BIOREACTOARE

Principalul scop al biotehnologiei este obţinerea de produse sau servicii utile activităţii
umane, cu ajutorul organismelor vii.
Procesul de baza in biotehnologie este „procesul biologic”, dupa cum procesul de baza in
tehnologia chimica este „procesul chimic”. Spatiul in care se desfasoara o reactie sau un proces
chimic se numeste „reactor chimic”. In mod asemanator, spatiul in care se desfasoara un proces
biologic se numeste bioreactor.
În bioreactor, transformarea materiilor prime este realizată de sistemul enzimatic al
microorganismelor vii, al celulelor animale şi vegetale sau de enzimele izolate din acestea.
Reuşita experimentului biotehnologie depinde în cea mai mare măsură de condiţiile optime de
creştere a microorganismelor create în bioreactor. Celulele se luptă continuu cu modificările din
mediul înconjurător, astfel încât să obţină şi să-şi menţină condiţiile optime de creştere. Într-un
bioreactor, această tendinţă a celulelor este asistată, este controlată în mod continuu. Reactorul
trebuie să asigure aprovizionarea continuă a celulelor cu mijloacele necesare creşterii sau
producerii de metaboliţi, asigurând pe cât este posibil valorile optime pentru pH, temperatură,
concentraţia substratului, concentraţiile în săruri minerale, factorii de creştere şi pentru
concentraţia în oxigen.
În legătură cu reactorul în care trebuie să aibă loc procesul biologic sau biochimic, apar
următoarele probleme importante:
 care este cel mai bun reactor pentru o transformare biochimică dată;
 cum se calculează mărimea şi volumul interior util, alte elemente constructive al
bioreactorului;
 care sunt condiţiile optime de operare, astfel încât bioreactorul să realizeze performanţele
dorite.
Bioreactorul este un aparat complex, format prin însumarea unor elemente mai simple. El
este prevăzut, în general, cu sisteme de agitare, cu sisteme de încălzire-răcire, conductă de
alimentare cu aer steril şi barbotor (în cazul proceselor aerobe), spărgător de spumă (în cazul
proceselor aerobe), etc.
Fenomenele care au loc în bioreactor au un caracter complex, datorită interdependenţei
fenomenelor de transfer cu cele biochimice. Analiza procesului trebuie să ia în considerare, pe
lângă reacţiile biochimice propriu-zise, şi fenomenele fizice cu care acestea interacţionează şi
anume: curgerea, transferul de masă şi transferul de căldură, prezente în orice reactor industrial.
Descrierea cantitativă a acestor fenomene furnizează ecuaţiile cu ajutorul cărora bioreactorul
poate fi analizat, optimizat, dimensionat, reglat.
Pentru a micşora riscul în procesul de realizare la scară industrială a unui proces
biotehnologic stabilit în laborator, este necesară construirea unei instalaţii pilot care să furnizeze
informaţii intermediare şi foarte utile pentru proiectul industrial; trecerea de la model la
producţie poate fi adesea uşurată cu ajutorul teoriei similitudinii. Aceasta stabileşte criterii care
permit calcularea mărimilor fizice ale sistemului la scară mare, bazat pe rezultatele obţinute în

1
modelul experimental, la scară mică. Pentru fiecare proces elementar, factorii determinanţi pot fi
incluşi într-un număr caracteristic, denumit criteriu de similitudine; acesta trebuie să rămână
constant pentru ca procesul la nivel industrial să se desfăşoare în mod similar cu procesele de
laborator şi pilot. Dacă această similitudine este asigurată, atunci, rezultatele care s-au obţinut în
laborator sau pilot pot fi utilizate pentru proiectarea reactorului industrial.
In componenta sa, bioreactorul trebuie sa contina urmatoarele elemente:
- Vasul bioreactorului - un container care gazduieste mediul de cultura impreuna cu
celulele (linia de culturi celulare). Acesta poate fi fabricat din sticla, inox, sau plastic durabil.
Vasele din material plastic sunt de unica folosinta. Celelalte elemente ale bioreactorului sunt
conectate la vasul bioreactorului. Partea superioara a bioreactorului se numeste placa superioara.
In general, bioreactoarele din sticla au toate elementele conectate prin placa superioara.
- Agitator - necesar pentru amestecarea continutului din vasul bioreactorului pentru a
asigura un mediu omogen. Agitatoarele sunt formate din ax si rotor. Rotoarele pot avea diferite
forme si dimensiuni in functie de tipul de amestecare necesar. Amestecarea in bioreactor este
cruciala pentru a aproviziona celulele cu nutrienti si oxigen si a mentine un pH si o temperatura
constanta.
- Barbotor - echipament ce introduce gaz in vasul bioreactorului. Acesta este localizat in
parte inferioara a vasului bioreactorului si este format dintr-un tub prevazut cu gauri mici prin
care trece gazul spre cultura de celule. Gazul care iese din barbotor are rol in aerarea si
amestecarea continutului din vasul bioreactorului, precum si in alimentarea cu oxigen a celulelor.
- Sicane - obstacole aplicate pe peretii vasului bioreactorului care geneaza turbulente in
fluxul mediului fermentativ. Sicanele sunt fabricate din otel inoxidabil si sunt sudate in interiorul
bioreactorului. Acestea ajuta la amestecarea culturii de celule prin crearea unui flux mai
turbulent.
- Sonde (pH, temperatura, oxigen dizolvat, presiune) - pentru monitorizarea culturii care
se dezvolta in vas. Sondele pot fi situate la diferite nivele in vasul bioreactorului (parte
superioara, deasupra mediului, imersate in mediul fermentativ).
- Manta de racire - Celulele elimina caldura in procesele de crestere si diviziune. Pentru
a mentine constanta temperatura in bioreactor, acesta este acoperit (inconjurat) de o manta de
racire. Agentul de racire (apa rece sau glicol) curge prin manta cu scopul de a regla temperatura.
Temperatura este controlata de viteza de curgere a agetului termic prin manta.
- Porturi de intrare/iesire pentru material - Bioreactorul trebuie sa fie echipat cu porturi
aditionale, prin care materialul sa fie introdus sau eliminat din vas, dupa caz. Porturile servesc la
introducerea mediului nutritiv, celulelor inoculatoare si nutrientilor in vasul bioreactorului.
Porturile de asemenea sunt utilizate pentru a introduce acid sau baza pentru controlul pH-ului.
Un port pentru prelevarea probelor de asemnea este necesar, in vederea investigarii culturii in
timpul procesului biotehnologic.
- Condensator - echipament care capteaza aerul saturat ce iese din vasul bioreactorului.
Condensatorul este mai rece decat aerul saturat ce permite condensarea acestuia pe suprafata,
intorcandu-l mai apoi sub forma lichida inapoi in vasul reactorului. Condensatorul are rol in

2
minimizarea pierderilor de material inafara reactorului, care se pot datora evaporarii.
- Filtre de intrare si exhaustare - pentru a asigura sterilitatea gazelor ce intra in vasul
bioreactorului. Sunt necesare de asemenea filtre de exhaustare pentru a mentine reactorul steril si
pentru a permite gazului sa iasa in vederea asigurarii unei presiuni constante.
- Valve (supape) - de exemplu valva de control a presiunii: In interiorul bioreactorului
presiunea trebuie sa fie constanta. Presiunea constanta ajuta la asigurarea sterilitatii
bioreactorului prin tinerea la distanta a microbilor (este putin probabil ca acestia sa depaseasca
gradientul de presiune). Presiunea este creata in bioreactor prin introducerea unui flux de aer in
partea superioara a vasului si este reglata cu ajutorul unei supape de presiune. De asemenea sunt
utilizate diverse supape in vederea unui control mai bun al fluxului de gaz sau lichid. Supapele
pot fi manuale (actionate manual), pneumatice (actionate de presiunea mare a aerului) si supape
de inchidere cu aburi (sistem de doua supape care atunci cand exista un flux de gaz/lichid prima
se descide permitand curgerea pana la a doua supapa, iar cand este umplut spatiul dintre supape,
prima supapa se inchide apoi se deschide cea de-a doua supapa permitand eliminarea fluxului; in
acest fel supapele pot fi sterilizate una cate una pentru a asigura un mediu cat mai steril si a
reduce contaminarea mediului fermentativ). Supapele pot fi localizate in diferite locuri in
bioreactor.
- Celule de incarcare - prevazuta cu o scala care masoara greutatea bioreactorului.
Greutatea bioreactorului poate fi corelata cu volumul de lichid din vas stiind densitatea mediului
de cultura celulara: greutatea = densitatea * volum
Dupa modurile de cultivare a microorganismelor, impuse de-a lungul timpului în
domeniul biotehnologiei, s-au deosebit bioreactoare de cultivare::
 în sistem submers;
 în culturi de suprafaţă.
Primele sisteme de cultivare a microorganismelor au fost cele in culturi de suprafata.
Dezvoltarea culturilor de suprafata a fost posibila pe medii de cultura solide, semisolide sau
straturi de mediu de cultura lichide aflate in repaos.
Culturile de suprafata se pot dezvolta atat in sisteme omogene (), cat si in sisteme
eterogene (). In general, culturile de suprafata nu depind de sistemul exeterior, decat intr-o foarte
mica masura. De obicei, astfel de sisteme sunt utilizate in laborator pentru intretinerea diferitor
culturi de celule. La scara industriala, sunt foarte rar aplicate.
Tinand cont de omogenitatea fazelor in cazul sistemelor de cultivare a culturilor de
suprafata, se poate face o clasificare a bioreactoarelor în:
- omogene - in care compozitia mediului de fermentatie este uniforma in orice colt al
bioreactorului pe tot parcursul bioprocesului: L-L
- heterogene - in care exista gradinete de celule si substrat, iar microorganismele sunt
expuse la diferite conditii de mediu: L-S, G-L-S, unde:
L-L: lichid - lichid]- monofazice
L-S: lichid-solid - multifazice
G-L-S: gaz - lichid – solid - multifazice
În sistemul omogen, în orice moment, microorganismele din diferite zone ale sistemului
au aceeaşi stare fiziologică (acelaşi stadiu de dezvoltare). În sistemul heterogen,
3
microorganismele din diferite zone ale sistemului sunt expuse la diferite condiţii de mediu şi, în
consecinţă, vor avea diferite stări fiziologice (adică se vor afla în diferite stadii de dezvoltare).
În cazul cultivării microorganismelor în sistem submers, mediul de cultură este lichid,
agitat şi aerat; din punct de vedere al continuităţii procesului, se disting trei moduri de operare:
discontinuu, semicontinuu şi continuu.
Operarea în sistem discontinuu, adică în şarje (sistem batch). Mediul nutritiv si
celulele sunt introduse impreuna in reactor. Cultivarea începe la timpul t = 0 şi se termină la
timpul t = t'.
La început, proliferarea celulelor are loc în condiţii nelimitative. După ce s-a atins
densitatea maximă în celule are loc operarea în condiţii limitative de substrat. Substratul se referă
la unul dintre nutrienţi (sursa de carbon, sursa de azot etc.) sau la oxigen. Volumul bioreactorului
este constant.
În particular, pentru oxigen, care este consumat foarte rapid, o aprovizionare continuă în
mediu este posibilă, astfel încât concentraţia sa să nu scadă sub o valoare critică specifică
microorganismului.
Operarea în sistem discontinuu se notează DC, fiind reprezentată grafic
astfel:

În cazul acestui tip de operare avem regimul de circulaţie amestecare perfectă,

caracteristică fiind în această situaţie uniformitatea valorilor concentraţiei, temperaturii în spaţiul
bioreactorului şi, în general, a tuturor parametrilor care influenţează bioprocesul.
Bioreactorul discontinuu este caracterizat prin amestecarea ideala a mediului de cultura si
prin operarea in sarje: se incarca componentele mediului, se inoculeaza, iar dupa un interval de
timp determinat se descarca mediul de fermentatie continand produsii de biosinteza.
Operarea în sistem semicontinuu („extended culture operation"). În acest caz,
reactorul este astfel operat încât concentraţia substratului limitativ este păstrată constantă prin
aprovizionarea sa continuă („fed batch"). Se notează SC şi se reprezintă grafic astfel:

Volumul continutului din bioreactor creste pe masura ce se face alimentarea cu substrat

nutritiv.
Operarea în sistem continuu („continuous operation"). Aceasta presupune
alimentarea continuă cu nutrienţi şi în acelaşi timp evacuarea din reactor a unei cantităţi
echivalente de mediu de cultură ce contine produsi. Viteza de intrare a nutrientilor este egala cu
viteza de iesire a produsilor, astfel incat volumul din bioreactor sementine constant pe tot
parcursul procesului biotehnologic.
In cazul cultivarii continue, prelungirea fazei de crestere exponentiala un timp nedefinit
se realizeaza prin adaugarea continua in reactor a unei solutii de mediu proaspat cu un debit

4
volumetric si eliminarea continua a biomasei cu acelasi debit, astfel incat volumul biomasei din
fermenator sa ramana constant. Pentru stabilirea ecuatiei ce genereaza dezvoltarea
microorganismelor, trebuie sa se tina cont de faptul ca variatia concentratiei biomasei este
datorata existentei a doua fenomene antagoniste:
- crearea numarului microorganismelor datorita dezvoltarii populatiei;
- scaderea cantitatii de microorganisme datorita eliminarii lor din sistem.
Cultivarea continuă poate fi realizată în două tipuri de reactoare ideale: R şi D. Pentru
reactorul R (cu recirculaţie) se impune amestecare perfectă, deci un grad foarte mare de
omogenitate, iar în cazul reactorului D (cu deplasare) se consideră o curgere tip piston.

Reprezentarea schematică a reactoarelor R şi D.

In cazul reactorului R (cu recirculatie), in unele cazuri, mediul de fermentatie de la iesirea

din bioreactor este supus unei operatii de separare (prin centrifugare, filtrare, sedimentare), iar
concentratul continand biomasa se recircula partial in bioreactor. Ecuatiile ce guverneaza acest
proces se bazeaza pe aplicarea bilanturilor de materiale pentru biomasa si substrat. Bilantul de
materiale pentru biomasa este dat de relatia:

Biomasa intrata + Biomasa existenta + Biomasa generata = Biomasa ramasa + Biomasa iesita

În modelul cu deplasare ideală, D, elementele dintr-o secţiune transversală, o

dată intrate în reactor, se deplasează prin translaţie în direcţie axială prin reactor; nu
există elemente de fluid care să depăşească alte elemente de fluid. Cantitativ, acest model se
exprimă prin constanţa vitezei fluidului în secţiunea transversală.
Sistemele de operare continuă sunt prezentate în figura urmatoare:

5
 Sisteme de operare continuă: S - substrat; C - celule.

Înainte de alegerea modului de operare (discontinuu, continuu, semicon-tinuu), a tipului,

a mărimii şi a condiţiilor de operare, este necesară o alegere preliminară a tipului de reactor în
funcţie de microorganismul utilizat, mediul de cultură şi de caracteristicile procesului biochimic.
Alegerea tipului de bioreactor se efectuează în momentul în care bioprocesul se află încă în faza
de cercetare, de obicei în perioada de experimentare la nivel pilot.
In clasificarea bioreactoarelor se poate tine seama si de alte criterii, dupa cum urmeaza:
1. Dupa natura procesului biochimic:
- reactoare biologice, în care se desfăşoară procese de fermentaţie aerobe sau anaerobe în
prezenţa microorganismelor vii, ce parcurg etapele specifice dezvoltării lor, sunt aşa-numitele
procese de biosinteză;
-reactoare biochimice, în care se desfăşoară procese biochimice, catalizate de enzime (
celule, enzime izolate din celule, libere sau imobilizate), pe diferite substraturi introduse în
mediu, sunt aşa-numitele procesele de biotransformare.
2. Dupa necesarul de oxigen:
- bioreactoare aerobe, în care procesele biochimice se desfăşoară în prezenţă de oxigen
(aer);
- bioreactoare anaerobe, în care procesele biochimice se desfăşoară în absenţă de oxigen
(aer);
3. Dupa modul de amestecare-agitare a mediului:
- bioreactoare cu amestecare mecanică, ce utilizează agitatoare mecanice;
- bioreactoare cu amestecare pneumatică, în care amestecarea se realizează prin
barbotarea unui gaz (aer, CO2);

6
 - bioreactoare cu amestecare hidraulică, în care amestecarea se realizează prin
recircularea mediului lichid;
- bioreactoare cu amestecare mixtă; folosită mult în procesele aerobe, în care
amestecarea-omogenizarea se realizează prin agitare mecanică la care se adaugă amestecarea
pneumatică, realizată prin introducerea aerului prin barbotare.
La randul lor, bioreactoarele pneumatice se clasifica in:
- bioreactoare fără dispozitive interioare care să favorizeze dispersia gazului în mediu,
acesta reprezentînd cel mai simplu caz;
- bioreactoare cu dispozitive interioare: site, plăci perforate, denumite şi bioreactoare cu
contact multiplu sau umplutură, denumite bioreactoare cu amestecare statică. Aceste bioreactoare
sunt recomandate pentru mediile care favorizează coalescenţa bulelor de gaz;
- bioreactoare tip bazin, utilizate în unele procese de epurare biologică a apelor uzate sau
în obţinerea biogazului. Datorită dimensiunii mari a acestor utilaje, nu există interacţiuni între
bulele de gaz barbotate.
O alta categorie de bioreactoare sunt bioreactoarele cu membrana de dializa.
Membranele de dializa sunt un mijloc eficient de indepartare continua a inhibitorilor sau a
produsilor toxici rezultati in timpul fermentatiei. Alimentarea cu substrat a culturii microbiene se
realizeaza prin membrana. Astfel, se pot obtine concentratii mari de microorganisme, deoarece
substratul este separat de microorganism si nu poate exercita efecte inhibitorii. Acest tip de
biorectoare se utilizeaza la cultivarea sistemelor de doua sau mai multe tipuri de
microorganisme, la cutivarea celulelor umane.
Exista doua tipuri de bioreactoare cu membrana de dializa:
I Primul tip de bioreactor cu membrana de dializa este format din doua vase in care
schimbul de substrat sau produs se realizeaza prin pomparea continutului printr-un modul de
dializa care desparte cele doua vase. Acest tip de bioreactor prezinta dezavantajul ca este un
sistem multicomponent si din aceasta cauza este dificil de sterilizat, iar suspensia fermentata este
pompata prin by-pas.
II Al doilea tip de bioreactor cu membrana de dializa este format din doua tuburi
flexibile care sunt fixate in interiorul bioreactorului de otel, de parte inferioara si de parte
superioara. Tubul mare, care formeaza peretele fermentatorului, este confectionat din folie de
poliamida cu o grosime a porilor de 80μm, in timp ce tubul mic formeaza un cilindru in interiorul
bioreactorului. Tubul mic este o membrana de dializa a caror pori au dimensiunea de 20μm.
Bioreactorul este echipat cu doua unitati de agitare cu motoare separate ceea ce face ca turatia
motorului sa poata fi controlata separat. Aeratia se poate realiza in ambele incinte in acelasi timp.
Fermentatorul poate fi sterilizat in situ ca un fermentator obisnuit, la 121°C, in timpul sterilizarii
peretii din folie de poliamida putand fi protejati de o manta din cilindri de otel.
In functie de modul de amplasare al acestora bioreactoarele pot fi verticale sau
orizontale.
Bioreactoarele verticale, în special cele cu amestecare mecanică, sunt cele mai utilizate
în biotehnologie. Totuşi, în unele sisteme de biosinteză este mai avantajoasă curgerea cu
deplasare totală, tip piston. In afara bioreactoarelor pneumatice sau hidraulice de tip coloană sau
cu strat fix, curgerea cu deplasare totală se întalneşte şi în cazul bioreactoarelor orizontale,
denumite şi bioreactoare cu amestecare imperfectă.
Bioreactoarele orizontale cu deplasare totală au formă cilindrică sau tubular-spiralată,
cu sau fără amestecare mecanică. Amestecarea mediului se poate realiza mecanic (cu agitatoare

7
tip disc, elicoidale, cilindrice sau prin rotirea bioreactorului în jurul axei sale) sau pneumatic
(similar bioreactoarelor pneumatice tip bazin). Bioreactoarele orizontale se impart in:
- Bioreactoarele tubulare sînt concepute sub forma unor tuburi drepte sau spiralate,
orizontale sau uşor înclinate. Acestea sînt utilizate în tratarea biologică a apelor reziduale şi în
fermentaţia berii, oferind avantajele unei productivităţi ridicate şi a unei purităţi avansate a
produsului. O variantă a acestor bioreactoare o reprezintă bioreactoarele tubulare cu degazare,
care elimină dioxidul de carbon şi aerul nefolosit pe traseul de circulaţie al mediului. Lungimea
unor astfel de trasee este de 250 m.
- Bioreactoarele orizontale cu biofilm au fost realizate pentru epurarea biologică a apelor
reziduale. Aceste utilaje, denumite şi biodiscuri, conţin o serie de discuri dispuse apropiat pe
acelaşi ax. Pe suprafaţa discurilor s-a dezvoltat un strat de celule sau de microorganisme
(biofilm), care, datorită rotaţiei axului, se scufundă periodic în mediu, pentru preluarea
elementelor nutritive, fiind apoi ridicate în spaţiul liber de deasupra lichidului, pentru oxigenare.
- Bioreactorul orizontal cu agitare multiplă reprezintă a variantă a biodiscului şi constă
dintr-o serie de compartimente cilindrice interconectate, legătura între ele realizîndu-se printr-un
canal de curgere. Fiecare compartiment este prevăzut cu cate un agitator, pe peretele
bioreactorului fiind montate şicane sub formă de pieptene. Amestecarea şi aerarea se realizează
prin combinarea acţiunii mecanice a agitatorului cu prezenţa şicanelor şi prin stropirea peretelui
bioreactorului cu mediu. Prin acest mod, se evită depunerea fazei solide sau formarea de depozite
microbiene. Aceste bioreactoare nu sunt cu biofilm, fiind utilizate pentru culturi de fungi, în
obţinerea proteinelor din fracţii petroliere etc.