Sunteți pe pagina 1din 6

Inuaki, reptilianul din mine – Cartea a doua – ARYANA HAVAH

Atunci când un copil greşeşte să spunem că el seamănă cu Dumnezeu.

Apa. Apa este dătătoare de viaţă şi acum. Totul este cum o programezi. Ei aveau apă magică, cum îi spui tu, fiindcă
ştiau cum să o facă magică. Sa o purificam si incarcam.

Eliminarea substantelor chimice/ substanţelor dăunătoare organismului . Putem cere să le eliminăm aşa cum au
intrat fără a păstra ceva în organism. Trebuie să ne ridicăm vibraţia corpului. Aşa putem face şi avem şi voie, deoarece
corpul este al nostru. Noi suntem răspunzători de el. Dacă eu ştiu că mănânc mâncare care conţine substanţe chimice
spun: mulţumesc Matrice că m-ai ajutat să elimin pe căi naturale, în totalitate, fără a reţine nimic, toate
substanţele dăunătoare organismului meu. Aşa am putea elimina grăsimi sau orice ne este dăunător.Este vorba doar
de programare. Noi trebuie să învăţăm să cerem. Universul este oricând gata să ne ajute.

Descarcarea energiei negative. Intâi descarcă-te şi apoi cere protecţie. Descărca-te: du-te la un robinet şi ţine
palmele unite cu degetele în jos, în aşa fel încât jetul de apă să curgă continuu şi cere să te cureţi de negativ sau
pune palmele pe pământ cu faţa în jos şi cere ca energia negativă să fie preluată şi transformată în energie
pozitivă. La fel şi cu apa, energia care iese din tine trebuie să o transformi în energie pozitivă căci altfel tot răul
este preluat ca atare şi este păcat să mai încărcăm şi noi cu negativ.

Atac energetic . Cere protecţie şi Matricea ţi-o va da. Imaginează-ţi cum energia ce vine de sus te înconjoară asemeni
unei mingii şi te protejează. Acest lucru este însă valabil doar dacă tu îţi poţi păstra echilibrul. Dacă faptele tale te fac
să accesezi un plan vibrational inferior, atunci această energie se va disipa, însă o poţi înlocui ori de câte ori este
nevoie. Dar ar fi mai bine să te stabilizezi.

Noi ne putem proteja de aceste atacuri energetice cerand Matricei să ne ridice frecvenţa în aşa fel încât să nu
mai putem fi agresaţi. Totul este formă-gând-energie. Dacă ieşim din tiparul acestor transmisiuni nu le vom mai
simţi.

Neiertare/ranchiuna/alte trasaturi negative. Te întrebi care sunt opusurile acestor vibraţii, care sunt stările
divinităţii. Atunci ai să constaţi că opusul neiertării este iertarea şi a pedepsei este răsplata. In acest caz, tu trebuie să
ceri Matricei să îţi dea aceste aspecte şi să le anihileze pe celelalte. Nu poti pur şi simplu să ceri anihilarea neiertării şi
a plăcerii de a pedepsi, căci nu ar fi de folos. Tu trebuie să îţi polarizezi invers anumite însuşiri învăţate. Dacă le-ai
şterge pur şi simplu nu ar fi de durată, deoarece tiparul lor ar rămâne în mintea ta şi la un moment dat ar apărea din
nou. Important este să modifici tiparul.Şi trebuie să iei fiecare problemă în parte. + Transformare.

Transformare. Să zicem că tu vrei să te transformi. Să fii mai bună. Te rogi ca să te schimbi, dar rugăciunea ta trebuie
să fie de fapt una de mulţumire. Trebuie să spui că mulţumeşti pentru faptul că începând din acest moment ai devenit
mai bună. Să simţi ca şi cum deja ai fi căpătat această însuşire.

Sa nu ne mai gandim ca negativul ce vine din trecut, dat de faptele noastre. Să renunţăm la a ne judeca singuri. Ceea ce
a fost s-a dus. Trebuie să schimbăm polaritatea gândurilor, să cerem Matricei ştergerea acestora şi polarizarea
lor pozitivă. Trebuie să înţelegem că tot ceea ce am făcut va fi şters şi că o putem lua de la capăt.

Afirmă şi acţionează în aşa fel încât Matricea să te audă şi să ia act de dorinţa ta. Nu mai este timp. Dacă vrei un lucru,
dar faptele tale dovedesc contrariul, Matricea va reacţiona conform cu programarea şi vei primi ceea ce dăruieşti. Este
simplu.

Să ne deschidem inima şi să permitem luminii să intre şi să anuleze întunericul. Trebuie să încetăm să ne mai temem,
teama ne ţine prizonieri în această realitate.

Prosperitate. Dacă vrem bani, trebuie să cerem Matricei acest lucru. în Matrice există orice şi oricât pentru toată
lumea. Intâi trebuie să înţelegem de ce ni se pare că nu avem bani. Să vedem dacă am făcut vreodată ceva, dacă am
rănit pe cineva, dacă am luat banii vreunei persoane, dacă am spus că a avea bani este rău sau orice alte gânduri
asemeni acestora. Dacă constatăm că am făcut vreuna din aceste fapte, atunci trebuie să ne concentrăm asupra ei, să
cerem Matricei şi persoanei implicate iertare, chiar dacă această persoană suntem noi şi să transmitem forme-gând-
energie pozitive. Apoi trebuie să cerem Matricei banii. Trebuie să facem acest lucru ca şi cum i-am avea” Mulţumesc
Matrice pentru mulţimea de bani pe care o am!’’ Şi dacă în portofel avem 10 lei, trebuie să îne imaginam că

1
avem100.000 de lei. Trebuie să ne bucuram şi să mulţumim fiind convinsi că în portofel avem aceşti bani! Putem chiar
să ne gândim cum să îi cheltuim sau cum să ajutam alte persoane. Va functiona. Incearcă. Numai aşa te poţi convinge.

Pt. serviciu. Cere Matricei un loc de muncă nou unde să fi apreciat pentru ceea ce faci şi ceea ce simti! Şi vei primi ,
dacă o faci corect şi din inimă.

Teme/ orice treburi . Aveam foarte multe teme. Doamna ne dădea câte cinci pagini de litere. In loc să mă gândesc că
am de scris cinci pagini, mulţumeam Matricei în momentul în care mă apucam de treabă pentru faptul că am
tema aproape gata, că am ştiut cum să o fac şi că am învăţat foarte mult datorită ei. Aşa şi cu banii sau cu orice
vrem. Dar ar fi mult mai bine să cerem Matricei să devenim oameni. Cred că ar fi mai de folos.

Meditaţie de curăţare. Sa cerem Matricei noi să se cureţam de tot ceea ce nu are correspondent benefic şi
adevărat în Matrice. Apoi să facem câte o meditaţie de curăţare a Terrei în fiecare zi de întâi a fiecărei luni. Aşa
vom vedea ce schimbări majore se vor petrece. Tot la zece şi jumătate. Cerem Matricei ca apa, aerul, solul şi tot ceea
ce există pe Terra viu sau materie să se cureţe de tot ceea ce nu are correspondent benefic şi adevărat în Matrice.
Durează cinci secunde. / meditaţii de energizare planetară, de abundenţă, de cerere şi manifestare, de reglare a
conexiunii cu Dumnezeu

Avand in jur agresivitate, negativitate. Trăim vremuri pline de agresivitate. Anunnakki sunt singurii care beneficiază
de trăirile noastre negative şi de aceea trebuie să încetăm să îi mai hrănim. Asa ca ar trebui să fim calmi şi liniştiţi, să
vedem întregul proces ca şi cum ar fi un film, adică fără să participăm direct. Noi trebuie să ne implicăm doar în
faptele cu polaritate pozitivă.Va veni un timp în care vom vedea cum răul ne izbeşte la tot pasul, atunci va trebui să
intrăm în casele noastre şi să facem meditaţii de polarizare benefică şi de protecţie. Să nu uităm însă că trebuie să ne
rugăm pentru toate fiinţele şi pentru întreaga planetă. Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât perioada va trece mai repede şi
mai uşor.

Cere Matricei să îţi arate polaritatea celui ce vorbeşte. Întreabă Matricea dacă schimbarea anunţată este benefică pentru
viitorul tau/al planetei, dacă are corespondent de adevăr la nivelul ei.

Intentia- rezultate pozitive. Pentru a diferenţia trebuie să pui intenţie. Dacă am pune intenţie pozitivă am avea
rezultate pozitive. Puterea minţii umane de a schimba şi polariza este imensă, dar în prezent este axată pe
distrugere şi nu pe creaţie. Totul este energie. Diferenţa este dată de vibraţia care a stat la baza intenţiei creaţiei. Şi
piatra vibrează, numai că pe o frecvenţă joasă. Aceste lucruri erau cunoscute de străbunii noştri.

Conectarea la Dumnezeu. Cere-i lui Dumnezeu să îl simţi. Intâi vei simţi o formă de energie, caldă, plăcută, plină de
iubire, care vine şi te înconjoară. Dumnezeu va veni la tine cu o energie potrivită gradului tău de suportabilitate.
Nimeni de pe Terra nu poate suporta toată energia Lui, ne-ar exploda inima. După ce l-ai simţit cere să îl vezi în jurul
tău. Iţi va apărea ca o energie colorată în culorile curcubeului. Cere apoi să îl vezi în interiorul tău, în rude, prieteni,
lucruri. Uită-te la toţi şi toate şi vezi ce ne deosebeşte. Suntem la fel sau fiecare are o structură specifică?

Iisus ne-a lăsat o cale către Dumnezeu, ne-a arătat-o, dar ea a ajuns la noi într-un mod imposibil de înţeles. Totul a
devenit greoi, secret şi impracticabil. Nu este o cale grea, căci noi avem în interiorul nostru conexiunea cu
divinitatea. Trebuie doar să vrem o activăm. Nimeni nu poate face acest lucru în locul nostru.

… Nu se dorea existenţa unei rase atât de evoluate şi pure. Totuşi noi păstrăm multe din aspectele originale. Dacă am
vrea am putea să ne amintim aceste lucruri. Ele se află ascunse adânc în ADN-ul nostru. ( sa cerem asta
Matricei)

Inlocuire programe. Să zicem că tu nu te înţelegi cu copilul tău. Că el nu vorbeşte cu tine, că se ascunde, că te minte
sau că pur şi simplu nu te bagă în seamă. Verifică întâi de unde a plecat această stare. Cine este de vină. Intrebă-te dacă
nu cumva atunci când era mic şi era cicălitor ţi-ai dorit să tacă şi să te lase în pace? L-ai trimis oare la bunici spre a
scăpa de el? L-ai certat pentru că vorbea prea mult? Ai afirmat vreodată că te-a înnebunit, că nu-i mai tace odată gura?
Ele sunt programări. Cel ce le-a rostit a lansat o comandă către Matrice şi aceasta a reacţionat conform cu cerinţa.
Copilul a devenit necomunicativ sau te ignoră. Iţi răspunde conform cu vibraţia pe care tu însuţi ai indus-o. Trebuie să
ştergi programele şi să le înlocuieşti cu programele dorite. Ai grijă să nu te grăbeşti. Acest lucru nu se poate face
deodată. Trebuie să insişti multe zile la rând. Durează atât până simţi tu că este adevărat ceea ce afirmi. Şi mai
este un lucru dăunător pe care am văzut că îl fac adulţii. Am văzut asta la mulţi părinţi, chiar şi la ai mei. Atunci când
un copil greşeşte, nu mai spune: seamănă cu mama sau cu tata. Este foarte dăunător. Copilul seamănă cu el
însuşi şi cu toţi. Dacă spui că seamănă cu cineva îl programezi şi atunci va căpăta din ce în ce mai multe trăsături
specifice celui amintit. Atunci când un copil greşeşte să spunem că el seamănă cu Dumnezeu. Şi pedeapsa să fie
2
egală cu cea pe care i-am da-o lui Dumnezeu! Dacă însă am crede că Dumnezeu a făcut o greşeală am sta de vorbă cu
el şi l-am întreba de ce a făcut acţiunea respectivă. Poţi face şi cu copilul la fel. Poate că a avut un motiv, poate a crezut
că face un lucru bun, poate a văzut la altcineva o acţiune similară.

Să scapi de karmă .Nu se poate. Există posibilitatea pozitivării unor anumite acţiuni, dar pentru asta trebuie să
conştientizezi fapta, să te căieşti, să îţi ceri iertare şi să introduci forme-gândenergie de polaritate opusă celei
generate. Asta înseamnă că trebuie să le iei pe rând şi este valabil doar pentru faptele din viaţa prezentă, dar şi
aşa dacă faci acest lucru din dorinţa de a scăpa, fără iubire, acţiunea este un eşec. Concret, ca sa scapi de karmă,
cheia este să ierţi, să laşi negativul să se ducă, să înţelegi şi să mulţumeşti, pentru tot ce vei primi.

Materializare şi dematerializare . Când vom înţelege că trebuie să materializăm doar ceea ce ne este necesar o vom
putea face si noi. Capacitatea de a materializa lucruri este o stare de conştiinţă şi nu o programare. Ea nu ţi se dă dacă
la baza intenţiei stă dorinţa de a avea. Vibraţia materializării este iubirea. Dacă altuia îi este foame şi tu materializezi o
pâine din dorinţa de a-l ajuta pe celălalt, atunci totul se schimbă. Tu vezi că cel căruia îi este foame este fratele tău,
egalul tău. îi vezi suferinţa şi asta te face şi pe tine să suferi, deoarece voi sunteţi Unul. De altfel în acel moment tu
simţi toate suferinţele şi bucuriile tuturor celor ce trăiesc pe planetă. Tu iei hotărârea de a-l ajuta pe el, de a-i da ceea ce
este necesar pentru a-i alina suferinţa, asta înseamnă că tu în inima ta ştii că dacă el va fi fericit şi tu vei fi fericit. Dacă
materializezi o pâine nu poti mânca şi tu din ea decat dacă cel căruia i-ai dat-o îţi dă. Altfel nu, căci pâinea este a lui şi
a lua ceva de la cineva fără voia acestuia se numeşte furt.

Concret, cum poţi materializa? Atunci când tu simţi în tine doar iubire, fără alte gânduri, dorinţe sau interferenţe te
racordezi la Dumnezeu şi devii una cu Creatorul, în tine începe să bată pulsul Creaţiei. în urechile tale răsună vocea
Universului care este cea mai perfectă muzică pe care ţi-o poţi imagina. Ochii tăi sunt una cu ochii Creatorului şi asta
te face să vezi totul în acelaşi timp. Devii una cu Matricea, căci tu eşti ea. Prin palmele tale, dar pe care tu nu le mai
poţi coordona, căci ele ţin de lumea de jos, începe să iasă materia primordială pe care o umpli de forme-gândenergie şi
astfel o transformi în ceea ce doreşti. Adică tu îi spui ce să fie. Corpul tău este doar un releu, o formă prin care circulă
materia. Tehnica este ca tu să faci materializarea cu ajutorul trupului pe care îl ocupi, dar în acel moment să nu fii în el.
Tu să fii Creatorul şi trupul tău să fie în El. Ai înţeles?

A avea peste măsură vine de la anunnakki. Este cel mai bun mod de a controla. Cu cât ai mai mult cu atât ai mai mare
frica. Ţi-e frică să nu sărăceşti, să nu fii furat, să nu se râdă de tine că nu ai suficient, etc. Toate sunt idei induse, care ne
depărtează de realitate. Când ştii că poţi avea orice, oricând şi că orice îţi este luat poate fi înlocuit atunci frica dispare.
Si am mai putea fi manipulaţi, ne-ar mai fi frică, am mai putea fi conduşi?

Criză economică la nivel mondial, schimbari, drame. Pentru ca noul să se nască, vechiul trebuie să moară. Este o lege.

3
Respiratie -selectii

Expiraţia este asemănătoare cu moartea – dă otrăvurile afară. Şi când iese afară, totul se retrage în interior. Dacă
poţi să arunci tot aerul afară, complet afară, astfel încât nici un pic de aer nu rămâne în interior, atingi un punct de
tăcere care nu poate fi atins niciodată când aerul este înăuntru.

Accentuează expirul – poţi folosi asta pentru multe schimbări în minte. Dacă suferi de constipaţie doar expiră, nu
inspira. Lasă corpul să facă munca de inspiraţie; tu doar fă munca de expiraţie. Împingi aerul afară şi nu inspiri.
Constipaţia ta va dispare.

Dacă suferi de o boală de inimă, doar expiră, nu inspira. Atunci nu vei suferi de o boală de inimă. Dacă în timp ce
urci pur şi simplu scările, sau oriunde, te simţi obosit – foarte obosit, sufocat, cu respiraţia tăiată – doar fă asta:
expiră numai, nu expira. Apoi poţi urca oricâte scări şi nu te vei simţi obosit.

Ce se întâmplă? Când mergi punând accentul pe expiraţie, eşti gata să te abandonezi, eşti gata să mori. Nu îţi este
frică de moarte; asta te face deschis. Altfel eşti închis – frica te închide.

Când expiri, tot sistemul se schimbă şi acceptă moartea. Nu este nici o teamă; eşti pregătit să mori. Şi cineva
care este pregătit să moară, poate trăi. Într-adevăr, numai cineva care este pregătit să moară poate trăi. El şi
numai el devine capabil de viaţă – pentru că nu se teme.

Vei fi mai natural. Accentuează respiraţia care iese. Aruncă aerul afară cât de mult poţi, şi lasă corpul să inspire.

Când inspiri şi nu ai eliberat, plămânii tăi devin plini de dioxid de carbon. Atunci continui să preiei aer, şi nu eliberezi
niciodată complet plămânii. Continui să îndeşi dioxidul de carbon în înăuntru.

Atunci respiraţia ta devine superficială, şi întreg plămânii sunt umpluţi cu dioxid de carbon.

Buddha a descoperit un unghi total diferit: doar observă-ți respirația – respirația care intră, respirația care iese.
Sunt patru puncte de observat. Stând tăcut, începe pur și simplu să vezi respirația, să simți respirația.
Respirația care intră este primul punct. Apoi, pentru un moment, când respirația este înăuntru, se oprește – este
un moment foarte scurt- pentru o fracțiune de secundă se oprește; acesta este al doilea punct de observat. Apoi
respirația se întoarce și iese afară; acesta este al treilea punct de observat. Apoi, din nou când respirația a ieșit
complet, pentru o fracțiune de secundă se oprește, acesta este al patrulea punct de observat. Apoi respirația
începe să intre din nou…acesta este cercul respirației.

Dacă poți observa toate aceste patru puncte, vei fi surprins, uimit de miracolul unui astfel de proces simplu –
pentru că mintea nu este implicată. Observarea nu este o calitate a minții; observarea este o calitate a sufletului,
a conștiinței; observarea nu este deloc un proces mental. Când observi, mintea se oprește, încetează să fie.

Și când îți poți observa respirația pentru patruzeci și opt de minute în continuu, vei deveni iluminat.

Vei fi surprins- doar patruzeci și opt de minute- pentru că te vei gândi că nu este foarte dificil…doar patruzeci și opt de
minute! Este foarte dificil. Patruzeci și opt de secunde și ai căzut victimă minții de multe ori. Încearcă asta cu un ceas
în fața ta; la început nu poți să fii observator pentru șaizeci de secunde. În doar șaizeci de secunde, adică într-un minut,
vei adormi de multe ori, vei uita totul despre observare- ceasul și observarea vor fi uitate amândouă. Vreo idee te va
duce foarte, foarte departe; apoi brusc vei realiza…te vei uita la ceas și vei vedea că au trecut zece secunde. Pentru zece
secunde nu ai observat. Dar încet, încet – este o străfulgerare; nu este o practică, este o străfulgerare – încet, încet o
absorbi, pentru că acele câteva momente când ești observator sunt de o asemenea frumusețe uimitoare, de așa o bucurie
extraordinară, de așa un extaz incredibil, încât odată ce ai gustat acele câteva momente vei dori să te întorci iar și iar-
nu pentru vreun alt motiv, doar pentru simpla bucurie de a fi acolo, prezent la respirație.

Ține minte, nu este același proces care este făcut în yoga. În yoga, procesul se numește pranayama; este un proces total
diferit, de fapt exact opusul a ceea ce Buddha numește vipassana. În pranayama faci respirații profunde, îți umpli
4
pieptul cu tot mai mult aer, cu tot mai mult oxigen; apoi îți golești pieptul cât mai total posibil de tot dioxidul de
carbon. Este un exercițiu fizic- bun pentru corp, dar nu are nimic de-a face cu vipassana. În vipassana nu trebuie să
schimbi ritmul respirației tale naturale, nu trebuie să faci respirații lungi, profunde, nu trebuie să expiri în vreun mod
diferit decât o faci de obicei. Las-o să fie absolut normală și naturală. Toată conștiința ta trebuie să fie asupra unui
singur punct: observarea.

Și dacă poți să îți observi respirația apoi poți începe să observi și alte lucruri. Când mergi, poți observa că mergi, când
mănânci poți observa că mănânci, și în cele din urmă, în final, poți observa că dormi. În ziua în care poți observa că
dormi, ești transpus într-o altă lume. Corpul continuă să doarmă și în interior o lumină continuă să ardă strălucitor.
Starea ta de observator rămâne netulburată, atunci douăzeci și patru de ore pe zi există un curent subteran al observării.
Continui să faci lucruri…pentru lumea exterioară nu s-a schimbat nimic, dar pentru tine s-a schimbat totul.

O nouă mișcare tocmai a fost inițiată în Occident, mai ales în America. Această mișcare este o tentativă de a
crește sensibilitatea oamenilor. S-a descoperit că omul aproape că și-a pierdut sensibilitatea. Atingem, dar
atingerea noastră e moartă; vedem, dar privirea noastră e oarbă; auzim, dar este doar un sunet care trece prin
urechi. Nimic nu ajunge la inimă. Vorbim de iubire, facem dragoste, dar iubirea noastră este lipsită de viață.
Inima care iubește pare golită de pasiune. Iubirea noastră este artificială. Facem totul, dar toate acțiunile
noastre sunt goale, inerte, mecanice, golite de orice sensibilitate. Sensibilitatea trebuie readusă înapoi.

Psihologii spun că dacă nu reușim să restabilim sensibilitatea omului, va fi dificil să-l salvăm de la extincție până
la sfârșitul acestui secol (XX, n.tr.). Deși până acum doar câțiva oameni au devenit nebuni, în curând un număr
mai mare va începe să-și piardă mințile. Sensibilitatea trebuie restabilită. Dar cum?

Dacă ai vreo amintire din copilărie, îți vei aminti că o floare care înflorea trezea în tine o fascinație inexplicabilă.
Frumusețea sa evoca un răspuns profund în tine. Florile înfloresc chiar și acum dar frumusețea lor și-a pierdut
orice sens pentru tine. Ele ar putea foarte bine să nici nu existe. Soarele răsare acum așa cum a făcut-o
întotdeauna, dar nu te mai umple de exuberanță. Luna iese și acum pe cer, în fiecare noapte, dar foarte rar te
atinge. Ce s-a întâmplat? Lao Tzu spune: ”Îmbrățișarea s-a rupt.”

Intelectul și simțurile stau pe nivele diferite. Sensibilitatea apare în simțuri, intelectul o experimentează. Dacă
acestea două sunt separate, sensibilitatea e pierdută. Atunci simțurile devin inerte și fade, iar intelectul este lăsat
fără informație. Atunci poezia, muzica, esența vieții, au secat cu totul.

Este un cuvânt japonez (nicio altă limbă nu are un echivalent) pentru sursa inițială a respirației. Acel cuvânt
este ”tanden”. Respirația corectă este conectată cu tandenul, care este localizat la 5 cm (2 inch) sub buric.Cu cât
mai departe este un om de existență, cu atât mai mult se îndepărtează respirația sa de tanden.

Cu cât mai sus este centrul respirației tale, cu atât mai tensionat ești; cu cât mai jos este punctul respirației tale,
cu atât ești mai relaxat. Dacă respirația ta este din tanden, nu vor fi niciun fel de tensiuni în viața ta. Acesta este
adevăratul motiv pentru care copiii sunt liberi de tensiune. Observă-ți respirația într-un moment de relaxare.
Vei descoperi că vine din tanden. Când ești plin de tensiune și neliniște, observă-ți respirația. Aceasta va deveni
scurtă, și va veni din piept. Respirația scurtă este un indiciu că ești foarte departe de natura ta originară.

Pag. 15

acela că nicio femeie nu este pregătită să respire din abdomen (ombilic). Dacă nu putem respira din abdomen, nu putem
fi niciodată la fel de inocenți și de naturali precum copiii. Numai respirația din abdomen este cea care poate aduce o
flexibilitate și o fluiditate ca de copil.

Deci, mai întâi și înainte de toate, ai grijă ca respirația să se ridice din abdomen. Când stai așezat sau în picioare
sau mergi, în toate activitățile tale, rămâi cu un ochi pe respirație și ai grijă să pornească din abdomen. Tao-
sadhana constă în trei părți, din care aceasta este prima: respirația ar trebuie să se ridice din abdomen
(ombilic). Practică timp de trei săptămâni și vei fi surprins să descoperi că furia ta s-a domolit, geloziile tale s-au
pierdut, tensiunile s-au dus și poți dormi ca un copil. Personalitatea ta devine echilibrată. Respirația nu este un
lucru obișnuit. Toate aranjamentele vieții sunt legate de ea; deci pe măsură ce respiri, aranjamentele din
interiorul tău se schimbă.

5
sunt legate de ea; deci pe măsură ce respiri, aranjamentele din interiorul tău se schimbă.

Respirația ta nu poate fi ritmică când ești furios, și nu poți fi furios când respirația ta e ritmică. E necesar ca respirația
să devină dezordonată în momentul furiei, pentru că numai atunci mintea devine agitată și numai atunci pot glandele să
secrete otravă în sistem.

Deci prima și cea dintâi sutra e aceasta: adu respirația încet, încet, în abdomen și folosește pieptul tot mai puțin în
respirație, iar în cele din urmă, încetează să mai respiri din piept.

A doua parte a sadhanei-respirației este: focalizează-ți mintea pe respirația care iese și nu da atenție respirației
care intră absolut deloc. Încearcă și golește-ți respirația cât poți de mult dar nu face niciun efort de a inspira. Atât cât
pătrunde respirația în interior de la sine este de ajuns. Acest lucru are rezultate minunate. Noi suntem toți foarte dornici
să inspirăm, dar nu avem nici un interes în respirația care iese. Dacă te observi pe tine, vei descoperi că accentul tău
este pe respirația care intră și nu pe cea care iese.

Dacă investighezi și mai mult, vei găsi că de-a lungul vieții avem o tendință să luăm și niciodată să dăm. Cel care
face un efort susținut de a expira complet, și nu se amestecă în cursul natural al respirației care intră, dezvoltă
calitatea profundă a carității generoase și dorința sa de a primi va dispare treptat, treptat. Observând respirația
unei persoane, poți vedea dacă ea are mai multă plăcere în a lua sau în da. Nu poți scăpa de respirație.

Un avar nu găsește nicio plăcere în a-și lăsa respirația iasă; el găsește plăcere doar în a o primi în interior.
Psihologii spun că nu sunt doar banii cei la care nu poate renunța în viață avarul, ci la orice altceva. El trăiește
într-un fel de stare de constipație pe toată durata vieții sale. În nouăzeci și nouă la sută din cazuri, cauza
constipației este zgârcenia minții. Un avar dorește să păstreze totul pentru el așa că el nu-și poate lăsa nici măcar
intestinele goale. El încearcă chiar și să-și oprească expirația. Este dornic să ia, îi este foarte teamă să dea. Dar
legea vieții este că, cu cât dai mai mult, cu atât mai multe vei obține. Dacă ești avar în a-ți lăsa respirația să iasă, nu
vei obține nimic. Cum ai putea? Vei reuși doar să aduni aer îmbâcsit în interior, dioxid de carbon. Sunt aproximativ
șase mii de alveole în plămânii noștri. Noi folosim aproximativ doar între o mie cinci sute și două mii. Două mii de
alveole sunt mereu pline cu dioxid de carbon. Pe acestea nu le golim niciodată. Colectăm astfel mizerie în interiorul
nostru și trăim doar la suprafață.

Tao-sadhana crede că respirația ar trebui să fie aruncată afară cât mai mult posibil și ar trebui să ignorăm
respirația care intră pentru că se întâmplă de la sine. Cu cât mai mare este cantitatea de aer dat afară, cu atât
mai mare este cantitatea de aer proaspăt care va intra.

Acest accent pe a da afară este pentru a crește posibilitățile de a da în viața ta. Toată mânia, lăcomia, gelozia din
interiorul nostru, există din cauza faptului că vrem să luăm dar nu vrem să dăm. Toate complicațiile și
implicațiile din viața noastră vin din acest fapt că noi suntem lacomi să luăm și nu avem nicio dorință de a da.
Dar cineva care nu poate da nu primește nimic, iar cineva care dă, primește înapoi înmiit. Încă un lucru: dacă
dăm fier, primim aur înapoi. Expiră dioxid de carbon și umple-te cu oxigenul dătător de viață. Aceasta este o
scriptură pentru toată viața ta.

A doua sutră a lui Lao Tzu este: aruncă mereu respirația în afară, uită de a o primi. Trebuie doar să te golești și
să lași un spațiu gol. El se va umple de la sine. Dacă accentul tău nu este deloc pe inspirație, mintea devine
absolut calmă și relaxată. Pentru că în inspirație există tensiune, există violență; pe când în a lăsa respirația să
iasă, este doar un sentiment de a-ți ușura povara. A te umple este o povară. A te goli înseamnă a deveni lipsit de
povară, pentru că reduce greutatea. Așa că a doua sutră este: să-ți pui tot efortul în a exhala aerul și să nu te
îngrijorezi pentru inhalație.

Pag 17

S-ar putea să vă placă și