocă
am fost convins că pământul e mult mai mic decât se credea şi deci că se
poate ajunge în Asia navigând spre vest într-un timp mult mai scurt decât
dacă ocoleai Africa.
Dar regele Portugaliei era mulţumit de drumul african facut de
corăbiile sale şi mi-a refuzat finanţarea expediţiei. Drept pentru care am
plecat în Spania unde suveranii Ferdinand de Aragon şi soţia lui, Isabella
de Castilia mi-au luat în serios planurile, astfel că, la 3 august 1492
navele Santa Maria, Pinta şi Nina, având la bord 90 de oameni, după o
scurtă escală în insulele Canare, luau drumul Atlanticului.
La 13 octombrie s-a strigat “pământ”. Era insula Guanahani din
Bahamas, pe care eu am botezat-o San Salvador. Am poposit în insula
Cuba pe care am botezat-o Juana, în onoarea prinţesei spaniole. La
jumătate de an de la părăsirea Spaniei ne-am întors, spre entuziasmul
tuturor. Acum am devenit nobil spaniol şi am primit titlul de guvernator
pentru ţinuturile noi descoperite.
În acelaşi an ne-am început a doua călătorie, oprirea la Puerto Rico
fiind cea mai apropiată debarcare de pământul care mai târziu avea să se
numească Statele Unite, fiind principalul argument în afirmaţia că eu am
descoperit America.
Au urmat alte două călătorii, în ultima, din 1503, atingând
continentul american, lângă Panama, încercând în zadar să găsesc o
trecătoare spre vest.
Orgoliul şi trădarea tovarăşilor mei m-au făcut să pierd încrederea
regală, am fost pus în lanţuri şi închis, şi, deşi mi-am obţinut dreptatea, n-
am mai recâştigat niciodată privilegiile pierdute. Am murit sigur şi sărac
iar rămâşiţele mele au fost plimbate de la Sevilla, în San Domingo, la
Havana în Cuba şi înapoi în Sevilla.
Dar numele meu a rămas peste timp recunoscut drept
descoperitorul Americii.

CÂRCOTAŞUL DESPRE COLUMB

 Ai fost spaniol şi nu italian, toate jurnalele de călătorie scrise de
tine au fost în spaniolă, singurul document semnat de tine în italiană e
plin de greşeli de exprimare şi gramaticale inadmisibile pentru un om care
a învăţat în copilărie italiana. Şi-apoi ai semnat toată viaţă ca Cristobal
Colon. De altfel nu se cunoaşte despre tine cu certitudine nici anul
naşterii, nici locul, nici naţionalitatea, iar până la sosirea ta în Spania, în
1475 nu ştim nimic despre tine.
În legătură cu presupusa descoperire a Americii de către navele tale
e ştiut de mult că vikingii, cu cinci veacuri înaintea ta au atins coastele
Groenlandei şi apoi ale Americii de Nord. Vikingii, conduşi de Leif, fiul
lui Eric cel Roşu, surprinşi de furtună, au ajuns pe un ţărm necunoscut,
unde creşteau viţă de vie sălbatică, grâu sălbatic, arbori cu lemn bun
pentru construcţii şi multe plante necunoscute în Scandinavia. Întorsc
acasă, Leif povesti despre Vinland (Ţara vinului). Descoperire unei hărţi
vikinge cu menţiunea Vinland în biblioteca Universităţii Yale în 1965
confirmă această poveste.
După normanzi alţi navigatori, italieni, francezi sau portughezi au
ajuns, greşind cursul sau naufragiind în America, băştinaşii vorbind
despre “oamenii cu bărbi” sosiţi acolo cu ceva timp înaintea ta.
De altfel, ai folosit aceste informaţii, secrete la vremea aceea, care
vorbeau despre Lumea Nouă. Altfel n-ai fi cerut regelui Ferdinand,
celebru pentru zgârcenia lui, titlul de vicerege al teritoriilor nou
descoperite dacă ştiai că te îndreptai spre Asia, unde existau imperii
puternice precum India, Cipangu (Japonia) şi Kitai (China). În jurnalul de
bord este notat la 12 octombrie, cu o zi înainte de a ajunge în Bahamas:
“Mâine vom zări pământ”. De unde ştiai?

AMERIGO VESPUCCI
 Şi eu sunt italian, dar din Florenţa lui Dante şi Michelangello.
Provin dintr-o familie înstărită care mi-a oferit o educaţie aleasă şi
completă: adolescent fiind mă ocupam de matematică, fizică şi astrologie.
Făcând voiajuri comerciale în interesul Casei Comerciale Medici
unde m-am angajat, am făcut de timpuri pasiune pentru corăbii şi
călătorii. Dar interesele comerciale m-au ţinut la ţărm în prima parte a
vieţii. Ajuns în Spania, am avut privilegiul de a mă împrieteni cu celebrul
Columb, a cărei a doua expediţie am echipat-o prin intermediul firmei
unde lucram.
La 45 de ani mi-a văzut visul de a pleca peste Atlantic. Era anul
1501 când atingeam ţărmurile a ceea ce se va numi mai târziu America de
Sud. Băştinaşii de aici m-au îngrozit. Sunt canibali fioroşi care se bat cu
sălbăticie şi-şi mănâncă duşmanii, iar carnea de om sărată atârnă de
streşinile caselor lor, la fel cum atârnă la noi cârnaţii.
La întoarcere am denumit aceste pământuri drept “Lumea Nouă”,
memoriul meu făcând multă vâlvă, fiind tradus imediat în latină, apoi
tipărit la Paris. Mi-am asumat cu bună credinţă rolul de descoperitor al
acestei Lumi Noi pentru că mă refeream la teritoriul de la sud de Ecuator,
unde Columb nu a ajuns niciodată. Numele meu este oferit acestor
pământuri de un geograf celebru în operă care a numit noul continent
“Ţara lui Amerigo” sau “America” pentru că Europa şi Asia au primit
deja nume de femei. La început a fost numit America numai teritoriul de
la sud de Ecuator, cu timpul s-a numit aşa tot pământul dintre Atlantic şi
Pacific, de la nord la sud.

CÂRCOTAŞUL DESPRE AMERIGO VESPUCCI

 Despre tine se ştie că ai avut o imaginaţie foarte bogată. Din cele
trei călătorii spre India pretinse de tine, doar una este confirmată de
documente. “Scrisorile” tale către oamenii influenţi ai timpului sunt mai
degrabă izvorâte din imaginaţia ta prodigioasă atunci când susţii că,
navigând de-a lungul Americii de Sud ai fi ajuns în dreptul paralelei 62.
Ai fost fost atunci primul navigator în ţinuturile antarctice. Dar, conform
documentelor, nu se cuvine să te cinstim ca navigator antarctic, ci ca
precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice. De altfel, dacă numele tău n-
ar fi fost păstrat la denumirea uriaşului continent, probabil că ai fi fost dat
uitării.
Marele geograf german Alexander von Humboldt scria despre tine
în secolul XIX: “Cât priveşte numele acestui continent, el constituie un
monument al nedreptăţii omeneşti”.

FERDINAND MAGELLAN
 Voiajul meu din 1519-1521 va prăbuşi cele două iluzii pe care le
mai aveau marinarii timpului: că exista un drum uşor pentru a traversa
bariera de uscat a Americii şi că, odată această barieră depăşită, Japonia,
legendara Cathay, se va vedea imediat.
Portughez fiind, de tânăr am bătut apele pe calea deja ştiută, a
Capului Bunei Speranţe, către Indii, fiind dintotdeauna convins că se
poate ajunge în Indii mult mai uşor navigând spre vest.
Planul meu a coincis cu speranţele coroanei spaniole şi, în august
1519 cinci corăbii sub comanda mea (Trinidad – nava amiral – La
Conception, Victoria, Saint Antonio, Santiago) trec de insulele Capului
Verde şi se îndreaptă spre Brazilia. După ce am explorat în zadar estuarul
fluviului Rio de la Plata în speranţa găsirii drumului spre Pacific, am
coborât pe coastele Patagoniei.
Corabia Santiago va naufragia iar pilotul de pe San Antonio se
revoltă şi se întoarce în Spania.
Am avut nevoie de un an pentru a ajunge (în octombrie 1520) în
strâmtoarea care-mi va purta numele. Trecerea a fost plină de dificultăţi:
strâmtoarea era lungă, adâncă, întortocheată, plină de stânci, de gheaţă şi
ceaţă. A fost un miracol că cele trei corăbii au traversat cele 325 de mile
după 38 de zile.
În faţa noastră se deschidea o imensitate de ape liniştite pe care le-
am botezat Pacific. Pacificul s-a dovedit a fi extrem de întins şi, după 14
săptămâni de navigare spre NV am ajuns să ne hrănim cu resturile de
biscuiţi plini de viemi, rămaşi de la şoblanii care devastaseră totul. Iar apa
era de-a dreptul infectă. Oamenii mei au început să fie măcinaţi de friguri
şi scorbut. În sfârşit, în martie 1521 vom găsi o primă insuliţă din
arhipelagul Indoneziei, pentru ca zece zile mai târziu să ajungem în
Filipine. Aici am fost ucis de băştinaşi.
Supravieţuitorii, în 2 corăbii, s-au îndreptat spre Moluce şi au ajuns
în apele de-acum bine cunoscute portughezilor. Se mai pierde o corabie,
dar ultima rămasă, Victoria, condusă de Juan Sebastian Elcano va traversa
Oceanul Indian, va ajunge la Capul Bunei Speranţe şi, în septembrie
1522, va ancora la Sevilla cu un echipaj de 17 supravieţuitori din cei 239
plecaţi.

CĂRCOTAŞUL DESPRE MAGELLAN

Este adevărat că ai botezat marele ocean necunoscut până atunci
europenilor drept “Pacific” dar nu este adevărat că tu l-ai văzut primul.
Cu şapte ani înaintea ta, adică în 1513, un aventurier aşesdzat în colonia
Haiti, un rebel care se revoltase împotriva autortăţii şi uzurpase puterea
într-o altă colonie din istmul Panama, Vasco Nunez de Balboa, va fi
primul european, primul creştin care va vedea şi va atinge Pacificul. Se
bănuia de mult existenţa acestei ape uriaşe pe care navigatorii o
botezaseră Marea Sudului, dar nu fusese încă confirmată. Baboa va
echipa o mică trupă, formată din 190 de oameni, va traversa istmul şi va
face astfel istorie. Baboa va avea grijă să pună un scrib care adusese după
el un pergament prin pădurea americană, să noteze pentru posteritate că
lucrurile au stat într-adevăr aşa.

VASCO DA GAMA

Sunt portughez, fiu de nobil, şi am fost ales de suveranul meu,

regele Manuel, să găsesc o nouă cale spre India. În iulie 1497 am plecat
din Lisabona cu o flotă formată din 4 vase, unul dintre ele condus de deja
celebrul Bartolomeu Dias. Am luat cu noi doi traducători de limbă arabă
şi unul vorbitor de dialect Bantu, pentru a ne înţelege cu băştinaşii. Am
cărat de asemenea piloni de piatră pentru a marca pentru coroana
portugheză noile descoperiri.
Lăsând în urmă Insulele Canare şi pe cele ale Capului Verde şi
evitând curentul Golfului Guineea, am atins Capul Bunei Speranţe în
noiembrie.
Am început să mergem spre nord, pe coasta estică a Africii şi am
bătut piloni în Mozambic. Aici am întâlnit corăbii arabe încărcate cu aur,
argint, bijuterii şi mirodenii şi am aflat că un preot creştin, numit
“Părintele John” se afla undeva în interiorul ţării şi-i învaţă pe băştinaşi
despre cuvântul lui Dumnezeu.
Am ajuns în Mombasa apoi, cei doi piloţi dăruiţi de sultanul din
Mozambic au întors corăbiile spre Oceanul Indian, având ca ţintă
Calcutta. În mai 1498, după 23 de zile de navigare pe Oceanul Indian
ajungem în India.

BARTOLOMEU DIAS

Sunt navigator şi explrator portughez şi am condus prima expediţie

europeană care a ajuns la Capul Bunei Speranţe în 1488, deschizând ruta
maritimă spre Asia prin Oceanul Atlantic şi Indian.
 Regele Joan al II lea mi-a ordonat să găsesc limitele continentului
african. Cu trei corăbii şi cu cei mai buni navigatori ai timpului, plecăm în
1486 din Lisabona. Am navigat de-a lungul coastelor africane, bătând din
când în când câte un pilon portughez în semn de recunoaştere a întâietăţii
suveranului nostru asupra acelor ţinuturi.
Câteva luni mai târziu atingem punctul cel mai sudic al Africii pe
care eu l-am botezat “Capul Furtunilor”, din pricina nenumăratelor
necazuri întâmpinate de noi acolo. La întoarcere, regele nostru l-a numit
“Capul Bunei Speranţe” în ideea că vechiul vis al atingerii ţărmurilor
Indiei se va împlini de-acum.
Îl voi însoţi pe Vasco da Gama în celebra sa călătorie până în India.
În 1500 voi comanda una dintre corăbiile flotei conduse de Pedro
Alvares Cabral, descoperitorul Braziliei.
Fiul meu va fi guvernatorul Angolei şi va fonda primul oraş
european în sudul Africii, Luanda.

PEDRO ALVARES CABRAL

În 1500 sunt numit amiral portughez şi în această calitate voi
comanda o flotă formată din 13 nave, la ordinul suveranului meu de a
descoperi noi ţinuturi pentru coroana portugheză.
Am urmat acelaşi drum ca şi Vasco da Gama acum doi ani şi,
sfâtuit de el, am evitat curentul Golfului Guineea care trăgea către ţărm
corăbiile, virând spre sud-vest. În felul acesta, câteva săptămâni mai
târziu ajung pe ţărmurile Americii de Sud. Voi boteza regiunea Crucea
Adevărată, iar la întoarcere regele meu o va numi Sfânta Cruce. Urmaşii
mei numesc ţara Brazilia.

MARCO POLO
Sunt italian din Veneţia, unul dintre cei mai celebrei călători ai
Evului Mediu.
La vârsta de 15 ani, împreună cu tatăl şi unchiul meu ne-am
îmbarcat la Acra (în Palestina). Am ajuns în Cilicia, Armenia, apoi am
traversat Siria şi Iranul. Ca să ajungem la Beijing am străbătut podişul
Pamir şi deşertul Karakorum. În felul acesta am intrat în contact cu
mongolii. Marele Han Kubilai mi-a încredinţat o scrisoare către papă,
prin care cerea să i se trimită o sută de oameni învăţaţi, ca să
propovăduiască religia creştină. Am rămas în China 15 ani în slujba
împăratului, în această perioadă călătorind spre China de Sud şi Vietnam.
Întors în Italia, voi fi făcut prizonier la Genova şi, în închisoare voi
dicta unui tovarăş de celulă povestea călătoriilor mele.

PORTUGALIA
Avem mândria de a fi primii deschizători de drumuri în această
epopee a marilor descoperiri geografice din secolul XV. Este adevărat că
am avut o bună poziţie strategică, cu deschidere la Atlantic şi Marea
Mediterană, o flotă puternică şi o monarhie solidă.
Am început să depăşim graniţele Europei după 1350, explorând
arhipelagurile Canare şi Azore. A urmat apoi cabotajul, navigarea pe
coastele Africii, fără a pătrunde însă în interiorul continentului. Am primit
şi bulă papală pentru a legifera drepturile noastre pe continentul negru.
 Monarhii noştrii au susţinut permanent, financiar şi moral eforturile
navigatorilor. De altfel, interesele monarhiei erau strâns legate de găsirea
unui drum pe apă spre Indii, pentru a facilita comerţul cu mirodenii.
Să-i ascutăm pe marii noştrii descoperitori: Bartolomeu Dias,
Vasco da Gama şi Pedro Alvarez Cabral.

SPANIA
Am fost într-o permanentă rivalitate cu vecina noastră Portugalia.
Succesele ei ne-au ambiţionat să recuperăm timpul pierdut, aşa că am
hotărât să lăsăm Africa şi să plecăm direct peste Atlantic.
De altfel, tratatul de la Tordesillas din 1494 ne permitea să ne
desfăşurăm numai spre vest, estul fiind rezervat rivalilor noştri.
Avem şi noi nume măreţe care se vor rosti astăzi: Cristofor Columb
şi Fernando Magellan.