Oamenii care te aștepți să-ți fie alături în cele mai importante momente din viața ta, sunt

adesea preocupați cu altceva. În aceste momente te simți inevitabil singur și uitat, chiar
dacă în jurul tău roiesc o mulțime de alți oameni.
Clipele frumoase durează atât de puțin, însă amintirea lor rămâne atât de vie și de recentă
chiar și la mulți ani distanță de când s-au întâmplat.
Iubirea nu e un sentiment care te limitează, ci e un sentiment care te înalță și care te face
să crezi că totul are sens.
Atunci când totul se prăbușește în jurul tău agață-te de ultima speranță. Atunci când o pierzi
și pe ea ești ca o barcă în mijlocul oceanului. E greu să mergi înainte fără nici o speranță.
Cred că, de fapt, absolut nimic nu este atât de simplu precum pare. Socoteala de-acasă nu
se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, rănile nu se vindecă niciodată ușor sau nu
se vindecă deloc, prietenii vin și pleacă pe neașteptate, lacrimile de bucurie se transformă
uneori în lacrimi de tristețe și invers, ca totul să aibă un echilibru.
Uneori, te poți preface atât de bine, arătând lumii că ești fericit, în spatele zâmbetului tău
ascunzându-se în realitate multă durere și nesiguranță. Da, fericirea poate fi mimată și o
mimăm cu toții de prea multe ori, până ajungem să ne credem și să avem falsa senzație că
totul e în regulă, că suntem fericiți.
Sunt momente când trebuie să ne croim singuri propriul drum, cu greșeli, cu regrete, cu
păreri de rău, și-apoi cu victorii, cu bucurii și cu încredere că suntem capabili, că avem o
șansă la fericire.
Unele zile sunt un calvar, altele sunt o binecuvântare. Unii oameni sunt îngeri, care ne
călăuzesc pașii pe drumul cel bun, alții ne sunt demoni, care ne întunecă sufletul cu cele
mai urâte sentimente.
Sinceritatea poate fi o armă cu două tăișuri și de câteva ori e posibil să te rănești chiar tu cu
ea, căci oamenii preferă o minciună ambalată frumos, decât un adevăr servit la rece, cu
toate că fiecare susține contrariul. Vezi? Până și asta e o minciună… că urâm minciuna.
Nimic nu mai pare la locul lui. Cred că acesta este motivul pentru care ne simțim uneori
pierduți, pentru că locul nostru nu mai pare demult al nostru…
Iustina Ţalea Dinulescu