Sunteți pe pagina 1din 2

ROBERT SCHUMANN

Așa cum Hector Berlioz ne duce cu gândul la romantismul francez, Friederick Chopin la cel slav, așa și
numele lui Robert Schumann este legat de romantismul german, în fruntea căruia se află compozitorul a cărei
personalitate complexă de muzician și literat a fost dublată de dorința de a aduce cultura națională pe cele mai
înalte culmi.

A fost inspirat de tatăl său care, librar de profesie, era preocupat de “cei mai de seamă oameni ai tuturor
timpurilor”*, ale căror portrete erau editate într-o publicație enciclopedică cu același nume. Având un asemenea
model, Schumann a început să fie pasionat de literatură, lucrările dramatice pe care le scrie fiind nodul
aprofunzăriloi lecturii scrierilor lui Goethe, Schiller, cât și clasicilor austriaci a căror traducere o făcea cu
ușurință. Rodul acestor lucrări le transpunea apoi în imagini plastice “Kreisteriana” și “Papillous” reprezintă
astfel de tablouri realizate ca urmare a lecturării operelor lui E.T.A. Haffmann și Jean Paul Richter.

Pasionat de muzică, Robert Schumann este inspirat de creațiile lui Bach si Schubert, fiind încă din timpul
copilăriei un instrumentist de excepție.

La vârsta de 13 ani se remarcă prin executarea “Psalmului 150” alături de o mică orchestră înființată chiar
de el.

Dorința tatălui său a fost ca Schumann să urmeze studiile juridice la Leipzig, însă acesta se face cunoscut
ca pianist și compozitor la Heidellberg, anul 1829, fiind anul în care o cunoaște pe fiica profesorului Friederich
Wieck, Chora, de asemenea virtuoză a pianului.

În urma unei călătorii pe care o întreprinde în Italia și a unei audiții a lui Paganini, Robert Schumann
hotărăște să renunțe la studiile juridice și să se dedice total muzicii, Mendelssohn și familia acestuia fiind cei
care l-au sprijinit în carieră.

Moartea tatălui și a surorii sale au fost evenimente care l-au transformat pe copilul vesel și optimist într-un
adolescent................ și melancolic.

Mânat de dorința de a deveni un virtuoz al pianului, începu să studieze fiind îndrumat de profesorul
Friederich Wieck, însă un accident nedorit la degetul inelar îi zădărnicește toate planurile, moment în care care
își îndreaptă toate eforturile spre creație și critica muzicală, dirijorul Operei Heinrich Dorn fiiind cel cu care va
studia compoziția, ajungând la un nivel la care ideile sale libere forța cu care s-a remarcat în improvizațiile sale
făcându-l pe Ceaikovski să spună despre arta sa:

“ Muzica lui Schumann ne dezv[luie o lume ]ntreag[ de noi forme musicale, ………….. ………… pe care
nu le-au atins încă marii săI producători. Găsim vieții noastre sufletești , a acelor îndoieli …………. și avânturi
spre ideal, care zbuciumă inima anului contemporan.”*
W. A. MOZART

Unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai clasicismului, Iohannes Chrysostomus Wolfgangus Theophillus
Mozart pe numele său întreg, se naște la 27 ianuarie 1856 în capitala principatului arhiepiscopat al Sf\ntului
Imperiu Roman de Națiune Germană (ulterior Imperiul Austriac), Salzburg.

Numele de Theophilus se traduce în latină “Amadeus”, nume ce va fi folosit în Italia.

Tatăl său violinist la curtea principelui de Salzburg descoperă că Mozart, care împlinise 5 ani și nu știa sp
scrie, compune piese pentru pian. De atunci începe cariera componistică și artistic a micului geniu. Pleacă în
turnee, concertând în toată lumea timp de 9 ani, uimind publicul care se mira de acest copil, devenit acum
adolescent. Munchen, Bruxelles, Paris, Versailles, Londra sunt doar câteva dintre orașele europene îăn care
micul geniu și-a arătat pasiunea pentru muzică și și-a expus lucrările.

“Pentru a scrie despre Mozart trebuie să înmoi pana în curcubeu” spunea Diderat despre Mozart (“o istorie
a muzicii universal”-pg 113)

Printre cele 620 de lucrări ale sale clasificate de Ludving van Kochel într-un catalog cu mențiunea “KV”,
alături de Haydn pune temelie unei epoci alecărei începuturi vor fi sprijinite pentru creația lui Beethoven.

Din creația lui Mozart, cele mai semnificative sunt operele ....... , dar și cvintetele și cvartetele de coarde,
muzică de cameră, dansuri, muzică religioasa. Denumirile simfoniilor sunt date după perioada în care au fost
scrise, unele fiind publicate în timpul vieții sale: Salzburg (1771-1777), Perioada copilăriei (1764-1771),
Simfoniile târzii (1778-1791), concerte pentru pian, pentru vioară, pentru corn, pentru instrumente de suflat din
lemn, sonate pentru pian si multe altele.

Cele mai reprezentative opere ale lui Mozart care încă se joacă pe marile scene ale lumii, sunt : “Le Nozze
di Figaro” (1786), “Don Giovanni” (1787), “…. Tutte” (1789), “Die Zanberflote” (1791),