3.

Elemente de calcul al erorilor

Este evident că fenomenele biologice în general si cele întâlnite în medicina

clinică în special, prezintă o mare variabilitate astfel că metoda statistică devine o
metodă importantă în sinteza observaţiilor şi în stabilirea existenţei unor corelaţii
dintre două sau mai multe fenomene. În funcţie de caracterul lor mărimile se împart în
două categorii:
- mărimi statistice (activitatea unei substanţe radioactive);
- mărimi nestatistice (lungime, masa, durata).
Măsurarea experimentală a oricărei mărimi fizice este afectată de erori adică la
fiecare experienţă mărimea măsurată prezintă fluctuaţii ale valorii la ambele
categorii de mărimi. Fluctuaţiile statistice ale mărimilor nestatistice se datorează
fenomenului de măsurare, în timp ce fluctuaţiile statistice ale mărimilor statistice se
datorează atât caracterului statistic al mărimii cât şi măsurării. Pentru a afla valoarea
unei mărimi este deci necesar să se efectueze mai multe măsurători care sunt, fără
excepţie, afectate de erori. Erorile pot fi grosolane, sistematice sau accidentale.

Erorile grosolane reprezintă de fapt greşeli de măsurare şi pot fi eliminate cu

uşurinţă deoarece valorile obţinute astfel diferă mult faţă de celelalte valori ale
mărimii măsurate în aceleaşi condiţii.
Erorile sistematice sunt determinate de imperfecţiunile aparatelor de măsură
(etalonare falsă, funcţionare defectuoasă), de alegerea greşită a metodei de măsurare şi
de interpretarea greşită a experimentului prin neglijarea unor fenomene ce
influenţează sensibil rezultatele. Aceste erori acţionează întotdeauna în acelaşi sens şi
pot fi eliminate prin înlocuirea instrumentelor de măsură şi compararea rezultatelor
măsurătorilor obţinute în experienţe bazate pe principii diferite. Eroarea sistematică
totală (într-un experiment pot exista mai multe surse de erori sistematice, unele
pozitive si altele negative) este numită eroare de măsurare a experimentului (bias).
Erorile aleatoare (întâmplătoare) îşi au originea în imperfecţiunea simţurilor
persoanei care efectuează măsurarea, în limita de precizie a aparaturii utilizate, în
existenţa unor fenomene perturbatoare necontrolabile (fluctuaţii ale presiunii,
temperaturii, umidităţii, etc. care fiecare în parte nu afectează măsurătorile, dar
împreună pot determina apariţia unor erori aleatoare) şi în fluctuaţiile etaloanelor de
măsură. Aceste erori sunt cele care ne interesează, întrucât ele pot fi prelucrate
statistic şi permit evaluarea unei mărimi cât mai aproape de valoarea adevărată.
Erorile aleatoare (împrăştierea rezultatelor experimentale faţă de valoarea
medie) influenţează precizia, respectiv reproductibilitatea experimentului. Cu cât
erorile întâmplătoare sunt mai mici cu atât rezultatele sunt mai precise.
Acurateţea unui experiment definită (ISO) ca fiind apropierea dintre un
rezultat obţinut experimental si valoarea reală (acceptată ca referinţă) este influenţată
atât de erorile întâmplătoare cât si de cele sistematice. O măsurătoare de mare
acurateţe are asociate erori foarte mici de măsurare. O precizie mare a unor măsurători
reprezintă o condiţie necesară dar insuficientă pentru a obţine o acurateţe mare.
Pentru a stabili valoarea reală a unei mărimi A este necesar să se efectueze un
şir de măsurători, în condiţii identice, în urma cărora, se obţin valorile a1 , a2 ,........,
an. Pornind de la şirul de valori se pot stabili parametrii statistici reprezentaţi de
valorile tipice ce indică ordinul de mărime al valorilor experimentale şi indicii de
dispersie ce reprezintă aprecierea fluctuaţiilor valorilor experimentale. Din categoria
valorilor tipice, ne interesează media aritmetică simplă şi media aritmetică
ponderată.

Media aritmetică simplă notată cu <a> sau a , reprezintă suma tuturor

valorilor observate ale şirului de mărimi, împărţită la numărul total de măsurători:

a + a + .... + an 1 n
< a >= a = 1 2 = ∑ ai (1)
n n i=1

Dacă în timpul măsurătorilor unul sau mai multe rezultate se repetă de

mai multe ori, în calculul mediei aritmetice trebuie să ţinem cont de numărul de
apariţii (frecvenţa de apariţie) a diferitelor valori.

Media aritmetică ponderată reprezintă suma produselor fiecărei valori cu

frecvenţa ei de apariţie, împărţită la numărul total de măsurători:

a n + a n + .... + an nn
11 2 2 1 n n
< a >= a= = ∑ ai ni = ∑ ai pi (2)
N N i=1 i=1
 unde: N = n1 + n2 + ....+ nn
ni
iar pi = reprezintă probabilitatea de apariţie a valorii a. Media aritmetică
N
prezintă avantajul că indică valoarea centrală a ansamblului de determinări, valoare
ce, din punctul de vedere al teoriei celor mai mici pătrate, aproximează cel mai bine
valoarea adevărată a mărimii măsurate. Media aritmetică nu este însă suficientă
pentru exprimarea rezultatului unei măsurători, deoarece nu face referire la gradul de
dispersie al mărimilor obţinute în jurul valorii medii şi deci nu cuprinde informaţii
privitoare la precizia măsurătorilor efectuate. Dintre indicii de dispersie cei mai
utilizaţi sunt: abaterea aparentă, abaterea medie pătratică (deviaţia standard) si
abaterea medie pătratică a mediei aritmetice (deviaţia standard a mediei).
Dacă valoarea adevărată a mărimii A este a0 iar a este valoarea medie
aritmetică a şirului de măsurători a1 , a2 , ..., an , atunci abaterea (eroarea) adevărată
este dată de relaţia (4):

δai = ai − a (4)
0

iar abaterea aparentă (centrală) este dată de relaţia (5):

∆ai = ai − a (5)

Întrucât valoarea adevărată a0 a unei mărimi este evident necunoscută,

abaterea adevărată este de asemenea necunoscută şi erorile de măsură se apreciază
luând în calcul şirul erorilor aparente. Abaterile aparente de la media aritmetică pot să
fie pozitive negative şi nule, suma tuturor abaterilor fiind nulă:
n
∑ ∆ai =0 (6)
i=1
Rezultă că nu se poate calcula o valoare medie a erorilor aparente. De
aceea gradul de dispersie al unui şir de măsurători se caracterizează prin dispersia
(eroarea) medie pătratică numită şi deviaţie standard (SD), σ, pentru n măsurători:
 2
∑ ∆.ai2 ∑ ai − a ( )
σ= i = i (7)
n n

Cu cât dispersia obţinută este mai mare, cu atât media aritmetică

caracterizează mai puţin şirul respectiv de valori. Dacă numărul determinărilor este
mai mic, relaţia (7) devine:

∑ (ai − a )2
σ= i (8)
n −1

În statistică se utilizează noţiunile de colectivitate si populaţie. Prin aceste

noţiuni se înţelege o mulţime infinită de mărimi omogene calitativ care au una sau
mai multe caracteristici comune. Populaţia ideală, infinită, nu poate fi examinată şi se
alege întotdeauna un eşantion care reprezintă doar o parte din totalul populaţiei ideale.
Media calculată în urma eşantionului ales diferă mai mult sau mai puţin de media
reală corespunzătoare populaţiei ideale. Aceasta înseamnă că media calculată prezintă
o abatere faţă de media reală. Indicele statistic care măsoară această eroare se numeşte
abatere (dispersie) pătratică medie a mediei aritmetice sau deviaţie standard a mediei
şi este dată de relaţia (9):

∑ (ai − a ) 2
σ
σa = = i (9)
n n(n −1)

Gradul de dispersie al unui şir de măsurători poate fi evaluat si cu ajutorul

deviaţiei standard relative (RSD), notata ε a si care se exprima in procente:

σ
ε = 100(%)
a

Astfel, statistica matematică oferă o valorificare superioară a datelor de

observaţie, arătând modul cum aceste date trebuie sistematizate şi interpretate. Ea
devine, în general, o metodă şi un instrument de lucru pentru toate ştiinţele şi, în
particular, pentru biologie şi medicină.