Curs 1 17 Aprilie 2005

Omiletica (homiletica) este arta predicării, sau arta comunicării

adevărului biblic.
Omiletica are două ramuri importante:
 Omiletica formei predicării: se referă la modul în care arată predicatorul
care transmite mesajul lui Dumnezeu (din toate punctele de vedere), dar în acelaşi timp
se dezvăluie şi forma predicii.
 Omiletica substanţei predicării: se referă în principal la textul predicat şi
la dorinţa predicatorului de a transmite ceea ce Dumnezeu a pus în text.
Omiletica nu este arta retoricii, sau a filozofiei, ci este transmiterea
adevărului lui Dumnezeu.

I. OMILETICA SUBSTANŢEI (CONŢINUTUL PREDICII)

1.1 Definiţia predicii:

Predica este transmiterea, prin cele mai meşteşugite şi simple cuvinte a unui
adevăr al lui Dumnezeu prezent în textul biblic, cu scopul de a transforma vieţile
oamenilor într-o stare după voia lui Dumnezeu. Predicarea nu este etalarea înţelepciunii
vorbitorului, ci prezentarea persoanei lui Isus Hristos ca soluţie pentru problemele
omenirii.
C. H. Spurgeon este supranumit prinţul predicării. El afirma: Duceţi-mă în orice loc
din Scriptură şi voi ţinti drept la cruce.

1.2. Scopul predicii

Transmiterea veştii celei bune a Evangheliei pentru salvarea vieţii oamenilor.

1.3. Chemarea lui Dumnezeu (Cine este chemat să predice?)

Galateni 1: 15 – 17
Chemarea lui Dumnezeu de a predica este stabilită încă înainte de a mă naşte eu.
Dumnezeu ne-a chemat prin harul Său, fără nici un merit personal al persoanei
chemate.
Scopul este predicarea Fiului Lui Dumnezeu printre oameni.

1
 Dacă eşti sigur că Dumnezeu te-a chemat, nu aştepta confirmare de la oameni.

 Ar trebui să ne adresăm 5 întrebări pentru a descoperi dacă suntem potriviţi

pentru predicare:
1) Am eu calificativele unui predicator aşa cum apar ele în Biblie?
Faptele Apostolilor 9: 15, 16, 20.
Faptele Apostolilor 22: 14, 15
Faptele Apostolilor 26: 16 – 18
Predicarea nu are drept scop propaganda, ci de a deschide ochii oamenilor pentru
a spune ce a făcut Dumnezeu în viaţa noastră. Dumnezeu are nevoie nu de predicatori,
ci de martori, mărturisitori.
2) Am eu în inimă mărturia Duhului că Dumnezeu m-a chemat?
Romani 8:14
Galateni 1: 15, 16
2 Timotei 1: 8-11
Am o înclinaţie, o predispoziţie, o lejeritate în a vorbi despre Domnul?
3) Este evident darul predicării în viaţa şi în slujirea mea?
1 Corinteni 12: 7
Marcu 1: 16 – 20
Acest dar este dat pentru folosul altora şi nu spre folosul meu.
4) A recunoscut şi a confirmat Biserica din care fac parte darul meu de a predica?
1 Timotei 4: 14
2 Timotei 1: 6, 7
Recunoaşterea oficială a Bisericii pentru cel care este predicator, evanghelist, etc.
5) A folosit Dumnezeu darul meu de a predica pentru mântuirea sufletelor şi
pentru întărirea sfinţilor?
1 Corinteni 9: 12
Aceste 5 întrebări sunt foarte importante pentru a identifica chemarea lui
Dumnezeu pentru predicare, în acelaşi timp ele pot să fie identificate treptat în viaţa
celui care vrea să se dedice slujbei predicării.

1.4. Predicarea este de două feluri:

a. TEMATICĂ

2
 Predicarea tematică presupune alegerea unui subiect biblic şi prezentarea
adevărului lui Dumnezeu cu privire la el ţinând cont de toate textele Scripturii care
vorbesc despre acest subiect.
Ex. Vorbim despre Biblie ţinând cont de toate textele biblice care vorbesc despre
Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă nu toate sunt explicite pentru ceea ce vrem să
subliniem în acea expunere.
Ex. Când se predică despre Sabat, dar se evită cu înţelepciune momente
vulnerabile care sunt contradictorii în tratarea subiectului se dă dovadă de slăbiciune
pentru că nu se iau în considerare toate textele care vorbesc despre subiectul respectiv.
Regulă: trebuie ţinut cont şi de părerile opuse subiectului care se dezbate, cu
toate că nu este comod a trata în acest fel.
b. EXPOZITIVĂ
Predica expozitivă este predica extrasă din pasajul (textul) biblic, nu dedusă dintr-
un subiect. Ea presupune redarea mesajului textului pasajului şi neimpunerea ideii vis-à-
vis de text. Dacă primul tip de predicare impune alegerea textelor biblice care să susţină
subiectul prestabilit ales de predicator, în predica expozitivă subiectul este dedus de
pasajul propriu-zis citit din Biblie.

1.5. Etape premergătoare predicii:

 Pregătirea predicatorului
1. Acesta trebuie să aibă o viaţă de devoţiune personală
2. Să-şi ocupe mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu cea mai mare parte a timpului
său
3. Atunci când citeşte Cuvântul lui Dumnezeu să nu se gândească la faptul că
acest pasaj poate fi atât de bine predicat altora, numai lui nu. În primul rând el trebuie să
fie atins de Cuvântul lui Dumnezeu.
Romani 2: 17 – 24
Caracteristici de bază ale predicatorului în pregătirea sa:
- Nu trebuie predicat, dacă nu ne-a atins Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi
pe noi.
- Studiul personal
- Dorinţă de a se pune la dispoziţia lui Dumnezeu
- Sensibilizarea conştiinţei personale

3
 - Conştienţa faptului că, după cuvintele tale oamenii pot să fie salvaţi,
sau pot să fie pierduţi. Responsabilitatea este imperativă implicând rugăciune,
devoţiune, implicare.
Ioel 2: 17
Un predicator mărturisea: Pentru fiecare minut de predică stau o oră pe
genunchi…
Martin Luther: Când am de făcut foarte multe lucruri într-o zi, petrec 3, 4 ore cu
Domnul în rugăciune.
Predicatorul trebuie să fie mijlocitor pentru oameni înaintea lui
Dumnezeu tot aşa cum Avraam a mijlocit pentru Sodoma înaintea lui
Dumnezeu.
Predicatorul, alături de studiul personal are datoria să închege relaţii cu oamenii
din care îşi va extrage seva predicilor lui.
Martin Luther: Eu predic văcarului şi lăptăresei… Domnul Isus spunea lui Petru:
„Paşte oile mele”… Nu „Paşte girafele mele”…
Drept urmare, predicatorul trebuie să aibă în minte că predicarea se face pentru
oameni simplii, pe înţelesul tuturor şi nu selectiv pentru o anumită categorie de oameni
(elite, intelectualitatea acestei lumi), deşi ignoranţa nu este de dorit pentru nici un
predicator.
- Pentru pregătirea personală se poate urma acest exerciţiu (în special înaintea
unei campanii de evanghelizare ţinută într-un oraş):
O plimbare pe stradă: priveşte oamenii care trec pe lângă tine, priveşte la
îngrijorarea, nesiguranţa lor şi întreabă-te în mod sincer dacă: Te doare durerea lui
Dumnezeu pentru cei care nu sunt salvaţi? Mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru
sufletele pentru care vei predica. Eşti la semafor? Roagă-te lui Dumnezeu pentru
persoanele care se află înaintea ta… Mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru autorităţile
oraşului, pentru organizare, etc.
Fii uman. Nu fii din sfere cereşti. Nu uita că fiecare este unic.
Este foarte important să fii consecvent cu citirea Bibliei indiferent de cât de
încărcat ar fi programul sau cât de puternice ar fi argumentele pentru care nu o faci.
 Pregătirea predicii:
A. Alegerea textului predicii

4
 Doi pastori vorbeau la telefon unul cu celălalt. Încheind convorbirea, unul dintre ei
întreabă: Ce vei face, pastore după asta? Celălalt răspunde: Acum încep durerile predicii
mele…
Textul predicii poate să reiasă din:
- Studiul Bibliei la rând va aduce în atenţia ta pasaje care te impresionează la un
anumit moment, însoţit de o nestăvilită dorinţă de a le mărturisi şi altora
- Evenimente contemporane, care prind semnificaţie în inima şi în mintea ta
făcând conexiuni cu anumite texte biblice care vorbesc despre aceste evenimente, sau
despre maniera lor de apariţie
- Discuţii pe care le ai cu anumiţi oameni şi care revitalizează în inima ta pasaje
ce vorbesc despre rezolvări ale problemelor şi dilemelor cu care se confruntă oamenii din
jurul tău.
- Experienţa personală şi frământările pe care le traversezi de-a lungul vieţii
- În funcţie de ocazie se alege textul biblic (specific pentru momentul predicării:
înmormântare, nuntă, botez, sfânta cină, etc.)
Niciodată un predicator n-ar trebui să predice numai pentru adventişti,
aşa-zisele predici de întreţinere, ci predica trebuie să fie evanghelistică şi
trebuie să-L înalţe pe Hristos. Toată energia trebuie focalizată în acest sens.
Ca să dovedeşti puterea Cuvântului lui Dumnezeu, uneori poţi să predici din texte
care în aparenţă nu au nici un mesaj.
Ex. Apocalipsa 18: 11 – 13 Textul, la o mai atentă cercetare vorbeşte despre
valorile acestei lumi, lumea Babilonului. Pe primul loc sunt podoabele, apoi vin textilele
(hainele), apoi sunt ornamentele şi obiectele foarte scumpe, pentru a se ajunge, pe
ultimul loc la sufletele oamenilor.
Când te apleci asupra textului biblic există putere de inspiraţie venită de
la Duhul Sfânt care să te ajute să vorbeşti din texte care aparent nu au nici un
mesaj în ele însele.
B. Plăsmuirea oaselor uscate (scheletul predicii)
 Identificarea ideii centrale a predicii
Ideea centrală a predicii reprezintă ceea ce ar trebui să rămână în mintea
ascultătorului după terminarea predicii. Aceasta reprezintă suma dintre subiectul
textului şi complementul textului.

5
 Subiectul răspunde la întrebările: Despre cine se vorbeşte în text? Despre ce se
vorbeşte în text?
Complementul este răspunsul la întrebarea: Ce se spune despre ceea ce se
vorbeşte în text?
Ideea omiletică este actualizarea ideii centrale.
Ideea centrală este cea pe care vrei s-o scoţi în evidenţă în acel moment, ceea ce
înseamnă că ea poate să aibă mai multe variante în funcţie de context, în funcţie de
moment şi de cel care o expune.
Înainte de a stabili ideea centrală, sau schiţa predicii trebuie citit în mod
repetat pasajul despre care trebuie predicat.
Ex. Marcu 10: 46 – 52
Subiectul: Dorinţa unui orb de a vedea pe Isus.
Complementul: El are multe obstacolele.
Ideea centrală: În ciuda obstacolelor, Bartimeu vrea să vadă pe Isus.
Ideea omiletică: Nu lăsa pe nimeni să-şi spulbere visul de a vedea pe Isus.
Ex. Ioan 3: 16
Subiectul: Dumnezeu a dat totul
Complementul: Pentru mântuirea oricui.
Ideea centrală: Dumnezeu a dat pe singurul lui Fiu pentru mântuirea oricui.
Ideea omiletică: Dumnezeu a dat pe singurul lui Fiu pentru mântuirea ta.
Ex. Plângerile lui Ieremia 3: 6 – 8
Pasajul poate sugera la prima vedere că uneori Dumnezeu nu ascultă rugăciunea.
La o mai atentă cercetare a pasajului observi care sunt cauzele pentru care se afirmă
aceasta în Cuvânt. Este foarte important să nu impunem textului propria interpretare, ci
să vedem ceea ce vrea Biblia să afirme printr-un anumit pasaj. Textul se descoperă pe
sine însuşi, nu are nevoie de interpretările noastre.
Ideea omiletică: Transmiterea mesajului pentru ascultătorii de astăzi.
 Pune întrebări textului. Notează-ţi în răspunsuri simple soluţia la
întrebări ca:
Ce înseamnă asta?
Pot să cred?
Ce vrea să-mi spună Dumnezeu vieţii mele prin acest pasaj?
Ce vrea să-ţi spună ţie?

6
 Schiţa predicii reprezintă un imperativ pentru ca oamenii să identifice exact
momentele de expunere ale predicii.
 Părţile predicii:
a) Titlul predicii
b) Introducerea predicii
c) Conţinutul predicii:
1) Schiţa predicii
2) Ilustraţii
3) Ideea centrală
d) Apelul predicii
¤
Părţile predicii:
c) Conţinutul predicii:
1) Schiţa predicii
Ca să facem schiţa predicii trebuie împărţit mesajul, în funcţie de text în câteva
momente (2, 3, sau 4 momente), pentru ca gândirea analitică a omului să fie
direcţionată mai uşor. În pasajele narative aceasta este mai simplu de realizat.
Ex. Faptele Apostolilor 5: 1 – 11
Faptele Apostolilor 5: 1, 2 Compromisul
Faptele Apostolilor 5: 3, 4 Contracincizecimea
Faptele Apostolilor 5: 5 – 11 Condamnare
Ex. Ieremia 29: 11
Planul lui Dumnezeu cu privire la om
Planuri de pace
Planuri de speranţă
Ex. Geneza 28: 10 – 22
Geneza 28: 10, 11 Drumul
Geneza 28: 12 – 15 Descoperirea
Geneza 28: 16 – 22 Decizia
Curs 2 22 Aprilie
2005

7
 Uneori, când vorbeşti despre un subiect şi încerci să-ţi alegi structura poţi să-ţi
extragi momentele componente din întreaga Scriptură, nu numai din textul de predicat.
Schiţa poate fi îmbunătăţită cu:
 idei suplimentare
 scrierea unor texte biblice ca suport pentru unele idei
 denumirea scurtă a unei ilustraţii pe care îţi propui s-o foloseşti în cadrul
acelei predici.
Ideal este ca această schiţă să rămână memorată.
După schiţa predicii urmează conexiuni şi ilustrarea predicii.
Conexiunea este legătura pe care o face predicatorul sub inspiraţia Duhului Sfânt
cu alte texte, sau idei din Scriptură care, fie vorbesc despre aceeaşi problemă, fie
tratează un subiect comun, deschizând noi perspective ale acelui pasaj.
Nu uita că aceste conexiuni pot fi făcute uneori numai după ani de studiu
al Scripturii.
Ex. Luca 10: 38 – 42 => Deuteronom 33: 3 => Ioan 8
(Atmosfera Cuvântului lui Dumnezeu stricată de prezenţa lui Satan)
Putem căuta conexiuni şi în Concordanţe, în Enciclopedii şi în Trimiteri.
Ex. Geneza 3: 5, 6. => Geneza 13: 10, 11 (Distrugerea)
2) Ilustrarea predicii
Predica se aseamănă cu un edificiu care stă pe fundaţia numită Domnul
Hristos în care cărămizile sunt ideile fundamentale aşezate una deasupra
alteia, iar ilustraţiile sunt ferestrele acestui edificiu. O predică fără ilustraţii
este ca un buncăr.
Ilustraţia poate fi:
 o întâmplare din experienţă - Ilustraţiile din experienţa personală trebuie să
aibă un dublu rol:
1. să scoată în evidenţă Adevărul lui Dumnezeu
2. să te edifice în calitate de copil al lui Dumnezeu (nu să te discrediteze şi nici
să nu te supraevalueze).
Aceste ilustraţii arată vulnerabilitatea ta, dar este extrem de important să avem
decenţă, simplitate şi nobleţe în tot ceea ce spunem.
 un eveniment citit dintr-un ziar – poate să ne fie relevant
 familia – reprezintă o sursă extraordinară de ilustraţii
8
  o experienţă dintr-o carte – poţi să oferi o paletă largă de explicaţii care să
sublinieze mai bine Adevărul pe care vrei să-l exprimi.
 literatura română şi literatura universală
 o exemplificare din tainele naturii – putem găsi ilustraţii extraordinare în
natură; putem vedea cât de minunat oferă Dumnezeu binecuvântarea naturii tuturor.
 o întâmplare citită - o întâmplare povestită, trebuie să fie reală, fără
exagerări, să ştim exact de unde este această întâmplare, să o fi citit personal; cu alte
cuvinte, nu fabulăm prin ilustraţii. Nu se povestesc ilustraţii incredibile dacă nu se
cunoaşte sursa lor în mod concret.
Ilustraţia trebuie să aibă legătură strictă cu ceea ce spui.
Atenţie la folosirea numelor străine în ilustraţii, pentru că se pierde din
mesaj prin dificultatea pronunţării lor şi reţinerii numelor de către auditoriu.
Nu este indicabil a se folosi ilustraţii care să stârnească râsul în mod exagerat!
Curs 3 8 Mai
2005
Este foarte important să nu se ofere ilustraţii doar pentru a atrage atenţia, fără să
aibă vreo legătură cu textul biblic. Nu este de dorit o astfel de abordare. Ilustraţia trebuie
să explice tocmai textul citat.
Ex. Matei 6 Domnul Hristos exemplifică şi ilustrează ceea ce El vrea să explice.
Ilustraţia trebuie să constituie modalitatea cea mai simplă de edificare a textului
biblic şi nu de îngreunare a înţelegerii lui.
Modalităţi de îmbogăţire ale conţinutului predicii:
Conţinutul predicii mai poate fi îmbogăţit prin:
 cercetarea contextului pasajului ce se doreşte a fi predicat
 adresarea întrebărilor ajutătoare în dreptul textului de predicat
 cercetarea comentariilor existente despre pasajul ce urmează a fi predicat
 ilustraţii preluate din Biblie
 folosirea de texte biblice auxiliare
Textul biblic are putere suficientă în el însuşi, fiind mult mai sugestiv decât multe
din ilustraţiile pe care le putem folosi.
 citirea în mod voit greşită a textului biblic
Citirea greşită a textului biblic în mod intenţionat este recomandată atunci când
această citire greşită scoate în evidenţă concepţia populară despre acel subiect.
9
 Ex. Marcu 2: 27, 28 Sabatul a fost făcut pentru evrei şi nu evreii pentru Sabat.
Este importantă stimularea participării ascultătorilor, iar citirea greşită a unui pasaj
provoacă atenţia auditoriului şi îl surprinde implicându-l activ în actul predicării. Este
necesară citirea pasajului în mod corect.
Ex. Isaia 58: 13, 14 …după cum afirm eu, cel care vă vorbesc…
Isaia 66: 16, 17 …
Fapte 10: 13, 14 … şi Petru s-a sculat, a tăiat şi a mâncat
 oferirea detaliilor pentru fiecare personaj aflat în naraţiune; Ex. Cine este
Samuel?
Nu trebuie căutat ineditul, prin exprimarea lucrurilor pe care nu le-a mai spus
nimeni.
Nu trebuie evitată citirea integrală a pasajului biblic; în acest fel se
reîmprospătează unele detalii în mintea ascultătorului.
Dincolo de toate acestea, a nu se uita repetarea ideii centrale, sau ideea
accentuată în această subîmpărţire.
b) Introducerea predicii
Este unul dintre cele mai importante elemente din construcţia unei predici.
C. H. Spurgeon afirma: Când am născut predica, îl prind pe ascultător cu o mână în
gât, îl ţintui de perete, îl ţin acolo şi la sfârşit îi dau drumul.
În primele 12 secunde se captează atenţia ascultătorului, sau se pierde atenţia lui.
De aceea este foarte importantă concentrarea atenţiei predicatorului în a capta încă de
la început interesul ascultătorilor şi în a-l păstra până la sfârşit.
A nu se confunda Introducerea predici cu salutul de „Bun venit!”. Pentru a se
face mai evident separarea acestor două momente distincte, fie se despart printr-o
pauză mai lungă, fie printr-o strofă de cântare, etc.
Introducerea poate fi reprezentată de:
 O ilustraţie
 Un proverb
 Un fragment dintr-un text (biblic, sau nebiblic).
Textul nu trebuie să aibă dimensiuni exagerate, ci trebuie să fie concis, sugestiv şi
penetrant.
 Cugetare a unei personalităţi
 O ştire de ultimă oră (personală, sau extrasă din mass-media)

10
  O strofă dintr-o poezie în strânsă legătură cu ceea ce urmează a fi predicat
Toate trebuie să fie pline de esenţă. Impactul predicii trebuie să fie percutant încă
din primele clipe ale prezenţei predicatorului în faţa amvonului. Nu trebuie folosite
adresările formale, care să erijeze vorbitorul în postura de avocat. Dumnezeu nu are
nevoie de astfel de adresări, ci are nevoie de martori.
Modul în care Isus îşi începea predicarea este modalitatea pe care Însuşi
Dumnezeu o foloseşte pentru a atrage atenţia celor cărora vroia să le vorbească. Ex.
Matei 5
Trebuie evitat în mod conştient limbajul de lemn, redundant şi fără mesaj.
d) Apelul predicii
Apelul este comunicarea dorinţei exprese a predicatorului pentru ca în mintea şi în
viaţa ascultătorilor să se schimbe ceva conform cuvântului lui Dumnezeu. Este aplicarea
textului biblic la realitatea prezentă a vieţii personale. Trebuie făcut cu căldură, delicat,
dar poate să îmbrace şi nuanţe revoluţionare.
Trebuie avute în vedere toate categoriile de ascultători la care se face apel:
 Chinestezici
 Vizuali
 Olfactivi
 Auditivi
 Cerebrali (cognitivi)
 Afectivi (emoţionali)
Vorbitorul nu se adresează obiectelor, ci oamenilor. El nu este chemat ca să critice
tarele lor, ci să-i ajute. Trebuie folosită o modalitate de adresare conform structurii
fiecăruia.
Ex. Crucea Domnului Hristos – adresarea trebuie să se muleze pe toate tipurile de
oameni.
Niciodată un predicator bun nu trebuie să încheie predica cu expresii de
lemn, sau limbaje stereotipe.
Ex: Şi Domnul să ne ajute la toate acestea. Amin.
Apelul poate fi făcut prin:
 O ilustraţie
 O întrebare retorică
 Un mesaj clar prin care se cere oamenilor să schimbe ceva în mod concret
11
  O rugăciune fierbinte…
Manipularea este interzisă, dar convingerea este obligatorie (persuasiunea).
Diferenţele dintre manipulare şi convingere:
 Manipulatorul caută folosul său personal (avantaje în promovarea imaginii de
sine şi a statului personal, etc.). Cel care convinge se gândeşte sincer doar la viaţa
ascultătorilor.
 Manipulatorul încearcă să ia decizia în locul ascultătorului. Cel care predică
cu convingere oferă timp pentru ca libertatea individului să se manifeste.
Trebuie totuşi subliniat faptul că există riscul ca niciodată să nu mai fie o ocazie
mai potrivită ca momentul respectiv, pentru luarea unei decizii personale de predare.
 Manipulatorul exagerează avantajele. Cel care predică cu convingere
vorbeşte în mod sincer despre avantaje şi dezavantaje.
Muzica poate crea o sensibilitate deosebită ascultătorului şi nu este în
mod necesar un factor de manipulare. Poate crea, însă contextul unei decizii
personale libere interioare, departe de realitatea dură şi contrastantă a
cotidianului. Omul are nevoie de momente de reflexie pentru a schimba ceva în
viaţa lui.
Curs 4 22 Mai
2005
Treptele unui apel:
Într-o campanie de evanghelizare, apelul trebuie să fie progresiv. E necesar ca
predicator să facă apel încă din prima seară. Apelul funcţionează după principiul scării:
după cum un om nu poate urca printr-un singur pas de pe prima treaptă pe ultima
treaptă a scării, ci drumul trebuie să fie treptat, progresiv, la fel şi apelul trebuie să fie
constituit la început din decizii mai mici care să conducă la deciziile mai mari.
În fiecare seară trebuie cerută de la oameni schimbarea. Dacă nu se va
cere de la oameni să facă decizii mici, ei nu vor lua niciodată deciziile cele
mari.
Avantajul predicatorului este că uneori Duhul Sfânt pregăteşte un om pentru
decizia cea mare de a-I sluji lui Hristos după principiul din Ioan 4: 35 – 38.
Câteva modalităţi care să înlesnească luarea deciziilor:

12
  Foile de reacţie – pot fi împărţite în fiecare seară foi de reacţie pentru ca
omul să se simtă liber să-şi exprime ideile pe care le are vis-à-vis de programul de
evanghelizare.
Avantajul acestui tip de foi de reacţie sunt contextul de intimitate creat, libertatea
de alegere, dar dezavantajele apar şi ele, deduse din superficialitatea deciziilor luate fără
suport mai solid.
 În prima seară oamenii pot fi rugaţi să îşi plece capul în rugăciune.
Cererea trebuie făcută clar şi trebuie încurajaţi cei care ar dori să-L cunoască mai
mult pe Dumnezeu.
 În a doua seară cererea poate implica o mână ridicată în timpul rugăciunii.
 În a treia seară, cei care doresc să meargă şi mai departe în ascultare de
Dumnezeu sunt invitaţi să îngenuncheze.
 În seara a treia şi a patra cererea poate să cheme oamenii să vină lângă
predicator, în faţă şi să se roage pentru o problemă personală.
 În ultimele seri cererea poate implica luarea deciziilor importante pentru
viaţă.
Un apel foarte bine pregătit aduce roadele estimate. În acelaşi timp, dacă nu se
petrec evenimentele conform estimărilor, se poate repeta apelul, cu răbdare şi
îngăduinţă.
Apelul trebuie să aibă directă legătură cu pasajul predicat. De asemenea
se pot presăra momente speciale de apel şi de-a lungul predicii.
Luca 23: 6 – 12
a) Titlul predicii
Datorită faptului că trăim într-o lume informatizată, predicarea trebuie să aibă
identitate. Dacă urmărim predicile lui Isus Hristos vom observa că El sublinia anumite
idei în discursurile pe care le ţinea. Titlul predicii este ca un cui în cap.
O predică fără titlu este ca o carte cu coperţi albe.
Titlul este cartea de vizită a predicii. El trebuie să fie penetrant, sau deosebit de
frumos, scurt, dar plin de esenţă. Titlul se leagă de un aspect al predicii care se doreşte a
fi accentuat – nu neapărat cel mai important aspect al predicii.
Ca să fie plin de viaţă şi surprinzător nu se predică despre titlu, ci titlul se leagă de
un aspect important al predicii: o idee, o ilustraţie, o parte din text, nefiind neapărat o
sinteză.
13
 Titlul poate fi:
 Un vers dintr-o poezie – Ex: O, mamă! Dulce mamă! (M. Eminescu)
 O frântură dintr-un text – Ex: În numele dragostei (Filimon 9)
 O expresie surpriză – Ex: Peştele din colivie
 O metaforă specială – Ex: Trandafirul cu petale de plumb (2 Cor. 2: 14 – 17)
Mirosul florilor din plastic (2 Cor. 2: 14 – 17)
 Un proverb – Ex: Cine se scuză, se acuză! (Luca 14)
 Titlu al unei cărţi, sau al unei pelicule (cu rezerve)
- Ex: Cel mai iubit dintre pământeni (M. Preda)
O scrisoare pierdută (I. L. Caragiale)
 Un imperativ – Pentru Numele lui Dumnezeu, treziţi-vă!
Etc.
Momentul stabilirii titlului predicii?
Titlul predicii se stabileşte la sfârşitul elaborării ei, accentuând o idee importantă a
predicii.
Nu se recomandă titlurile excentrice - Ex: Gumă de mestecat (Iov 20: 12 – 13)
Este mai bine a se alege un titlu mai puţin sugestiv, decât o predică fără
titlu.
De asemenea este important ca titlul unei predici să se lege de evenimentele
cotidiene.

II. OMILETICA FORMEI

Trăim într-o societate în care forma îmbracă unul dintre cele mai importante
aspecte. Totul este aranjat în aşa fel încât să arate bine. Reclamele la un anumit produs
se fac ţinându-se cont de majoritatea gusturilor folosindu-se cea mai înaltă tehnologie de
a promova un anumit produs.
De ce Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie propovăduit la cea mai înaltă esenţă şi
formă? Impactul fizic al celui care predică este unul covârşitor.
Omiletica formei cuprinde două aspecte:
1. Aspectul fizic şi îmbrăcămintea
Igiena fizică

14
 Bărbaţii trebuie să fie înaintea predicării fie cu barbă, fie fără barbă. Nu este
recomandată starea intermediară. Spălatul trebuie tratat cu maximă seriozitate, pentru a
nu deveni dizgraţioşi prin prisma igienei.
Expresia feţei
Sunt foarte mulţi predicatori fără bucurie în privire şi în vorbire. Nu este potrivit ca
atitudine generală. Sunt studii recente în care s-a constatat că atunci când se zâmbeşte
sincer, prin încordarea muşchilor feţei, se secretă endorfină care generează o stare de
bună dispoziţie celui care zâmbeşte. Efectul se va transmite şi celor din jur.
Părul
În cazul bărbaţilor părul trebuie să fie tuns, agreabil. Predicatorul nu trebuie să fie
nici un avangardist, nici un retrograd în ceea ce priveşte aspectul părului. De regulă nu
trebuie să depăşească nivelul urechii. În cazul doamnelor, recomandarea este să nu
poarte tunsori bărbăteşti. Părul este recomandat să fie păstrat în culoare naturală. Dacă,
din motive de estetică părul trebuie vopsit, se recomandă utilizarea culorilor cât mai
naturale.
Ochii
Trebuie să fie vioi, să privească la cât mai multe persoane, pe rând, să fixeze
privirea, dar să nu fie acuzatori. Persoanele cu ochelari este recomandat să poarte lentile
de contact, sau ochelari fără rame. Efectul este de dărâmare a barierei ramelor (care
parcă ascund predicatorul pentru a nu fi citit).
Îmbrăcămintea
La bărbaţi îmbrăcămintea corectă este cea clasică: costum, cămaşă şi cravată. Nu
e recomandată folosirea cravatelor costisitoare, sau retrograde pentru a nu fi discrepanţi,
sau extravaganţi. Nu se recomandă îmbrăcarea unui sacou de o culoare în timp ce
culoarea pantalonului este diferită. Recomandarea pentru doamne este rochia lungă, sau
costumul cu fustă care să acopere genunchiul. Fusta trebuie să aibă lungimea potrivită
(până la jumătatea distanţei dintre genunchi şi talpă). Mânecile trebuie fie trei sferturi,
fie întregi. De regulă cravata trebuie să atingă cureaua, sau chiar puţin deasupra curelei
de la pantalon.
Pantofii
Trebuie să fie curaţi, comozi, eleganţi şi nu extravaganţi, sau costisitori.
Podoabele
Este recomandat ca nici doamnele, nici domnii să nu poarte podoabe.

15
 Machiajul
Îmbunătăţirea aspectului exterior (machiajul) este recomandat a nu se folosi în
cadrul unei campanii netelevizate. Când se pune în discuţie transmiterea TV a campaniei
de evanghelizare, se impune folosirea cosmeticelor. Cel mai potrivit machiaj este ca pe
sticlă esteticul să fie foarte aproape de cum este în realitate. Machiajul doamnelor nu
trebuie exagerat, pentru că scopul ne este exteriorizarea personală. Dacă se întâmplă ca
o persoană să simtă disconfort pentru modul în care arată (apatic, etc.) se recomandă
folosirea cosmeticelor naturale. Modestia se impune.
Manichiura
Nu se recomandă la bărbaţi. Doamnele trebuie să aibă unghiile tăiate. Dacă, din
motive de sănătate este nevoie de întărirea unghiilor cu lac, este recomandată
neutilizarea unui lac color în timpul evanghelizării.
Întreaga ţinută trebuie să fie cât mai armonioasă, în culori asortate.
Noi suntem purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu! Purtătorul de cuvânt
este un simbol. Dumnezeu ne foloseşte pe noi pentru a fi mesagerii Săi, de
aceea aspectul îmbrăcămintei trebuie tratat cu maximă seriozitate.

2. Vocea, mimica şi gestica

Respiraţia costo-diafragmatică.
Pentru ca vocea să aibă rezonanţă şi pentru ca ea să nu obosească este necesar să
ştim să respirăm corect. De regulă în inspiraţie creşte cavitatea toracică şi scade
cavitatea abdominală. Când expirăm, de regulă creşte cavitatea abdominală şi scade
cavitatea toracică. Nu este recomandat acest stil de respiraţie. Este recomandată
învăţarea respiraţiei costo-diafragmatice care foloseşte în inspiraţie creşterea cavităţii
abdominale.
Înălţimea vocii trebuie păstrată la un ambitus natural. Vocea trebuie să fie îngrijită,
naturală, nu teatrală, ci caldă, plină de compasiune, chiar şi atunci când rosteşte mesaje
de trezire. Prin inflexiunile vocii se pot transmite: teamă, frustrare, dezinteres, sau din
potrivă bucurie, empatie, dar aceste inflexiuni nu trebuie prefabricate. Căldura şi
empatia se obţin printr-o deplină conştientizare a valorii fiecărui om pentru care
predicăm. Vocea nu trebuie să fie repezită, precipitată, sau excesiv de teatrală! Vocea,
atunci când citim din Cuvânt trebuie să fie chiar mai îngrijită decât atunci când vorbim

16
natural, dar totuşi să-şi păstreze inflexiunile sale naturale. Trebuie să conştientizăm că ne
adresăm oamenilor.
Se pot face uneori chiar exerciţii de dicţie pentru cei care au un limbaj mai puţin
inteligibil prin practicarea articulării cuvintelor. Dacă dificultăţile de exprimare sunt
severe se recomandă tratamentul unui logoped.
Dantura este extrem de important să fie sănătoasă pentru a nu genera dificultăţi în
exprimare.
Imaginea de ansamblu este foarte importantă.

Curs 5 05 Iunie
2005

Gestica în folosirea Bibliei

Nu este recomandată folosirea Bibliilor de dimensiuni mici. Dimensiunea Scripturii
trebuie să fie impunătoare (nu exagerată), dar trebuie să fie comodă la citit. Este de
preferat să se ţină Biblia în mâna care nu este folosită cel mai des (pentru dreptaci,
Biblia va fi ţinută în mâna stângă). În momentul în care citim din Scriptură este foarte
important să se ia Biblia de pe stativ. Cu cât mai aproape este Biblia de gura
predicatorului, cu atât impresia de penetranţă este mai mare. Nu se fac gesturi
nepotrivite cu Scriptura. Nu este recomandată întrepătrunderea Bibliei cu degetul, sau
jongleriile cu Scriptura.
Atunci când se prezintă o ilustraţie care nu se leagă direct de Biblie este de
preferat să se părăsească Scriptura pentru ca exprimarea să fie mai liberă şi cursivă.

Poziţia corpului
Picioarele, dacă se văd nu trebuie să stea în poziţie caraghioasă.
Nu este indicat plimbatul excesiv în zona amvonului. Uneori este recomandată
mişcarea lină, în care predicatorul se poate deplasa 1, 2 metri pentru a cuprinde întreaga
audienţă cu prezenţa.
Mâinile nu trebuie să fie excesiv de expansive. Indicat este ca mâinile să fie lipite
în general de trunchi, iar gesturile importante să se facă doar cu ajutorul antebraţului şi
al mâinii. Mişcarea uzuală trebuie să fie dinspre interior spre exterior. Degetele palmelor

17
trebuie să fie: nu foarte lipite, dar nici foarte despicate. Mâna trebuie să fie natural
folosită, creând numai ideea pe care vrei s-o sugerezi.
Nu sunt indicate gesturi învăţate în oglindă.
Foarte rar trebuie folosite gesturi cu palmele spre public.
A se evita fixarea cu degetul arătător spre sală, doar dacă mesajul este extrem de
penetrant şi se cere o schimbare grabnică, dar nici atunci nu se proiectează asupra unui
singur om.

Mimica
Subiectul care se expune este extrem de important. Faţa trebuie să exprime ceea
ce se spune. De exemplu: nu are rost zâmbetul în subiectele grave. Predicatorul se
bucură în Domnul, dar trebuie să fie pătruns de profunzimea cuvintelor pe care le spune.
Predicatorul nu este actor, ci doar trăieşte momentul zicerii sale.
Deosebirea dintre predicator şi actor constă în faptul că cel dintâi se lasă
transformat de mesajul pe care îl transmite.

Limbajul folosit:
 Limbă română simplă şi corectă.
 Fără prea multe neologisme – utilizarea de neologisme se face cu multe
sinonime.
 Evitarea începuturilor de predică cu expresii stereotipe ca: „Stimaţi fraţi şi
surori” şi finaluri de predici încheiate cu „Domnul să ne ajute la toate acestea.
Amin.”
 Atenţie la cacofonii – expresia „ca copii ai tăi” trebuie înlocuită cu expresia „în
calitate de copii ai tăi” şi nu cu expresia „ca şi copii ai tăi”.
 Atenţie la pleonasme

18