SOCIETĂŢILE COMERCIALE

1. Societăţile comerciale – concept şi ipostaze

Definirea conceptului societate comercială.

Doctrina juridică admite că societatea comerciale este persoana juridică

creată prin contract încheiat între două sau mai multe persoane fizice sau/şi
juridice, care se obligă să aducă aporturi sociale în bani sau/şi în natură pe care
să le pună în comun pentru a desfăşura împreună activităţi comercial
aducătoare de profit, în vederea împărţirii între persoanele asociate a
beneficiilor astfel rezultate.
Din această definiţie rezultă că societatea comercială se prezintă în
două ipostaze distincte, şi anume de contract şi de persoană juridică.

a) Societatea comercială în ipostază de contract.

În această ipostază se pot defini regulile de organizare şi funcţionare a

societăţii comerciale, precum şi raporturile obligaţionale intra-societare care se
leagă între asociaţi, respectiv între aceştia şi societatea comercială.
Contractul examinat poartă denumirea de act constitutiv, iar acesta, la
rândul său, poate fi format fie numai din contract de societate, cum este
exemplul societăţilor în nume colectiv şi a celor în comandită simplă, fie din
contract de societate şi statut, în cazul societăţilor pe acţiuni şi al societăţii cu
răspundere limitată. Prin excepţie, caracterul contractual al societăţii
comerciale este redus la o sigură categorie de raporturi societare născute numai
între un singur societar şi societatea comercială, în ipoteza societăţii cu
răspundere limitată unipersonală caracterizată prin prezenţa unicului societar,
când actul constitutiv este reprezentat numai de statutul societăţii comerciale.

b) Societatea comercială în ipostaza de persoană juridică.

Această ipostază reflectă calitatea de subiect de drept a societăţii

comerciale, calitate necesară pentru recunoaşterea capacităţii juridice a
societăţii comerciale de a se implica în relaţii comerciale cu alţi subiecţi de
drept şi de a sta în justiţie în nume propriu.
De la această ipostază fac excepţie societatea în participaţie şi societatea
de fapt, deoarece nu beneficiază de personalitate juridică.
Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică odată cu
înmatricularea sa la registrul comerţului.

2. Clasificarea societăţilor comerciale

Societăţile comerciale sunt susceptibile de multiple clasificări, pe baza
unor criterii diverse.
Legea nr. 31/1990 enumeră limitativ formele juridice sub care se pot
constitui societăţile comerciale în România, astfel: a) societatea în nume
colectiv; b) societatea în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni; d)
societatea în comandită pe acţiuni; e) societatea cu răspundere limitată (art. 2).
Fiecare dintre aceste societăţi comerciale pot fi clasificate după anumite
criterii.

Dintre acestea, vom menţiona următoarele:

1.După provenienţa capitalului distingem:

 societăţi cu capital integral autohton;
 societăţi cu capital mixt, la care participă alături de capital autohton
şi capital străin;
 societăţi cu capital integral străin.

2.După acelaşi criteriu al provenienţei capitalurilor, dar privite sub

un alt punct de vedere, societăţile comerciale pot fi:
 societăţi cu capital integral de stat;
 societăţi cu capital mixt (parţial de stat şi parţial privat);
 societăţi cu capital integral privat.

Un alt criteriu are în vedere naţionalitatea societăţilor comerciale.

Din acest punct de vedere, vom distinge:

 societăţi de naţionalitate română;
 societăţi de naţionalitate străină.

Sunt societăţi de naţionalitate română cele care au fost constituite în

România şi şi-au fixat sediul principal pe teritoriul României.
Importanţa clasificării priveşte diferenţa de statut juridic pe care-l au
cele 2 categorii de societăţi comerciale. Astfel, cât priveşte societăţile de
naţionalitate romînă, statutul lor juridic este cârmuit de legea română, căci
aceasta este lex societatis; în vreme ce statutul juridic al societăţilor de
naţionalitate străină este guvernat de lex societatis din ţara care le-a dat
naţionalitatea.

După criteriul domeniului în care îşi desfăşoară activitatea vom

distinge:
 societăţi din domeniul industriei;
 societăţi din domeniul agriculturii;
 societăţi din domeniul circulaţiei mărfurilor;
 societăţi prestatoare de servicii;
 societăţi din domeniul construcţiilor;
 societăţi din domeniul transporturilor.
În funcţie de structura capitalului social vom distinge :
 societăţi a căror capital social este fracţionat în părţi sociale /părţi
de interese;
 societăţi a căror capital social este fracţionat în acţiuni.

Spre deosebire de acţiuni, părţile sociale nu sunt întotdeauna egale ca

valoare. Astfel, ideea de egalitate a părţilor sociale e valabilă şi obligatorie
numai în societăţile cu răspundere limtată. La societăţile în nume colectiv şi în
comandită simplă, părţile sociale pot să fie sau nu egale, pentru că aici nu se
procdează la fracţionarea capitalului în diviziuni valorice egal, ci fiecare aport
social subscris şi adus în societate de catre fiecare asociat, este considerat a fi o
parte socială a acelui asociat.
Cum subscrierile de aporturi sociale pot fi diferite ca valoare şi mărimea
părţilor sociale aferente pot fi diferite ca valoare.
În cazul societăţilor pe acţiuni şi al societăţilor cu răspundere limitată,
acestea sunt întotdeauna titluri reprezentative ale unor fracţiuni obligatoriu
egale din capitalul social.
Pe de altă parte, acţiunile sunt cesibile şi negociabile, pe când părţile
sociale sunt numai cesibile şi niciodată negociabile.
În societăţile intuitu personae chiar cesibilitatea părţilor sociale este
subordonată unor condiţii restrictive.

După abilitatea societăţilor comerciale de a emite titluri de valoare,

vom distinge:
 societăţi emitente de titluri de valoare;
 societăţi neemitente de titluri de valoare.
Sunt societăţi emitente de titluri de valoare, societăţile de capitaluri
(societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni). Ele emit acţiuni şi
obligaţiuni.
Sunt societăţi neemitente de titluri de valoare societăţile de persoane
(societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă), precum şi societăţile cu
răspundere limitată.
De precizat că titlurile de valoare emise de catre societăţile comerciale
sunt, totodată, titluri societare şi că toate societăţile comerciale emit titluri
societare. Numai că unele dintre acestea sunt numai titluri de legitimare, ca de
pildă certificatele de părţi sociale / de părţi de interese / de acţionar, iar altele
sunt tiluri de valoare propriu – zise.
Titlurile de legitimare conferă calitatea de asociat al titularului, precum
şi aceea de titular al unor părţi sociale. Aceste titluri nu sunt negociabile la
bursă şi nici pe piaţa extrabursieră.
Titlurile de valoare sunt în substanţa lor titluri de credit şi prin excelenţă
au catacter negociabil, atât pe piaţa bursieră, cât şi pe cea extrabursieră.

După criteriul importanţei pe care o prezintă elementul intuitu

personae la constituirea societăţilor, se disting:
Societăţile de persoane sunt societăţile comerciale la constituirea cărora
elementul intuitu personae are un rol decisiv. Asemenea societăţi se constituie
în principal, pe ideea încrederii între asociaţi şi a consideraţiei reciproce pe
care asociaţii o au unii faţă de ceilalţi.

Sunt societăţi de persoane:

 societatea în nume colectiv – prototipul acestei forme juridice a
societăţii comerciale;
 societatea în comandită simplă.

Societăţile de persoane se caracterizează prin următoarele note de

specificitate:
Sunt construite pe elementul intuitu personae care e pilonul principal
al acestor construcţii juridice;
Se bazează pe ideea răspunderii nelimitate a asociaţilor pentru
datoriile sociale. Această responsabilitate este, însă, complementară şi
subsidiară. Complementară pentru că reprezintă doar o soluţie de rezervă
pentru creditorii societăţii în eventualitatea că nu şi-ar putea recupera creanţele
lor de la societate şi primeşte incidenţă numai pentru sumele care nu au putut fi
recuperate de la societate. Este subsidiară deoarece creditorii societăţii pot
proceda la executarea silită a asociaţilor pentru datoriile societăţii comerciale
numai dacă în prealabil au urmărit patrimoniul societăţii şi au constatat că
acesta este insuficient pentru acoperirea creanţelor lor.
O altă notă de specificitate a societăţilor de persoane rezidă în aceea
că aceste societăţi se constituie numai prin contract de societate. Actul lor
constitutiv este format din contractul de societate; legea nu cere şi încheierea
unui statut. Totodată, legea nu îngrădeşte libertatea contractuală a asociaţilor şi
ca urmare, nimic nu se opune ca aceştia să aibă iniţiativa redactării şi a unui
statut. Semnificaţia juridică a statutului nu reprezintă o condiţie de validitate a
actului conctitutiv şi nici nu are forţa juridică a actului constitutiv, aşa cum se
impune statutul pe care legea îl prevede ca obligatoriu în alte societăţi
comerciale.
Aceste societăţi nu sunt emitente de titluri de valoare. Nimic nu
se opune, însă, ca ele să emită titluri societare, având semnificaţia unor titluri
de legitimare.
 Pentru constituirea societăţilor de persoane, legea nu pretinde nici
minim de capital, nici minim de vărsământ şi, în general, nici minim de
persoane. Desigur aceasta nu trebuie privită ca omisiune a legii, ci ca o soluţie
deliberat consacrată de legiuitor penrtru a da specific propriu societăţilor de
persoane. Absenţa unei cerinţe legale referitoare la minimul de capital nu
trebuie interpretată în sensul că: în acest caz, asemenea societăţi ar putea fi
constituite fără capital social, capitalul social rămâne o cerinţă esenţială,
subînţeleasă; dar nici în sensul că pentru constituirea unor asemenea societăţi
ar fi suficient un capital simbolic. În tăcerea legii, urmează să conchidem că şi
aici este subînţeleasă condiţia existenţei unui capital rezonabil pentru ca
judecătorul delegat la registrul comerţului să poată autoriza înfiinţarea unei
societăţi de persoane. Capital rezonabil înseamnă minimul de capital necesar
pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, propus de catre asociaţi.
Societăţile de persoane se dizolvă atât pentru cauze generale, cât şi
pentru cele speciale prevăzute de lege.

Societăţile de capitaluri sunt societăţile comerciale la constituirea

cărora predomină ideea de capital. Aici încrederea reciprocă între asociaţi,
considerarea reciprocă a acestora unii faţă de alţii, nu prezintă nicio relevanţă
sau semnificaţie juridică.
Singurul element care contează este capitalul pe care îl aduce în
societate fiecare asociat. De regulă, asociaţii de la societăţile de capitaluri, care
generic se numesc „acţionari”, nici nu se cunosc între ei.

În grupa societăţilor de capitaluri se încadrează:

 societatea pe acţiuni, prototipul societăţii de capitaluri;
 societatea în comandită pe acţiuni.

Notele de specificitate ale acestor societăţi sunt:

Constituirea lor ca realităţi juridice se fundamentează pe ideea de
capital; ceea ce contează aici e capitalul subscris şi nu persoana asociatului;
Răspunderea asociaţilor pentru datoriile sociale este limitată la
aportul social adus de fiecare dintre aceştia fie odată cu constituirea societăţii,
fie ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. Consecinţa este că atunci când
patrimoniul social este insuficient, pentru acoperirea creanţelor creditorilor
sociali, diferenţa rămasă neacoperită rămâne în sarcina creditorilor societăţii.
La constituirea societăţilor de capitaluri se cere elaborarea, ca părţi
integrante ale actului constitutiv contractul de societate şi statutul. Contractul
de societate şi statutul sunt absolut obligatorii pentru validitatea înfiinţării
societăţii.
Societăţile de capital sunt societăţi emitente de titluri de valoare.
Titlurile emise de aceste societăţi sunt acţiunile şi obligaţiunile.
Capitalul social al societăţilor de capitaluri este fracţionat în părţi
egale reprezentate prin titluri societare denumite „acţiuni”. Aceste titluri sunt
emise de societate prin acţiuni în formă materializată, concretizate în inscisuri,
precum şi în formă dematerializată, prin depunere în cont. Cu referire la
 acestea din urmă, societatea emite numai un certificat de acţionar care nu
reprezintă un titlu de valoare, ci un simplu titlu societar, având semnificaţia
unui titlu de legitimare.
Societăţile de capitaluri se dizolvă numai în prezenţa cauzelor generale
de dizolvare, neavând nicio semnificaţie cauzele speciale de dizolvare.

La rândul lor, societăţile pe acţiuni pot etala o clasificare proprie, în funcţie de anumite
criterii.
În acest context, societăţile pe acţiuni se pot clasifica după criterii
desemnând modurile de constituire, structura acţionariatului, provenienţa
capitalului social, specificul reglementării domeniului de activitate şi sistemul
de tranzacţionare a acţiunilor emise.

După criteriul modului de constituire, societăţile pe acţiuni se

clasifică în societăţi care se constituie prin subscrierea integrală şi simultană a
capitalului social şi societăţi care se constituie prin subscripţie publică.

Primele se caracterizează prin: subscrierea integrală a capitalului

social simultan cu încheierea actului constitutiv al societăţii; numărul relativ
redus de acţionari care participă la încheierea actului constitutiv, acest număr
putând fi cel minim prevăzut de lege [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 31/1990];
cuantumul social al capitalului social, de cele mai multe ori situat la nivelul
minimului legal [art. 10 alin. (1) din Legea nr. 31/1990], actul constitutiv se
semnează de către toţi acţionarii [art. 9 alin. (2) din Legea nr. 31/1990];
acţiunile emise de societate trebuie achitate la constituire, în proporţiile
prevăzute de lege, în funcţie de aporturile pe care le reprezintă [art. 9 alin. (2)
din Legea nr. 31/1990]; astfel de societăţi au la constituire caracter închis;
formalităţile de constituire sunt reduse.

Secundele, societăţile constituite prin subscripţie publică, au

următoarele elemente distinctive: iniţiativa constituirii lor aparţine unor
fondatori care nu trebuie să fie, totodată, acţionari2; în vederea formării
capitalului social este nevoie de apel la economiile deţinute de public 3;
procedura de constituire se compune din mai multe operaţiuni caracterizate
prin formalism accentuat şi regim juridic imperativ (art. 18-31 din Legea nr.
31/1990); actul constitutiv al acestor societăţi se încheie întotdeauna în formă
autentică şi se semnează numai de fondatori [art. 5 alin. (6) din Legea nr.
31/1990]; sunt guvernate atât de Legea societăţilor comerciale, cât şi de Legea
pieţei de capital; necesită autorizarea funcţionării de către C.N.V.M.4 (art. 1
din Legea nr. 297/2004); sunt supuse unui regim juridic sever în privinţa
diseminării informaţiilor referitoare la structura acţionariatului, titlurile emise,
situaţiile financiare anuale etc.; sunt societăţi deschise, emitente de valori
mobiliare tranzacţionate pe piaţa de capital.
 După criteriul structurii acţionariatului societăţile pe acţiuni se
clasifică în societăţi cu acţionari de aceiaşi categorie şi societăţi având două
sau mai multe categorii de acţionari.

Fac parte din prima grupă, societăţile pe acţiuni în care acţionarii au

aceleaşi drepturi sociale, beneficiind de tratament egal în raport cu ceilalţi
acţionari şi cu toate acţiunile sau alte titluri emise de societate.
Acestea sunt societăţile constituite dintr-un număr relativ restrâns de
persoane care deţin cote apropiate de capital social, acţionarilor fiindu-le emise
acţiuni sau alte titluri de aceeaşi clasă sau categorie. De regulă, astfel de
societăţi au caracter închis, iar conducerea executivă este realizată tot de către
acţionari. La acest tip de societăţi pe acţiuni elementul intuitu personae este un
pilon important al succesului său.

Societăţile având două sau mai multe categorii de acţionari sunt cele
care se constituie dintr-o diversitate de acţionari, persoane fizice şi persoane
juridice, sunt emitente de acţiuni de diferite clase, purtând drepturi diferite sau
titluri conferind drepturi speciale deosebite deţinătorilor lor. În aceste societăţi
se întâlnesc mai multe categorii de acţionari, cum sunt: categoria acţionarilor
posesori de acţiuni ordinare; categoria acţionarilor majoritari; categoria
acţionarilor posesori de acţiuni nominative; categoria acţionarilor anonimi etc.
În privinţa acestor societăţi se remarcă: inegalitatea drepturilor
societare; varietatea contribuţiilor la capitalul social subscris, sub aspect
cantitativ şi de conţinut; densitatea acţionariatului; posibilitatea acţionarilor de
a se organiza pe criteriul categoriei titlurilor deţinute; deplasarea componentei
decizionale în favoarea acţionarilor care deţin majoritatea drepturilor de vot în
adunarea generală; exercitarea activităţii de administrare a societăţii de către
persoane din afara structurii acţionariatului; desemnarea de administratori
independenţi în consiliul de administraţie.
În astfel de societăţi primează componenta aportului la capitalul social
reprezentată prin numărul, valoarea, clasa şi drepturile la care se referă titlurile
deţinute de acţionari şi mai puţin elementul intuitu personae.

Criteriul naturii capitalului social clasifică societăţile pe acţiuni

astfel: societăţi cu capital social integral privat, societăţi cu capital social
integral de stat; societăţi cu capital social mixt, de stat şi privat; societăţi cu
capital social obligatoriu în numerar; societăţi cu capital social liberal; societăţi
cu capital social naţional; societăţi cu capital social străin; societăţi cu capital
social mixt, naţional şi străin.

Societăţile pe acţiuni cu capital social integral privat sunt cele

constituite şi organizate exclusiv de persoane fizice şi/sau juridice din sfera
subiecţilor de drept privat.
 La aceste societăţi, capitalul social este format prin contribuţiile liber
constituite ale acţionarilor participanţi, iar aporturile acestora sunt guvernate
întru-totul de normele dreptului privat, comercial şi civil. Drepturile şi
obligaţiile acţionarilor sunt reglementate de actul constitutiv, cu excepţia
acelor raporturi juridice societare asupra cărora legea dispune cu titlu
imperativ.

Acestor societăţi li se adresează în special Legea nr. 31/1990, atunci

când statuează că “în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi
persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi”(art. 1).
Calificarea unei societăţi pe acţiuni ca fiind societate cu capital social
exclusiv privat are în vedere, în primul rând, că toate aporturile sociale
contributive au regim juridic privat, iar în al doilea rând, că toţi acţionarii sunt
subiecţi de drept privat 1.

Societăţile cu capital social integral de stat sunt cele înfiinţate şi

organizate exclusiv de entităţi publice sau private aparţinând statului.
Societăţile pe acţiuni cu capital social mixt, de stat şi privat, se
caracterizează prin combinarea a două categorii de aporturi sociale provenind
din resurse diferite, unele aparţinând subiecţilor dreptului privat, iar altele
entităţilor juridice ale statului. Astfel de societăţi pot rezulta din privatizarea
parţială a societăţilor cu capital integral de stat4, din asocierea unor entităţi
juridice ale statului cu subiecţi de drept privat, persoane fizice sau persoane
juridice, precum şi din asocierea societăţilor cu capital de stat cu terţe persoane
juridice sau fizice, române sau străine5.
Societăţile pe acţiuni cu capital mixt, de stat şi privat, au cel puţin două
categorii de acţionari, corespunzător domeniilor public şi privat din care
provin, iar organizarea şi funcţionarea acestor societăţi este guvernată de actul
constitutiv, Legea nr. 31/1990 şi, în unele cazuri, de legislaţia specială 6.

Societăţile pe acţiuni cu capital social obligatoriu în numerar sunt

cele în privinţa cărora legea specială, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.
31/1990, prevede că astfel de societăţi îşi pot forma capitalul social numai din
aporturi în numerar. Aceasta este o condiţie pentru autorizarea atât a
constituirii, cât şi a funcţionării lor.
Fac parte din această categorie societăţile bancare7, societăţile de
asigurare şi reasigurare8, societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) 9,
fondul de compensare a investiţiilor10, societăţile de administrare a investiţiilor
(S.A.I.)11, societăţile de investiţii12, casele de compensare şi contrapartea
centrală1.

Societăţile cu capital social liberal sunt cele în privinţa cărora legea

permite, alături de aportul în numerar, şi alte contribuţii cu titlul de aport
social, atât la constituire, cât şi în cursul funcţionării societăţii4.
Caracterul liberal al capitalului social se poate analiza sub dublu aspect,
astfel: ca libertate de opţiune asupra tipului de aport social contributiv; ca
diversitate a drepturilor transmise societăţii decurgând din aportul social
subscris.
Primul aspect relevă constituţia arhitectonică, materială a capitalului
social, care poate fi format şi majorat inclusiv din aporturi în bunuri sau/şi în
creanţe5.
Al doilea aspect reflectă constituţia arhitecturală a prerogativelor
juridice transferate societăţii odată cu subscrierea unui anumit tip de aport
social, prerogative în temeiul cărora societatea dobândeşte, după caz, dreptul
de proprietate sau numai de folosinţă (uzufruct sau uz) asupra aportului
subscris6.
Constituţia liberală a capitalului social exclude, totuşi, anumite tipuri de
aport social în privinţa societăţii pe acţiuni, cum sunt prestaţiile în muncă 7,
aportul în industrie8 şi, în unele cazuri, aportul în creanţe9.
Societăţile pe acţiuni având capital social liberal constituie categoria
principală vizată de legiuitorul societar, iar societăţile cu capital social impus
în numerar constituie excepţii generate de norme legale speciale.
Dată fiind diversitatea tipurilor de aport social şi a drepturilor
însoţitoare, regimul juridic după care se reglementează subscrierea, evaluarea
şi executarea obligaţiilor de aport, repartiţia şi tipologia acţiunilor care le
reprezintă au, în principiu, un caracter liberal, imprimat de natura dispozitivă a
prevederilor legale reglementare şi de acordul de voinţă al acţionarilor.

Societăţile cu capital social naţional sunt societăţi pe acţiuni

constituite în România, având capitalul social format din resurse de natură
privată sau publică autohtone1.
Aceste societăţi se află în totalitate sub jurisdicţia statului român, fiind
guvernate în toate aspectele (constitutiv, organizatoric şi funcţional) de dreptul
naţional.
Originea autohtonă a capitalului social prezintă interes în următoarele
privinţe: constituie obiect al aportului la acest capital social numai bunurile din
perimetrul naţional admise de legea română2 ; localizarea capitalului social în
teritoriul naţional, alături de sediul social principal, determină în mod real
naţionalitatea societăţii comerciale3 ; în raport de caracterul naţional al
capitalului social se aplică regulile referitoare la evaluarea aporturilor în natură
şi exprimarea în monedă naţională a aporturilor în numerar; volumul şi
consistenţa capitalului social naţional deţinut de societăţile existente în
economia naţională determină nivelul de competitivitate al acestora din urmă
în planul concurenţei economice europene şi internaţionale.

Societăţile cu capital social străin sunt societăţi pe acţiuni constituite în

România potrivit legii române, al căror capital este format în integralitate din
aporturi sociale atrase din perimetrul altor state, subscrise de către persoane
fizice sau juridice străine4.
Capitalul social străin poate pătrunde în societăţile pe acţiuni din
România în două modalităţi: a) prin constituirea, de sine stătător, a unor
asemenea
societăţi de către subiecţi aflaţi sub jurisdicţia altor state1; b) prin constituirea
de structuri societare (sucursale şi filiale) în România de către societăţi pe
acţiuni având sediul social administrativ central într-un stat străin.
Un astfel de capital social poate fi constituit din aporturi desemnate de
legea română, dar regimul juridic aplicabil drepturilor ce însoţesc astfel de
aporturi este prevăzut de Legea privind raporturile de drept internaţional
privat. În cazul înfiinţării de filiale sau sucursale este aplicabilă, în plus, legea
societăţii fondatoare (lex societatis).
Societăţile pe acţiuni cu capital social străin se pot înfăţişa ca societăţi
naţionale5, caz în care organizarea şi funcţionarea lor cade în totalitate sub
regimul juridic statuat de dreptul naţional6, sau se pot prezenta sub formă de
societăţi europene – Societas Europaea – ipoteză în care, alături de dreptul
naţional, primeşte incidenţă regimul juridic de drept comunitar 7.
Societăţile pe acţiuni cu capital social mixt, naţional şi străin8,
îmbină, sub aspectul provenienţei, două categorii de aporturi sociale subscrise
fie la constituirea societăţii, fie ulterior pe parcursul existenţei acesteia 9.
Formarea, respectiv, majorarea capitalului social cu aporturi mixte a
făcut posibilă constituirea societăţilor comerciale mixte în România
reglementate prin
Decretul nr. 424/1972. Astfel de societăţi înfiinţate până la data de 17
decembrie 1990 au putut să îşi continue activitatea potrivit actului lor
constitutiv, aprobat în condiţiile legii (art. 292 din Legea nr. 31/1990). În
prezent, legiuitorul societar a renunţat la terminologia de „societăţi mixte”
uzitată de vechiul decret, şi consideră astfel de entităţi ca fiind societăţi cu
participare străină, însă având personalitate juridică română [art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990] şi naţionalitate română (art. 40 din Legea nr. 105/1992).
Aporturile sociale de provenienţă străină pot fi combinate cu aporturi
sociale autohtone prin asocierea persoanelor fizice sau juridice române cu
persoane fizice sau juridice străine. Aporturile sociale de sorginte străină au
făcut obiectul unor reglementări succesive după anul 1990, astfel de aporturi
fiind calificate investiţii de capital străin.
Modalităţile de participare cu aporturi extranaţionale la capitalul social
al societăţilor pe acţiuni din România sunt următoarele: constituirea de noi
societăţi; majorarea capitalului social al societăţilor preexistente; constituirea
de societăţi comerciale cu capital mixt având personalitate juridică română 4.
Societăţile pe acţiuni cu capital social mixt, străin şi naţional, sunt
guvernate de dreptul naţional, cu observarea, pe de o parte, a regimului juridic
referitor la investiţiile de capital social străin5, iar pe de altă parte, a obligaţiilor
normative ce revin României în cadrul reglementar al dreptului comunitar
privind libera circulaţie a capitalurilor între statele membre ale Uniunii
Europene6.
După criteriul specialităţii reglementării domeniului de activitate,
societăţile pe acţiuni se clasifică în: societăţi bancare, societăţi de asigurare, de
reasigurare şi de intermediere în asigurări; societăţi de intermediere şi de
investiţii calificate cu instrumente financiare; societăţi de leasing.
Acest criteriu de clasificare este important pentru identificarea regimului
juridic aplicabil cu titlu de legislaţie specială societăţilor pe acţiuni care au
adoptat un obiect de activitate caracterizat prin risc sporit pentru societate,
acţionari şi terţi.
 Societăţile bancare, reglementate de O.U.G. nr. 99/2006 sunt
societăţi comerciale ce se pot constitui, organiza şi funcţiona exclusiv sub
forma juridică a societăţilor pe acţiuni.
Astfel de societăţi pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordată de
B.N.R., următoarele activităţi:
 atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
 contracte de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
finanţarea tranzacţiilor comerciale, operaţiuni de factoring, scontare, forfetare;
 leasing financiar;
 servicii de transfer monetar;
 emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de
călătorie şi alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
 emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
 tranzacţionarea în cont propriu sau în contul clienţilor, în condiţiile
 legii, cu:
- instrumente ale pieţei monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin,
certificate de depozit;
 valută;
 contracte futures şi options;
 instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
 valori mobiliare şi alte instrumente financiare;
 intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea
de servicii aferente;
 acordarea de consultanţă cu privire la structura capitalului social, strategia de
afaceri şi alte aspecte legate de aceasta, consultare şi prestare de servicii cu privire
la fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale;
 intermediere pe piaţa interbancară;
 administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;
 păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare;
 prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul creditării;
 închiriere de casete de siguranţă.
Societăţile bancare pot desfăşura, tot astfel, şi alte activităţi permise de
legislaţia în vigoare, cum sunt: depozitarea activelor fondurilor de investiţii şi
acţiuni ale societăţilor de investiţii6, distribuirea de titluri de participare la
fonduri de investiţii şi acţiuni ale societăţilor de investiţii1, acţionarea ca
operator al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare2, operaţiuni cu
metale şi pietre preţioase şi obiecte confecţionate din acestea, operaţiuni în
mandat, servicii de procesare de date, administrare de baze de date ori alte
asemenea servicii pentru terţi, participare la capitalul social al altor entităţi3.

Societăţile comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare, de

reasigurare şi de brokeraj în asigurări şi/sau reasigurări, sunt societăţi pe
acţiuni având ca obiect de activitate o anumita categorie de asigurări, asigurări-
reasigurări sau de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări.
 Organizarea şi funcţionarea acestor societăţi, precum şi obiectul lor de
activitate sunt reglementate de Legea nr. 32/20003.
Categoria activităţii adoptate determină şi tipologia unor asemenea
societăţi.
Astfel, societăţile de asigurare sunt persoane juridice române
autorizate să exercite activităţi de asigurare, şi anume: oferirea, intermedierea,
negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de
prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi
investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea
desfăşurată4.
Societăţile de reasigurare sunt, de asemenea, persoane juridice române
autorizate să încheie operaţiuni de asigurare a unui asigurator sau reasigurator5.
Societăţile de asigurare–reasigurare sunt persoane juridice române
autorizate să exercite ambele tipuri de activităţi.
Activitatea de asigurare se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări
generale6. O societate de asigurare poate desfăşura numai una dintre cele două
categorii de asigurări7, sub condiţia de a desfăşura exclusiv numai activitate de
asigurare8.
Societăţile de brokeraj sunt persoane juridice autorizate să desfăşoare
activitate de intermediere în asigurări şi/sau reasigurări. Activitatea societăţii–
broker de asigurare constă în negocierea pentru clienţii săi, persoane fizice sau
juridice, asiguraţi sau potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare
sau de reasigurare şi acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării
contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz. Societatea–
broker de reasigurare intermediază în principal activitatea de reasigurare.
Societăţile de brokeraj pot avea ca obiect de activitate numai activitatea de
broker de asigurare şi/sau de reasigurare.
Trăsăturile comune ale societăţilor pe acţiuni din domeniul asigurărilor,
reasigurărilor şi intermedierii în asigurări şi reasigurări sunt următoarele:
constituirea, organizarea şi funcţionarea acestor societăţi este supusă
autorizării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; pot desfăşura doar
obiectul de activitate prevăzut de legea asigurărilor, autorizat de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor; situaţiile lor financiare sunt supuse auditului
financiar în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu standardele de audit,
armonizate cu standardele internaţionale de audit 1; trebuie să menţină un
anumit capital social şi să constituie un anumit fond de siguranţă şi anumite
rezerve tehnice pe toată durata de funcţionare; pot emite un singur tip de
acţiuni, şi anume acţiuni nominative; au obligaţia să se înregistreze în registrul
asiguratorilor ţinut de Comisia de Supraveghere a Asiguratorilor.

Societăţile de intermediere, de plasament colectiv şi de operare

cu instrumente financiare, reglementate de Legea nr. 297/2004, sunt societăţi
comerciale care se constituie şi funcţionează în domeniul pieţei de capital.
Fac parte din această categorie următoarele societăţi pe acţiuni:
societăţile de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.); societăţile trader;
societăţile–fond de compensare a investitorilor; societăţile de administrare a
investiţiilor (S.A.I.); societăţile depozitar; societăţile de investiţii; societăţile
operator de piaţă; societăţile–operator de sistem; societăţile depozitar central;
societăţile–casa de compensare şi contrapartea centrală.

Societăţile de servicii de investiţii financiare (S.S.I.F.) au obiect

exclusiv de activitate prestarea de servicii de investiţii financiare 6. Astfel de
servicii sunt supuse autorizării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
(C.N.V.M.) şi se prestează de către persoane fizice, acţionând ca agenţi pentru
servicii de investiţii financiare7.

Societăţile–trader efectuează exclusiv în nume şi pe cont propriu,

tranzacţii cu instrumente financiare derivate de natura contractelor futures şi cu

opţiuni. Traderii pot opera numai cu acordul operatorului de piaţă şi în

conformitate cu reglementările respectivei pieţe reglementate1.
Atât societăţile de investiţii financiare, cât şi societăţile – trader sunt
societăţi de intermediere a tranzacţiilor cu instrumente financiare 2.

Societăţile–Fond de compensare a investitorilor se constituie în scopul

compensării investiţiilor în situaţia incapacităţii membrilor Fondului de a
restructura fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau
aparţinând investitorilor, care au fost deţinute în numele acestora, cu ocazia
prestării de servicii de investiţii financiare sau de administrare a portofoliilor
individuale de investiţii3.
Acţionarii fondului sunt în mod obligatoriu societăţile de intermediere
(S.S.I.F. şi traderii) şi societăţile de administrare a investiţiilor (S.A.I.).
Facultativ, mai pot fi acţionari ai Fondului, societăţile – operator de paiaţă,
depozitarul central şi alte entităţi reglementate şi supravegheate de C.N.V.M. 4.

Societăţile de administrare a investiţiilor (S.A.I.) au ca obiect de

activitate administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare
(O.P.C.V.M.)5, precum şi a altor organisme de plasament colectiv.
Activitatea de administrare a portofoliului colectiv constă în operaţiuni,
cum sunt administrarea investiţiilor şi desfăşurarea de activităţi privind:
serviciile juridice şi de contabilitate aferente administrării portofoliilor;
cercetarea de piaţă, evaluarea portofoliului şi determinarea valorii titlurilor de
participare, inclusiv aspectele fiscale; distribuţia veniturilor; emiterea şi
răscumpărarea titlurilor de participare; marketing şi distribuţie; ţinerea
registrului deţinătorilor de titluri de participare7.

Societatea–depozitar este o instituţie de credit constituită sub forma

unei societăţi bancare, în conformitate cu O.U.G. nr. 199/2006, căreia îi sunt
încredinţate spre păstrare, în condiţii de siguranţă, toate activele unui
O.P.C.V.M..

Societăţile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv în valori

mobiliare (O.P.C.V.M.) având ca unic scop efectuarea de investiţii colective
prin plasamentul resurselor băneşti în instrumente financiare lichide, operând
pe principiul diversificării riscului şi administrării prudenţiale în condiţiile în
care titlurile de participare sunt la cererea deţinătorilor, răscumpărabile
continuu din activele respectivelor organisme. O societate de investiţii poate fi
administrată de o S.A.I., autorizată în conformitate cu prevederile Legii pieţei
de capital sau de un consiliu de administraţie, în conformitate cu actele
constitutive.
Societăţile de investiţii de tip închis sunt alte organisme de
plasament colectiv (A.O.P.C.), care atrag în mod public resurse financiare ale
persoanelor fizice şi/sau juridice, emit un număr limitat de acţiuni şi sunt
tranzacţionate pe o piaţă. Acestor societăţi le sunt aplicabile regulile relative la
societăţile de investiţii.

Societăţile-operator de piaţă organizează şi administrează pieţe

reglementate de instrumente financiare.
Modul de organizare şi funcţionare a pieţei reglementate se stabileşte
prin reglementări proprii, emise de către operatorul de piaţă, adoptate de către
adunarea generală a acţionarilor şi aprobate de C.N.V.M..

Societăţile-operator de sistem administrează sisteme alternative de

tranzacţionare a valorilor mobiliare care nu îndeplinesc cerinţele de admitere la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Pot administra un astfel de sistem
intermediarii autorizaţi şi operatorii de piaţă. Administrarea sistemului
alternativ se realizează pe baza unor reguli de funcţionare aprobate de
C.N.V.M..
Societăţile-depozitar central efectuează operaţiuni de depozitare a
valorilor mobiliare, de compensare–decontare a tranzacţiilor cu valori
mobiliare, de decontare brută pentru tranzacţiile cu instrumente financiare,
altele decât cele derivate, precum şi operaţiuni de registru pentru emitenţii
deponenţi, furnizând acestora informaţiile necesare pentru exercitarea
drepturilor aferente valorilor mobiliare depozitate, inclusiv servicii pentru
îndeplinirea obligaţiilor emitenţilor faţă de deţinătorii de valori mobiliare. În
acest scop, între emitenţi şi depozitarul central se încheie contracte de depozit
în care se cuprind, totodată, operaţiunile şi serviciile ce urmează a se efectua.
Constituirea şi organizarea societăţilor pe acţiuni – depozitar central este
impusă prin lege, având în vedere că toate clasele de valori mobiliare
tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de
tranzacţionare trebuie să fie depozitate la depozitarul central autorizat, în
scopul efectuării în mod centralizat a operaţiunilor cu valori mobiliare şi
asigurării unei evidenţe unitare a acestor operaţiuni1.

Societăţile de administrare a sistemului de compensare şi decontare

a tranzacţiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, au ca
obiect de activitate operaţiuni de compensare şi decontare, inclusiv de
decontare brută pentru astfel de instrumente financiare, conform unor condiţii
generale stabilite de C.N.V.M. împreună cu Banca Naţională a României şi cu
alte autorităţi competente, după caz.

Societatea–casa de compensare are ca obiect de activitate operaţiuni

de compensare şi decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate,
precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea, fiind responsabilă de
calcularea poziţiilor nete ale intermediarilor, ale unei posibile contrapărţi
centrale şi/sau ale unui agent de decontare. Astfel de societăţi acţionează,
totodată, ca şi contraparte centrală. Aceeaşi entitate societară poate fi
autorizată să acţioneze ca o contraparte centrală, atât pentru instrumente
financiare derivate, cât şi pentru instrumente financiare, altele decât cele
derivate3.

Societatea–contrapartea centrală este o entitate societară care se

interpune între intermediarii din sistem şi care acţionează ca o contraparte
exclusivă a acestora, în ceea ce priveşte ordinele lor de transfer 4.
Caracteristicile societăţilor pe acţiuni din domeniul pieţei de capital sunt
următoarele: constituirea, organizarea şi funcţionare lor se supune măsurilor de
autorizare, supraveghere şi control ale C.N.V.M. – autoritate competentă
exclusiv, care aplică prevederile Legii privind piaţa de capital prin exercitarea
prerogativelor din statutul său; au obiect limitat la operaţiunile autorizate; au
exclusivitate în a utiliza în denumire sintagme exprimând obiectul specific de
activitate; trebuie să constituie un nivel ridicat al capitalului social, impus prin
lege sau prin reglementări ale C.N.V.M.; situaţiile financiare ale entităţilor
societare care funcţionează în acest domeniu sunt supuse auditării de către
auditori financiari, membrii ai Camerei Auditorilor Financiari din România;
pot fi supuse unor măsuri de sancţionare, de retragere sau suspendare a
autorizaţiei, de administrare specială sau de lichidare administrativă prin
decizie emisă de C.N.V.M.; sunt obligate să se înregistreze în registrul public
ţinut de C.N.V.M.; sunt societăţi deschise, având obligativitatea de a asigura
publicitatea informaţiilor prevăzute de lege şi transparenţa operaţiunilor ce
constituie obiectul lor de activitate.
Societăţile de leasing, prevăzute de O.G. nr. 51/1997, pot adopta
forma juridică a societăţii pe acţiuni şi se constituie, organizează şi
funcţionează conform Legii nr. 31/19902.
Societăţile de leasing constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni se
disting prin două note de specificitate: au ca obiect de activitate principal
desfăşurarea operaţiunilor de leasing prevăzute de ordonanţa Guvernului;
trebuie să dispună de un minim de capital social impus prin normă specială3.
În esenţă, operaţiunea de leasing constă în transmiterea de către
societatea de leasing (locator sau finanţator), pentru o perioadă determinată,
dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este unei alte persoane
fizice sau juridice, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi
periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei societatea de
leasing se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile
contractuale4.
Pot face obiect al operaţiunilor de leasing bunurile imobile şi bunurile
mobile de folosinţă îndelungată aflate în circuitul civil5, precum şi dreptul de
utilizare a programelor pe calculator, cu autorizarea titularului dreptului de
autor6.
Pentru a fi calificată societate de leasing, o astfel de entitate trebuie să
fixeze ca obiect principal de activitate operaţiunile de leasing prevăzute de lege
(mobiliar, imobiliar, financiar), şi să desfăşoare efectiv asemenea operaţiuni.
Aceasta întrucât, şi de această dată, nominalizarea domeniului de activitate
atrage, totodată, calificarea tipului de societate comercială.

După sistemul de tranzacţionare a acţiunilor, societăţile pe acţiuni

pot fi clasificate în societăţi închise şi societăţi deschise.
Această clasificare este importantă pentru determinarea operaţiunilor
juridice de tranzacţionare a acţiunilor emise de societăţile pe acţiuni.
societăţile pe acţiuni închise sunt cele ale căror acţiuni sunt
tranzacţionate în afara oricărei oferte publice şi a oricărui sistem de
tranzacţionare reglementat.
Fac parte din această categorie societăţile pe acţiuni constituite simultan
cu subscrierea capitalului social, precum şi cele neadmise la tranzacţionare pe
piaţa reglementată de capital sau într-un sistem alternativ de tranzacţionare.
Acţiunile acestor societăţi se tranzacţionează în mod particular, inter-
partes, prin modalităţile tradiţionale prevăzute de art. 98 şi art. 99 din Legea
nr. 31/1990, după cum sunt nominative sau la purtător.
Astfel de societăţi sunt calificate închise întrucât accesul publicului la
subscrierea, respectiv, cumpărarea acţiunilor emise este limitat, pe de o parte,
de sfera relativ redusă a destinatarilor cărora li se adresează o asemenea ofertă,
iar pe de altă parte, de restrângerea cotei de piaţă a acţiunilor astfel oferite.
Societăţile închise se caracterizează prin următoarele trăsături: de
regulă, au un număr redus de acţionari şi dispun de un capital social restrâns la
posibilităţile de aport social ale acestora; au o anumită constanţă în structura
acţionariatului; acţionarii au tendinţa de a conserva titlurile deţinute; valoarea
de tranzacţionare a acţiunilor este cea convenită, în mod direct, între cedent şi
cesionar; tranzacţiile astfel încheiate beneficiază de simplitatea formalităţilor
de cesiune a acţiunilor1.

Societăţile pe acţiuni deschise sunt cele autorizate, potrivit legii, să

tranzacţioneze acţiuni pe o piaţă de capital sau într-un sistem alternativ de
tranzacţionare.
Fac parte din această categorie societăţile constituite prin subscripţie
publică, societăţile admise pe piaţa reglementată de capital şi societăţile
înscrise în sisteme alternative de tranzacţionare a acţiunilor.
Aceste societăţi sunt calificate deschise întrucât subscrierile, respectiv,
tranzacţiile cu acţiuni se adresează publicului prin intermediul unor oferte
publice care pot fi: de subscriere; de vânzare; de cumpărare; de preluare.
Astfel, societăţile pe acţiuni constituite prin subscripţie publică sunt
considerate societăţi deţinute public, în sensul Legii privind piaţa de capital.
Aceste societăţi se supun atât regimului juridic prevăzut de Legea nr. 31/1990,
cât şi celui special creat de Legea nr. 297/2004.
Societăţile admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a acţiunilor
sunt societăţi pe acţiuni autorizate în acest sens de C.N.V.M., dacă îndeplinesc,
cumulativ, anumite condiţii, dintre care unele privesc societatea emitentă, iar
altele se referă la acţiunile supuse tranzacţionării.
 Aceste societăţi funcţionează în cadrul pieţelor reglementate de
instrumente financiare, care, la rândul lor, se organizează şi se administrează
de societăţi pe acţiuni, denumite operatori de piaţă, autorizate şi
supravegheate de C.N.V.M.
Societăţile înscrise în sisteme alternative de tranzacţionare sunt societăţi
ale căror acţiuni nu îndeplinesc cerinţele de admitere la tranzacţionare pe o
piaţă reglementată. Acţiunile acestor societăţi sunt tranzacţionate într-un
sistem alternativ (S.T.A.) pieţei reglementate de instrumente financiare, sistem
administrat, la rândul său, de o societate pe acţiuni, denumită operator de
sistem, care poate fi o societate de intermediere autorizată sau o societate –
operator de piaţă.
Caracteristicile acestor societăţi pe acţiuni se relevă a fi următoarele:
emit oferte publice de subscriere sau, după caz, de tranzacţionare a valorilor
mobiliare emise; operaţiunile cu valori mobiliare iniţiate de aceste societăţi sau
de acţionarii lor sunt strict reglementate prin lege şi norme emise de C.N.V.M.,
operatorul de piaţă sau operatorul de sistem; toate valorile mobiliare (acţiuni şi
obligaţiuni) tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem
alternativ sunt depozitate, în mod obligatoriu, la o altă societate pe acţiuni
decât cea care le-a emis, care are statutul de depozitar central; au obligaţii
severe în ceea ce priveşte asigurarea transparenţei raporturilor intra-societare,
situaţiei acţiunilor şi drepturilor acordate, situaţiilor financiare şi a
evenimentelor noi apărute în activitatea societăţii, informarea şi publicitatea
datelor relevate de legiuitor, având ca destinatari acţionarii, C.N.V.M., piaţa
reglementată şi publicul1; elaborează situaţii financiare contabile auditate de
auditori financiari – membrii ai Comisiei Auditorilor Financiari din România.

După întinderea responsabilităţii asociaţilor pentru datoriile

sociale ale societăţii comerciale, distingem:
 societăţi cu răspundere nelimitată;
 societăţi cu răspundere limitată.
Societăţile comerciale cu răspundere nelimitată sunt societăţile de
persoane.
Societăţile comerciale cu răspundere limitată sunt societăţile de
capitaluri.
 Facultatea de Management în Producție și Transporturi

Societățile Comerciale

Studenți :

Priescu Flavius
Puțanu Ionuț-Silviu
Sturza Răzvan Dorin

Specializarea : Inginerie și Management

An II
Grupa 4.1