Aristotel – fericirea este un scop în sine

,, Noi considerăm că ceea ce este de dorit pentru sine reprezintă un scop

mai desăvârşit decât ceea este dorit pentru altceva şi ceea ce niciodată nu este
dorit pentru altceva este mai desăvârşit decât ceea ce este dorit şi pentru sine şi
pentru altceva.Rezultă deci că desăvârşit în mod absolut este scopul urmărit
întotdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva.Un asemenea scop pare să fie
fericirea : pe ea o dorim totdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva, pe
când onoarea, plăcerea, inteligenţa şi orice virtute le dorim atât pentru sine (căci,
chiar dacă n-ar duce la nimic, noi tot am simţi un impuls spre toate acestea), cât
şi de dragul fericirii, pe care credem că, prin intermediul lor, am putea-o
atinge.Din fericire, nimeni nu o caută de dragul altora oricare ar fi ele.
Fericirea trebuie considerată mai degrabă o activitate, cum am spus la
început; şi dacă, dintre activităţi, unele sunt în mod necesar alese în vederea altor
lucruri, altele sunt demne de dorit în sine şi nu printre cele alese în vederea altor
lucruri; căci fericirea nu are nevoie de nimic, ea îşi ajunge sieşi.Dar demne de
dorit în sine sunt activităţile prin care nu se urmăreşte nimic altceva în afară de
activitatea însăşi.Astfel sunt privite actele de virtute, pentru că îndeplinirea unor
fapte frumoase şi virtuoase se numără printre lucrurile demne de dorit în sine...
Nu în joc constă fericirea. Ar fi de altfel absurd ca scopul suprem al
omului să fie jocul şi ca el să trudească şi să sufere o viaţă întreagă doar pentru a
se putea amuza (căci totul, ca să spunem aşa, este dorit în vederea altui lucru, în
afară de fericire, ea fiind scopul).Dar a-ţi da toată silinţa şi a depune eforturile în
vederea jocului ar fi, evident, un lucru prostesc şi absolut pueril; dimpotrivă, a te
recrea pentru a putea exersa apoi o activitate serioasă este conduita pe care
trebuie s-o considerăm justă.Jocul este, de fapt, un fel de repaus, de care omul
are nevoie pentru că i-ar fi imposibile să susţină un efort continuu.Repausul nu
este deci un scop, pentru că nu ni-l luăm decât în vederea activităţii.
Viaţa fericită este, se pare, cea conformă cu virtutea.Or, conformă cu
virtutea este o viaţă ce presupune eforturi serioase şi nu una petrecută în joc.Şi
trebuie să spunem că lucrurile serioase sunt superioare celor vesele şi amuzante,
iar activitatea cea mai serioasă aparţine totdeauna părţii celei mai elevate din om
şi omului cel mai elevat.Prin urmare, activitatea a ceea ce e mai elevat este ea
însăşi superioară şi deci mai aptă să aducă fericirea.”

( Aristotel, Etica Nicomahică)