Schopenhauer – Voința ca adevărata natură a omului

,, Voința, ca lucru în sine, constituie natura internă, adevărată și

indestructibilă a omului, și totuși în ea insăși este lipsită de
conștiință.Căci conștiința este condiționată de intelect, iar intelectul este
doar un accident al ființei noastre, fiind o funcție a creierului. (...)
Voința hotărăște, așadar, în conformitate cu această din urmă
cunoaștere, și forțează intelectul să o asculte. Aceasta se cheamă <<a fi
propriul tău stăpân>>; aici, evident, voința este stăpânul, iar intelectul
este slujitorul ei, căci în cele din urmă voința este totdeauna cea care
comandă și, prin urmare, reprezintă adevăratul miez, ființa în sine a
omului. (...) Totuși, în adevăr, cea mai izbitoare imagine a relației dintre
cele două este aceea a unui orb puternic cărând în spate un schilod care
are vedere.”

(Arthur Schopenhauer, Lumea ca voință și reprezentare)