Sunteți pe pagina 1din 8

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova

LUCRU INDIVIDUAL

Tema:Cauzele care exclud


raspunderea civila.

A elaborat :Comerzan Valeria ,gr,204.


Coordonator stiintific:Mihalache Iurie,dr.conf.univ.

Chișinău 2018
Cauză care exclude răspunderea civila – sînt acele stări, situaţii, împrejurări, a căror
existenţă, în timpul săvîrşirii faptei ilicite, face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia dintre
trăsăturile esenţiale ale faptei ilicite să devină imposibilă.

Cauzele care exclud existenţa răspunderii civile sînt:

 Legitima apărare (art. 1401);


 Starea de necesitate (art. 1402);
 Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului;
 Exercitarea unui drept subiectiv (abuzul de drept);
 Consimţămîntul victimei (literatura de specialitate

1. Legitima apărare
Este o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, obligaţia de reparare a
prejudiciului cauzat. Legislaţia civilă nu defineşte legitima apărare, urmînd să apelăm la
cea existentă în Codul penal. Este în stare de legitimă apărare persoana care
săvîrşeşte o faptă prevăzută de lege pentru a respinge un atac direct, imediat, material
şi real, îndreptat împotriva sa, altei persoane sau împotriva unui interes public.
Dacă s-au depăşit limitele legitimei apărări, atunci fapta dată se va considera ilicită şi
autorul faptei va trebui să repare prejudiciul.
În situaţia în care, în timpul apărării împotriva unui atac injust, prejudiciul a fost cauzat
unei terţe persoane, autorul prejudiciului se exonerează de răspundere, dacă acţiunile
se califică drept legitimă apărare. În asemenea caz obligaţia de reparare a prejudiciului
va fi pusă în sarcina atacatorului.
Condiţii cu privire la legitima apărare
1. Atacul trebuie să fie direct – adică trebuie să prezinte în mod nemijlocit o sursă de
pericol pentru persoana sau interesul obştesc împotriva căruia se îndreaptă.
2. Atacul trebuie să fie imediat – este imediat atunci cînd el este iminent, adică atunci
cînd există certitudinea dezlănţuirii sale şi este pe punctul de a se produce. Atacul este
imediat şi atunci cînd este actual, adică atunci cînd se află în curs de desfăşurare.
3. Atacul trebuie să fie material – adică trebuie să se realizeze prin acel fapt care ar
pune în pericol în mod fizic valoarea socială împotriva căreia este îndreptat.
4. Atacul trebuie să fie real – adică trebuie să existe în realitate, să nu fie presupus.
5. Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane
sau împotriva unui interes public.
6. Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul
obştesc;
7. Apărarea să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a
produs atacul.
Efecte. Legitima apărare produce aceleaşi efecte atît în materie penală cît şi în materie
civilă, respectiv înlătură caracterul penal al faptei şi exclude răspunderea civilă.
2. Starea de extremă necesitate
Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte o faptă prevăzută lege
pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane, ori un
interes public, de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
Condiţiile cu privire la pericol
1. Pericolul să fie generat de o întîmplare, un eveniment accidental (cutremur,
inundaţie), să fie iminent (gata să se producă ori în curs de a se produce) şi grav;
2. Pericolul să nu poată fi înlăturat altfel decît prin săvîrşirea faptei.
Condiţiile privind acţiunea de salvare
1. Să fie necesare pentru înlăturarea pericolului care ameninţă valoarea socială ocrotită,
adică să reprezinte singura cale de salvare a acelei valori.
2. Să urmărească salvarea unor valori sociale de la un pericol: viaţa, integritatea
corporală, sănătatea sau un bun important al făptaşului ori al altuia, sau un interes
obştesc;
3. Să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decît cele ce s-ar fi produs în cazul
neînlăturării pericolului. Exemplu: persoana, aflîndu-se în vizită este telefonată şi i se
aduce la cunoştinţă despre o inundaţie. Aceasta, fiind speriată, se suie într-o maşină
oarecare. Neavînd permis, conduce pe drumurile publice şi ajunge să-şi salveze
bunurile. În cazul dat, ea creează pericol real pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Efecte. Fapta săvîrşită în stare de necesitate înlătură atît răspunderea penală, cît şi
civilă. Cu toate acestea, nu va fi stare de necesitate şi se va angaja răspunderea (sau
penală sau civilă) dacă persoana care a săvîrşit fapta şi-a dat seama că pricinuieşte
urmări vădit mai grave decît acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.
3. Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege ori a ordinului
superiorului
Fapta săvîrşită în condiţiile permise de lege sau în îndeplinirea unui ordin de serviciu nu
are caracter ilegal şi nu va angaja răspunderea autorului. Aceasta se justifică prin
aceea că vătămarea bunurilor sau atingerea adusă unor drepturi personal
nepatrimoniale sunt săvîrşite cu scopul fie de a preîntîmpina pericole mai grave ce ar
ameninţa aceste bunuri sau persoane, fie pentru a duce la îndeplinire sarcini ce revin
unei persoane. În acelaşi timp, permisiunea unei activităţi acordată de lege şi ordinul
superiorului nu pot fi înţelese ca fiind în contradicţie cu normele răspunderii civile.
De exemplu, este licită fapta pompierilor care, pentru stingerea incendiului, poate
distruge şi alte bunuri; sacrificarea animalelor bolnave în caz de epizootii.
Efecte. Fapta săvîrşită în aceste circumstanţe, deşi producătoare de prejudicii, nu va
avea un caracter ilicit şi nu va angaja răspunderea civilă.
4. Exercitarea unui drept subiectiv (abuzul de drept)
De regulă, paguba produsă în exerciţiul normal al dreptului nu atrage răspunderea
titularului, deoarece fapta nu poate fi considerată drept ilicită. Astfel, cel ce se foloseşte
de un drept al său, nu poate fi socotit că prejudiciază pe cineva. Prin natura sa, dreptul
subiectiv asigură titularului său o sferă de acţiune, în limitele căreia nu poate fi
considerat răspunzător. Astfel, nu se va angaja răspunderea, dacă dreptul este
exercitat potrivit scopului economic şi social recunoscut de lege, deci în limitele
exerciţiului normal al dreptului.
În măsura în care dreptul este deturnat de la scopul pentru care a fost recunoscut, fiind
exercitat cu rea-credinţă sau prin depăşirea limitelor juridice, exerciţiul devine abuziv.
Prin abuzul de drept se intră în sfera ilicitului. Dacă prin această conduită abuzivă se
cauzează altuia un prejudiciu, autorul ei este obligat să o repare, potrivit regulilor ce
guvernează răspunderea civilă delictuală.
5. Consimţămîntul victimei (literatura de specialitate)
În măsura în care, anterior producerii faptei, victima prejudiciului şi-a dat acordul ca
autorul să acţioneze într-un anumit mod, deşi exista posibilitatea cauzării unei pagube,
caracterul ilicit al faptei, şi în consecinţă răspunderea este înlăturată. Un asemenea
acord, în realitate, constituie o clauză de nerăspundere juridică.
Clauza de nerăspundere juridică este o veritabilă convenţie, încheiată anterior între
autorul faptei şi cel prejudiciat, prin care autorul este scutit de obligaţia reparării unui
eventual prejudiciu ce s-ar produce în urma săvîrşirii faptei.
Condiţii. Pentru a fi exonerator de răspundere consimţămîntul victimei trebuie să
îndeplinească condiţiile :
§ să fi fost dat anterior săvîrşirii faptei. În măsura în care victima prejudiciului a fost de
acord încă înainte de producerea faptei ca autorul acestei fapte să acţioneze într-un
anumit mod, deşi există posibilitatea cauzării unei pagube, caracterul ilicit al faptei este
înlăturat şi odată cu el este înlăturată şi răspunderea.
§ victima îşi dă consimţămîntul nu la producerea prejudiciului, ci la săvîrşirea unei fapte,
care are potenţialul producerii unei pagube, asumîndu-şi riscul prejudiciului.
Efecte. Clauză de nerăspundere este valabilă dacă fapta cauzatoare de prejudiciu a
fost săvîrşită numai cu o culpă uşoară a autorului. În schimb, clauza este nulă, angajînd
răspunderea delictuală dacă fapta prejudiciabilă a fost cauzată cu intenţie sau cu o
culpă gravă
După cum am văzut, pentru existenţa răspunderii civilie, sub ambele forme, trebuie să
fie îndeplinite, de regulă cele patru condiţii generale: prejudiciul; fapta ilicită; raportul de
cauzalitate şi culpa sau dolul debitorului. În materie delictuală, în unele cazuri, se cere
existenţa şi a unor condiţii speciale, alături de condiţiile generale: calitatea de părinte
sau minor, raporturi de prepuşenie, ş. a. Dacă aceste condiţii nu vor putea fi îndeplinite,
răspunderea nu va putea opera. Neîndeplinirea acestor condiţii va fi urmarea unor fapte
juridice, care reprezintă cauze care exclud răspunderea civilă. Prin cauze care exclud
sau diminuiază răspunderea juridică, înţelegem, acele situaţii sau împrejurări în
prezenţa cărora nu sînt întrunite una sau mai multe condiţii prevăzute imperativ de lege
pentru naşterea obligaţiei de reparare în sărcina unei persoane. Potrivit legislaţiei în
vigoare aceste cauze sînt: legitimă apărare; exstremă necesitate; îndeplinirea unei
activităţi impuse ori permise de lege; consimţămîntul persoanei vătămăte; exercitarea
unui drept subiectiv.
Legitima apărare Potrivit art. 1401, C. civ: “nu este pasibil de reparaţie, prejudiciul
cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare dacă nu a depăşit limitele ei”. Prin
legitimă apărare se înţelege fapta necesără săvârşită de o persoană pentru apărarea să
ori a altuia împotriva unui atac material direct, imediat care pune în pericol grav valorile
resective. Pentru că fapta să fie considerată a fi săvârşită în legitimă aparare se cer a fi
îndeplinite următoarele condiţii:
--- Fapta să fie săvârşită pentru apărarea împotriva unui atac material direct imediatr şi
înjust. --- Atacul să se îndrepte împotriva unei persoane sau a unui înteres public.
--- Atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile acestuia ori înteresul public.
--- Apărarea să fie proporţională cu gravitatea pericolului. Dacă în timpul apărării
împotriva unui atac s-a cauzat prejudiciu unui terţ prejudiciul urmează să fie reparat de
atacator. Dacă au fost depăşite limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea
pericolului autorul apărării i se va angaja răspunderea pentru ceea ce excede aceste
limite.
Extrema necesitate este fapta săvîrşită pentru a salva de la un pericol eminent viaţa,
întegritatea corporală, sănătatea sau un bun al autorului sau altei persoane ori un
interes public care nu poate fi înlăturat prin alte mijloace. Regula în această materie
este că acest prejudiciu va fi reparat de însăşi autorul ei, art 1402, alin. 1. Prin excepţie
acest prejudiciu va putea fi reparat de terţa persoană în al cărui înteres a acţionat
autorul prejudiciului, sau va putea fi înlăturat, dacă înstanţa, în funcţie de împrejurările
în care a fost cauzat prejudiciul, va hotărî, că se impune această soluţie. Dacă
prejudiciul a fost cauzat în urmă stingerii sau locălizării unui încendiu va fi reparat de
către autorul încendiului, dacă acesta se cunoaşte. 10.3. Îndeplinirea unei activităţi
impuse ori permise de lege Fapta prejudiciabilă săvîrşită în îndeplinirea unei îndatoriri
legale sau numai permise de lege, precum şi fapta săvîrşită în executarea unui ordin
dat de o autoritatea publică legitimă şi competentă dacă acest ordin nu este vădit ilegal,
nu este ilicită şi nu atrage răspunderea civilă. Din această defîniţie rezultă două
categorii de fapte care exclud angajarea răspunderii civile, şi anume: faptele săvârşite
în îndeplinirea îndatoririi impuse de lege şi faptele săvîrşite în executarea unui ordin dat
de autoritate publică competentă

Exercitarea unui drept subiectiv.

Fapta prejudiciabilă nu este ilicită dacă a fost săvârşită de autorul său în exercitarea
normală a unui drept subiectiv ce-i aparţine. De ex., exercitarea unui drept subiectiv
care are ca efect limitarea dreptului de proprietate a unui bun imobil al vecinului. Pentru
a nu constitui o faptă ilicită exerciţiul dreptului subiectiv trebuie să fie normal, adică
potrivit cu scopul lui economic şi social în limitele prevăzute de lege, uzanţe şi bunele
moravuri. Exercitarea drepturilor subiective în alt scop decît acela în vederea căruia au
fost recunoscute de lege, ori peste limitele lor, constituie o faptă ilicită care va îmbrăca
forma abuzului de drept. 10.5. Consimţămîntul persoanei vătămate Potrivit art 1398, alin
4, C. civ: „prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămîntea sau cu
conşimţămîntul persoanei vătămăte şi dacă fapta autorului nu vîne în contradicţie cu
normele de etică şi morală”. Aceste clauze de nerăspundere în materie contractuală
sînt valabile în anumite limite şi numai în legătură directă cu gravitatea culpei, art. 1417,
alin 2, C. civ. Totuşi consimţămîntul persoanei vătămate nu va constitui temei pentru
reducerea despăgubirilor în cazul în care prejudiciul este cauzat prin acţiunile organelor
de cercetare penală, de ancheta preliminară, ale procuraturii sau înstanţelor
judecîtoreşti. Deasemenea, nu reprezintă căuză de înlăturare a răspunderii civile, dacă
cel ce şi-a exprimăt consimţămîntul este un minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau
este o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu.

Forţa majoră şi cazul fortuit

Potrivit doctrinei de specialitate forţa majoră este un fenomen natural sau social exterior
extraordinar de nebiruit şi exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă a fost cauza
exclusivă a prejudiciului. Pentru ca un eveniment sau o împrejurare să poată fi
considerată forţă majoră este necesăr să întrunească următoarele condiţii: să fie
externă, imprevizibilă, inevitabilă sau irezistibilă.

--- Exterioritatea forţei majore înseamnă că ea îşi are origînea în afără celui care ar fi
trebuit chemat la răspundre.

--- Imprevizibilitatea înseamnă imposibilitatea de prevedere a unui eveniment de


origine exterioară.

--- Înevitabilitatea presupune imposibilitatea de a preîntîmpina producerea lui şi de a


evita efectele lui păgubitoare.

Forţa majoră reprezintă unul din cauzele care exclud existenţa raportului de cauzalitate
şi respectiv angajarea răspunderii civile. Prin caz fortuit înţelegem o împrejurare înternă
care îşi are originea în cîmpul de activitate a celui chemăt să răspundă sau într-o
împrejurare externă care nu are caracter extraordinar şi poate fi prevăzută şi evitată cu
diligenţa şi prudenţa de care este în stare omul cel mai capabil. Cazul fortuit exclude
culpa şi în principiu exclude existenţa răspunderii civile.

Dar există şi unele excepţii, de ex., după ce debitorul a fost pus în întîrziere;
răspunderea în contractul de arendă, răspunderea în contractul de depozit, contractul
de transport.
Acţiunile terţei persoane, a victimei sau a creditorului care exclude total sau parţial
atragerea răspunderii civile În cazul răspunderii contractuale prin fapta victimei
înţelegem fapta creditorului care l-a pus pe debitor în imposibilitatea de a executa în
natură obligaţiile pe care şi le-a asumat prin voinţa lui. Acelaşi afect îl va avea şi fapta
unei terţe persoane. În aceste două cazuri se impun a fi analizate două situaţii: cea în
care culpa pîrîtului nu este prezumată de lege şi cea cînd legea o prezumă.

--- Atunci cînd legea nu prezumă culpa pîrîtului, acesta va răspunde numai dacă
reclamantul face dovada îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii. Odată ce au fost
întrunite aceste condiţii pîrîtul va răspunde pentru prejudiciul cauzat. El are posibilitatea,
însă, de a demonstra că la prejudiciul cauzat a concurat şi fapta creditorului şi a terţei
persoane, caz în care răspunderea pîrîtului va fi limitată la prejudiciul cauzat doar prin
fapta să.

--- În cazul în care răspunderea pîrîtului este prezumătă, el se poate apăra de


răspundere dacă înlătură prezumţia respectivă prin dovedirea faptului că prejudiciul a
fost cauzat de fapta victimei, a creditorului sau unei terţe persoane.
Concluzii:
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din limbajul
obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii unor
fapte ilegale de catre o persoana fizica sau persoana juridica.

Raspunderea civila include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se
exprima in aparitia unor noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din
raportul de drept deja existent.

Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu urmarile
negative, nesatisfacatoare pentru cel ce a incalcat ordinea de drept.

Evidenta raspunderii ca un sistem juridic special, in afara aplicarii masurilor de


constrangere indreptate spre executarea obligatiei existente, tine de continutul relatiilor
care apar in cazul dat.

Constrangerea la indeplinirea obligatiei n-o putem considera raspundere, deoarece


constrangerea statala e indreptata doar la asigurarea obligatiei.

Cu ajutorul constrangerii participantii la raport sunt adusi la pozitia, in care ei ar trebui


sa se afle in corespundere cu cerintele legale

Raspunderea juridica civila este acea sanctiune aplicata fata de delicvent sub forma
impunerii unei obligatii juridico-civile reglementare sau lipsirea de un drept civil ce-i
apartine.

Raspunderea civila este acea forma a raspunderii juridice ce consta in obligatia pe care o
are orice persoana de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altua.

A raspunde in mod civil inseamna, in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil.

Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea


patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara, prin inlaturarea tuturor
consecintelor daunatoare ale faptei ilicite.