Să fim un model pentru lume, să

fim următorii lui Hristos!

Un produs
0
580

Pe tot parcursul vieţii avem nevoie de

modele pozitive care să ne inspire, să ne proiecteze o imagine a idealului, să ne
trezească respectul, admiraţia şi dorinţa de identificare cu acestea şi imitarea a ceea
ce este mai bun în ele, care să ne ajute să ne trasăm un drum frumos în viaţă şi să
fim lumină ce împrăştie întunericul indiferenţei, egoismului, răutăţilor care domnesc în
lumea în care trăim, să fim oameni cu inima ocean de iubire pentru Dumnezeu şi
semeni.

Avem nevoie de modele care să ne ajute să fim alinare pentru rănile trupeşti şi
sufleteşti ale celor din jurul nostru, să ne ajute să avem inima plină de compasiune,
să fim milostivi şi să îmbrăcăm în dragoste pe cei care au nevoie de iubire, de întărire
în necazuri, de acceptare, de rugăciunea noastră, de speranţa şi credinţa că nu sunt
singuri în necazurile şi greutăţile vieţii lor.

Trebuie să încercăm cu toţii să avem drept model în viaţă pe Domnul iubirii, pe Domnul
Iisus Hristos, stâlp şi temelie a întregului edificiu moral al vieţuirii creştineşti pentru
întreaga omenire, şi pe semenii care deja au reuşit acest lucru, care sunt vrednici
următori ai Mântuitorului nostru, adică pe semenii care sunt un exemplu de credinţă,
de slujire cu iubire şi dăruire pentru Dumnezeu şi semeni, un exemplu de împlinire a
poruncilor dumnezeieşti şi sunt oameni desăvârşiţi, oameni care întrunesc toate
virtuţile creştine, oameni de o înaltă ţinută morală şi spirituală, oameni cu un caracter
şi un suflet frumos şi curat, pe care îi caracterizează bunătatea, blândeţea,
sinceritatea, înţelepciunea, iubirea, modestia, smerenia, bunul simţ, simplitatea,
corectitudinea, cinstea, dreptatea, hărnicia, sacrificiul, compasiunea, altruismul şi care
nu pun preţ pe lucrurile materiale, se lasă în voia lui Dumnezeu, au nădejde că ziua
de mâine va fi mai bună decât cea de azi şi sunt oameni fericiţi, care îl au mereu pe
Dumnezeu în inima lor.

,,De câte ori n-aţi auzit în anii din urmă: România este o ţară din care lipseşte modelul
pentru studenţi, lipseşte modelul pentru mame… Nu-i adevărat! Ia intraţi în biserică şi
uitaţi-vă bine pe iconostas. Modelul e acolo: şi pentru mamă, şi pentru student, şi
pentru tânăr, şi pentru bătrân!’’ (Pr. Conf. Constantin Necula)

,,De la venirea lui Hristos, Dumnezeu cere o altă dreptate: o inimă curată, gânduri
nevinovate, cuvinte folositoare, sfinţenie deplină, desăvârşire. Şi drept este să ne
ceară aceasta, pentru că ne-a trimis şi modelul de urmat. N-au fost numai porunci
scrise şi grăite, ca în Tablele lui Moise, ci a fost un trup viu, carne şi oase, ca noi, inimă
şi minte ca a noastră. Faptele lui Iisus şi cuvintele lui ne cere acum Dumnezeu să le
urmăm. Şi pe bună dreptate! Iar Iisus singur spune: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi
spus!“. Nu mai avem deci posibilitatea să ne justificăm, să ne dezvinovăţim vreodată.’’
(Sfântul Macarie Egipteanul)

Iisus Hristos născut Prunc Sfânt, Om şi Dumnezeu şi care reprezintă pentru noi,
oamenii din toate timpurile şi din toate locurile şansa îndumnezeirii noastre, viaţa cea
veşnică însăşi, trebuie să fie Modelul unic în viaţa noastră şi noi să fim următorii lui!
Sfântul Simeon Noul Teolog a îndemnat neîncetat şi cu insistenţă la imitarea lui Hristos,
intru suferinţele Sale, intru smerenia Sa, întru crucea Sa, căci aceasta e singura cale
de a participa la slava şi învierea Sa. Prin participarea la moartea lui Hristos devenim
părtaşi la învierea lui: ,,Spun şi nu voi înceta să spun că cei ce nu imită suferinţele lui
Hristos prin pocăinţă şi ascultare, cei ce nu au devenit părtaşi la moartea Sa, nu vor fi
părtaşi nici la învierea Sa şi nici nu vor primi Duhul Sfânt’’.
,,Apostolul nu ne cere numai să imităm pe Hristos, ci să ne transformăm în El. Acesta
este sensul imitării lui Hristos, sensul mortificării, sensul suferinţei, sensul lucrării
virtuţilor: ca Hristos să ne pătrundă toată existenţa şi să devenim întrupări ale lui în
lume, să continuăm viaţa lui Iisus pe pământ. Nu toţi cuprind şi exprimă în acelaşi fel
pe Hristos, dar fiecare virtute este reflexul vieţii lui în noi…. ,,Iubirea este suprema
dovadă a fiinţării lui Hristos, cea mai înaltă arătare a Duhului, este exteriorizarea
nemijlocită a vieţii lui Hristos în noi. Ea este şi suprema imitare a lui Hristos şi
asemănare cu El’’. (crestinortodox.ro)

Trebuie să ne trăim cu toţii viaţa în aşa fel încât să ne îndeplinim toate rolurile noastre
într-un mod plăcut lui Dumnezeu, să fim ca o candelă aprinsă care împrăştie
întunericul, să ne ghidăm în viaţă după principii şi valori morale şi spirituale sănătoase,
să ne purtăm crucea spirituală cu credinţă şi demnitate, să încercăm să devenim
desăvârşiţi, să încercăm să devenim la fel ca modelele pe care ni le-am ales, şi noi să
devenim la rândul nostru modele demne de urmat de cei din jurul nostru, modele
pozitive, care să ajute la întărirea credinţei şi la intensificarea iubirii pentru Dumnezeu
şi aproapele.

,,Modelarea vieţii umane după viaţa lui Iisus Hristos înseamnă trăire în afară de păcat
şi mistuirea în iubire. Pentru a arăta cum se face această modelare a chipului vieţii
noastre după exemplul vieţii lui Hristos, Sfântul Grigorie de Nyssa realizează minunate
comparaţii cu pictura, deoarece desăvârşirea este reîntiparirea pe chipul nostru a
frumuseţii divine nepieritoare. ,,După cum, dacă am vrea să învăţăm arta picturii,
maestrul schiţându-ne pe tablă vreo formă frumoasă, trebuie să imităm frumuseţea
acesteia, fiecare pe placa noastră, astfel ca placa fiecăruia să se înfrumuseţeze la fel
ca modelul frumuseţii care ne este pus înainte, tot astfel, de vreme ce fiecare este
pictorul vieţii sale, iar arta creaţiei acesteia este intenţia noastră frumoasă, culorile
pentru prelucrarea chipului care ne stă înainte fiind virtuţile, este o foarte mare
primejdie ca frumuseţea modelului care ne stă înainte să fie schiţată în sufletele
noastre, de noi, sub forma unei măşti respingătoare şi urâte şi cu nişte culori murdare,
alcătuind astfel în locul Stăpânului nostru o întipărire a răutăţii. Dimpotrivă, va trebui
să căutăm, pe cât va fi posibil, culorile cele curate ale virtuţilor, amestecate într-o
îmbinare meşteşugită, să ia asemănarea frumuseţii ce o avem înainte, pentru ca şi noi
să fim chip al Chipului, izbutind să îndeplinim în viaţa noastră, printr-o imitare în fapte,
frumuseţea modelului ce ne stă înainte… devenind un chip al lui Hristos printr-o viaţă
virtuoasă’’. (crestinortodox.ro)

Avem liberul arbitru să alegem pe ce drum vom merge în viaţă, de noi depinde dacă
alegem calea lată ce duce la pierire sau calea îngustă ce duce la viaţă, de noi depinde
dacă alegem drumul spre Acasă, drumul pe care ne întoarcem iarăşi la Dumnezeu, sau
rătăcim pe acest drum şi nu mai reuşim să ajungem Acasă, devenind din fiii lui
Dumnezeu, vrăşmaşii lui. (vezi Arsenie Boca). De noi depinde dacă alegem drumul
credinţei, al respectării poruncilor lui Dumnezeu, sau drumul necredinţei, slujind
domnului celui rău şi viclean. De noi depinde dacă alegem cărarea iubirii de Dumnezeu
şi semeni sau cărarea răutăţii şi împietririi inimii noastre. De noi depinde dacă alegem
în viaţa noastră să îl imităm pe Hristos prin practicarea faptelor Acestuia şi El să ne fie
călăuză pe drumul virtuţii şi al desăvârşirii sau ne alegem drept model de conduită pe
împăratul întunericului şi al patimilor, urâciosul diavol.

Fiecare la locul nostru, loc rânduit de Bunul Dumnezeu, fiecare după calităţile,
abilităţile, puterile şi talanţii cu care am fost înzestraţi, trebuie să lucrăm totul cu
dragoste şi credinţă cu bucurie în suflet, ca să putem molipsi pe toţi din jurul nostru
cu toată această bucurie şi dragoste de a sluji lui Dumnezeu şi aproapelui nostru.

Să ne dorim şi să încercăm să fim modele de slujire a Bisericii şi de mărturisire a

Mântuitorului Iisus Hristos în societate şi în familie, prin îmbinarea armonioasă dintre
înţelepciune şi rugăciune, credinţă şi dărnicie. În familie se trezesc şi încep să se
dezvolte puterile latente ale sufletului personal, aici începe copilul să iubească (pe cine
şi cum?), să creadă (în ce?) şi să sacrifice (cui şi ce?), aici se alcătuiesc primele temelii
ale caracterului său, aici se descoperă în sufletul copilului sursele principale ale fericirii
sau nefericirii lui viitoare. Totul se începe şi se învaţă mai întâi în familie. Dacă copilul
nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă
nu s-a deprins încă din copilărie să caute fericirea tocmai în fericirea reciprocă, în ce
porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta maturităţii? Copiii preiau
totul şi imită totul şi ceea ce îi înrâureşte spre bine, este aşa cum spunea Părintele
Porfirie: viaţa din familie, iubirea, ocrotirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere
dintre părinţi, iar când părinţii se poartă rău unul cu altul, copiii se plămădesc rău,
casa sufletului lor se primejduieşte, se prăbuşeşte clipă de clipă şi îndreptarea lor vine
numai din sfinţirea părinţilor. ,,Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii
vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se
mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfenţenie şi rugăciune’’ (Părintele Porfirie)

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca în lumea contemporană secularizată,

depărtată de Hristos şi debusolată în căutările ei, să fim modele pozitive, datorită
credinţei, dragostei de Dumnezeu şi semeni, milosteniei şi jertfelniciei, să fim
adevăraţi următori ai lui Hristos!