O descoperire relativ nouă în domeniul neuroștiințelor este aceea potrivit căreia creierul

deține atributul plasticității, este maleabil . prin urmare, creierul fizic se schimbă pe tot parcursul
vieții , nu doar în copilărie. Este cunoscut acum că experiența este cea care dă formă creierului
nostru, schimbând-o chiar și lal bătrânețe. Cu fiecare nouă experiență creierul copiilor crează noi
și noi rețele neuronale, experiențele trăite îi vor determina structura creierului. Însă experinețele
pe care acesta le trăiește sunt rodul modului în care adultul reușește și știe să integreze în viața
copilului toate acele oportunități de dezvoltare, modul în care știe să recunoască și să răspiundă
comportamntelor copilului, răspunzând emoțiilor acestuia în mod adaptativ.

Experiențele emoționale precoce din procesul de adaptare timpurie a copilului la mediul

săusocio- emoțional( mama, familia) pun bazele direcției dezvoltării ulterioare și vor colora
întâlnirile cu experiențele viitoare. Experiențele precoce rămân, suferă alterări minime, pentru că
ele nu sunt accesibile conștiinței și limbajului. Ele rămân în memoria implicită a individului, un
sistem cu o bază neuronală diferită de memoria semantică, verbală de mai târziu.

Furia presupune activarea unei emoții puternice, dominanța emisfereri drepte a creierului
în defavoarea celei stângi. Argumentele logice specifice emisferei stângi nu au capacitatea de a
stinge reacția emoțională a copilului, fiind necesar să ne conectăm la emoțiile copilului în același
limbaj emoțional. ( a nu se înțelege că folosim și noi emisfera dreaptă) ci că , identificând starea
emoțională intensă a copilului utilizăm strategii emoționale de acordare la emoția acestuia,
ajutându-l să se detensioneze și să poată înțelege raționamete logice specifice emisferei stângi. Nu
trebuie însă să generalizăm și să ne imaginăm că putem contracara toate comportamentele
copiilor marcate de crize de furie, pur și sumplu, în dezvoltarea acestora, în procesul de
maturizare, aceste furtuni emoționale sunt firești.

Atunci când un copil este supărat, de cele mai multe ori logica nu va putea funcționa, până
când nu vom răspunde emisferei drepte a creierului, acest mod de acordare se numește în
termeni mai specifici: acordare. Presupune să te conectezi emoției copilului, să o recunoști chiar
dacă ea se manifestă într-un mod neconstructiv, simpla recunoaștere, faptul ca copilul se simte
înțeles, dar mai ales acceptat, acesta devine mai receptiv, explicațiile logice, precum și solicitarea
de a se privi evaluându-și comportamentul, devin solicitări rezonabile. Nu insistăm asupra faptului
că , la baza acestor mecanisme de reglare trebuie să se afle mereu o bună disciplină, reguli
stabilite asupra cărora nu se poate negocia, încălcarea lor atrăgând după sine consecințe. După
acordarea expeusă ca mecanism de intervenție, următoarea etapă e cea anticipată anterior,
redirecționarea, când intensitatea emoției ce stă la baza furie s-a diminuat semnificativ, solicităm
copilului un comportament rațional, adresându-ne prin dialog emisferei stângi a acestuia,
responsabuilă de logică și raționalitate.

Pentru ca aceste metode să aibă valoare și să fie eficiente, este necesar să integrăm
experiența ăn viața conștientă a copilului discutând cu acesta despre incident, încercând să-l
ajutăm să – și identifice propria emoție, să o înțeleagă și, pe viitor să o poată exprima. Acesta este
educația firescă, permanentă, nascută din opotrtunitățile pe care ni le oferă însăși viața.
Important este să înțelegem că trebuie să ne adresăm emoției, nu comportamentului,
comportamentul este vârful eisbergului, este manifestarea externă a frustrării.