Aureliu Augustin – omul exterior și omul interior

,,Dar ce este acest Dumnezeu?

Am întrebat pământul și el mi-a răspuns: << Nu eu sunt
Dumnezeu!>>.Și toate viețuitoarele de pe fața pământului mi-au
mărturisit același lucru.Am întrebat marea și adâncurile ei, și toate
ființele vii care viermuiesc în ele și mi-au răspuns: << Nu suntem noi
Dumnezeul tău! Caută deasupra noastră!>>. Am întrebat suflările
vânturilor și mi-a răspuns întregul aer cu toți locuitorii lui:
<<Anaximene se înșală! Eu nu sunt Dumnezeu.>> Am întrebat cerul,
soarele, luna și stelele. <<Nici noi nu suntem Dumnezeul pe care-l
cauți>>, mi-au spus ele. Am spus atunci tuturor ființelor care înconjoară
porțile trupului meu: <<Vorbiți-mi despre Dumnezeul meu, spuneți-mi
ceva despre el, de vreme ce nu voi sunteți Dumnezeul meu!>> Și mi-au
strigat cu glas înalt: El ne-a făcut și pe noi! Întrebare le-am pus-o prin
contemplarea mea, iar răspunsul mi l-au dat prin frumusețea lor.
Atunci m-am întors către mine însumi și mi-am spus: <<Cine ești
tu?>> Și mi-am răspuns: <<Sunt om>>. Iată, trupul și sufletul meu îmi
stau la îndemână, unul la exterior, iar celălalt la interior.Pe care din
aceste două părți ale ființei mele ar fi trebuit să o rog să mă ajute să-l
gpsesc pe dumnezeul meu, pe care deja îl căutasem cu trupul meu, de la
pământ până la cer, până acolo am putut să trimit ca vestitori razele
ochilor mei? Mai bună este partea lăuntrică din mine. Căci ei i-au
prezentat solia mesagerii trupului meu, ca unui înainte-stătător și
judecător, aducându-i răspunsurile din partea cerului, a pământului și a
tuturor ființelor care se află în ele, și care spun: <<Nu nou suntem
Dumnezeu>> și <<El ne-a făcut pe noi.>> Omul lăuntric a aflat aceste
lucruri bizuindu-se pe omul exterior; eu, omul lăuntric, eu, eu , sufletul,
le-am cunoscut cu ajutorul simțurilor corpului meu.”

(Aureliu Augustin, Confesiuni)