Sunteți pe pagina 1din 7

upă publicarea recentă a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului Start-up

Nation România, beneficiarii intră în linie dreaptă cu pregătirea proiectelor: după înființarea
întreprinderilor, pasul următor este stabilirea bugetului investiției și întocmirea planului de afaceri.
Programul va fi deschis, conform estimărilor, la finalul lunii mai 2017 sau începutul lunii iunie 2017.
Află cei zece pași pe care trebuie să îi parcurgi, pentru întocmirea bugetului proiectului.

Ai o problemă personală sau de afaceri de rezolvat? Iată cățiva consultanți care te pot ajuta

Business Risk Assessment

Consultant credite si finantari

BUCURESTI

În cadrul acestui program de finanțare sunt eligibile întreprinderile înființate după data de 30
ianuarie 2017 care pregătesc și depun o solicitare de finanțare, conform schemei de ajutor de
minimis publicată de Agenția pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru IMM-uri
(AIPPIMM). Bugetul alocat anului 2017 va permite finanțarea unui număr de cel mult 10.000 de
întreprinderi nou-înființate.

Conform acestei scheme de minimis, ajutorul nerambusabil ce va fi acordat este de cel mult 200.000
lei / beneficiar (aproximativ 44.000 de euro), sumă care poate reprezenta 100% din valoarea
cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.

Notă: Deși forma inițială a schemei de minimis nu includea, în categoria cheltuielilor eligibile, a
salariilor și a autoturismelor, propunerile și solicitările venite în ultimele două luni din partea
antreprenorilor interesați de accesarea acestui program de finanțare au dus la includerea acestora în
varianta publicată vineri, 5 mai 2017. În plus, întreprinzătorii au acum posibilitatea de a include în
planurile de afaceri cheltuieli suplimentare, precum utilitățile și chiria spațiilor de lucru, dar și taxa
pe valoarea adăugată (TVA), în cazul firmelor neplătitoare de TVA, conform Codului Fiscal.

Zece pași necesari pentru întocmirea bugetului

În cadrul programului Start-up Nation România, sunt eligibile două tipuri de cheltuieli:
cheltuieli cu investiția, necesare realizării obiectivului asumat prin proiect;

cheltuieli operaționale, pentru o perioadă de până la un an de zile de la momentul semnării


contractului de finanțare.

Pentru a realiza un buget al proiectului, va trebui să verifici lista cheltuielilor eligibile permise în
cadrul acestui program de finanțare și să stabilești, acolo unde este cazul, plafonul maxim pe care îl
estimezi.

1. Stabilește valoarea investiției necesare

Primul pas pe care trebuie să îl faci, atunci când vrei să stabilești valoarea totală a unui proiect, este
să întocmești o listă cu toate cheltuielile necesare realizării proiectului tău în condiții optime. În acest
moment, este important să nu omiți nicio cheltuială care s-ar putea dovedi necesară implementării
proiectului.

2. Verifică lista cheltuielilor eligibile

Lista cheltuielilor eligibile este publicată în cadrul schemei de ajutor de minimis pentru programul
Start-up Nation România:

echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru) necesare desfăşurării activităţilor;

achiziţionarea de spaţii de lucru (clădiri, hale, inclusiv din elemente prefabricate), fără funcție
locativă. Valoarea acestora va fi stabilită, la momentul achiziției, pe baza unei evaluări a unui expert
evaluator ANEVAR;

aparate şi instalaţii de măsură;

mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, rulote cu


sau fără motor pentru comerț stradal și autoutilitare;

echipamente IT;

achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;

achiziţionarea de instalaţii pentru obținerea unei economii de energie;

achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare;

realizarea unei pagini web pentru promovarea activităţii solicitantului, în limită maximă de 8,000 de
lei fără TVA;

active necorporale precum brevete de inventie, francize, software pentru comerţul on-line;
cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale în limita a maxim 3.000 lei fără TVA.

TVA pentru aplicanții neplătitori de TVA, conform Codului Fiscal;

Pentru scrierea și depunerea proiectului, dar și pentru implementarea acestuia în condiții optime,
programul Start-up Nation România acceptă decontarea unor cheltuieli de consultanţă până la
pragul maxim de 8.000 lei fără TVA.

Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi sau activități de taximetrie nu este limitată valoarea
maximă și numărul de autoturisme achiziționate. Pentru alte activități, achiziția de autoturisme este
eligibilă până la pragul maxim de 36.000 lei fără TVA (aproximativ 8.000 de euro) și doar un
autoturism / beneficiar.

3. Analizează piața și estimează valoarea de achiziție a investiției tale

După ce ai stabilit cheltuielile necesare, va trebui să estimezi cât mai precis valoarea de achiziție
pentru fiecare element din lista ta.

În cazul achiziției de bunuri, echipamente IT, mobilier, autovehicule, etc cea mai eficientă soluție
este aceea de a solicita oferte de preț din partea unor furnizori. Nu este obligatoriu să faci acest
lucru, însă va trebui să justifici, în cadrul planului de afaceri, necesitatea fiecărei achiziții propuse, iar
prețul este un element extrem de important.

Dacă supraestimezi valoarea achizițiilor propuse, vei risca respingerea proiectului. Acest program de
finanțare gestionează fonduri europene și naționale, astfel că eficiența utilizării acestora este
urmărită cu strictețe.

Pe de altă parte, nu este recomandat să negociezi valoarea achizițiilor în această fază a proiectului,
când încă nu ai siguranța obținerii finanțării nerambursabile. În cazul în care vei semna contractul de
finanțare, va trebui să te încadrezi, pentru fiecare achiziție prin buget, în valoarea stabilită în această
etapă. Astfel, o negociere făcută la momentul redactării planului de afaceri îți poate provoca
cheltuieli neeligibile în implementarea proiectului, pe care le vei suporta din fonduri proprii.

4. Stabilește cheltuielile operaționale

La punctul anterior au fost prezentate cheltuielile de investiții. După realizarea obiectivului,


programul Start-up Nation România îți permite să decontezi, pentru o perioadă de cel mult un an de
zile de la data semnării contractului de finanțare, o serie de cheltuieli operaționale, menționate în
schema de ajutor de minimis:

salarii;

utilități:

chirii aferente spaţiilor de lucru.

Toate aceste cheltuieli sunt eligibile pentru o perioadă maximă de un an de zile de la semnarea
contractului de finanțare.

În cazul cheltuielilor salariale, schema de minimis menționează că și contribuțiile angajatului și


contribuțiile angajatorului sunt eligibile până la nivelul salariului mediu pe economie. Câştigul salarial
mediu nominal net a fost de 2.342 de lei în luna martie 2017, conform datelor publicate de Institutul
Național de Statistică, iar dacă vrei să calculezi valoarea contribuțiilor sociale care revin angajatului și
angajatorului, poți folosi acest calculator de salarii.

Atunci când incluzi aceste cheltuieli în cadrul bugetului, ia în calcul perioada pentru care soliciți
decontarea lor. Deși ghidul menționează o perioadă de cel mult 12 luni de la semnarea contractului
de finanțare, poți ajunge la concluzia că nu ai nevoie de salariați, dacă nu ai încă utilajele livrate și
puse în funcțiune. Astfel, poți deconta salariile pentru o perioadă mai scurtă de timp.

5. Stabilește valoarea totală a proiectului tău

Estimarea valorii totale a proiectului presupune ca tu să însumezi cheltuielile de investiții și pe cele


operaționale. Nu uita să iei în calcul TVA-ul aferent cheltuielilor sau contribuțiile sociale ale
angajatului sau angajatorului.

Valoarea totală a proiectului nu reprezintă, automat, valoarea sprijinului pe care îl vei primi. Ajutorul
nerambursabil, în cadrul acestui program de finanțare, este de 100% din valoarea eligibilă a
proiectului, dar fără a depăși 200.000 de lei (aproximativ 44.000 de euro).

6. Stabilește valoarea eligibilă și neeligibilă a proiectului tău

Valoarea oricărui proiect are o componentă eligibilă și una neeligibilă. Dacă mai sus am discutat
despre cheltuielile eligibile ale unui proiect, vom vedea, mai jos, ce tipuri de cheltuieli sunt
considerate neeligibile în cadrul acestui program de finanțare.
Vei avea o primă cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului tău dacă nu respecți pragurile valorice
prezentate mai sus, în cazul diverselor tipuri de cheltuieli, ca de exemplu:

orice plată către firma de consultanță peste pragul de 8.000 de lei, fără TVA;

realizarea unui site de prezentare cu un buget mai mare de 8.000 de lei, fără TVA;

urmarea unui curs de antreprenoriat a cărui valoare plătită este mai mare de 3.000 de lei;

includerea în cadrul proiectului a unor cheltuieli salariale peste pragul salariului mediu pe economie.

În aceste situații, valoarea ce depășește pragurile valorice impuse în schema de ajutor de minimis va
trebui suportată din fonduri proprii sau credite bancare. O altă cheltuială neeligibilă ce poate
interveni în cadrul proiectului tău va fi TVA-ul aferent investiției sau costurilor operaționale cu
utilitățile și chiria, dacă firma ta este neplătitoare de TVA.

Înainte de a depune proiectul, vezi avantajele și dezavantajele înregistrării în scopuri de TVA a


întreprinderii tale.

7. Calculează ajutorul nerambursabil pe care îl poți solicita

Ajutorul financiar nerambursabil reprezintă, în cadrul acestui apel de proiecte, 100% din valoarea
eligibilă a proiectului, însă fără a depăși 200.000 de lei / beneficiar. Astfel, dacă proiectul tău conține
și valori neeligibile, va trebui să le scazi din valoarea totală a proiectului. În cazul în care valoarea
totală eligibilă a proiectului depășește pragul de 200.000 de lei, va trebui să contribui cu surse
proprii pentru acoperirea diferenței.

8. Valorile neeligibile trebuie să fie susținute din surse proprii

Toate valorile neeligibile ale proiectului vor trebui suportate din fonduri proprii sau din credite
bancare.

Iată un exemplu de calcul:

Să presupunem că vrei să achiziționezi, prin intermediul acestui program de finanțare, un autoturism


în valoare de 10.000 de euro, fără TVA, pentru o activitate de formare profesională. Conform
schemei de minimis aferentă programului de finanațare, autoturismele sunt eligibile până la pragul
de 8.000 de euro, fără TVA. Astfel, diferența de 2.000 de euro va trebui suportată din fonduri proprii
sau din credite bancare.

De asemenea, TVA-ul va deveni o cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului, atunci când firma este
neplătitoare de TVA, ceea ce va însemna că vei suporta din fonduri proprii încă 1.900 de euro (19%
din valoarea de achiziție de 10.000 de euro).

În total, în exemplul de mai sus, ajutorul nerambursabil va fi de 8.000 de euro, iar contribuția ta va fi
în valoare de 3.900 de euro. Pentru această valoare va trebui să nominalizezi sursele de finanțare:
surse proprii sau credite bancare.

9. Întocmește un cash flow al proiectului

După ce ai stabilit valoarea totală a proiectului, ajutorul nerambusabil și contribuția proprie, va


trebui să întocmești un flux de numerar al proiectului. Va trebui să ții cont, în această etapă a
proiectului, de eșalonarea în timp a investiției și de modalitatea de plată pe care finanțatorul o
acceptă în cadrul acestui program de finanțare.

Astfel, confiorm schemei de minimis, în cadrul programului Start-up Nation România, anumite
cheltuieli (cele legate de investiție) pot fi plătite prin mecanismul cererii de plată. Acest lucru
înseamnă că beneficiarul va primi, din valoarea facturii, doar valoarea eligibilă, conform calculului
de la punctul anterior. Cheltuielile neeligibile vor fi acoperite din surse proprii de către beneficiar.

Alte cheltuieli, precum salariile și contribuțiile sociale, vor fi decontate prin mecanismul cererii de
rambusare. Acest lucru înseamnă că va trebui să dispui, în prima etapă, de întreaga sumă. Conform
schemei de minimis, documentația de decont poate fi depusă în maxim trei tranșe pe întreaga
durată a celor 12 luni de implementare. Astfel, va trebui să dispui de banii pentru salarii și contribuții
sociale pentru cel puțin patru luni, înainte de a cere rambursarea lor.

Dacă luăm în calcul o perioadă de 30 de zile în care finanțatorul va procesa cererea ta, atunci va
trebui să dispui deja de banii necesari pentru plata salariilor din luna a cincea. Pentru mecanismul
rambursării cheltuielilor efectuate, beneficiarul poate solicita de la instituția bancară parteneră un
credit punte, care va fi achitat după primirea acordului de utilizare din partea finanțatorului.

10. Completează formularele solicitate în schema de minimis


După ce ai întocmit bugetul proiectului tău și ai estimat valoarea ajutorului nerambusabil pe care o
vei solicita, va trebui să prezinți aceste informații în cadrul unor documente menționate în cadrul
schemei de minimis pentru programul Start-up Nation România.

Astfel, la depunerea proiectului, trebuie să întocmești un plan de afaceri, ce va conține, printre


altele, detaliile discutate în cadrul acestui articol. De asemenea, va fi necesară prezentarea surselor
de finanțare ale investiției:

ajutor financiar nerambursabil;

surse proprii;

credite bancare.

Proiectul urmează să fie depus în format electronic, în cadrul aplicației on-line de pe site-ul
AIPPIMM. Selecția proiectelor va fi realizată în ordinea inversă a punctajelor obținute, iar la egalitate
de punctaj vor fi aplicate criterii suplimentare, precum numărul de noi locuri de muncă pe care
beneficiarii le vor crea ca urmare a implementării propriilor proiecte.

Termenul de depunere al proiectelor nu a fost încă anunțat, perioada estimată de către oficialii
Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat fiind sfârșitul lunii mai sau începutul
lunii iunie.

S-ar putea să vă placă și