1

Virusuri
 virusuri = particule infecţioase cu dimensiuni foarte mici (20-300 nm), alcătuite dintr-
un singur acid nucleic ARNsau ADN protejat de un înveliş.
 NU au- enzime producătoare de energie
- capacitate de biosinteză
- nu cresc
- nu se divid- nu se înmulţesc sunt replicate de o celulă gazdă pe care o parazitează
AU doar flux informaţional
 observarea şi/sau aprecierea dimensiunii particulei virale prin
• microscopie elecronică
• ultrafiltrare
• ultracentrifugare
Anatomia funcţională a virusurilor
Genomul viral
- reprezentat de o moleculă ARN sau ADN
- deţine informaţia necesară replicării
- ADN are cel mai frecvent o structură bicatenară (monocatenară la parvovirusuri),
liniară (circulară la papovavirusuri şi hepadnavirusuri)
- Numărul genelor funcţie de mărimea virusului
- ARN are cel mai frecvent o structură monocatenară (bicatenară la reovirusuri), cu
• polaritate pozitivă (funcţionează ca ARNm) (picornaviridae, togaviridae)sau
• polaritate negativă (are asociat o ARN-polimerază) (rhabdoviridae,
myxoviridae)
• constituit la unele virusuri din mai multe segmente (ortomixovirusuri,
reovirusuri).

Capsida virală
- constituită din molecule proteice repetitive codificate de genomul viral
- -după gruparea unităţilor structurale
• helicală, în jurul spiralei de acid nucleic (orto-şi para-mixovirusuri,
rabdovirusuri);
• cubică, icosaedrică – pe electronomicrografii –formată din capsomere
* pentone (în fiecare vârf al icosaedrului),
* hexone (pe feţele şi muchiile icosaedrului);
• complexă (poxvirusuri)- electronomicrografii – nucleu flancat de 2 corpi
laterali, înconjurat de o membrană fină, anvelopă lipoproteică formată din
tubuli
Funcţiile capsidei virale
 protejează acidul nucleic viral
 conferă forma caracteristică virusului
 fixează virusul la receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor
 2

 conţine determinanţi antigenici faţă de care gazda reacţionează prin răspuns

imun

Anvelopa (peplos)
- prezentă la virusuri cu simetrie helicală şi la unele virusuri cu simetrie
icosaedrică
- derivă din sistemul membranar al celulei gazdă (membrana citoplasmtică,
membrana nucleară, reticul endoplasmatic);
- include glicoproteine codificate de genomul viral (peplomere) cu rol de
• liganzi la receptori celulari (ex.hemaglutinine)
• receptori pentru Fc şi C3b (la herpesvirusuri)
• enzime (ex neuraminidaza)
 3

Replicarea virusurilor
- proces desfăşurat numai în celula vie parazitată
- genomul viral subordonează metabolismul energetic şi de biosinteză al celulei
pentru sinteza proteinelor virale şi replicarea acidului nucleic viral
- metabolismul celular
• poate fi subordonat total sau
• poate continua paralel cu sinteza componentelor virale
- replicarea parcurge mai multe etape:
I- adsorbţia - replicarea genomului viral
II- penetrarea în celulă - biosinteza proteinelor tardive
III - decapsidarea V - morfogeneza şi eliberarea
IV- sinteza componentelor virale virusurilor
biosinteza proteinelor precoce
I. Adsorbţia
 -liganzi virali - structuri virale de suprafaţă (capsidale sau peplomere) se
ataşează la receptori de pe suprafaţa celulei.
II. Penetrarea
 pătrunderea virusului în celulă prin
- translocarea directă a membranei celulare
(ex picornavirusuri, papovavirusuri)
- endocitoză (majoritatea virusurilor nude)
- fuzionarea peplosului cu membrana citoplasmatică (majoritatea
virusurilor învelite).
III. Decapsidarea
 pierderea învelişului proteic viral
 migrarea acidului nuclei viral
- în nucleu, la virusurile ADN (excepţie poxvirusurile)
- în citoplasmă, la virusurile ARN (excepţie v.gripale).
IV. Sinteza componentelor virale

Biosinteza proteinelor precoce

 transcripţia ARN mesager
- la v.ADN d.c. transcrierea unei catene cu participarea ARN-
polimerazei celulare
- la v.ADN m.c. se sintetizează o catenă ADN complementară care
este transcrisă în ARNm
- la v.ARN(+) genomul viral funcţionează ca ARNm
- la v.ARN(-) genomul este transcris în ARNm de ARN-polimeraza
virală
- la v.ARN d.c., una din catene este transcrisă de către ARN-
polimeraza virală
 ataşarea ARNm la ribozomii celulei gazdă
- sinteza proteinelor precoce implicate în replicarea acidului nucleic
viral.
Replicarea acidului nucleic viral
 virusuri ADN
- replicare identică cu a ADN bacterian
 4

- la virusurile mici (parvovirusuri, papovavirusuri) intervine ADN-

polimeraza celulară
- la virusurile mari (v.herpetice, adenovirusuri, poxvirusuri)
participă ADN-polimeraza virală.
 virusuri ARN
- la virusuri m.c.(+) este sintetizată o catenă ARN (-) cu ajutorul
unei polimeraze virale (proteine precoce) pe care sunt transcrise
mai multe catene ARN (+) genomice
- la virusuri m.c.(-) polimeraza virală produce o catenă ARN (+) pe
care sunt transcrise mai multe catene ARN (-)
- la virusuri ARN d.c. are loc sinteza de catene (+) care funcţionează
ca tipar pentru noi catene (-), restaurând caracterul b.c. al
genomului viral.
Sinteza proteinelor tardive
 sunt proteine structurale
 la unele virusuri (picornavirusuri, parvovirusuri, retrovirusuri) sunt sintetizate ca
precursori macromoleculari, clivaţi apoi în proteine structurale de către proteaze
virale.
V. Morfogeneza şi eliberarea virusurilor
 asamblarea nucleocapsidelor virale;
 la virusuri cu simetrie icosaedrică este posibilă morfogeneza de capside goale
(exces de proteine structurale);
 componente virale acumulate în exces pot genera incluzii intracelulare
(intracitoplasmatice sau intranucleare).

eliberarea
 la virusurile nude are loc, cel mai frecvent, prin liza celulei
 la virusurile învelite prin înmugurire în zone ale membranei celulare
(citoplasmatice, nucleare, reticul endoplasmatic) unde au fost implantate
glicoproteine virale, cu eliberare prin exocitoză sau prin liză.
Replicarea particulară a unor virusuri
 Retrovirusuri
- genomul viral de tip ARN (+) este transcris într-o catenă ADN cu
participarea unei reverstranscriptaze
- o polimerază celulară determină sinteza unui pregenom ADN d.c.
care se integrează în genomul celulei gazdă
- sub efectul unor stimuli, o ARN-polimerază celulară transcrie una
din catene în ARN m.c. (+) care funcţionează atât ca ARNm cât şi
ca genom viral.
 Virusul hepatitei B
- genomul viral este reprezentat de ADN parţial d.c.
- o ADN-polimerază virală completează dublul helix

- replicarea genomului viral are loc cu sinteza unui pregenom ARN

care serveşte ca tipar pentru sinteza ADN parţial d.c. cu
participarea unei reverstranscriptaze.
 5

Virusuri defective
 necesită prezenţa unui virus ajutător pentru realizarea ciclului replicativ
intracelular
- parvovirusuri din genul Dependovirus realizează coinfecţii cu
adenovirusuri
- virusul hepatitei delta realizează coinfecţii sau suprainfecţii cu
virusul hepatitei B care îi oferă AgHBs.
Genetica virală
 variabilitatea genetică poate fi consecinţa unor mutaţii sau recombinări genetice.
 mutaţie
- poate să apară prin substituirea unei baze azotate într-un codon sau prin deleţie;
- mutanţi cu modificări fenotipice:
• mutanţi condiţionat letali
0
* mutanţi reci (sunt replicaţi optim la 25 C);
0
mutanţi calzi (tolerează temperaturi peste 37 C);
*
mutanţi cu schimbarea spectrului de gazdă (mai
*
puţin virulenţi pentru gazda naturală);
• mutanţi antigenici;
• mutanţi rezistenţi la agenţi terapeuti antivirali.
recombinare
- schimb de material genetic între două genome (o celulă coinfectată de două
tulpini) care prezintă omologie structurală
• recombinare clasică (în special la v.ADN);
• reasortare genomică (la v.ARN cu genom segmentat).
Interacţiuni non-genetice între virusuri
 Interferenţa virală = inhibarea replicării unui virus printr-un alt virus.
 Interferenţă omologă = este mediată de particule virale defective care interferă cu
replicarea virusului omolog complet.
 Interferenţă heterologă = infecţia cu un virus previne suprainfecţia cu alte virusuri prin
- competiţie pentru receptori
- inhibarea penetrării
- inhibarea mecanismelor de sinteză intracelulară.
Relaţia virus – celula gazdă
 Celule permisive = realizează integral toate etapele ciclului replicativ.
 Celule semipermisive = replică cantităţi mici de virus.
 Celule nepermisive = replică virusul până la un anumit stadiu.
 Infecţia celulelor permisive şi semipermisive este productivă, diferenţiată în
- citocidă - persistentă
- transformantă
 6

 Infecţia celulelor nepermisive este non-productivă şi poate fi de tip

- letală - latentă -transformantă
- abortivă - lentă
Taxonomia virală
• Familie – include în denumire sufixul -viridae;
• Subfamilie – include în denumire sufixul -virinae;
• Gen – include în denumire sufixul -virus.
• Criterii de clasificare
 Proprietăţile genomului
 Replicarea
 Proprietăţile virionului
 Structura antigenică
 Tropismul celular, tisular şi de gazdă
Chimioterapice antivirale
I analogi nucleozidici
– inhibitori ai polimerazei virale –Aciclovir (1983) - herpes simplex,
varicela-zoster
- Famciclovir
- Ganciclovir - CMV
- Trifluridin - herpes simplex, CMV,
vaccinia
- Valaciclovir – Herpesvirusuri
- Vidarabina – Herpesvirusuri, vaccinia,
VHB
- Inhibitor al timidinkinazei virale – Idoxuridina (1963) – topic în keratita
herpetică
- Inhibitori ai reverstranscriptazei - didanozina, stavudina – HIV-1,2
- zalcitabina - HIV-1,2 ; VHB
- zidovudina (azidotimidina, AZT) - HIV-1,2 +
HTLV-1
- lamivudine - HIV -1,2 + VHB
-Ribavirin – actioneaza asupra mARN viral – VRS, virus gripal A,B, VHC,
Virus Lassa (arenavirus), herpesvirusuri
- utilizat – aerosoli – infectia cu VRS la sugari
II analogi nucleotidici
- Analogi nucleozidici+ o grupare fosfat
- Persista in celula mult timp – inhiba polimeraza virala
- Cidofovir – VCM, herpes simplex, poliomavirus
III inhibitori de reverstranscriptaza nonnucleozidici
- Nevirapin – distruge direct reverstranscriptaza, nu necesita fosforilare
- Apar rapid mutanţi rezistenti
 7

IV inhibitori ai proteazelor virale

- saquinavir, ritonavir, indinavir - HIV 1,2
- Structura chimica – peptide sintetice
V. Inhibitori ai fuzionarii
- Fuzeon – peptid - inhiba intrarea HIV1 in celula
VI. Alti agenti antivirali
Amantadina + Rimantadina - amine sintetice, blochează decapsidarea virus gripal A;
administrat precoce + preventiv
Foscarnet (acid fosfonoformic) – derivat de pirofosfat, inhiba ADN polimeraza şi
reverstranscrierea – herpesvirusuri, HIV 1, VHB
Metisazon – istoric, inhiba poxvirusurile, a contribuit la eradicarea variolei
- inhiba replicarea virala
Interferoni – agenti naturali antivirali
 8

Picornaviridae
Gen Enterovirus
Gen Rhinovirus
Virion nud, icosaedric 60 capsomere, ARNmc + liniar
Replicate în citoplasmă, eliberaţi prin liza celulei gazdă
pH acid T 0C serotipuri transmitere replicare
Rhinovirus sensibil 33 >100 aerogenă TRS
Enterovirus rezistent 37 71 fecal-orală faringe+intestin
Rhinovirus – culturi celule renale/pulmonare embrion uman
- celule diploide de epiteliu traheal
Enterovirus – culturi primare de rinichi maimuţă/om, linii HeLa
1. Genul Enterovirus
- Virusul poliomielitei – tipurile 1,2,3
- Virusurile Coxsackie – grup A – 1-24 23
- grup B - 1-6
- Virusurile ECHO - 1-34 10,28
Enteric Cytopathic Human Orphan
- Enterovirusurile 68-71
Virionii fixaţi pe receptori ai celulelor faringiene şi enterocite
↓
replicaţi în orofaringe, ganglioni limfatici cervicali,
formaţiuni limfoide ale intestinului, enterocite
↓
viremie→ apariţia bolii febrile urmată de localizarea în organe, ţesuturi
ţintă

I.Sindroame neurologice
- Meningite aseptice – v.poliomielitic 1,2,3
- Coxsackie A,B
- ECHO
-71
- Paralizii - v. poliomielitic 1,2,3
- Cosxackie A,B
- 70,71
- Encefalite - Coxsackie A,B
- ECHO
-71
 9

II.Sindroame cutanate şi ale mucoaselor

- Exanteme febrile – Coxsackie, ECHO
- Herpangina – Coxsackie A
- Boala gură-mână-picior – stomatită veziculară+exanteme ale extremităţilor –
Coxsackie A, 71

III.Sindroame cardiace şi musculare

- Coxsackie B(1-5),A
- ECHO
- Miocardite/pancardite – evoluţie mai gravă în infecţia cu
Coxsackie B
- Pleurodinie – mialgie epidemică – boala din Bornholm
- debut brusc cu febră moderată şi durere toracică
exacerbată de mişcări
- dureri abdominale (50% adulţi), mai frecvent la copii
IV.Sindroame oculare
- Conjunctivită acută hemoragică – Coxsackie A -24
- 71
- Keratită – 71
V.Sindroame respiratorii
- “Gripa de vară” – transmitere fecal-orală, seamănă cu guturaiul, ECHO,
Coxsackie
- Bronşiolite şi pneumonii intersiţiale – mai ales la sugari, 68, Coxsackie
VI.Sindroame digestive
- Diaree Coxsackie
- Hepatită ECHO
VII.Diabet zaharat
- Lezarea pancreas (insule Langerhans) în infecţia cu Coxsackie B4
VIII.Boală febrilă nediferenţiată
- v. poliomielitic 1,2,3
- Coxsackie B
IX. Boala generalizată (inimă, ficat, creier)
- La nou-născut şi sugar, mortalitate mare
- Coxsackie B, ECHO
Imunitate
- Ig G – persistă toată viaţa
- se transmit transplacentar
- prezenţa lor previne propagarea hematogenă
- Propagarea pe cale nervoasă – întreruptă doar de titru mare al
anticorpilor
- favorizată prin lezarea terminaţiilor nervoase –
amigdalectomii sau extracţii dentare – temporizate în conjunctură epidemică
- Ig A secretori – previn infecţia
Epidemiologie
- Sursa – umană
- Transmitere – fecal-orală favorizată de condiţii socio-igienice precare
 10

- Zone calde – tot anul

- Zone temperate – vârf estivo-autumnal
- Receptivitate mare – copilăria precoce - ţări subdezvoltate
- copil mare – ţări dezvoltate
- adult – zone polare
- Pe măsura acumulării de populaţie receptivă – izbucniri epidemice
Combatere
- Izolarea bolnavi, control eficient al eliminării fecale şi oro-faringiene
- Controlul şi protecţia surselor de apă
- muştelor
- Carantinarea contacţi – nu dă rezultate, prevalenţa infecţiilor inaparente
- Educaţie sanitară
Profilaxia specifică
- Doar pentru v.poliomielitic – are numai 3 serotipuri care nu imunizează
încrucişat
Vaccin
- Vaccin inactivat – J.E.Salk
- administrat parenteral la imunodeficienţi
- protejează doar faţă de boală nu şi de infecţie
- Vaccin oral trivalent atenuat – A.B. Sabin
- Infecţie inaparentă cu replicarea virus în intestin şi difuziunea în colectivitate
- Vaccinarea începe în cursul ferestrei imunologice
- 3 doze în 2-15 luni
- 3 rapeluri până la şcoala primară
- Asigură nivele protectoare de Ig G, A, M
- Administrare primăvara timpuriu – evitarea interferenţei cu alte enterovirusuri
Vaccin recombinant
- În genomul unei tulpini atenuate tip1 sunt clonate gene pentru 2 şi 3
- Elimină rarele cazuri de boală paralitică observate după administrarea de vaccin
Sabin
Sursa exclusiv umană+ doar 3 tipuri+ eficienţa vaccinării = a intrat în faza de eradicare
2. Gen Rhinovirus
- Guturai sau răceala comună – 1-2 x/an
- Virus inhalat sau depus în nas cu mâinile contaminate
↓
Replicat în celulele mucoasei nazale/nasofaringiene – 2-4 zile atinge concentraţia maximă
- Titrul virusului din spălătura nazală scade deşi semnele bolii persistă 7 zile
Histopatologic - submucoasa congestie,edem, infiltrat inflamator discret – senzaţia
nas+urechi înfundate
- a4-a zi –necroza şi descuamarea epitelială totală.
Perturbarea transport mucociliar – suprainfecţia bacteriană a sinusuri+urechea medie
Peste 100 serotipuri care nu imunizează încrucişat
Tratament – nu există
Profilaxie – batiste dispozabile cu substanţă virulicidă
- spălare mâini
 11

- diluarea sursei
Reovirusuri şi alte virusuri diareigene
Reoviridae
- Virus ARNdc, 10-12 segmente
- Nud, dublă capsida icosaedrică
- Replicate în citoplasmă
- 4 genuri infecţii umane – Orthoreovirus
- Rotavirus
- Coltivirus
- Orbivirus
Orthoreovirus
- 3 serotipuri
- Cultivă pe culturi primare renale de maimuţă
- Infecţii precoce în copilărie apoi devenim imuni
- Sunt orfane
Rotavirus
- Rotavirusurile au antigen comun de capsidă internă – IF, ELISA
- Capsida externă – Ag specific de tip identificat prin reacţie de
neutralizare
↓
serotipuri – 6 umane, 3 animale
- Dificil de cultivat – numai dacă sunt pretratate cu tripsină → inclusă în
mediu→clivează capsida externă →facilitează decapsidarea
- Infectează şi lezează celulele producătoare de dizaharide din vilozităţile
intestinale→ dizaharide nedigerate fermentate în colon
↓
molecule osmotic active+pH acid
↓
diaree prin disbioză

11
materii fecale – 10 virioni/g în BDA → marea contagiozitate
→ diagnostic rapid prin IME
Incubare – 1-3 zile
Gastroenterită cu vărsături 24 ore
cu diaree 4-8 zile – pierderi hidro-electrolitice grave
30-50% din BDA a copiilor de până la 3 ani
Primii 5-6 ani 90% devin imuni
Adulţii rar
Nou-născuţii protejaţi de Ig A secretorii din laptele matern
Alţi agenţi etiologici ai gastroenteritelor virale
- Calicivirusuri – v. Norwalk
- Astrovirusuri
 12

Suspectate în conjunctură epidemică de

- Răspândire explozivă
- Incubaţie şi evoluţie – scurte
- În absenţa unei bacterii enteropatogene – dg confirmat prin IME, ELISA, sonde
ADN,PCR
Tratament – specific nu există
- reechilibrarea hidro-electrolitică
Cel mai frecvent agent etiologic al GEV în ţările dezvoltate – rotavirusurile.

Virusuri transmise de artropode hematofage şi rozătoare

- 2 grupări de virusuri ARN formate pe criterii epidemiologice
- Arbovirusuri – Arthropod borne viruses – virusuri transmise de
artropode hematofage
- Robovirus – Rodens borne viruses –virusuri transmise de rozătoare
Taxonomie
- Arbovirusuri
1- Togaviridae – gen Alphavirus
2 - Flaviviridae – Flavivirus (flava –galben)
- Sferice cu simetrie icosaedrică, ARN mc +, anvelopă
- 70 respectiv 40nm
- Replicate în citoplasmă
- Eliberate prin înmugurire prin membrana citoplasmatică – togavirusuri
prin reticulul endoplasmic - flavivirusurile
3 - Bunyaviridae - Bunyavirus
Phlebovirus
Nairovirus
Hantavirus
-virus sferic, simetrie icosaedrică, ARNmc -, 3segmente, anvelopă
- 90-100nm
4. Reoviridae – Orbivirus – v. bolii africane a cailor
- Coltivirus – v. febrei de căpuşă din Colorado

Robovirusuri
Arenaviridae - Arenavirus arena-nisip
- 120nm, anvelopă, simetrie icosaedrică, ARNmc-
 13

- replică în citoplasmă
- înmuguresc prin membrana citoplasmatică şi înglobează între anvelopă şi
capsidă ribosomi ( boabe de nisip)
Filoviridae
- anvelopă
- 80nm , 100nm lungime
- ARN mc -, replică în citoplasmă
Bolile determinate – denumirile după regiunile geografice
Infecţii şi boli arbovirale
I. Boli febrile cu artralgii, erupţii cutanate, rar meningoencefalite

Virusul Denga
- Flavivirus – 4 serotipuri
- Vectori-ţânţari
- Rezervor-maimuţe
- Asia, Oceania, Caraibe
Febra de căpuşă din Colorado
Vector - căpuşă
Rezervor – rozătoare
Coltivirus
Febra şi encefalita de West Nile
Flavivirus
Asia, Africa
Rezervor – păsări
Vector – ţânţari
1996-1997 – epidemie în România
Febra papataci
Phlebovirus, Bunyaviridae
Rezervor – necunoscut
Vector - Phlebotomus papataci
-bazin mediteraneean
-ocazional sudul României
Virusul Sindbis
Alphavirus, Togaviridae
Rezervor – om, păsări, mamifere
Vector – ţânţarii
Răspândire – tot globul
II. Meningoencefalite
Pentru Europa
- Encefalita de căpuşă Central Europeană
 14

Flavivirus
Revervor –capre
Vector –căpuşă, rar consum lapte capră nefiert
Beningă
- Encefalita rusă de primăvară-vară
Flavivirus
Rezervor- rozătoare
Vector – căpuşă
Poate da decese
III. Febrele hemoragice
Denga – dacă după infecţia cu un serotip urmează în convalescenţă infecţia cu un alt serotip-
erupţie peteşială, fenomen de sensibilizare
Febra galbenă
- Boală foarte gravă – leziuni vasculare, hepatice
- Flavivirus – denumire populară v. amaril
- Regim internaţional de carantină
- În zonele tropicale cu 2 cicluri epidemiologice – sălbatic – maimuţe
domestic –om
vector ţânţar Aedes aegyptius
Febra hemoragică de Crimeea- Congo
- Nairovirus, Bunyaviridae
- Rezervor – mamifere
- Vector – căpuşă
- Asia, Europa Sud-Est, Africa
Febra hemoragică cu sindrom renal
- Hantavirus, Bunyaviridae
Febră hemoragică coreeană/ febra Hantaan
- Rezervor mamifere
- Vector căpuşă
- Asia, Europa (România)
- Transmitere- căpuşă, oral
- Forma coreeană – 5-20% mortalitate
- Forma europeană – 1%

Infecţii cu Robovirusuri
I. Coriomeningita limfocitară
-Arenavirus – găzduit cronic de şoarecii de casă
Transmitere – aerodigestivă
II. Febre hemoragice
-Sud-Americane – virus Junin, Virus Machupo
- şoareci de câmp – urină →apă, cereale
- Febre hemoragice africane – virus Lassa –Arenavirus,
sursa şobolan de casă
 15

- virus Marburg, virus Ebola – Filovirus

rozătoare, lilieci, primate
Evoluează mortal
Bolnavii surse foarte periculoase de agent infecţios.
Imunitatea
- Persistentă şi specifică de virus, serovar
Diagnostic de laborator
Direct, virologic
- Primele 2-4 zile de boală – sânge, LCR afectare meningoencefalitică
- Deces – creier + alte organe
- Gazda – şoricelul nou-născut inoculare intracerebrală
Nu culturi de celule, ouă embrionate
Risc major al infecţiei de laborator
Indirect , serologic
- Anticorpii neutralizanţi şi inhibitori ai hemaglutinării – precoce şi persistă toată
viaţa. Laborioase
- IF indirectă + ELISA – Ig M
Tratament
- Ribavirin – febra de căpuşă de Colorado
- febra hemoragică de Crimeea-Congo
- febra de Lassa
- febre hemoragice Sud-Americane
Vaccin – febra galbenă – viu atenuat
- encefalita japoneză - inactivat
Rhabdoviridae
Virusul rabic
Gen Lyssavirus
ARN mc-, helical, anvelopă
75/180nm, formă de glonţ
Spiculi glicoproteici-liganzi
Replicare – fixat pe receptorii celulari pentru acetilcolină→endocitat decapsidat→ replicat în
citoplasmă→înmugureşte prin membrana citoplasmatică
Gazde – animale cu sânge cald – înalt receptive – vulpi, lupi, câini
mediu - lilieci
joasă - oposum
- de laborator – iepuri, şoareci nou-născuţi, culturi celule
şoarece, ouă embrionate
 16

- culturi de celule diploide umane

- În celule – incluziuni eozinofile corpusculii Babeş-Negri

Tulpinile poaspăt izolate “virus de stradă”/ sălbatic
- produc boala după incubaţie de 21-60 zile la câini
- se replică cu formare constantă de corpusculi Babeş-Negri
Pasaj seriat creier-creier la iepuri – virus rabic “fix”
- replicat doar în neuroni
- perioada de incubaţie constantă 4-6 zile
- corpusculii Babeş-Negri greu de observat
Rabia/turbarea
- Boală a animalului transmisă prin muşcătura şi saliva animalelor infectate,
zgârietură
- Aerosoli salivari la speologi – colonii de lilieci din peşteri
- Replicat în muşchi şi ţesut conjunctiv din plagă→ invadează SNC pe cale
centripetă→replicat intens în neuroni→ difuzează centrifug prin nervi periferici
către glandele salivare şi alte ţesuturi
- Distrugeri neuronale+congestie – scoarţa cerebrală, cerebel, hipocamp, ggl spinali

- Coarnele posterioare ale măduvei- neuronofagie + infiltrat inflamator

- Infiltrat inflamator + necroză – glande salivare, cornee

Incubaţia -2-16 zile (10 zile-1 an)

- funcţie de lungimea căii nervoase+ numărul terminaţiilor

nervoase din plagă

- mai scăzută la copii

muşcătura feţei, gâtului

muşcătura de lup – multiple, profunde

3 faze – prodrom

- excitaţie

- paralitică
Prodrom – tulburări de caracter,cefalee, indispoziţie, febră, greţuri,
vărsături
- senzaţii anormale în plagă – arsuri, durere intermitentă,
parestezii
- voce răguşită, hipersecreţie salivară, disfagie
Excitaţie - hidrofobie, aerofobie
- spasm dureros al muşchilor deglutiţiei – teama de a înghiţi
↓
 17

declanşat doar la auzul apei, curenţi de aer, aer

suflat în faţă
- hiperestezie, hiperacuzie, hiperosmie, insomnie, fotofobie
- frecvent evoluţie cu formă de furie
Paralitică – moartea în 3-5 zile de la debut
- poate evolua paralitic de la început – muşcătura liliecilor
vampiri, parestezii, somnolenţă, nu are hidrofobie, paralizie ascendentă – 10 zile
moarte prin insuficienţă respiratorie şi colaps
Câine – incubaţie 3-8 săptămâni (10zile)
- prodrom –febril, îşi schimbă brusc comportamentul
- excitaţie -3-7 zile
- iritabil, agresiv, tendinţa de a muşca, răspunde
exagerat la stimuli
- disfagie, crize spastice
- final – paralizie, comă, moarte
Tratament
- Antiviral – nu există
- Seroprofilaxie+ vaccinoterapie
Prevenţie
- Funcţie de categoria animaluluimuşcător
1. câini, pisici domestici –aparent sănătoşi, posibil de supravegheat
- expectativă
- spălare urgentă a plăgii cu apă şi săpun
- infiltrare locală cu imunglobulină umană hiperimună antirabică pentru neutralizarea
virusului
2 – animalul suspect de rabie/ rabie
- măsuri urgente de la 1+ vaccinare antirabică imediată
3- animale sălbatice, câine vagabond – 2
Vaccin
- Pasteurian – preparat pe creier de iepure – ţesut nervos infectat cu virus “fix” –
nu mai este folosit, risc de encefalită prin sensibilizare
- Vaccin din embrion de raţă infectaţi cu virus rabic şi decapitaţi – 23 doze s.c.
- Vaccin pe celule diploide umane – i.m, i.d., 0,3,7,14,28 zi
Imunoprofilaxia – persoane cu risc crescut – schema diferită de a
vaccinoterapiei
- câini, pisici – vaccin viu atenuat
Familia Coronaviridae, genul Coronavirus
• virusuri mari (120-160 nm) cu genom ARN mc+, capsida cu
simetrie helicală, cu anvelopă
• glicoproteine virale pedunculate, dispuse caracteristic “în coroană”
permit ataşarea virusului la receptorii celulari, cu epitopi
recunoscuţi de Ac neutralizanţi.
• determină infecţii la om (OC43, 229E), la numeroase specii de
mamifere şi păsări, tulpinile animale nefiind transmise la om.
 18

SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome)

• reprezintă prima infecţie emergentă a secolului XXI, care a afectat peste 8.000
de persoane din 26 ţări şi a cauzat mai mult de 700 decese
• determinat de o tulpină de coronavirus de la animale care a depăşit bariera de
specie şi a trecut la om
• transmis prin aerosoli sau pe cale fecal-orală, este capabil să determine infecţii
sistemice cu manifestări severe de pneumonie, asociate mai ales la copii cu
fenomene digestive.
• virusul a fost izolat pe culturi de celule din secreţii respiratorii, materii fecale,
sânge, urină.
• diagnosticul de laborator poate fi direct, prin PCR sau indirect, prin ELISA,
IFI.
în studiu agenţi terapeutici antivirali şi vaccin
• manifestă tropism pentru tractusul respirator, dar pot replica la
nivelul mucoasei intestinului subţire, fiind implicate în infecţii
respiratorii superioare şi pneumonii interstiţiale, posibil în
gastroenterite.
• diagnostic etiologic bazat pe examen serologic: ELISA, HAP
• nu dispunem de un tratament etiotrop sau profilaxie specifică.

Familia Togaviridae
Genul Rubivirus
Virusul rubeolic
• unic reprezentant al genului, agent etiologic al rubeolei
• virus ARN mc+, capsida cu simetrie icosaedrică învelită în peplos
în care sunt implantate glicoproteine cu proprietaţi hemaglutinante
• cultivă pe diferite tipuri de culturi celulare, cu sau fără efect
citopatic, în ultima eventualitate prezenţa virusului fiind
evidenţiată prin fenomenul de interferenţă
• corespunde unui singur tip antigenic
• unicul togavirus transmis pe cale respiratorie, replică la nivelul
căilor aeriene superioare şi ganglionii cervicali, viremia care
urmează persistând până la apariţia Ac
• rubeola este o infecţie eruptivă care evoluează la copii şi
adolescenţi, posibil la adulţi, virusul persistând în secreţii
nazofaringiene mai multe săptămâni

Sindrom rubeolic congenital

• infecţie transplacentară a embrionului sau fătului în cursul rubeolei
la femeia gravidă
• n.n. poate prezenta malformaţii congenitale oculare, cardiace sau
nervoase, virusul fiind eliminat 1-2 ani prin secreţii nazo-
faringiene, urină, fecale (infecţie persistentă ).
Imunitate
• conferită de Ac de tip IgM şi IgG
• Ac IgG transmişi de la mamă la făt, cu persistenţa după naştere
până la 6 luni.
 19

Diagnostic de laborator
• diagnostic serologic prin ELISA
- IgM specifice în diagnosticul infecţiei recente sau la
n.n.
- IgG pentru evaluarea stării de imunitate la gravide.
Profilaxie
• vaccin viu atenuat în perioada prepubertară; este contraindicat la
gravide şi înainte cu trei luni de sarcină.

Retrovirusurile
• Ciclu particular replicativ
• ARNmc+, bisegmentat
• Reverstranscriptază ARN → ADN
• 2 genome cu informaţie genetică identică – ARN virion matur, ADN provirus
• Structural – nucleocapsidă icosaedrică
- anvelopă
- genom – 5’LTR gag pol env 3’

MYXOVIRUSURI
- Afinitate crescută pentru mucină şi resturile de acid sialic din glicocalixul eucariot
- Orthomyxovirusuri
- Paramyxovirusuri

Orthomyxovirusuri
Virusul gripal
- sferic/pleomorf (sferic, filamentos)
- d=80-120nm
- ARNmc - segmentat în 8 segmente
- asociată o ARN polimerază
- Învelit – 2 glicoproteine – HA, NA, sub formă de spiculi
- Replicarea: ARN transcris în nucleu, traducerea, sinteza proteică, morfogeneza în
citoplasmă; maturarea prin înmugurire
HA – ligand la receptorii celulelor care au acid sialic
NA – rupe resturile de acid sialic din glicoproteinele mucusului şi glicocalixului eucariot
↓
- lichefiază mucusul epiteliului respirator→ accesul
virusului la receptori
- facilitează eliberarea virusurilor în cursul înmuguririi
- previne autoagregarea virionilor prin îndepărtarea
resturilor de acid sialic
Structura antigenică
- Proteinele nucleocapsidei (RFC) – specificitate de tip
↓
tip A – infecţii om, mamifere(cai, porci, şobolani),
 20

păsări(găini, raţe, curcani)

tip B, C – specific uman
A,B,C nu imunizează încrucişat
- HA+NA – supuse variaţiilor de subtip şi tulpină la virusurile gripale A,B,
- stabile antigenic la C – tip antigenic unic
Variaţia antigenică a virusurilor gripale
- Prin mutaţii (variaţe minoră)
- Reasortare genomică (variaţie majoră)
Variaţia antigenică prin mutaţii (drift)
- HA+NA – au structură antigenică nouă
- parţial recunoscută de o gazdă imunizată prin infecţia cu o
tulpină parentală
- Determină infecţii într-o populaţie imună la tulpina parentală – selectate sub
presiunea imună selectivă a gazdei
↓
valuri epidemice la 2-4ani VGA
4-6ani VGB
- Forme mai benigne
VGA are mai multe gazde
Reasortarea genomică – variaţie antigenică majoră VGA (shift)
- HA – H 1-15
- NA – N1-9
- VGA circulă între animale şi om → HA,NA – multitudine de combinaţii posibile
- Are genom segmentat – 1 moleculă de ARN codifică HA
- altă moleculă de ARN – NA
- 2 molecule de la gazde diferite se includ în morfogeneză în aceeaşi
nucleocapsidă→ apare subtip nou de VGA
↓
surprinde imunologic întreaga populaţie
↓
în scurt timp devine pandemică (10-20-30ani)
- În pandemie formă gravă de boală+nr. crescut de bolnavi
ex. 1918-1919 –”gripa spaniolă” 20 milioane de morţi în cîteva luni
Nomenclatura subtipurilor de virus gripal A – OMS
A/porcin/New Jersey/8/76 (H1N1)
A/raţă/Memphis/123/95 (H3N8)
Subtipuri pandemice
- H1N1 porcin –gripa spaniolă
- H2N2-asiatic – 1957
- H3N2 Hong-Kong 1968
- Asia - densitate mare a populaţiei, multe animale
↓
şansa infecţiei cu 2 tulpini de virusuri gripale
 21

amplificare
avioane
Arheologia genetică- subtipurile umane de VGA au apărut în sec.XIX – dintr-o tulpină aviară.
Cale de transmitere – picături Flugge
- mâini şi obiecte contaminate
Ajunge → mucoasa respiratorie
↓
NA fluidifică mucusul → deschide accesul spre
receptorii celulelor ciliate şi caliciforme ( celulele bazale nu au
receptori)
↓
le necrozează
- din aproape în aproape tot epiteliul respirator – nas, nasofaringe, faringe, laringe, trahee,
bronşii, interstiţiul pulmonar
IFN – apare în secreţiile respiratorii la 1 zi de la contagiu
- rol principal în vindecare (3-7 zile)
Anticorpii – la 1-2 săptămâni de la debut
- IgA secretorii previn infecţia
VGA – prezent în rinofaringe 1-2 zile înainte de debut
1-2 zile după vindecare
total 11 zile

Simptomatologia clinică
- moartea+descuamarea celulară
↓
edem+infiltraţia cu mononucleare
↓
simptomatologie
Simptomatologia sistemică greu de explicat – sugerează difuziunea pe cale sanguină dar, din
sânge excepţional izolat
Vindecarea completă ≈ 1 lună
Suprainfecţii bacteriene – dezorganizarea aparatului muco-ciliar
Debut -VGA,VGB
- Brusc la 1-4 zile de la contagiu
- Frisoane
0
- Febră (39 C)
- Cefalee, tuse uscată
- Mialgii
- Stare de rău
- Anorexie
Febra şi simptomele sistemice – cedează după 3 zile
Tusea+astenia – 1-2 săptămâni
Forme inaparente – frecvente între episoadele epidemice
Infecţia cu VGC – răceală comună
 22

Lipsa corizei face diferenţa cu răceala comună

Complicaţii
- Pneumonii
- Sdr. Reye
Pneumonii
- virale
- Prin suprainfecţie bacteriană
- 75% viro-bacteriene – exces mortalitate prin gripă la gravide,
boli cardio-vasculare, pulmonare, renale cronice
S.aureus – mortalitate de 42% la categoriile de risc – sinergism VGA+S.aureus – bacteria
produce o protează care clivează HA , o face ligand mai puternic
Streptococcus pneumoniae
Haemophilus influenzae
Sdr. Reye
Copii între 2-16 ani supuşi tratament cu derivaţi de acid salicilic în cursul gripei ( şi varicelei)
Evoluează epidemic în infecţia cu VGB
- Encefalopatie acută şi degenerescenţa grasă a ficatului
- Mortalitate 40%
Imunitate
IgA secretorii anti HA – previn infecţia
anti NA - previn invazia
Persistă câteva luni
Limfocitele T grăbesc vindecarea prin liza celulelor infectate
Anticorpii - fixatori de complement – câteva luni
- inhibitori ai hemaglutinării – ani
-variaţii antigenice minime – forme uşoare la persoanele care au anticorpi faţă
de tulpina parentală
Tratament , profilaxie
Amantadina – previne gripa în conjunctura epidemică
- imprimă evoluţie beningă a bolii
-2 inhibitori ai neuraminidazei – Zanamivir, Oseltamivir
Vaccinarea antigripală
- Eficienţă 70%
- Vaccinare selectivă- populaţie cu risc
electivă – pacienţi cu risc
Vaccin integral inactivat – obţinut prin cultivare pe ouă embrionate- atenţie la
persoanele sensibilizate
vaccinuri purificate – fracţiuni de virion sau antigene de suprafaţă
0 0
Perspective - vaccin viu atenuat – replicarea la 25 C nu la 37 C , introducerea
în aceeaşi tulpină a HA şi NA pentru care nu există anticorpi la un procent
ridicat de populaţie
Diagnostic
• diagnostic direct
 23

– tampon/ spălătură, faringian(ă)/ nasal(ă)

– izolare pe ouă embrionate/ c.c.
– depistare rapidă: IF, ELISA, sonde acizi nucleici, PCR
• diagnostic serologic
– ser acut, ser convalescent
– seroconversia/ dinamica semnificativă Ac
– (RFC, RIH) ELISA

Paramyxovirusuri

- Sunt mai mari (150-300nm), mai polimorfe

- Au genom nesegmentat
- Antigenic stabile
- Replicarea în citoplasmă
- ECP- formează sinciţii
incluzii acidofile citoplasmatice
Funcţie de 2 glicoproteine ale anvelopei → 3 genuri
↓
gp mai mare – H sau NH, după cum funcţionează doar
ca ligand sau/şi neuraminidază
gp F- determină fuziunea membranelor
citoplasmatice,hemolitică
Genul Paramyxovirus – gp NH şi F
- v. paragripal uman
- v. parotiditei epidemice (v. urlian)
Genul Morbilivirus - gp H+F
- incluzii citoplasmatice şi nucleare
 24

- v. rujeolei
- înrudite antigenic – v. jigodiei canine
- v. pestei bovine
Genul Pneumovirus – glicoproteina G – glicoproteina mare nu are
acţiune hemaglutinantă, neuraminidazică
- gp F – nu are acţiune hemolitică
- v. respirator sinciţial (VRS)
v. pneumoniei şoarecilor
VRS+v.paragripal – cele mai frecvente cauze de ITR la copii sub 5 ani
- mortalitate 4 milioane copii/an
v. rujeolic şi urlian – 2 boli contagioase sistemice – rujeola+parotidita epidemică
Gen Paramyxovirus
v.paragripal – serotipurile 1,2,3 – infecţii la om
- La copil -mare şi adult – guturai
- mic – laringotraheite cu crup (serotip 2)
- bronşite, bronşiolite, pneumonii (serotip 3)
Tratament –ribavirin – la imunodeficienţi
Vaccin – nu există
v. urlian
- Antigenic omogen
- Parotidita epidemică (oreion) – inflamaţie acută nesupurativă a ambelor glande
parotide
- Om singura gazdă
- Incubaţia – 7-25 zile (18)
- Virusul se elimină prin salivă 6 zile înainte şi 7 după debut
- -30% infecţii inaparente
- După replicarea în celulele TRS → viremie→organe ţintă
- Febră moderată 1 săptămână
- Rinichi – virurie 14 zile – rar semne de nefrită
- Poliartrite autolimitate
- Tiroidite
- Nevrite unilaterale – surditate
- Hidrocefalie – stenoza apeduct silvian
- Meningoencefalite – 15%
- - la 5-7 zile după inflamaţia glandelor salivare
- - concomitent sau în absenţa parotiditei
- -frecvent se vindecă spontan
 25

- Orhite şi ovarite
Imunitatea
Permanentă prin IgG
IFN apare dar rol neprecizat în vindecare
Imunitatea celulară rol necunoscut – dar i.d.r cu Ag urlian test pentru capacitatea unui
organism de a monta răspuns imun celular
Evoluţia tipică a bolii → diagnostic de laborator numai pentru meningoencefalita fără
parotidită
- Culturi primare de rinichi de maimuţă
- Identificare – RIH, IF
- Prelevate – exsudat faringian, salivă, urină
- rar în LCR
Serologie – dinamica anticorpilor – RIH
- ELISA –diferenţiază IgG de IgM
Tratament antiviral – nu există
Contagiozitatea – relativ scăzută, parte din adulţi receptivi
-90% din copii sub 15ani au făcut infecţia
Rezervor uman
Transmiterea – aerogen
Vaccin viu atenuat – eficient 95%
Genul Morbilivirus
v. rujeolei
-antigenic omogen
- Boală acută foarte contagioasă , erupţie maculo-papuloasă, semne respiratorii
- Rezervor exclusiv uman
- Transmitere aerogenă
Incubaţia 9-11zile
Virusul se replică în epiteliul respirator→ se propagă în ţesut limfatic regional unde este
replicat în continuare→viremie I →diseminare în sistem fagocitic mononuclear→
viremie II→diseminare în tegument, TR, conjunctivă
Eliminare – prin – lacrimi
- secreţii nasofaringiene 2 -4 zile înainte de debut
-urină 5 zile după erupţie
Debut – brusc
- coriză, tuse, conjunctivită, febră
- petele Koplik – semne patognomonice precoce
- macule cu centru alb pe mucoasa jugală în
dreptul molarilor inferiori
 26

În leziuni – sinciţii, antigene virale, nucleocapside

Prodrom – 2-4 zile
Din ziua 5-7 – erupţia care se generalizează centrifug şi corespunde apariţiei anticorpilor.
După 2-3 zile erupţia dispare împreună cu febra.
La sugar – în prezenţa anticorpilor materni evoluţie atipică – absenţa petelor Koplik, erupţie
discretă
Complicaţii I – sensibilizare
II - deficit imun celular
III - prin suprainfecţii bacteriene
I Forme de sensibilizare
- erupţia – pacienţii cu deficit imun nu fac erupţie
Encefalita -1/1000
- virus rar izolat din creier
PESS – panencefalita sclerozantă subacută 1/1000000, 1-10 ani dela infecţie
- infecţie persistentă abortivă a neuronilor cu o mutantă defectivă a virusului –
celulele care exprimă pe membrană gp virale devin ţinte de atac prin reacţii citolitic-
citotoxice
Copii vaccinaţi cu vaccin antirujeolic inactivat
-care contractau infecţia naturală curând după vaccinare – forme atipice grave – fenomen
de tip Arthus în pulmon
II Complicaţii prin deficit imun celular
- Encefalita acută progresivă şi mortală, rară, replicarea activă în creier
- Pneumonia cu celule gigante (sinciţii) – mortală
III Complicaţii prin suprainfecţii bacteriene
- otite, pneumonii – streptococi ß-hemolitici
90% din mortalitatea prin rujeolă prin pneumonie – copii malnutriţi
Diagnostic de laborator
- Doar în formele atipice – cultivă în celule primare de rinichi de
maimuţă sau uman
ECP – după 7-10 zile – sinciţii, incluziuni
intracitoplasmatice şi nucleare
- identificare – IF, inhibatrea hemadsorbţiei
- Serologic – ELISA – IgM
- Confirmarea PESS – anticorpi antirujeolici în LCR
Tratament – antiviral nu există
Prevenţie – vaccin viu atenuat – generalizat –copii 9-12 luni cu revaccinare până la 6-7 ani,
eficienţă 90-95%

Genul Pneumovirus
VRS- antigenic unic
- 50% bronşiolitele+25% pneumoniile sugarului sub 6 luni
 27

Transmitere – picături mari secreţii nasofaringiene

- mai importantă transmiterea prin mâini şi obiecte contaminate
Replicat în nasofaringe şi numai în formele grave în bronşii şi pulmon
↓
prin secreţiile nasofaringiene antrenat spre căile respiratorii inferioare
Incubaţia 4-5 zile
Virusul eliminat – 1-3 săptămâni
Copil mare+adult – guturai
Diagnostic etiologic - evită exces de antibioticoterapie oarbă
- ribavirin – în aerosoli 3-6 zile
Metode rapide – depistarea prin IF în celulele descuamate ale
epiteliului respirator
- ELISA în secreţii nasofaringiene
În ciuda anticorpilor serici – reinfecţiile frecvente
Mai frecvente iarna, în creşe şi spitale de pediatrie – infecţii
nosocomiale
Nu există vaccin.

Clasificare
Oncornavirinae – HTLV 1,HTLV2, HTLV5
Spumavirinae
Lentivirinae – boli cronice, lent progresive
- produc boli neurologice şi imunosupresie
- HIV-1 – foarte variabil (9 subtipuri), HIV-2 (5 subtipuri)– mai stabil antigenic
Virusul imunodeficienţei umane
- Virion sferic, 100-140 nm
- Nucleocapsida centrală – miez cilindric închis în container icosaedric
- Anvelopa cu spiculi externi măciucaţi
- Gena env flancată de 6 gene adiţionale vif, vpr, vpu, tat, rev, nef – codifică
proteine nestructurale implicate în replicare sau cu funcţii accesorii în
patogeneza bolii
- Antigene structurale – I – antigen de miez – polipeptid de 55KDal, prin
clivare apar mai multe proteine : p24,18
- p24 în ser –marker al replicării virale
- dispariţia – eficienţa chimioterapiei
II – antigenele anvelopei env– precursor gp160KDal – gp 41, gp 120
gp 41 – fuziunea anvelopei cu membrana celulară
gp 120 – ataşare la receptori
III – Reverstranscriptaza
 28

Replicarea HIV

1. ataşarea gp120 la Lf Th şi Mf (CD4)

2. fuziunea şi penetrarea în citoplasmă
1. gp41 (domeniu fuziune HIV)  R fuziune cel gazdă
2. clivaj bucla V3 a gp120 (proteaze celulare)  modif
conformaţională gp înveliş
3. recunoaşterea altor proteine membranare (coreceptori
chemokine CCR5, CXCR4)  fuziunea membranei celulare şi
invelis viral
4. pătrunderea nucleocapsidei  decapsidare
3. ARN m.c.+  ADN m.c.-  ADN d.c. (proviral)  integrarea în genomul
celulei gazdă (integraza)
4. eliberare prin înmugurire, imature (maturare prin actiunea proteazei virale)
5. proteaza virală
Doar Lf CD4 activate (citokine) – replicare HIV (secv ce interacţ cu LTR)
• virusul poate pătrunde în organism prin contact sexual, transfuzii de sânge,
obiecte contondente contaminate sau perinatal (transplacentar, la naştere sau prin
alăptare).
• infecţia induce o stare de imunodepresie prin distrugerea limfocitelor T helper de
către virus sau prin răspunsul gazdei faţă de celulele infectate cu virus.
• evoluţia infecţiei spre stadiul SIDA recunoaşte mai multe faze:
- infecţia primară care evoluează în 50-70% din cazuri cu sindrom
mononucleozic după 3-6 săptămâni de la contagiu
- perioada de latenţă care durează luni sau ani, când infecţia
evoluează asimptomatic sau poate fi prezentă limfadenopatie
persistentă generalizată;
- perioada de pre-SIDA când sub efectul unor inductori are loc
activarea replicării virusului, cu pierdere în greutate , oboseală,
transpiraţii nocturne, unele infecţii oportuniste
- perioada finală de SIDA caracterizată prin infecţii multiple
recurente (bacteriene, virale, fungice, parazitare) sau boli
neoplazice
Patogeneza şi patologia
- Infecţia primară – 10 ani – diseminarea virus în sistem limfatic şi
monocito-macrofagic
- latenţă clinică
- inducţia expresiei HIV
- SIDA – evoluţie letală în 2 ani
HIV se adsoarbe pe CD4 prin gp120 – replicare- diseminare hematogenă şi viremie
detectabilă 8-12 săptămâni
- număr de limfocite scade la 500/mmc
- sindrom asemănător MNI: 50-75% dintre pacienţi la 3-6
săpt.după contagiu
- răspunsul inflamator este detectat între 1-3 luni – urmat de scăderea bruscă a
viremiei, intrarea în perioada de latenţă a infecţiei – în sângele periferic doar 1/1000 sau
1/10000 din celule sunt infectate, numărul de limfocite CD4 tinde spre normal
Celulele organelor limfoide exprimă virusul, deteriorarea sistemului imun se traduce prin
scăderea lentă, continuă a LT CD4
 29

- <200 LT CD4/mmc – SIDA – viremia creşte brusc – tulpinile izolate sunt mai virulente
Suferinţa limfocitelor B – activare policlonală – hipergamaglobuline nefuncţionale, complexe
imune circulante, autoanticorpi
Monocitele şi macrofagele – rol major în diseminarea infecţiei
- infectate , fără efect citopatic
Clinic
- Infecţia primară – asemănătoare MNI, fără angină
- SIDA – imunosupresie pronunţată – infecţii cu variate microorganisme
oportuniste, forme neobişnuite de cancer
- prodrom –astenie, scădere ponderală, febră, dispnee, diaree, limfadenopatie,
suferinţă gastro-intestinală
- boala neurologică
- infecţii oportuniste
- cancere – sarcom Kaposi, LMNH, carcinom naso-faringian, etc
Diagnostic etiologic
• diagnostic direct
- izolarea virusului prin cocultivare
- decelarea ADN proviral în limfocite sau ARN viral
în plasmă prin PCR (calitativ sau cantitativ)
- dozarea Ag p24 prin ELISA
•
diagnostic serologic
* reacţii de triaj
- teste rapide: pe membrană, immunodot,
latexaglutinare;
- ELISA indirect sau competitiv
* reacţii de confirmare (corectează reacţiile fals-pozitive)
- Western Blot (2 categorii de AC env +/- gag +/- pol)
- IF.
Tratament antiviral
• agenţi antivirali
- inhibitori ai reverstranscriptazei: zidovudina, didanozina, zalcitabina, stavudina
- inhibitori ai proteazei virale: indinavir, ritonavir, sakinavir.
• principii de tratament
- se administrează antivirale în asociaţii, pentru a creşte eficienţa terapeutică şi a
preveni selecţia de tulpini rezistente
- se începe tratamentul când limfocitele CD4 au ajuns la 500/μL
- administrarea zidovudinei la gravide scade riscul transmiterii transplacentare a
infecţiei.
- asociate, încetinesc progresia bolii, nu previn SIDA
• aprecierea eficienţei terapiei
 30

- creşterea numărului de limfocite CD4

- absenţa Ag p24
- nivel scăzut al viremiei plasmatice.
Profilaxie
• nu există vaccin
• nu există chimioprofilaxie eficientă
• măsuri nespecifice: sex protejat, obiecte personale de toaleta, controlul serologic
anterior sarcinii, al donatorilor de sânge etc
• educaţie medicală, morală şi religioasă

Parvoviridae
- Virusuri mici (18-26nm), ADN mc liniar, 1 genă, nud
- replicate în nucleul celulei gazdă
- Infecţie - productivă/persistentă
- latentă
- Replicare – independentă
- virusuri defective ( virus asociat, adenovirus)
 31

- Om – parvovirus B unicul reprezentant Erythrovirus

19

- genul Dependovirus – adeno-asociate 1,2,3

Parvovirus B19
- Ţinta – precursorii liniei eritroide pe care îi infectează letal în infecţia productivă
- Cale respiratorie→ replicat iniţial în TR→ viremie primară→ m.o.
- Vindecare clinică – urmată de infecţie persistentă.
- Manifestări clinice

- Grave când sunt condiţii predispozante

I boală cu alură gripală
II megaleritemul epidemic / a 5-a boală eruptivă (rujeola, rubeola,
varicela, scarlatina)
- evoluţie benignă
- copii şcolari
- boală febrilă cu exantem
- la adult –artropatii, mâini, cot, genunchi
- exantem + artropatii – sensibilizare prin complexe Ag-Ac
III artropatii fără erupţie
IV crize eritroblastopenice tranzitorii
- sindrom hemolitic brutal la pacienţi cu anemie hemolitică cronică, anemia
falcipară
V embriofetopatie – anemie hemolitică gravă, edem generalizat, moarte
făt – în 10% din infecţiile gravidei
VI infecţia la pacienţi imunodeficienţi
- anemie cronică sau aplastică
VII infecţia persistentă
- infecţie persistentă a măduvei osoase luni sau ani –
2 3
10 – 10 copii genomice/mL ser
- se reactivează ca anemie cronică/aplastică în caz de
- imunosupresie indusă – transplant de organ/ măduvă
- chimioterapia cancerului
Diagnostic de laborator
- Sonde ADN – ser, leucocite, probe biopsice, secreţii respiratorii
- IgM anti – parvovirus B19 - infecţie primară recentă
- IgG - persistenţi
- Izolare – câteva laboratoare din lume
 32

Tratament – nu există
Epidemiologie
- Rezervor – uman
- Transmitere – aerogen
- transfuzii de sânge
- vertical
- Izbucnire epidemică – şcolari
- Sporadic/epidemic la toate grupele de vârstă
- 60% dintre adulţi au anticorpi a infecţiilor contractate între 5-19 ani
Herpesviridae
- Virusuri mari 120-200nm, sferice
- ADN dc liniar, capsidă icosaedrică, învelit
- Particulară evoluţia infecţiei primare acute→ infecţie persistentă integrată
cu reactivări
Virusurile herpetice umane
Familia Herpesviridae
• subfamilia Alphaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 1(Herpes simplex tip 1)
- Herpesvirus uman 2 (Herpes simplex tip 2)
- Herpesvirus uman 3 (Varicela-zoster)
• subfamilia Betaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 5 (Citomegalic)
- Herpesvirus uman 6
- Herpesvirus uman 7
• subfamilia Gammaherpesvirinae
- Herpesvirus uman 4 (Epstein-Barr)
- Herpesvirus uman 8
Virusurile herpes simplex (VSH)
- Foarte răspândite
- Spectru larg al gazdelor – variate tipuri de culturi celulare, animale de laborator
- VHS 1 - -contact cu saliva infectată
- VHS 2 – sexual
- vertical
VHS – infecţie citolitică→ necroza celulelor infectate + inflamaţie
ECP – balonizarea celulelor infectate, formarea de celule gigante
- în nuclei cromatina este marginată şi apar incluzii Cowdry
- coloraţia cu hematoxilină – eozină – iniţial incluziunile Cowdry
umplu tot nucleul sunt albastre –tip A
 33

- apoi ADN pierdut devin roz, se retractă,

înconjurate de halou – tip B
-formarea sinciţiilor prin fuziunea celulelor→ răspândire de la celulă la celulă
-acumulare între epiderm şi derm sau corionul mucoaselor→ formare
de vezicule – mari cantităţi de virus, resturi celulare, celule inflamatorii
- rezorbţie- cruste, nu lasă cicatrici
Infecţia primară
Apare după contactul unei persoane receptive cu un excretor de virus
↓
mucoasă sau tegument cu soluţie de continuitate
- Se propagă centripet pe cale nervoasă la ganglionii rădăcinilor dorsale → VHS1 –
ganglionul nervului trigemen
VHS2 – ganglionii nervilor sacraţi
Infecţie latentă
- VHS integrat în neuroni, stare nonreplicativă, exprimă puţine gene
- Infecţia persistă toată viaţa
Reactivare
- Spontan , în ciuda imunităţii umorale şi celulare→ infecţia e mai puţin extensivă şi gravă
faţă de primoinfecţie
pot fi asimptomatici- “purtător sănătos de VSH” – eliminare prin salivă
- Virusul reactivat se propagă centrifug pe cale nervoasă spre epiteliul zonei inervate
Bazele moleculare ale reactivării – insuficient cunoscută
- stimuli inductori – febra, infecţii respiratorii
- stres fizic, psihic
- iradiaţia solară intempestivă
80% din populaţia umană e infectată latent cu VHS1
Forme clinice
VHS 1
- Boală orofaringiană - frecvent asimptomatică
- la copii până la 5 ani – după incubaţie de 3-5 zile – febră, gingivo-
stomatită, faringită veziculară, limfadenită cervicală, durata 2-3 săptămâni
- recurentă – vezicule labiale iniţial foarte
dureroase, vindecare în 8-10 zile
- Keratoconjunctivite
- encefalite herpetice - mortale

- Herpes cutanat – localizat în zone cu abraziuni – degetele dentiştilor

- la persoane cu leziuni cutanate persistente, eczeme, arsuri – evoluţie
gravă, eczema herpeticum – leziuni extinse, febră
VHS2
- Herpes genital – leziuni veziculo-ulcerative – penis
- vulvă
- vagin
- cervix uterin
± febră, disurie, limfadenită -perineu
 34

Evoluţie 3 săptămâni
Recurenţe mai benigne – 10 zile
- Herpes neonatal – in utero, intra- sau post-partum
- mortalitate 50%
- VHS1
Herpes la gazde imunocompromise – evoluţie foarte gravă, recurentă, leziuni tract respirator,
esofagiene, intestinale
Imunitate
- Celulară
- Anticorpii – nu previn infecţia recurentă – propagarea virus direct de la celulă la
celulă
- Infecţia primară cu VHS 2 la o gazdă infectată cu VHS 1 evoluează mai benign
- IFN, NK – control infecţie primară, recurenţe
Diagnostic
- Metode rapide – microscopia raclatului sau tampon prelevat de la
baza leziunii
- biopsii cerebrale – IF, sonde ADN, PCR
- Izolare – culturi de fibroblaşti/celule epiteliale
- identificare – IF
Serodiagnostic – infecţia primară, seroconversie, dinamica semnificativă - ELISA
Tratament
- Aciclovir – pentru tulpini rezistente – Vidarabina
- aplicaţii topice – idoxuridina
Prevenţia
- vaccin glicopeptidic purificat
Virusul Varicela –Zoster (VVZ)
- Varicela – primoinfecţia acută
- Herpes zoster – reactivarea infecţiei
Varicela
- Incubaţia – 14-21 zile
- Debut exantem +enantem vezicular
- Vezicule apar în valuri succesive – în diferite stadii evolutive
- Fără cicatrice
- Febra
Complicaţii – malnutriţi, adulţi
- pneumonii, SNC
La gravide – infecţii in utero şi neonatal – evoluează cu leziuni grave
Infecţia latentă – neuronii ganglionilor spinali şi ai nervilor cranieni infectaţi persistent
integrat
Herpes zoster
- Reactivarea infecţiei persistente a neuronilor ganglionari
- Frecvent – neuronii unui singur ganglion, virus propagat centrifug în metamerul
cutanat
- Leziunile cutanate – similare celor din varicelă sau herpes simplex dar inflamaţia
acută a nervului senzitiv şi ganglionului → leziuni foarte dureroase
Imunitate
-umorală + celulară persistente – nu protejează faţă de reactivări
 35

Epidemiologie
- Sezon iarnă - primăvară – 2-6 ani
- Herpes zoster adulţi indiferent de sezon – 20% reactivare
Rezervor – bolnavi cu varicelă
- herpes zoster – contact cu leziunile
Transmitere –aerogenă + contact leziuni cutanate
Profilaxie
- Vaccin viu atenuat în unele ţări
- Chimioprofilaxie cu aciclovir
- Imunoglobuline anti – varicela – zoster în perioada de incubaţie la contacţi
imunosupresaţi – atenuează severitatea bolii
VCM – virus citomegalic
- Nume dat de dimensiunile crescute ale celulelor infectate
- Strategia de eludare a răspunsului imun - o gp a anvelopei funcţionează ca
receptor pentru Fc → virus coafat cu Ig nespecifice
- Condiţionat patogen
Primoinfecţia adolescentului şi adultului
Incubaţie 4-8 săptămâni - orală, sexuală, transfuzii
Frecvent inaparent/ “mononucleoză citomegalică” – fără angină, fără adenită şi anticorpi
heterofili
Infecţia congenitală
- Boală citomegalică 10% din infectaţi – moarte in utero cu avort
- prematur cu icter, splenomegalie, trombocitopenie,
pneumonie, malformaţii
- Nou – născut aparent normal – virurie şi ulterior – întârziere mentală, motorie,
surditate
Nou –născutul
- Infecţia în canalul de naştere sau prin lapte matern (deşi are anticorpi transmişi
transplacentar)
- Inaparentă/manifestă – pneumonie interstiţială, hepatită, anemie hemolitică
- Elimină prin urină, ani de zile, după 2-3 luni după naştere
Infecţia la gazda imunosupresată
- grav, pneumonie mortală
Imunitate
- Ig G, M, A
Tratament
- ganciclovir, vidarabina, aciclovir
Epidemiologie
- Omul singurul rezervor
- Transmitere – contact strâns cu o persoană care elimină virusul
- sexuală
- lapte matern
 36

- transplant de organ
- transfuzii de sânge
- Evoluţie endemică pe glob
Profilaxia
- triaj corect donatori, izolarea nou - născuţi
Virusul Ebstein – Barr
- Mononucleoza infecţioasă, asociat unor tumori maligne
- Ţinta → receptor C3d de pe limfocitul B
- Infecţie persistent integrată şi transformantă
- Celulele infectate exprimă 3 clase de antigene
▪ antigenele de fază latentă – celulele cu infecţie persistent integrată
- 2 proteine de membrană latente LMP 1-2
- 6 antigene nucleare EBNA 1-6
- aceste antigene indică prezenţa genom VEB
▪ antigenele precoce – proteine nonstructurale
- indică debutul replicării virale productive
▪ antigene tardive – componente structurale ale capsidei VCA + gp
- în cantitate mare în infecţia virală productivă
Manifestari clinice
Gazda normoreactivă – mononucleoza infecţioasă
Gazda imunodeficientă - sindrom de mononucleoză cronică
- carcinomul nasofaringian
- limfomul Burkitt
Mononucleoza infecţioasă
- copii, adulţi tineri
- Febră, angină, limfadenopatie, spleno –hepatomegalie
- Leucocitoză/limfocitoză
- VEB este replicat iniţial în epiteliul orofaringian + glandele parotide
- Apoi persistent integrat şi transformant limfocitele B
↓
transformare policlonală , sunt activate şi limfocite B neinfectate
– apar anticorpii heterofili şi autoanticorpii
La gazda imunocompromisă
- Infecţia rămâne latentă şi oncogenă – la pacienţii cu malarie cronică
- Tumorile asociate VEB sunt prezente în zone endemice de malarie
- limfomul Burkitt – copii+ tinerii africani
- carcinomul nasofaringian – bărbaţi, chinezi Asia
Sud-Est
Imunitatea
- Interferonii α şi γ
- Limfocitele T citotoxice elimină limfocitele B transformate
 37

- VEB persistă cu reactivări ocazional şi eliminare prin salivă, gazda

asimptomatică.
Serodiagnosticul
- ELISA IgM anti-VCA – infecţie acută
- Retrospectiv – Ig G anti – EBNA1 , 2 probe de ser
Tratament
- aciclovir, ganciclovir – reduc eliminarea virusului prin salivă
Epidemiologie
- Infecţia cosmopolită, contractată precoce în copilărie, frecvent inaparentă
- Purtători sănătoşi de virus
- Transmitere – contact oral “ boala sărutului”
Alte herpesvirusuri umane
VHU 6 – la copii normoreactivi – roseola infantum – a 6-a boală
eruptivă
- la adult – limfadenopatie cronică
VHU 8 – sarcom Kaposi
Fam. Poxviridae
• virusuri mari (400/230 nm) cu aspect de cărămidă
• au o structură complexă: un miez alungit biconcav flancat de 2
corpi laterali, inclus într-o anvelopă lipoproteică cu structură
microtubulară
• genomul viral este de tip ADN d.c. liniar, replicarea având loc
integral în citoplasma celulei
• cultivă pe membrana corio-alantoidiană a embrionului de găină cu
formare de pox-uri cu aspect diferit în raport cu tipul de virus
• include 3 genuri de interes medical: Orthopoxvirus, Parapoxvirus
şi Molluscipoxvirus .
Genul Orthopoxvirus
• include agentul etiologic al variolei, boală eruptivă epidemică foarte gravă,
prima boală contagioasă eradicată (OMS, 1980).
• eradicarea a fost posibilă din următoarele motive:
- omul este singura gazdă naturală
- toate infecţiile evoluează aparent
- contagiozitatea corespunde debutului erupţiei
- nu sunt purtători de virus
- virusul este unic Ag
- vaccinul antivariolic este stabil, eficient şi ieftin
• alte orthopoxvirusuri: virusul variolei bovine, virusul variolei maimuţelor,
virusul vaccinia.
Genul Parapoxvirus
 38

• virusul Orf determină infecţii naturale la oi şi capre şi ocazional

infecţii la om (unică leziune papulo-veziculară la nivelul mâinii,
care se vindecă fără cicatrice).
Genul Molluscipoxvirus

• Molluscum contagiosum determină la om mici tumorete benigne

pe faţă, braţe, trunchi sau fese, infecţia fiind transmisibilă prin
contact direct (sexual) sau prin intermediul ustensilelor de toaletă.
Adenovirusuri
• ADN d.c. linear
• nude
• simetrie icosaedrică
• prelungiri pentone - fibra pentonei – ligand
• 6 grupe A-F
• 47 serotipuri
Infecţii respiratorii
• copii – severitate medie/ mare (pneumonie)
• copii mari, adulţi tineri – izbucniri epidemice în colectivităţi închise
Infecţii oculare
• conjunctivită foliculară epidemică/ sporadică (“conjunctivita de piscină”)
• keratoconjunctivită epidemică
Alte infecţii
• diaree (F)
• cistite hemoragice – şcolari, transplantaţi (rinichi, măduvă)
• sdr tip “pertussis”
• inf muşchi, tract genital, piele, SNC
Tratament
• nu există
Epidemiologie
• răspândire cosmopolită, afectare precoce
• transmitere fecal-orală/ respiratorie
• sezonalitate
Profilaxie
• vaccin viu atenuat pentru prevenirea infecţiei
• trivaccin (4,7,21 sau 3,4,7) – unităţi militare
 39

Virusurile hepatitei
hepatitele virale sunt boli infecţioase sistemice care evoluează cu leziuni necrotice,
inflamatorii şi regenerative hepatice, determinate de
- virusuri cu tropism primar pentru hepatocite: VHA,
VHB, VHC, VHD, VHE (VHG?)
- virusuri cu tropism secundar hepatic: v.Epstein-Barr,
v.citomegalic, v.herpes simplex
-se manifestă cu forme subclinice până la forme cu anorexie, greţuri, icter, asociate cu creşterea
transaminazelor si bilirubinei serice (teste indirecte de diagnostic)
-numai testele specifice de laborator permit stabilirea tipului de hepatită virală.
Virusul hepatitei A
• Structură
– picornavirus (Heparnavirus, fost enterovirus 72)
– capsidă icosaedrică, nud; ARM m.c. +
• Rezistenţa la agenţi fizico-chimici
– stabil
• pH acid
• solvenţi
• detergenţi
• ape (luni)
• uscăciune (stabil)
• temperatură: 4°C (S), 56°C (30 min), 61°C (20 min,
inactivare parţială)
– inactivat de
• clorinarea apei potabile (ape menajere?)
• formol (0.35%, 37°C, 72h)
2
• radiaţii UV (2 μW/cm /min
Patogenie
– ingestie VHA replicat in tub digestiv  sânge  hepatocite  bila 
intestin  fecale (14zile înainte de apariţia icterului)
Boala
– hepatita A
– incubaţie: 2-4 S
– debut – brusc: icter (2/3 adulţi, 1/10 copii)
– infecţie autolimitată
– mortalitate < 0.5% (80% în hepatita fulminantă)
• insuficienţa hepatică + encefalopatie
– infecţii inaparente, dar productive (90% copii infectaţi, 25-50% adulţii
infectaţi)
Imunitate
– IgG anti-VHA
– de durată
Diagnostic de laborator
IgM anti-HAV
Epidemiologie
răspândire cosmopolită
40% din cazurile de hepatită acută
factori favorizanţi
virus rezistent
perioada de contagiozitate începe înainte de apariţia
simptomelor
infecţii asimptomatice frecvente
 40

sursa de infecţie
bolnavi
persoane cu infecţie inaparentă (copii!)
transmitere
• fecal-orală
• ingestie de alimente/ apă contaminate
• mâini murdare
– receptivitate
• generală
• favorizată de supraaglomeraţie, igiena deficitară
Profilaxie
– igiena corespunzătoare
– imunizarea pasivă a contacţilor (imunoglobulină umană) – înainte/
precoce în cursul incubaţiei (<2Sapt după expunere) previne
infecţia manifestă clinic
– vaccinare selectivă (vaccin atenuat, inactivat, recombinare
genetică)
Virusul hepatitei B
• Hepadnaviridae
• virion învelit; genom ADN parţial d.c., circular
• Ag HBs (anvelopa), Ag HBc, Ag HBe (nucleocapsida)
• revers-transcriptaza
• tropism strict hepatic
• celulele VHB-infectate pot produce şi elibera cantităţi mari de Ag HBs care nu
conţin ADN
• rezistenţa la agenţi fizici şi chimici
– virion inactivat la 100°C
– sensibil la uscăciune
– infecţiozitate scăzută prin hipoclorit Na 5% sau glutaraldehidă 2%
– virion viabil 1sapt la temperatura camerei
• replicare
– replicare prin ARN circular intermediar
– genomul VHB se poate integra în genomul celulei gazdă
• în sângele pacienţilor infectaţi coexistă particule sferice sau filamentoase (până
la 200 nm lungime), purtătoare numai a AgHBs
• nu a putut fi cultivat pe culturi de celule
• AgHBs conţine determinanţi cu specificitate de grup (a) şi de tip (d sau y şi w
sau r), cele 8 subtipuri fiind de interes epidemiologic
Patogenie şi imunitate
• virus replicat în ţesut limfoid la poarta de intrare 
sânge  hepatocit
• injectarea directă a virusului în circulaţie este cea
mai eficientă
• virusul se replică în hepatocite cu efect citopatic
minim
• copii genom VHB se integrează în genomul
hepatocitelor şi rămân latente
• imunitatea mediată celular şi inflamaţia sunt
responsabile pentru producerea simptomelor şi
eliminarea hepatocitelor infectate
• complexele imune Ag HBs - anti HBs sunt
responsabile pentru apariţia reacţiilor de
hipersensibilizare de tip III (exces Ag): vasculită,
artralgie, erupţie cutanată, leziuni renale
• sensibilizare citolitic-citotoxică (Ag HBs mb.
hepatocit + Ac + C/NK)  efect citopatic şi
inflamaţia hepatică
• VHB inhibă sinteza Interferon  şi β
 41

• sugarii şi copii au imunitatea celulară imatură  mai

puţin capabili a elimina infecţia, dar suferă mai
puţine leziuni tisulare şi simptomatologie mai redusă

Sdr. clinice
– infecţia acută
• incubaţie lungă (1-3L) şi debut insidios
• reacţii de hipersensibilizare (Ag HBs/anti-HBs)
– infecţia cronică
• 5-10% din persoanele infectate VHB (de obicei după
infecţie iniţială inaparentă/ uşoară) – infecţie
persistentă  hepatită cronică sau purtător
asimptomatic
• pacienţi imunodeficienţi mai frecvent purtători Ag
HBs; inf. acută forme mai benigne
• copii infectaţi perinatal  90-95% purtători Ag HBs
– ciroza hepatică
• 10% pacienţi cu hepatită cronică activă
– carcinom hepatocelular
• risc 300x >
• 80% Carcinomul hepatocelular atribuit infecţiei
cronice VHB
• primul cancer uman care poate fi prevenit prin
vaccinare
• mecanisme:
– reparaţia hepatică continuă şi
creşterea celulară ca răspuns la
leziunile tisulare
– copii ADN al VHB integrate în
genomul hepatocitelor
• 95% vindecare
• <1% insuficienţă hepatică fulminantă
• 5% infecţie cronică
– purtător sănătos
– hepatită cronică  ciroză  carcinom hepatocelular
• 90% sugarii infectaţi perinatal devin purtători cronici Ag HBs
Diagnostic etiologic
– metode directe (Ag HBs, HBe, virus infecţios) vs. răspuns imun (anti-HBs,
HBe, HBc)
– ELISA, HAP
– Ag HBs – infecţiozitatea sângelui (inf. ac, cr, portaj)
– Ag HBe – contagiozitate crescută prin sânge, secreţii
– anti-HBc – boală acută sau cronică
• IgM – infecţie acută
• IgG – infecţie cronică sau în antecedente
– anti- HBs – imunitatea la reinfecţie
– anti HBe – potenţial infecţios redus al sângelui
– ADN VHB – replicare activă a VHB, cu mai multă acurateţe decât Ag HBe.
Utilizat în special pentru a monitoriza răspunsul la terapie.
Tratament
• Interferon – pacienţi cu hepatită cronică activă, Ag HBs +. Răspuns favorabil în <
50%.
• Lamivudine – nucleozid, analog de revers transcriptază. Bine tolerat, majoritatea
pacienţilor răspund favorabil Recăderi după întreruperea tratamentului. Emergenţă
rapidă a rezistenţei.
• tratament eficient = dispariţia Ag HBs, ADN-VHB
Epidemiologie
– sursă de infecţie
• bolnavi cu inf. acută/ cronică, aparentă/ inaparentă
 42

• concentraţie 106-109 genome virale/ ml sânge, < în spermă, salivă,

secreţie vaginală
– căi de transmitere
• parenterală: seringi, instrumentar chirurgical contaminat cu sânge,
instrumentar stomatologic contaminat cu sânge/ salivă, lame de
bărbierit etc.
• sexuală
• transplacentară
• lapte matern
– receptivitate
• generală
• Grupe de risc pentru infecţia cu VHB
– persoane din arii endemice (China, zone din Africa, Alaska, Insulele Pacifice)
– n.n. din mame cu infecţie VHB cronică
– utilizatori de droguri i.v.
– persoane cu multipli parteneri sexuali: homosexuali şi heterosexuali
– hemofilici şi alţi pacienţi care primesc sânge şi produse din sânge
– personal medical care vine în contact cu sângele pacienţilor
– rezidenţi şi personal al instituţiilor pentru retardaţi mintal
– pacienţi hemodializaţi şi cei care primesc transfuzii/ transplant de organe
• Profilaxie
– evitarea comportamentului cu risc
– imunoglobuline anti-hepatită B: în interval de 1sapt de la expunere şi la n.n.
din mame Ag HBs+
– vaccinare – HBsAg
• generalizată la n.n., în maternitate
• revaccinare
– selectivă – activităţi cu risc (personal medical)
– electivă – pacienţi cu hemofilie, dializaţi
– triajul donatorilor de sânge

Virusul hepatitei C
• 1989, om, cimpanzeu
• cauza predominantă a hepatitelor non A- non B
• 170 milioane de purtători VHC în lume
• transmitere asemănătoare VHB, dar cu potenţial mai mare de a stabili infecţie
cronică, persistentă
• familia Flaviviridae, genul Hepacivirus
• genom ARN +
• 2 glicoproteine variabile (E1, E2) în cursul infecţiei datorită unor regiuni
genetice hipervariabile
• 6 grupe majore de variante
• imunopatologia mediată celular este principala responsabilă pentru producerea
leziunilor tisulare
• Ac anti-HCV nu sunt protectori
Sindroame clinice
• incubaţie 2-4L
• 15% hepatită acută cu vindecare
• 70% infecţie cronică persistentă cu posibilă progresie către boală mult mai
târziu în cursul vieţii
• 15% progresie rapidă către ciroză
• hepatită cronică persistentă cu VHC progresează adesea către hepatită cronică
activă în decurs de 10-15 ani şi ciroză (20% din cazurile cronice) şi
insuficienţă hepatică (20% din cazurile de ciroză) după 20 ani
• VHC determină apariţia cancer hepatic după 30 ani la aprox. 5% din pacienţii
cu infecţie cronică
Diagnostic de laborator
 43

•ELISA  Ac; confirmare RIBA (recombinant immunoblot assay), NAT

(nucleic acid testing)
• seroconversie în 7-31S de la stabilirea infecţiei
• detectarea ARN VHC la persoane seronegative/ cu serologie echivocă – RT-
PCR
Tratament
• If, β (minimizează riscul cronicizării)
• If recombinant (sau tratat cu polietilen glicol pentru cresterea timpului de
actiune) ribavirin (infecţie cronică activă)
• rata de răspuns la If 50%, 50% dintre ei fac recăderi
• Adefovir (inhibitor de reverstranscriptaza)±famciclovir
• Epidemiologie
• sursă de infecţie: bolnav cu infecţie acută/ cronică
• transmitere
• parenterală (transfuzii, administrarea derivatelor de plasmă, tatuare)
• prin transplant de organe, sexual, posibil de la mamă la făt
receptivitate
• categorii de risc: personal medical, bolnavi de hemofilie, pacienţi
dializaţi cronic
Preventie
 triajul donatorilor de sânge, organe, ţesuturi
 modificarea comportamentului cu risc

Hepatita cu virus G
- Seamana cu VHC – flavivirus, transmis prin sange, predilectie pentru forma cronica
de boala
- Detectia ARN prin RT-PCR

Virusul hepatitei D
• agent delta
• 40% dintre hepatitele fulminante
• mic virus ARN m.c. defectiv; replicat numai în prezenţa VHB
• anvelopă: Ag delta, Ag HBs
• poate produce boală doar la pacienţi cu infecţie VHB activă
– coinfecţie simultană VHB+VHD
– suprainfecţie VHD la un pacient cu hepatită B acută/ cronică
• evoluţie mai gravă la suprainfectaţi
• posibilitatea cronicizării
• leziunile hepatice apar ca rezultat al efectului citopatic direct al VHD &
imunopatologia infecţiei VHB
• diagnostic
– direct: Ag delta; ARN VHD (RT-PCR)
– serodiagnostic: anti-VHD/ anti-Ag delta (IgM, IgG, totali)
(ELISA)
– doar la pacienţi cu hepatită B (ac., cr., portaj)
• nu există tratament antiviral; Interferon  ineficient
• sursa de infecţie: bolnavi (infecţie ac./ cr.)
• transmitere: parenterală (sânge); rar sexual (spermă, secreţii vaginale) sau
perinatal
• profilaxie
– vaccin anti-VHB
– triajul donatorilor de sânge

Virusul hepatitei E
• familia Caliciviridae, genul Hepevirus, virus ARN
• transmitere fecal-orală, în special prin apă contaminată
 44

• India, Pakistan, Nepal, Burma, Africa de Nord, Mexic

• doar infecţie acută, autolimitată
• incubaţie 2-6 S
• imunitate persistentă
• diagnostic – anti-VHE
• mortalitate 1-2%
• infecţia cu VHE poate avea evoluţie fulminantă la femei însărcinate (mortalitate 20%)

Prionii
• Proteine “infecţioase”, lipsite de secvenţe nucleotidice capabile să codifice
descendenţii
• Sunt izomorfe (izomeri) ale unei proteine normale codificată de o genă identică la mai
multe specii şi localizată la om pe braţul scurt al cromozomului 20
• Proteina prionică normală PrPc este ancorată în membrana externă a celulelor tuturor
mamiferelor şi păsărilor, inclusiv la om. Funcţia necunoscută.
• Izomorfa patogenă PrPsc fixată pe membrana celulară determină leziunile din bolile
prionice
• Bolile prionice – ereditare – prin linia germinativă
• - altele se transmit şi orizontal – intra sau interspecific, asemănător
infecţiilor
Boli prionice
Animale - Scrapie infecţioasă
- Encefalopatia transmisibilă a nurcilor infecţioasă
- Encefalopatia spongiformă bovină infecţioasă
BSE – boala vacii nebune
Umane
• Kuru infecţioasă
• Creutzfeld – Jacob (CJD)
iatrogenă infecţioasă
sporadică necunoscută
familială mutaţie PrPc
• Sdr. Gerstmann –Straussler – Scheincker (GSS) mutaţie PrPc
• Insomnia fatală familială mutaţie PrPc
• Boala Alzheimer mutaţie PrPc
Boala Kuru – populaţia Fore din Noua Guinee
- 1957-1966 cea mai frecventă cauză de deces la femei
- a dispărut după renunţarea la ritualul canibalic de a
mânca creierul rudelor moarte
Boala Creutzfeld- Jacob
 45

- Forma infecţioasă – iatrogenă – transplant de ţesuturi de la donatori

infectaţi- cornee, duramater, timpan
- intervenţii chirurgicale cu
instrumentar contaminat
- terapie cu hormoni hipofizari
- obiceiuri alimentare evreii din Liban, Israel creier
şi ochi de oaie – incidenţă crescută a bolii
- Forma ereditară – mutaţie a codonului 178 aspartat-asparagină
- Evreii din Libia, Tunisia –mutaţie a codon 200 de la glutamat la lizină
CJD sporadică – necunoscută
Sindromul Gerstmann – Straussler- Scheincker
- Toate cazurile sunt ereditare cu variaţii ale simptomatologiei funcţie de codonii mutaţiei
-ataxie – mutaţii de la prolină la leucină, 102 şi 105
- Demenţă – alanină la valină, 117
Boala Alzheimer
- Cunoscută ca ereditară
- 198 - substituţia fenilalaninei prin serină
- 217 – glutamină prin arginină
Insomnia fatală familială
- Descrisă la 3 familii italiene cu mutaţii în codon 168
Istoric
- 80 ani controverse privind etiologia bolii scrapie
- 1988 Stanley B. Prusiner descoperă prionii
- 1992 – descoperită gena care codifică prionii
Au fost mai multe ipoteze
- 1910 –ipoteza infecţiei cu un protozoar
- Ipoteza unui “virus filtrabil” – 1946 – 1500 oi vaccinate cu un extract formolat
de ţesut limfoid ovin
- Ipoteza bolii ereditare – receptivitatea la transmiterea bolii de 100% la capre, la
oi 0-80 după rasă
S.B. Prusiner – ambele ipoteze – infecţioasă/boală genetică
Teste biologice pentru infectivitatea prionilor
Scrapie reprodusă experimental la diferite animale – prin injecţie de extracte cerebrale de la
oi bolnave după o perioadă de incubaţie lungă – şoarecii după 1 an, hamsterii aurii
sirieni cu 50% mai receptivi
În creierul de hamster îmbogăţit pentru infecţiozitatea scrapie Prusiner a descoperit particule
în formă de bastonaşe purtătoare de infecţiozitate
- Prioni – d-50nm
- ultrastructură neregulată similară amiloizilor, total diferită de structura virusurilor
- proteazele le distrug infectivitatea
- rezistenţă extremă la UV cu 254 nm care inactivează acizii
nucleici
Contribuţia geneticii moleculare
 46

c
- Descoperirea genei PrP şi a mutaţiilor punctiforme din diferiţii codoni
Rezistă la agenţi inactivatori ai infecţiozităţii
0
- 134 C 18-30 min, unele tulpini scrapie rezistă 90 min
- Deşeuri solide – autoclavate 2 ore
Rezistenţa explică transmiterea la vite – epidemia de BSE
Calea de transmitere – făina de oase cu resturi de la oile bolnave de scrapie
La om – consum de carne infectată chiar prelucrată termic
Patogenia
sc
- Apariţia PrP în organism – origine endogenă mutaţii în codonii
c
genei care codifică PrP
- origine exogenă
c
PrP se fixează pe o gamă mai largă de celule dar, leziuni apar acolo unde realizează
concentraţii maxime
- creier întotdeauna
- scrapie - şi măduva spinării + ochi
Leziunile - plăci de amiloid
- degenerescenţă spongiformă
- glioză
- pieredere neuroni
- în absenţa inflamaţiei şi răspunsuns imun
Simptomatologia – declin subacut sau cronic al funcţiei cognitive –
demenţă
şi/sau motorii (ataxia)
Debut 40-70 ani
Diagnostic de laborator
- Intravitam –biopsie ţesut amigdalian - evidentiere PrP prin Western blot
- Postmortem – examen histopatologic al creierului
Concluzie
Prionii diferă de toate microorganismele
Bolile determinate sunt pseudoinfecţii
Utilizăm termenii caracteristici bolilor infecţioase doar pentru că informaţiile provin din
protocoale experimentale ale virologiei

Infecţia nosocomială
Infecţie interioară, încrucişată
contractată într-o unitate de asistenţă sanitară
în condiţiile de mediu specifice unităţilor sanitare
în condiţiile actului explorator sau terapeutic
Epoca prepasteuriană – etiologia necunoscută
 47

- 1846 anestezia generală cu eter – dezvoltarea

chirurgiei – creşterea morbidităţii, mortalităţii
- lipsa terapiei etiotrope
Epoca pasteuriană – date privind etiologia
- lipsa terapiei etiotrope
- chirurgia antiseptică şi aseptică – morbiditatea şi
mortalitatea la cele mai scăzute cote
- Streptococcus pyogenes , Staphylococcus aureus

Epoca antibioticelor
- Tratament antibacterian – S.pyogenes cauză rară a infecţiei nosocomiale
- Investigaţii agresive, terapii agresive, manipularea sistem imun, chirurgia de
transplant
- Amplificarea fondului de gazde imunocompromise – iatrogen+HIV
- Incidenţă crescută cu microorganisme oportuniste
Epoca postantibiotică?
- Apar primele tulpini bacteriene rezistente la toate antibioticele
- Programe naţionale de profilaxie a infecţiilor nosocomiale în ţări dezvoltate
Infecţia nosocomială contractată într-o unitate de asistenţă sanitară
- Infecţii contractate în spital sau ambulatoriu pot debuta la domiciliu
Ex. mastita stafilococică după externarea din maternitate
hepatita cu virus B, C incubaţie lungă
Infecţia nosocomială contractată în condiţiile de mediu specifice unităţilor sanitare
Fondul microbian de spital – microbiota indigenă a pacienţilor +
personal sanitar
- rozătoare, insecte
- microorganisme infectante pacienţi +
personal
- microorganisme din aer, apă, alimente, suprafeţe, instalaţii, obiecte,
instrumentar, medicamente
Categorii de microorganisme
1. Organisme ale microbiotei indigene cu avantaje selective particulare în mediul de
spital
Stafilococii – S.aureus 1960 cedează locul BGN, 1970 revine
- stafilococii coagulao-negativi
Enterococii – tulpini de E.feacalis şi E.faecium cu rezistenţă la beta-lactamine şi
aminoglicozide
- 1989 – rezistenţa la vancomicină
- 1997 – dalfopristină – quinupristină
Bacilii coliformi – 1960 – multirezistenţă la antibiotice
- au un fond important de rezistenţă plasmidică transmis şi la alţi patogeni
 48

- se pot înmulţi în medii apoase minimale nutritiv chiar în prezenţa substanţe

antibacteriene, la temperatura camerei
- suprefeţe umede din WC –te, băi
- lenjeria, aşternut
E.coli – infecţii sporadice şi endogene cu excepţia patotipurilor diareigene
Klebsiella, Enterobacter, Serratia – servicii terapie intensivă
- şoc endotoxinic după perfuzii cu soluţii
contaminate
- nou-născuţi, sugari foarte receptivi
Pseudomonadele – microbiota indigenă disbiotică, se elimină cu excrete, secreţii, exsudate
- cresc în rezervoarele de apă
instalaţii pentru gheaţă
soluţii medicamentoase
sânge conservat la frigider
ape de gură, ghivece cu flori
P.aeruginosa
P.fluorescens
P.putida
P.stutzeri
Burkholderia cepacia
Stenotrophomonas maltophilia
Alti bacili gram – negativi A.faecalis, A. xylooxidans, Flavobacterium
meningosepticum, Acinetobacter baumanii
Clostridium difficile
1987 – primele izbucniri de spital ale enterocolitei
pseudomembranoase postantibioticoterapie
- transmitere fecal – orală
- evoluţie gravă peste 60 de ani
2. Microorganisme cu sursă în rezervoare de apă sau instalaţii cu apă stagnantă
Pseudomonade
Legionella spp. – adeziune la cele mai variate suprafeţe
- simbioza cu ciano şi flavobacteriile + simbioza cu protozoare şi chişti -
0
avantaje selective în rezervoare dre apă, termorezistenţa la peste 60 C, agenţi de
tratare ai apei
- infecţii respiratorii, plăgi
Micobacterii atipice M.chelonae, M. gordonae, M. fortuitum - infecţii post- bronhoscopie,
dializaţi renali, chirurgie oculară, cardiacă
 49

3. Microorganisme al căror rezervor este amplificat prin transfuzii şi inoculări cu

instrumentar contaminat cu sânge
- VHB, VBD, VHC, HIV
- Transfuzii, medicaţie cu derivate de sânge, instrumente contaminate cu urme de
sânge insuficient sterilizate
4. Microorganisme anerobe nesporulate
5. Organisme accidental patogene ale mediului extern ocazional prezente în microbiota
flotantă a învelişurilor
- Candida albicans
- C. tropicalis, C. parapsilosis, C. krusei – operaţii pe cord deschis
- Fusarium spp. – cancer, transplant medular
- Aspergillus – neutropenici, terapie intensivă
- Coccidiile – diaree cronică la imunosupresaţi spitalizaţi
6. Microorganisme clasice patogene
S. pyogenes, M. tuberculosis
Viroze nosocomiale –nou-născut, copil, imunosupresaţi VRS, enterovirusuri
- herpesvirusuri VCM prin donare de sânge sau
ţesuturi
- VGA – pneumonie gravă per se sau prin suprainfecţie cu tulpini de spital
- bolile eruptive ale copilăriei
7. Pseudoinfecţiile prionice
Facilităţi de transmitere a infecţiei în spitale
Condiţii de risc ale contaminării microbiene critice, semicritice, necritice
Pericolul mâinii ca vehicul al infecţiei nosocomiale
Presiuni selective asupra fondului microbian de spital
Tulpini periculoase de spital – rezistenţă multiplă la substanţe
antimicrobiene
- capacităţi sporite de colonizare rapidă a suprafeţelor şi virulenţă
Colonizarea/ infecţia nosocomială; amplificarea anumitor virusuri în fondul microbian de
spital
- Infecţia cu tulpini periculoase de spital apare pe fondul mult mai larg al colonizării
nosocomiale
- “Fenomenul aisberg al infecţiei nosocomiale”
- “Cu fiecare pacient internăm un cal troian”
Infecţia nosocomială este contractată în condiţiile actului explorator sau terapeutic