UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

Specializarea: Relații internaționale și studii europene,An II,
Grupa I

Relațiile Imperiului Bizantin

cu
regatele barbare!!!

Coordonator știintific Autor

Lect.Dr.Epure Violeta-Anca Ungureanu Crina
Introducere
Cea mai strălucitoare dintre civilizațiile medievale a fost cea a Imperiului
Roman de Est.’’Trsătura esențială a vieții și civilizațtiei bizantine este puterea de
asimilare și sinteză,prin care a grupat,a amestecat și a contopit atîtea civilizații pîna
atunci diferite și chiar dușmane’’. Imperiul Roman a fost împărțit în anul 395 e.n.
în două părți. Partea de vest era condusă de Roma. Partea de est era cunoscută sub
numele de Imperiul Bizantin și a durat mai mult de 1000 de ani. Pâna la jumătatea
sec. al 11-lea când a început sa decadă , Imperiul Bizantin s-a aflat la cârma lumii .
În anul 324, Constantin -primul împarat crestin a devenit conducatorul Imperiului
Roman. El și-a stabilit sediul într-o colonie din vechea Grecie - Bizantium în 330.
Noul oraș fondat a fost redenumit Constantinopol dupa cel ce l-a ridicat si era
cunoscut si sub numele de "Noua Roma". Acest oras a devenit capitala Imperiului
Bizantin dupa divizarea propriu-zisă a Imperiului Roman.

Constantinopol-ul era localizat pe țărmul european al strâmtorii Bosfor dintre

Marea Neagra si Marea Egee și care acum se află pe teritoriul Turciei. Orașul a
adunat oameni din Europa si chiar Asia. În 1453 când otomanii au cucerit Imperiul
Bizantin, Constantinopol-ul a devenit capitala noului imperiu însa numele I-a fost
schimbat în Istambul (în 1930).
 În acea perioada locuitorii Imperiului Bizantin erau cunoscuti sub numele
de Romaioi (Romani). Abia în sec. al 17-lea învațații i-au numit pe ei și Imperiul
lor Bizantini. Romanii bizantini erau totuși diferiți de cei din vest din două mari
puncte de vedere si anume :

-vorbeau limba greaca spre deosebire de cei din vest care vorbeau latina;

-majoritatea locuitorilor erau ortodoxși , iar cei din vest erau catolici.

De-a lungul celor zece secole si jumatate cât a durat, Imperiul Bizantin s-a aflat
intr-o continua schimbare. De multe ori teritorii au fost capturate de barbari, vestici,
arabi etc. dar erau recuperate înainte de a fi luate definitiv. În timpul celei mai mari
expansiuni Imperiul Bizantin cuprindea Grecia , Italia , Egiptul, Siria , Africa de
nord si sudul Spaniei ; iar în cele mai grele perioade doar câteva tabere militare în
afara Constantinopolului. ’’Trsătura esențială a vieții și civilizațtiei bizantine este
puterea de asimilare și sinteză,prin care a grupat,a amestecat și a contopit atîtea
civilizații pîna atunci diferite și chiar dușmane’’1

Mult timp bizantinii erau cei mai puternici si mai influenți din Europa si Orientul
Mijlociu si au adus multe contribuții lumii. Învațații au conservat si îmbunătațit
literatura greacă si cea latină de-a lungul anilor . Oamenii politici au elaborat legi
si coduri adoptate mai târziu si de altii. Religia ortodoxa a fost extinsa în Balcani ,
Rusia . Artiștii au creat stralucite opere de artă în toate domeniile : pictura, sculptura
si mai ales arhitectura influențând arta Spaniei , Italiei , Rusiei si Greciei .

Prima mare perioada a Bizanțului s-a desfășurat de-a lungul domniei lui
Iustinian I , care a ocupat tronul în anul 527. Iustinian a recăpatat teritoriile cazute
în mâinile barbarilor. El a construit totodata Constantinopol-ul dintre cele mai
strălucitoare orașe ale lumii.
Desparțirea oficiala de Imperiul Roman de Apus s-a realizat in anul 359 ca
urmare a mortii împaratului Theodosius I. Astfel fiul sau Arcadius de 17 ani urma
sa conduca de la Constantinopol Imperiul de est, iar fiul de 10 ani Honorius pe cel
de Apus de la Milano. Aceasta împărțire considerată temporară a devenit
permanentă .

1
Nicolae Iorga, Sinteza Bizantina, Editura Minerva, Bucuresti, 1972, pag.19
 Justinian I a ajuns împarat în 527 si a condus pâna
în 565. Împarateasa Theodosia - sotia sa a condus alaturi de el pâna la moarte
(548). Justinian I a adus Constantinopolul pe cele mai înalte culmi. La sfârsitul
domniei sale, orașul era împrejmuit cu un circuit de ziduri de 12 mile ( 19 km ). În
interiorul orașului se gaseau strazi largi , spțioase așezate ordonat printre clădiri .

Bunuri aduse din întreaga lume umpleau magazinele : mătase , țesături fine ,
bijuterii , aur din Grecia , pietre prețioase din India , miere si ceară din Rusia si
multe , multe altele .

Cea mai mare cladire publică era hipodromul - o arena cu o capacitate de peste
40000 de oameni. Bizantinii se adunau aici pentru a sta pe mătase , confortabil si
pentru a urmări cursele de cai și de care precum și luptele cu animale . O atracție
era faptul că bunurile celui învins erau oferite publicului .

Într-un oraș al bisericilor, cea mai impunatoare era Biserica cea Mare Sf. Sofia ,
care mai există și astăzi ca muzeu islamic . A fost construită de Justinian în 537.
Este o clădire impozantă cu un dom ce ajunge la 55 metri . Interiorul este decorat
cu mozaicuri ,aur ,argint si marmură.’’Creștinismul ortodox a fost extrem de
conservator și a fost conceput ca o unitate sacră și indivizibilă și nici o parte a
acestui tot nu putea fi extrasă fară a produce vătămare întregului’’2

Un oraș complex , Constantinopolul gazduia greci , rusi , arabi , sârbi , romani,

evrei , huni , scandinavi si alții.

2
Dimitri Obolensky, Bizantul, Editura Corint, Bucuresti 2002, pag. 319
 Sfârșitul imperiului Bizantin a venit dupa mai bine de 1000 de ani la 29 mai
1450 când turcii conduși de Mohamed II au cucerit Constantinopolul care însa va
ramâne cea mai mare metropolă a epocii medievale .

În primele secole ale existenţei sale, Noua Romă se va confrunta şi ea, ca sora
sa occidentală, cu migraţiile barbarilor. Constantinopolul trebuie să ia măsuri pentru
a-i ţine în frâu mai întâi pe vizigoţi, huni şi ostrogoţi, folosindu-se nu doar de forţa
militară, ci şi de o diplomaţie abilă şi concesii materiale.
‘’Marea forță a bizanțului a fost puterea sa de asimilare, de a reduce orce
influență, venind din orce regiune ,și de a absorbi tot ceea ce formează esența însași
a acestei complexități bizantine, care a sfîrșit prin a ajunge la o unitate absolută si
eternă’’3
Invazia hună incită spiritele în Europa, obligând populaţiile nord-pontice să se
refugieze la sud de Dunăre. Vizigoţii pătrund în Imperiu în 376, cauzând probleme
autorităţilor din Răsărit, culminând cu mare înfrângere a împăratului Valens de la
Adrianopol, în 378. Deşi până la urmă li se permite colonizarea zonei dintre Dunăre
şi Balcani, vizigoţii nu încetează să prădeze neîncetat provinciile balcanice, unul
din motive fiind şi comportamentul abuziv al stăpânitorilor de aici. Vizigoţii se
implică şi în intrigile de la curtea imperială, fapt care va stârni o reacţie dură
împotriva lor prin anul 400, pericolul fiind eliminat definitiv după ce Alaric pleacă
spre Italia, unde va jefui Roma în 410, asta cu acordul tacit al împăratului de la
Constantinopol.

Şi armata va fi supusă unei reorganizari menite să indepărteze elementele barbare,

iar Noua Romă se consolidează prin ridicarea zidului lui Theodosius al II-lea între
anii 408-413. Spre anul 440 se iveşte un nou pericol. După ce îşi valorifică prezenţa
în Pannonia prin crearea unui conglomerat politic, hunii invadează provinciile sud-
dunărene sub conducerea lui Attila, moment în care Constantinopolul se vede
nevoit spre propriul interes să tripleze tributul pentru barbari la 2100 de livre de aur.
Moartea lui Atilla urmată de destrămarea formaţiunii sale politice scapă Imperiul
de un real pericol. Dar totodată le dă frâu liber ostrogoţilor, care eliberaţi de sub
tutela hunică pradă şi ei sudul Dunării şi se amestecă în problemele de la curtea
imperială. Aceasta va proceda la fel ca în cazul fraţilor lor vestici, îndreptându-le

3
Nicolae Iorga, Sinteza bizantina, Editura Minerva, Bucuresti 1972, pag. 106
atenţia spre Italia. În 488 împăratul Zenon îl trimite pe Theoderic în Occident pentru
a-l supune pe Odoacru, acordându-I titlul de magister militum per Italiam. Astfel,
Orientul evită soarta Romei.

Problemele şi structurile diferite din cele două părţi ale Imperiului au grăbit în
secolul al IV-lea distanţarea dintre ele. Diviziunea imperiului pentru mai buna sa
guvernarea nu este ceva nou, dar în 395, când Imperiul se împarte între Arcadius şi
Honorius, avem de-a face cu un conflict politic (între generalul Stilicho şi eunucul
Eutropius) în urma căruia Occindentul şi Orientul vor tinde spre propriile destine.
În mentalul colectiv însă ideea unităţii imperiului va domina încă multă vreme,
întreţinută şi de măsurile şi legile similare din cele două părţi. După căderea Romei
din 476, Orinetul apare oamenilor drept continuatorul de drept al lumii romane,
succesorul tradiţiei politice romane. Pe această linie se înscrie şi ideea cum că
teritoriile din Occident le aparţin tot împăraţilor de la Constantinopol, idee susţinută
de altfel şi de gestul lui Odoacru, care îi remite lui Zenon însemnele imperiale, sau
de calitatea lui Theodoric de subordonat al împăratului oriental.

Avansând puţin în timp şi ajungând la Iustinian (527-565), în politica sa vom

găsi din plin credinţa în restaurarea imperiului unic şi universal. Acesta va conduce
o veritabilă “cruciadă” pentru aplicarea ideii care însă îi va aduce mai multă pagubă
decât câştig. Iustinian îşi concentrează eforturile asupra teritoriilor din jurul
Mediteranei, al cărei bazin redevine axa principală a activităţilor negustorilor
orientali. Prima campanie pare să fie cu adevărat strălucită: generalul Belisarius
reuşeşte în numai câteva luni să ocupe regatul vandal din Africa (sept. 533-
mar.534), după care porneşte vertiginos spre Italia, unde, ca şi în Africa, generalul
profită de disensiunile interne şi ocupă centrul şi sudul peninsulei (535-536). În 540
deja toată peninsula se afla sub stăpânire bizantină. Dar nici ostrogoţii nu se lasă
mai prejos şi sub conducerea energicului rege Totila recuperează teritoriile pierdute
în mai puţin de 10 ani. Balanţa se va înclina totuşi în favoarea Bizanţului, care
dispune de mult mai multe resurse. Narses, în fruntea unei formidabile armate de
20.000 de mercenari, îi zdrobeşte pe ostrogoţi şi ocupă iar Italia (552-555). În 554
bizantinii pun mâna şi pe sud-estul Spaniei vizigote, cu oraşele Sevilla, Cordoba şi
Cartagena.

Concluzie
Indiferent că vă vine sau nu să credeţi, cert e că modul de guvernare, legislaţia,
conceptele religioase şi fastul ceremonial care au caracterizat Imperiul Bizantin
continuă să influenţeze viaţa a miliarde de oameni din prezent. De exemplu, celebra
compilare a principiilor juridice numită Corpus juris civilis (Corpul legislaţiei
civile), efectuată din ordinul lui Iustinian, a devenit fundamentul legislaţiei romane
în Europa continentală de azi. Prin intermediul Codului lui Napoleon, preceptele
juridice bizantine au fost transmise Americii Latine şi altor ţări, unde exercită şi în
prezent o mare influenţă.

În domeniul arhitecturii, arhitecţii bizantini au învăţat să construiască cupole

foarte mari deasupra unor suprafeţe tetragonale, stil care s-a răspândit până în Rusia.
De asemenea, unii chiar atribuie bizantinilor meritul de a fi introdus folosirea
furculiţei. În Veneţia secolului al XI-lea, când o prinţesă bizantină a folosit o
furculiţă cu doi dinţi în loc să mănânce cu mâna, privitorii au rămas uimiţi! Totuşi,
secole mai târziu, furculiţa a început să fie folosită pe scară largă de bogaţi. Papii
de la Roma au cedat şi ei influenţelor bizantine, purtând pe cap tiară, confecţionată
după modelul celei purtate de împăratul bizantin. În mod asemănător, monarhii
englezi au copiat coroana sferică prevăzută cu o cruce şi sceptrul împăratului.
Bizantul a fost calea prin care cunostintele antichitatii au fost transmise lumii
islamice si celei europene renascentiste. Renasterea nu ar fi inflorit fara multimea
de invatati greci care au fugit in apus dupa caderea Imperiului (1453) si fara
pretioasele lor cunostinte. Influenta teologica asupra Occidentului =, in special prin
intermediul lui Thomas Aquinas, a fost profunda.

Imperiul Bizantin a fost cel care a raspandit crestinismul in Europa, chiar daca
se incearca, uneori, sa i se limiteze importanta culturala doar la lumea ortodoxa est-
europeana. Misionarii bizantini ortodocsi au crestinat diferitele popoare slave si alte
popoare din Europa rasariteana. Influenta bizantina se simte si in religia milioanelor
de crestini din Etiopia, Egipt si din Georgia si Armenia

Bizantul ca entitate „mentala” a lasat o adevarata mostenire in Europa,

veritabila ordine, tolerata de Imperiul otoman, caci turcii n-au putut-o inlocui.
Spatiul acesta spiritual care i-a supravietuit, in special in Europa de Sud-Est, a fost
numit de catre Nicolae Iorga "Bizant dupa Bizant".
Bibliografie/Webografie

 Biblioteca de Istorie, Lumea Bizantului, Editura Casa scinteii, Bucuresti

1972

 Nicolae Iorga, Sinteza Bizantina, Editura Minerva, Bucuresti 1972

 Dimitri Obolensky, Bizantul, Editura Corint, Bucuresti 2002
 Nicolae Iorga, Istoria Vietii Bizantine, Editura Enciclopedica Romana,
Bucuresti 1974
 http://www.referat.ro/referate_despre/bizantul_in_evul_mediu.html
 https://ro.orthodoxwiki.org/Iustinian_I