Sunteți pe pagina 1din 16

1.

Faptele: Pe la orele 01:15 Ciobanu Ion, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat în incinta
cazinoului SRL „Domosvet” din or. Căuşeni str. 27/2, urmărind scopul încălcării ordinei publice
manifestînd o lipsă totală de respect faţă de societate, dînd dovadă de o obrăznicie deosebită, a
întrerupt de activitate normală a cazinoului, numind cu cuvinte necenzurate şi amenințînd cu răfuială
fizică pe operatoarea cazinoului, și alte persoane care se aflau în incinta cazinoului, Berdaga Andrei,
Tudorean Serghei, după ce a deteriorat un aparat electronic de joc Flush-Campion 2 nr. ser.0062
(Gaminator), pricinuindu-i SRL „Domosvet” o daună materială în sumă de 3000 lei, iar la cerinţele
legale ale membrilor serviciului de pază de a curma acţiunile sale huliganice el nu reacţiona, până
când la faţa locului nu a venit colaboratorii de poliţie. Tot el, urmărind scopul purtării şi păstrării
ilegale a muniţiilor asupra sa, fără autorizaţia corespunzătoare, în incinta cazinoului SRL
„Domosvet” din or. Căuşeni Eminescu 27/2, păstra la el un cartuş de calibru 7,62 mm, care în
conformitate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 34/12/1 -R-1348 din XXXXXXXXX
face parte din categoria muniţiilor.
Prin sentința Judecătoriei Căușeni, sediul Central din 14 iunie 2018, Ciobanu Ion, care a
săvîrşit infracţiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) şi 290 alin. (l) Cod penal, a fost liberat de
răspunderea penală, cu încetarea procesului penal, pe motiv că, a săvîrşit fapta prejudiciabilă fiind
în stare de iresponsabilitate
Măsura de constrîngere cu caracter medical – sub formă de internare într-o instituţie
psihiatrică cu supraveghere obişnuită, a fost aplicată față de Ciobanu Ion.
Corpul delict - un cartuş de calibru 7,62 mm, o centură bărbătească de culoare neagră,
care se află la camera de păstrare a corpurilor delicte a IP Căuşeni, după intrarea sentinței în vigoare,
umrează a fi suspus nimicirii, iar DvD-discul cu înregistrarea video, va urma soarta dosarului.

Nefiind de acord cu sentința menționată inculpatul Ciobanu Ion, în termen legal a atacat-
o cu apel, solicitând admiterea apelului și casarea Judecătoriei Căuşeni din XXXXXXXXX în ceea
ce priveşte aplicarea în privinţa sa a măsurii de constrîngere cu caracter medical sub forma de
întreţinere într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită, ca neîntemeiată.
Motivarea apelului - sentința primei instanțe este neîntemeiată în partea aplicării în
privinţa sa a măsurii de constrîngere cu caracter medical sub forma de întreţinere într-o instituţie
psihiatrică cu supraveghere obişnuită; - concluzia experţilor în psihiatrie în cauza penală şi raportul
de expertiză a fost dat doi ani în urmă (la XXXXXXXXX) când el avea dereglări psihice; - în prezent
el, apelantul, se simt bine, dereglări acute nu are, urmează tratamentul indicat de medicul-psihiatru
din or. Căuşeni; - la data pronunţării sentinţei, nu a fost prezent la şedinţă, cancelaria instanței i-a
trimis copia sentinţei, la domiciliu a primit-o cu intirziere.
Colegiul Penal concluzionează că, argumentele invocate în cererea de apel depusă de
inculpatul Ciobanu Ion, sunt neîntemeiate și nu pot servi temei de admitere a apelului, în prezența
circumstanțelor sus indicate, iar sentința Judecătoriei Căușeni, sediul Central din 14 iunie 2018,
urmează a fi menținută fără modificări.
Respinge apelul inculpatului Ciobanu Ion, declarat împotriva sentinței Judecătoriei
Căușeni, sediul Central din 14 iunie 2018, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate fără
modificări.
Decizia este executorie, dar cu drept de recurs în Curtea Supremă de Justiție în termen de
30 zile din momentul pronunțării deciziei integrale.
2. Boţan Stanislav este învinuit că la data de 06 martie 2014, aproximativ la ora 04:45,
împreună şi de comun acord cu un prieten de al său Gundiuc Vadim, prin participaţie simplă, în
timp ce se afla în faţa casei de pe adresa mun. Chişinău, sat. Truşeni, com. Dumbrava, str. Durleşti
3, nefiind de acord cu costul călătoriei stabilit de şoferul automobilului-taxi de model „Dacia Logan”
cu număr de înmatriculare x, Nigai Octavian, cu care anterior s-au deplasat, acţionând cu intenţie
directă, din motive huliganice, încălcând grosolan ordinea publică însoţită de aplicarea violenţei faţă
de persoane, prin acţiuni ce se deosebesc prin conţinutul lor, printr-o obrăznicie deosebită, a numit
cu cuvinte necenzurate care înjosesc demnitatea persoanei pe Nigai Octavian după care, Gundiuc
Vadim, manifestând o agresivitate sporită, s-a repezit cu mâna ridicată pentru a-1 lovi, deteriorându-
i ecranul telefonului mobil, iar Boţan Stanislav continuând să numească cu cuvinte necenzurate pe
ultimul. La un moment dat, Boţan Stanislav s-a repezit spre partea vatamată dar, a fost oprit de
acesta cu preîntâmpinarea de aplicare a balonaşului cu gaze lacrimogene. Ulterior, continuându-şi
acţiunile sale huliganice, Gundiuc Vadim a lovit cu picioarele în uşa din faţă pe dreapta a
automobilului-taxi de model „Dacia Logan” cu numărul de înmatriculare x, deteriorând geamul şi
oglinda retrovizorie a acestuia, cauzând astfel părţii vătămate un prejudiciul material în sumă totală
de 2000 lei.
Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 18 noiembrie 2016 inculpatul
Boțan Stanislav X (născut la data de x) învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin.
(2), lit. b) Cod Penal al RM a fost achitat, pe motiv că acțiunile lui nu întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunii.

Împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 18 noiembrie 2016 a


declarat apel acuzatorul de stat, procurorul în Procuratura sect. Buiucani, mun. Chișinău,
XXXXXXXXX prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi
hotărâri prin care inculpatul Boțan Stanislav să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 287 alin. (2), lit. b) din Codul Penal și să-i fie aplicată pedeapsa sub formă de
închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis
și a adăuga lui Boţan Stanislav, în întregime, la pedeapsa aplicată prin sentinţa dată, partea
neexecutată a pedepsei stabilite prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani din 17 octombrie 2013 prin care
Boţan Stanislav a fost condamnai în baza art. 217 alin. (4), lit. b) din Codul Penal la 2 ani închisoare
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis şi a-i stabili pedeapsă definitivă de 6 ani,
cu executare a pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Pentru motivele expuse mai sus, în conformitate cu art. 415 alin. (1), pct. 2) Cod
procedură penală, Colegiul Penal va admite apelul declarat de acuzatorul de stat, procurorul în
Procuratura sect. Buiucani, mun. Chișinău, XXXXXXXXX împotriva sentinței Judecătoriei
Buiucani, mun. Chișinău din 18 noiembrie 2016, casând sentința integral, cu pronunţarea unei noi
hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă.

Boțan Stanislav x se recunoaște vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287


alin. (2), lit. b) Cod Penal al RM și i se aplică pedeapsă cu închisoare pe termen de 3 (trei)ani, cu
executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Potrivit art. 85 alin. (1) Cod Penal al RM,
prin cumulul de sentințe a-i adăuga lui Boțan Stanislav x la pedeapsa aplicată parțial partea
neexecutată a pedepsei aplicată prin sentința Judecătoriei Rîșcani din XXXXXXXXX, stabilindu-
i definitiv pedeapsa de 5 (cinci) ani 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa
funcții sau exercita activități ce țin de circulația substanțelor narcotice și a preparatelor psihotrope
și stupefiante pentru un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Termenul de executare a pedepsei de calculat din data reținerii inculpatului. Decizia este
susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, însă poate fi atacată cu recurs în
Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 30 zile de la pronunțarea deciziei motivate.

3. Botnari Ghennadii, la data de XXXXXXXXX, aproximativ la orele 17:00 min., aflându-


se în loc public, în stradă, în apropierea gospodăriei sale situate în sat. Răzeni. r. Ialoveni.
fiind în stare de ebrietate alcoolică, încălcând grosolan ordinea publica şi exprimând o
vădită lipsă de respect faţă de societate, din motive huliganice, s-a apropiat de cet. Lavric
Serghei, numindu-1 cu cuvinte necenzurate, după care cu un cuţit i-a aplicat acestuia o
lovitură în regiunea gâtului, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară nr.
3664/D din XXXXXXXXX, leziuni corporale sub formă de plagă tăiat înțepată regiunea
cervical stingă, care au fost cauzate prin acţiunea traumatică a unui obiect tăietor-înţepător,
se califică ca vătămare uşoară. În ședința de judecată inculpatul Botnari Ghennadii a
declarat personal prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor indicate în
rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de
urmărire penală și nu solicită administrarea de noi probe, potrivit prevederilor art. 3641
Cod de procedură penală (f.d. 111).

Prin sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni din 30 martie 2018, Botnari Ghennadii,
a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Codul
Penal, şi condamnat la 3 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip
semiînchis. I-a fost stabilit lui Botnari Ghennadii, conform art. 85 alin. (1) Codul Penal,
prin cumul de sentinţe, ținând cont de pedeapsa aplicată prin Sentinţa Judecătoriei Ialoveni
nr. 1-489/14 din XXXXXXXXX - în baza art. 287 alin. (3) Codul Penal la 3 ani închisoare
cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de probaţiune de 2 ani. Prin cumul parţial
al pedepsei neexecutate, pedeapsa definitivă 3 ani 6 luni închisoare cu executarea pedepsei
în penitenciar de tip semiînchis. În baza art. 901 alin. (1) şi alin. (3) Codul Penal, prima
parte a pedepsei de 1 ani şi 8 luni închisoare, urmează a fi executată de către Botnari
Ghennadii, în penitenciar de tip semiînchis. Restul pedepsei de 1 ani şi 8 luni închisoare,
aplicate lui Botnari Ghennadii a fost suspendată condiţionat pe o perioadă de probaţiune
de 1 ani. În baza art. 901 alin.(5) Codul Penal, condamnatul Botnari Ghennadii, în perioada
de probaţiune se obligă să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reşedinţa fără consimţământul
organului competent, să participe la programe probaţionale, să presteze 10 ore muncă
neremunerată în folosul comunităţii. Măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi
localitatea, a fost aplicată în privința lui Botnari Ghennadii până la intrarea în vigoare a
sentinței.

Respinge apelul inculpatului Botnari Ghennadii ca depus peste termen și apelul părții
vătămate Lavric Serghei, ca nefondat, declarate împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești,
sediul Ialoveni din 30 martie 2018, cu menținerea sentinței atacate fără modificări.
Termenul executării pedepsei cu închisoarea stabilite lui Botnari Ghennadii de calculat din
data reținerii. Decizia este executorie, dar cu drept de recurs în Curtea Supremă de Justiție
în termen de 30 zile din momentul pronunțării deciziei integrale. Decizia motivată va fi
pronunțată public la XXXXXXXXX, ora 14:00.
4. inculpatul Chelari Ion, aflându-se în parcul de distracţii pentru copii, amplasat în mun.
Chişinău, str. X, 12, din motiv că nu găseşte încălţămintea copilului său minor Chelari X,
născut la 04.01.2014, manifestând lipsă de respect faţă de societate, numea cu cuvinte
necenzurate administraţia parcului de distracţii şi persoanele din preajmă, după care, cu
copilul minor în braţe, aflându-se pe partea carosabilă a străzilor, stopa automobilele care
se deplasau pe str. Xşi str.Vadul lui Vodă, mun. Chişinău, prin ce a perturbat traficul rutier,
iar la sosirea poliţiei, inculpatul Chelari Ion a opus rezistenţă fizică colaboratorilor de
poliţie care au intervenit pentru a înceta acţiunile acestuia, prin ce a manifestat
nesubordonare cerinţelor colaboratorilor de poliţie, a aplicat lovituri în uşa din partea
dreaptă din faţă a automobilului de serviciu a poliţiei „902”, de model „Dacia Logan” cu
n/î „MAI 1235", prin ce a cauzat Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău, conform raportului de
expertiză nr.l885/08A din data de 10.08.2016, prejudiciu material în sumă de 2536,77 lei.

Prin sentinţa Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 06 iulie 2018, Chelari Ion X a fost
recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.287 alin.(l) Cod penal al RM
şi în baza acestei Legi, i s-a aplicat pedeapsa cu amendă în mărime de 700 (şapte sute)
unităţi convenţionale, (în redacţia legii în vigoare la momentul comiterii infracţiunii) ce
constituie suma de 14000 (paisprezece mii) lei.

S-a explicat inculpatului Chelari Ion X, că în conformitate cu art.64 alin.(31 ) Cod penal al
RM, este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de
ore din momentul în care hotărârea devine executorie. În acest caz, se consideră că
sancţiunea amenzii este executată integral.

Se respinge ca nefondat, apelul comun al apărătorului X Fotescu în interesele inculpatului


Chelari Ion X și al inculpatului Chelari Ion X, declarat împotriva sentinței Judecătoriei
Chișinău, sediul Ciocana din 06 iulie 2018. Se menține această sentință fără modificări.
Decizia este executorie şi poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie a RM în
termen de 30 zile din momentul pronunțării deciziei motivate.

5. „ Inculpatul, Chicu Valeriu, la XXXXXXXXX, în jurul orelor 16.00, deplasîndu-se la


volanul automobilului de model „Mitsubishi Colt” cu n/î VYH 620 pe una din străzile ÎP
„Victoria Aura” din com. Tohatin, mun. Chişinău, fiind în stare de ebrietate alcoolică,
realizîndu-şi intenţia de încălcare grosolană a ordinii publice însoţită de ameninţarea cu
aplicarea violenţei asupra persoanei, acţionînd cu obrăznicie deosebită, ca urmare a
relaţiilor ostile între dînsul şi familia soţilor Batrîncea Dorin şi Sîrbu Ana, a lovit cu
automobilul la volanul căruia se afla în poarta de la ograda casei lui Batrîncea Dorin şi
Sîrbu Ana amplasată pe lotul nr. 39/B din aceeaşi localitate, poartă pe care a deteriorat-o
în timp ce Sîrbu Ana cu un copil se aflau în curte, iar după intrarea abuzivă cu maşina în
ograda dată s-a exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa lui Sîrbu Ana şi a plecat acasă,
revenind la locul comiterii infracţiunii în jurul orelor 17:00, în aceeaşi zi, unde în drum l-
a numit cu cuvinte necenzurate şi l-a ameninţat cu răfuiala fizică pe Bătrîncea Dorin,
cauzîndu-le astfel părţilor vătămate Batrîncea Dorin şi Sîrbu Ana prejudiciu material şi
moral. Tot el, Chicu Valeriu, la XXXXXXXXX, în jurul orelor 19:00, după ce a condus
automobilul de model „Mitsubishi Colt” cu n/î VYH 620 pe una din străzile ÎP „Victoria
Aura” din com. Tohatin, mun. Chişinău, fiind transportat la Inspectoratul de Poliţie
Ciocana a refuzat de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii
stării de ebrietate şi a naturii ei, acţiuni prin care a încălcat pct. 11 lit. j) din Regulamentul
circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.357 din XXXXXXXXX conform
cărora, conducătorul de vehicul este obligat să se supună, la solicitarea poliţistului,
procedurii de testare a aerului expirat sau, după caz, examenului medical de recoltare a
probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei, consumului de droguri ori de alte
substanţe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare;” (f. d. 179-180).

„ XXXXXXXXX se recunoaşte vinovat în săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (1)
Cod penal şi se stabileşte pentru fapta săvîrşită pedeapsa cu amendă în mărime de 1050 (una mie
cincizeci) unităţi convenţionale, ceea ce constituie suma de 52500 (cincizeci şi două mii cinci sute)
lei. Chicu Valeriu Ştefan se recunoaşte vinovat în săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 264/1
alin. (3) Cod penal şi se stabileşte pentru fapta săvîrşită pedeapsa cu amendă în mărime de 1000
(una mie) unităţi convenţionale, ceea ce constituie suma de 50000 (cincizeci mii) lei, cu privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani. Se stabileşte lui
XXXXXXXXX pedeapsa definitivă cu amendă în limitele de 1050 (una mie cincizeci) unităţi
convenţionale, ceea ce constituie suma de 52500 (cincizeci şi două mii cinci sute) lei, cu privarea
de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. Se explică inculpatului că el
este în drept să achite amenda în jumătate, dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul cînd
hotărîrea devine executorie, în acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată
integral. Se aplică în privinţa lui XXXXXXXXX măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi ţara,
care se menţine pînă la rămînerea definitivă a prezentei sentinţe, după care se revocă.

respinge, ca fiind nefondate, apelurile declarate de avocatul XXXXXXXXX, în numele părții


vătămate Bătrîncea Dorin și de avocatul XXXXXXXXX, în numele inculpatului, menținând
sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 04 mai 2018 privindu-l pe XXXXXXXXX.
Decizia este definitivă și executorie, dar poate fi supusă recursului ordinar la Curtea Supremă de
Justiție în termen de 30 zile de la data pronunțării – 11 octombrie 2018, ora 14:00.

6. inculpatul Ceachirov Vladimir, la data de XXXXXXXXX, aproximativ la orele 17:30


min., aflîndu- se în faţa blocului de locuit, situat pe str. Kiev 16/4 mun. Chişinău, din
intenţii huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică, exprimat printr-un cinism şi
obrăznicie deosebită faţă de societate, în urma unui conflict, a aplicat mai multe lovituri cu
pumnii şi picioarele lui Ciobanu Iurie, cauzîndu-i potrivit raportului de expertiză medico -
legală nr. 1616/D din XXXXXXXXX leziuni corporale ce se califică ca vătămare
neînsemnată.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 05 aprilie 2018, Ceachirov Vladimir
XXXXX a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (1)
Cod penal fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de l (unu) ani.
În temeiul prevederilor art. 90 Cod Penal pedeapsa cu închisoarea stabilită lui Ceachirov
Vladimir XXXXX a fost suspendată condiţionat pe un termen de probațiune de 1 (unu) ani,
dacă condamnatul în termenul de probă nu va comite noi infracţiuni şi prin purtare
exemplară va confirma încrederea acordată. S-a încasat din contul lui Ceachirov Vladimir
XXXXX prejudiciul moral în sumă de 10 000 (zece mii) lei în beneficiul părţii vătămate
Ciobanu Iurii.
Admite parțial apelul declarat în comun de către avocatul Bodrug Alexandru și inculpatul
Ceachirov Vladimir, casează sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 05 aprilie
2018, inclusiv din oficiu în baza art. 409 alin.(2) CPP și pronunță o nouă hotărîre potrivit
modului stabilit pentru prima instanță. Procesul penal pornit în privința lui Ceachirov
Vladimir pe art. 287 alin.(1) Cod penal încetează, în legătură cu expirarea prescripției
tragerii la răspundere penală. Se admite parțial acțiunea civilă înaintată de Ciobanu Iurie
în privința lui Ceachirov Vladimir și se încasează de la Ceachirov Vladimir în beneficiul
părții vătămate Ciobanu Iurie suma de 5000,00 lei cu titlul de prejudiciu moral, în rest
pretențiile se resping ca fiind nefondate. Decizia este executorie, dar poate fi supusă
recursului la Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 30 zile din data pronunțării
deciziei integrale în ședință publică la 17 octombrie 2018, ora 14.00.

7. inculpatul Caraji Andrei XXXXX la data de XXXXXXXXX, aproximativ în jurul orelor


18:00, intenţionat, din motive huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, în loc public,
pe traseul din or.Ialoveni str.Iachira în regiunea fabricii ”Sandriliona”, conducând în stare
de ebrietate alcoolică, automobilul de model VW Vento cu n/î XXXXX, având scopul
comiterii unui act de huliganism agravat şi manifestând obrăznicie deosebită, intenţionat a
îndreptat automobilul în direcţia cet. Bordei Mihail şi Bordei Nina, care mergeau pe stradă,
fără careva motive, numindu-i cu cuvinte necenzurate în prezenţa altor persoane,
intenţionat îi urmărea cu automobilul, deplasându-se cu viteză sporită în direcţia ultimilor,
de mai multe ori, intenţiona să-i lovească, chiar când ultimii încercau să fugă şi să se
ascundă după alte unităţi de transport parcate în preajmă, ca să nu fie accidentaţi, acţiuni
care prin conţinutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

Astfel, acţiunile intenţionate ale lui Caraji Andrei XXXXX au fost calificate în baza art.287
alin.(3) Cod penal, huliganismul agravat, adică acţiunile intenţionate, care încalcă grosolan
ordinea publică, comise cu aplicarea obiectelor pentru vătămarea integrităţii corporale și
care prin conținutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 05 aprilie 2018, inculpatul Caraji
Andrei XXXXX a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.287
alin.(3) Cod penal, fiindu-i numită pedeapsă sub formă de 2 (doi) ani închisoare, cu
executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art.90 CP s-a dispus suspendarea condiţională a executării pedepsei aplicate


inculpatului Caraji Andrei XXXXX pe un termen de probațiune de 1 (unu) ani, dacă nu va
comite o nouă infracţiune, îndreptăţind prin comportare exemplară încrederea care i s-a
acordat. În baza alin.(6 ) art. 90 CP, inculpatul Caraji Andrei XXXXX a fost obligat să nu-
şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent (organul de probaţiune în
a cărui rază teritorială se află domiciliul inculpatului). În temeiul art.261 Cod de Executare,
exercitarea controlului privind comportamentul şi executarea pedepsei, inclusiv
respectarea stricteţii stabilite de instanţa de judecată pe perioada pentru care a fost
suspendată executarea pedepsei se va asigura de către organul de probaţiune în a cărui rază
teritorială se află domiciliul inculpatului. S-a admis parţial acţiunea civilă privind încasarea
prejudiciului moral înaintat de către Bordei Mihail şi Bordei Nina şi s-a încasat în folosul
acestora prejudiciul moral de la Caraji Andrei XXXXX suma de 500 lei pentru fiecare.
Măsura de reprimare aplicată inculpatului Caraji Andrei XXXXX - obligaţiunea de
nepărăsire a ţării, se menţine până la definitivarea sentinţei, apoi se revocă.
Se admite parțial apelul declarat de părțile vătămate Bordei Nina și Bordei Mihail, se
casează parțial sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 05 aprilie 2018, în partea
laturii civile și cheltuielilor de judecată și în această parte pronunță o nouă hotărâre potrivit
modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează: Acțiunea civilă înaintată de
Bordei Mihail și Bordei Nina privind încasarea prejudiciului moral în sumă de 25 000,00
(douăzeci și cinci mii) lei pentru fiecare și cheltuieli judiciare în mărime de 1000,00 lei se
admite parțial. Se încasează de la Caraji Andrei în beneficiul părților vătămate Bordei Nina
și Bordei Mihail cu titlul de prejudiciul moral în cuantum a cîte 5 000,00 (cinci mii) lei
pentru fiecare și cheltuielile judiciare în sumă de 1000,00 lei în beneficiul Ninei Bordei. În
rest sentința se menține.

8. inculpatul Dodi Alexei, la data de 05 august 2017, aproximativ la orele 17-00, aflându-se
pe o stradă din s. Vînători raionul Nisporeni, intenţionat, din intenţii huliganice, în loc
public, demonstrând o lipsă evidentă de respect faţă de societate şi normele etice general
acceptate, încălcând grosolan ordinea publică, realizând caracterul şi gradul prejudiciabil
al acţiunilor sale, fiind conştient de consecinţele ce pot surveni, însoţită de aplicarea
violenţei, printr-o obrăznicie deosebită, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea
pieptului lui Nogai Mihail, locuitor a s. XXXX raionul Nisporeni, urmare loviturii aplicate
a căzut la pământ lovindu-se la cap, provocându-i conform raportului de expertiză medico-
legală nr. 115 din 14 septembrie 2017, traumă cranio-cerebrală cu plagă în regiunea
frontală şi comoție cerebrală, care au fost cauzate în rezultatul acţiunii unui obiect dur
contondent, posibil în timpul şi circumstanţele indicate, condiţionează dereglarea sănătăţii
de scurtă durată baza acestui criteriu, se califică ca vătămare uşoară.
Prin sentința Judecătoriei Ungheni din 06 aprilie 2018, Dodi Alexei a fost recunoscut vinovat de
săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal şi condamnat la 2 ani închisoare,
cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Măsura preventivă - obligarea de a se
prezenta aplicată lui Dodi Alexei a fost înlocuită cu arest preventiv.
Respinge apelul avocatului Nastas Victor în interesele inculpatului Dodi Alexei, admite apelul
procurorului în procuratura r-lui Nisporeni, Caragia Gheorghe, declarate împotriva sentinței
Judecătoriei Ungheni din 06 aprilie 2018, casează sentința atacată parțial, inclusiv în baza art. 409
alin. (2) Cod de procedură penală, în partea încasării cheltuielilor de judecată pronunțând o nouă
hotărâre în această parte potrivit ordinii stabilite pentru prima instanță prin care: A încasa din
contul lui Dodi Alexei în beneficiul statului cheltuielile judiciare ce constau din cheltuieli pentru
efectuarea expertizei în mărime de 640 lei moldovenești. În rest sentința atacată se menține.
Termenul executării pedepsei cu închisoarea stabilite lui Dodi Alexei de calculat din data
pronunțării prezentei decizii cu includerea în acest termen durata aflării sub arest din data de
XXXXXXXXX până la XXXXXXXXX. Decizia este executorie, dar cu drept de recurs în Curtea
Supremă de Justiție în termen de 30 zile din momentul pronunțării deciziei integrale.

9. inculpatul Brînzilă Iulian, la XXXXXXXXX, în jurul orele 02.10, ora exactă nu a fost
posibil de stabilit, aflându-se împreună cu o persoană necunoscută la moment de organul
de urmărire penală, în faţa hotelului „Chişinău” amplasat pe str. Negruzzi 7, mun. Chişinău,
s-au apropiat de automobilul de serviciu Taxi 14545 cu n/î CNJ 453, tare era parcat în faţa
hotelului „Chişinău” amplasat pe str. Negruzzi 7 mun. Chişinău, a volanul căruia se afla
cet. Lupaşco Valeriu, unde Brînzilă Iulian împreună cu persoana necunoscută, încălcând
grosolan ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, prin
obrăznicie deosebită, i-au aplicat multiple lovituri cu pumni pe diferite părţi ale corpului
cet. Lupaşco Valeriu, provocându-î acestuia dureri fizice şi leziuni corporale, care conform
raportului de expertiză medico-legală nr. 516/D din ÎS.02.2014 cet-lui Lupaşco Valeriu i-
au fost cauzate: traumă cranio-cerebrală închisă manifestată prin comoţie cerebrală,
fractura oaselor nazale fără deplasare, echimoze cu excoriaţii pe faţă, care au fost cauzate
în rezultatul acţiunii traumatice a unui obiect contondent dur, condiţionează dereglarea
sănătăţii de scurtă durată şi în baza acestui criteriu se califică ca vătămare uşoară
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din XXXXXXXXX, Brînză Iulian, născut la
XXX săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit a), b) Cod penal. A fost condamnat
Brînză Iulian în baza art. 287 alin. (2) lit a), b) Cod penal la pedeapsă penală sub formă de
închisoare pe un termen de 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Măsura de reprimare – arestul, a fost aplicat în privinţa lui Brînză Iulian.
Respinge apelul inculpatului Brînzilă Iulian, declarat împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru din 26 februarie 2018, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate fără modificări.
Termenul executării pedepsei cu închisoarea stabilite lui Brînzilă Iulian de calculat din data
reținerii. Decizia este executorie, dar cu drept de recurs în Curtea Supremă de Justiție în termen de
30 zile din momentul pronunțării deciziei integrale. Decizia motivată pronunțată public la 19.07.
2018, ora 14:00.
10. inculpatul Bordeianu Andrei la XXXXXXXXX, aproximativ la orele 01:00, împreună cu
Alistar Ion, în privinţa căruia cauza a fost disjungată, Merzâncu Dorin şi Bivol Gheorghe,
aflându-se în adiacentul marketului staţiei PECO „Petrom Moldova” din sat. Leuşeni, rl.
Hînceşti, fiind în stare de ebrietate alcoolică, manifestând o lipsă evidentă de respect faţă
de societate, încălcând grosolan ordinea publică, printr-o deosebită obrăznicie, profitând
de un pretext neînsemnat pentru a se răfui cu victima, atentând la integritatea corporală şi
sănătatea persoanei, în prezența mai multor persoane, cărora prin comportamentul lor le-
au creat sentimente de neliniște, temeri şi o vădită indignare, într-un mod grobian a adresat
cuvinte injurioase şi expresii vulgare lui XXXXXXXXX, după care, urmărind intenția de
a-şi manifesta bravura şi forţa grosolană, i-a aplicat ultimului lovituri cu pumnii şi
picioarele peste faţă şi alte părţi ale corpului. Ulterior, Bordeianu Andrei, împreună cu
Merzâncu Dorin şi Bivol Gheorghe, a aplicat lovituri cu pumnii lui XXXXXXXXX, care,
fiind prezent la faţa locului, a intervenit întru curmarea acțiunilor violente ale agresorilor.
În aşa mod, Bordeianu Andrei i-a cauzat lui XXXXXXXXX, conform concluziilor din
raportul de expertiză judiciară medico-legală nr. 23-D din XXXXXXXXX, vătămări
corporale neînsemnate, care nu generează dereglări de sănătate, exprimate prin: echimoză
în jurul ochiului drept, cu trecere la nas, excoriații în regiunea sprâncenei ochiului drept,
nas, partea laterală a sprâncenei stângi şi mai jos, iar lui XXXXXXXXX - dureri fizice.
Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 05 aprilie 2018 inculpatul Bordeianu Andrei
X (născut la data de X), inculpatul Bivol Gheorghe X (născut la data de X) și inculpatul Merzâncu
Dorin X (născut la data de X) au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute de
art. 287 alin. (2), lit. b) Cod Penal al RM și cu aplicarea art. 3641 Cod procedură penală și le-a fost
aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 563 unități convenționale, echivalentul a 28
150 (douăzeci și opt mii una sută cincizeci) lei, pentru fiecare.
Apelul declarat de avocatul Adrian Cebotari în interesele părții vătămate XXXXXXXXX
împotriva sentinței Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 05 aprilie 2018, se admite, casând
sentința parțial și pronunță o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță. Acțiunea
civilă înaintată de către partea vătămată XXXXXXXXX privind încasarea de la Bordeianu Andrei
X, Bivol Gheorghe X și Merzâncu Dorin X a sumei de 30000 lei, cu titlu de prejudiciu moral și a
sumei de 5300 lei, cu titlu de prejudiciu material, se admite parțial. Se încasează de la Bordeianu
Andrei X, a.n. x, domiciliat în s. x, rl. x, de la Bivol Gheorghe X, a.n. x, domiciliat în s. x, rl. x, de
la Merzâncu Dorin x, a.n. x, domiciliat în s. x, rl. x în beneficiul lui XXXXXXXXX x, a.n. x,
domiciliat în mun. x, str.x, ap. 25 suma de câte 5000 (cinci mii) lei, fiecare, cu titlu de prejudiciu
moral. Se încasează, în mod solidar, de la Bordeianu Andrei X, a.n. x, domiciliat în s. x, rl. x, de
la Bivol Gheorghe x, a.n. x, domiciliat în s. x, rl. x, de la Merzâncu Dorin x, a.n. x, domiciliat în
s. x, rl. x în beneficiul lui XXXXXXXXX x, a.n. x, domiciliat în mun. x, str. x, ap. 25 suma de
5000 (cinci mii) lei, cu titlu de cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice și suma de 300 (trei
sute) lei, cu titlu de prejudiciu material. În rest pretenția, se respinge ca fiind neîntemeiată. În rest,
sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 05 aprilie 2018 se menține. Decizia este
susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, însă poate fi atacată cu recurs în
Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 30 zile de la pronunțarea deciziei motivate. Decizia
motivată pronunțată în ședință publică la data de XXXXXXXXX, orele 14:00.

11. XXxxxxxxx la data de 04 decembrie 2016, aproximativ la ora 18.45 aflându-se pe traseul
R-20 Orhei - Călăraşi, în regiunea intersecţiei cu drumul de acces spre s. Isacova, r-nul
Orhei, într-un loc public, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
încălcând grosolan ordinea publică şi manifestând o vădită lipsă de respect şi, manifestând
o neglijare premeditată, demonstrativă a conduitei sale în societate, urmărind manifestarea
bravurii şi a forţei grosolane, cu scopul de a-i înjosi onoarea şi demnitatea cet. Xxxxxxxx,
a efectuat în direcţia automobilului cet. Xxxxxxxx, de model ”BMW”, două împuşcături
din pistolul de model ”Viking Baikal mp466” pe care îl deţinea legal.
Prin sentinţa judecătoriei Orhei, sediul central din 10 mai 2018, Xxxxxxxx a fost recunoscut
vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (3) Cod Penal, fiindu-i stabilită
pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) ani, cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip semiînchis. În temeiul art. 90 CP RM, a fost suspendată lui Xxxxxxxx
condiţionat executarea pedepsei pe un termen de probă de 1 (unu) ani. S-a dispus încasarea de la
Xxxxxxxx în beneficiul statului suma în mărime totală de 1170,00 (una mie una sută şaptezeci,
00) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare suportate pentru efectuarea expertizelor balistice la etapa
urmăririi penale. Corpurile delicte: un tub de cartuş de calibrul 9x19 mm, care se află la păstrare
în camera de păstrare a corpurilor delicte a 1P Orhei, la existenţa unei hotărâri judecătoreşti
definitive s-a dispus de nimicit; un pistol de model „Viking Baikal mp446” calibrul 9x19 mm,
încărcătorul la acesta şi trei cartuşe, care aparţin inculpatului Xxxxxxxx, care se află la păstrare în
camera de păstrare a corpurilor delicte a IP Orhei, la existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive
– s-au confiscat şi s-au trecut forţat şi gratuit în proprietatea statului.
Respinge ca fiind nefondat apelul avocatului XXXXXXXXX în numele și interesele inculpatului
Xxxxxxxx declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Orhei, sediul central, din 10 mai 2018, și
menține fără modificări sentința contestată. Decizia este executorie din momentul pronunţării, însă
poate fi atacată cu recurs în Curtea Supremă de Justiţie a RM, în termen de 30 zile de la data
pronunțării deciziei motivate, stabilită pentru 18 iulie 2018, ora 14.00 min..

12. „ XXXXXXXXX, la data de XXXXXXXXX, aproximativ la ora 11:30, fiind în stare de


ebrietate alcoolică, aflându-se în preajma barului „Steluţa” situat pe str. Ştefan cel Mare şi
Sfânt nr. 73, din or. Vadul lui Vodă, mun. Chişinău, urmărind scopul vătămării integrităţii
corporale ale cet. Verbiţchi Serghei şi Verbiţcaia Olga, din intenţii huliganice, încâlcind
grosolan ordinea publică, însoţită de aplicarea violenţei asupra persoanei, precum şi prin
acţiuni care prin conţinutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, fără motiv,
intenţionat şi ilegal, a iniţiat un conflict manifestat prin aplicarea loviturilor cu mîinele şi
picioarele peste diferite părţi ale corpului ultimilor, cauzîndu-le, primului dureri fizice, iar
ultimei, potrivit raportului de constatare judiciară nr. 1446/D din XXXXXXXXX, leziuni
corporale care se califică ca vătămare corporală medie, încălcând inviolabilitatea persoanei
prin înjosire a onoarei şi demnităţii personalităţii, tulburînd astfel ambianţa liniştită de
conveţuire în societate.” (f. d. 160).
„ XXXXXXXXX se recunoaşte vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (1)
din Codul penal al Republicii Moldova şi se aplică acestuia pedeapsă sub formă de amendă în
mărime de 600 (şase sute) unităţi convenţionale, ce constituie 30 000 (treizeci mii) lei. Se explică
lui XXXXXXXXX, că conform art. 64 alin. (3/1) din Codul penal al RM în cazul infracţiunilor
uşoare sau mai puţin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă
o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul în care hotărîrea devine executorie. în acest caz, se
consideră că sancţiunea amenzii este executată integral. Măsura preventivă aplicată inculpatului -
obligarea de a nu părăsi localitatea, se va menţine pînă la devenirea sentinţei definitivă.
respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de procurorul în Procuratura municipiului Chișinău
(oficiul Ciocana) XXXXXXXXX, menținând sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din
27 octombrie 2017 privindu-l pe XXXXXXXXX. Decizia este definitivă și executorie, dar poate
fi supusă recursului ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la data pronunțării
– 24 mai 2018, ora 14:00.
13. „ La XXXXXXXXX, aproximativ la orele 0350 , XXXXXXXXX, în timp ce se afla la
terasa localului „Q coktail” situat pe bd. Mircea cel Bătrîn nr. 10/3 din mun. Chişinău,
acţionând intenţionat împreună cu fratele său XXXXXXXXX, încălcând grosolan ordinea
publică şi exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, din intenţii huliganice, i-a
aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului cet. Barbăneagră
Dumitru, după care folosind în calitate de armă un cuţit, intenţionat i-a aplicat lui
Barbăneagră Dumitru o lovitură în regiunea peretelui abdominal drept, cauzându-i astfel
conform raportului de expertiză judiciară nr. 666/D din XXXXXXXXX, plagă tăiată
nepenetrantă la nivelul flancului lateral drept al abdomenului superior de cristailiacă,
echimoză şi excoriaţie la nivelul feţei, leziuni ce condiţionează dereglarea sănătăţii de
scurtă durată şi în baza acestui criteriu se califică ca vătămare uşoară.” (f. d. 157).
Fapta constatată de prima instanță este calificată în modul următor: „ ... acţiunile lui Mihail Melnic
sunt corect încadrate în baza art. 287 alin.(3) Cod Penal, ca huliganismul agravat, adică acţiunile
intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi prin conţinutul lor se deosebesc printr-o
obrăznicie deosebită, acţiuni însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanei, săvârşite de două
persoane, cu aplicarea armei, iar acţiunile lui Alexandru Melnic - în baza art.287 alin.(2) lit. b)
Cod Penal, ca huliganism, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi prin
conţinutul lor se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, însoţite de aplicarea violenţei asupra
persoanei, săvârşită de două persoane.” (f. d. 160).

„ A declara vinovat pe XXXXXXXXX, născut la XXXXXXXXX, de săvârşirea infracţiunii


prevăzute de art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal şi a-i stabili pedeapsa conform alin. (8) art. 364/1Cod
procedură penală, cu închisoare pe un termen de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni.
Conform art.90 Cod penal a suspenda condiţionat executarea pedepsei cu închisoare stabilită lui
XXXXXXXXX, dacă inculpatul în perioada de probaţiune de 2 (doi) ani nu va săvârşi o nouă
infracţiune şi prin comportare exemplară şi muncă cinstită va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

admite apelul declarat de procurorul în Procuratura municipiului Chișinău (oficiul Ciocana)


XXXXXXXXX, casează sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 02 noiembrie 2017,
parțial, în partea pedepsei aplicate inculpatului Melnic M. și în partea acțiunii civile ce vizează
prejudiciul moral produs prin infracțiune, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit
pentru prima instanță, în părțile respective: XXXXXXXXX, recunoscut vinovat în săvârșirea
infracțiunii prevăzute de articolul 287 alin. (3) Cod penal, prin aplicarea prevederilor articolului
364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, se pedepsește cu închisoare la 3 (trei) ani în penitenciar
de tip semiînchis. Termenul executării pedepsei stabilite inculpatului Melnic M. A. se calculează
din data reținerii. De încasat, în mod separat, de la inculpații Melnic Alexandru și Melnic Mihail
în beneficiul părții vătămate Barbăneagră Dumitru a câte 10 000 (zece mii) lei, cu titlu de reparare
a prejudiciului moral produs prin infracțiune. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate
privindu-i pe XXXXXXXXX și XXXXXXXXX. Decizia este definitivă și executorie, dar poate
fi supusă recursului ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la data pronunțării
– 24 mai 2018, ora 14:00.

14. inculpatul Bîrcă Stanislav, având intenţia comiterii unui act de huliganism, împreună cu
Ciobanu Vasile şi Ciobanu Constantin, la XXXXXXXXX, aproximativ la ora 01:00,
aflându-se în curtea blocului locativ din str.Socoleni 19/2, mun. Chişinău, încălcând
grosolan ordinea publică, manifestând un cinism şi obrăznicie deosebită, exprimând o
vădită lipsă de respect faţă de societate, a iscat o altercație cu Bucliş Ion, ulterior l-a agresat,
aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului,
cauzându-i conform raportului de expertiză medico – legală nr. 1955/D din 12 august 2011,
plagă înţepată în regiunea lombară, ce se califică ca vătămare corporală uşoară, excoriații
pe suprafaţa posterioară a toracelui, echimoze cu excoriații pe faţă, hemoragia totală a
patului unghial al degetelor 1, 5 piciorul drept, excoriații pe ambele gambe, ce se califică
ca vătămări corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.
Prin sentinţa Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 26 aprilie 2018, Bîrcă Stanislav a fost
recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.287, alin.(2), lit.b) Cod penal şi în
conformitate cu art.53, lit.g) coroborat cu art.60, alin.(1), lit.b) Cod penal, a fost liberat de
răspundere penală în legătură cu intervenirea prescripţiei de tragere la răspundere penală. Ciobanu
Vasile a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287, alin. (3) Cod penal
şi i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în
penitenciar de tip semiînchis. Termenul executării pedepsei s-a dispus a fi calculat din
XXXXXXXXX. Până la intrarea sentinţei în vigoare, inculpatului Ciobanu Vasile i s-a aplicat
măsura preventivă - arestul preventiv, cu luarea imediată sub strajă a acestuia din sala de judecată.
Corpul delict: arma cu ţeavă lisă de model MЦ-21-12 12x70 1,0 18,5 Mпa” cu nr. 944836 cu patul
rupt, care se află la păstrare în camera de păstrare a armamentului a IP Buiucani mun. Chişinău,
după intrarea sentinţei în vigoare, s-a dispus a fi restituită proprietarului Bucliş Ion. A fost admisă
parţial acţiunea civilă înaintată de partea vătămată Bucliş Ion privind încasarea în mod solidar de
la inculpaţii Bîrcă Stanislav şi Ciobanu Vasile în beneficiul său a despăgubirilor prin echivalent
bănesc pentru prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial (moral) cauzat prin infracţiune şi a
cheltuielilor de judecată
Se respinge ca nefondat apelul avocatului Mazniuc Victor și al inculpatului Ciobanu Vasile
declarat împotriva sentinţei Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) nr.1-624/17 din 26 aprilie 2018
și se menține această sentință fără modificări. Termenul executării pedepsei urmează a fi calculat
din data de 27 iunie 2018 cu includerea în acest termen a perioadelor de la 26 aprilie 2018 pînă la
27 iunie 2018 și de la 24 iunie 2011 pînă la 23 august 2011. Decizia este executorie şi poate fi
supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 30 zile din momentul
pronunțării deciziei motivate. Decizia motivată pronunţată public la 13 iulie 2018, ora 14.00.
15. Olaru Victor, la data de XXXXXXXXX, aproximativ la orele 23:00 min., aflându-se la
domiciliusău din or. Nisporeni, str.Doinelor 20, urmărind premeditat scopul de a se răzbuna
pe cet. Dăniță Serghei, pe care îl suspecta de furtul unui portmoneu, l-a invitat la el acasă
unde se aflau mai multe persoane și acționînd intenționat, realizînd caracterul și gradul
prejudiciabil al acțiunilor sale, din motive huliganice, încălcînd grosolan ordinea publică,
exprimînd o lipsă evidentă de respect față de societate, l-a numit pe cet. Dăniță Serghei cu
cuvinte necenzurate, după care i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu palmele peste față,
precum și cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului, cauzîndu-i conform
raportului de expertiză judiciară nr.145D din XXXXXXXXX, echimoză pe frunte pe
dreapta și în jurul ambilor ochi, precum și dureri fizice, care nu condiționează dereglarea
sănătății și în baza acestui criteriu se califică ca vătămări neînsemnate. Cauza a fost
examinată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Prin sentința Judecătoriei Ungheni nr.1-111/2018 din XXXXXXXXX a fost hotărît: se recunoaşte
vinovat XXXXXXXXX de comiterea infracţiunii prevăzute de art.287 alin. (1) CP și în baza
acestei Legi i se stabilește o pedeapsă sub formă de 160 ore (una sută șaizeci ore) muncă
neremunerată în folosul comunității; se obligă inculpatul ca în termen de 05 zile din momentul
rămînerii definitive a sentinţei să se prezinte la Biroul de Probaţiune pentru a fi luat la evidenţă în
scopul supravegherii executării pedepsei; măsura preventivă - obligaţia de a nu părăsi ţara în
privinţa lui XXXXXXXXX se menţine pînă la intrarea sentinţei în vigoare; a încasa de la Olaru
Victor în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 448 lei (patru sute patruzeci şi opt
lei); a admite în principiu acțiunea civilă înaintată de către Daniţă Serghei, lăsînd ca asupra
cuantumului prejudiciului material să se expună instanța într-o procedură civilă separată.

Se admite, parțial, apelul avocatului XXXXXXXXX, în intersele părții vătămate Dăniță Serghei,
și apelul părții vătămate părții vătămate Dăniță Serghei declarat împotriva sentinţei Judecătoriei
Ungheni nr.1-111/2018 din 22 martie 2018 și se pronunță, în partea stabilirii pedepsei și acțiunii
civile, o nouă hotărîre după cum urmează: Lui Olaru Victor Ivan, recunoscut vinovat de comiterea
infracțiunii prevăzute de art.287 alin.1 Codul penal, i se stabilește o pedeapsă sub formă de
închisoare pe un termen de 1 (unu) ani. În temeiul art.90 Codul penal, pedeapsa aplicată lui Olaru
Victor Ivan se suspendă condiţionat pe o perioadă de probațiune de 3 (trei) ani. În temeiul art.90
alin.6 Codul penal, Olaru Victor Ivan este obligat: să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţămîntul
organului competent; să repare prejudiciul cauzat părții vătămate în limitele acțiunii civile admise
în termen de 3 (trei) luni. Se admite parțial acțiunea civilă. Se încasează de la Olaru Victor în
beneficiul părții vătămate Dăniță Serghei suma de 537 (cinci sute treizeci și șapte),97 lei cu titlu
de prejudiciu material și suma de 12000 (douăsprezece mii) lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest,
acțiunea civilă se respinge. Se mențin celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia este executorie şi
poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen de 30 zile din momentul
pronunțării deciziei motivate. Decizia motivată pronunţată public la 13 iulie 2018, ora 14.00.
16. Prima instanță a constatat starea de fapt: „ Conform rechizitoriului Ungureanu Ion este
învinuit că la data de XXXXXXXXX. în jurul orei 15:30. aflându-se în extravilanul viţei
de vie ce-i aparţine, situat în s. Cojuşna r-nul Străşeni, având intenţia comiterii unui act de
huliganism, manifestând o obrăznicie deosebită şi demonstrând o lipsă de respect faţă de
cei prezenţi, fără careva motive întemeiate, i-a aplicat cet. Gherciu Petru, mai multe lovituri
cu pumnul în regiunea capului, numindu-l totodată cu cuvinte necenzurate. Tot atunci,
Gherciu Petru, în scopul evitării loviturilor aplicate în privinţa sa de către Ungureanu Ion,
a urcat la volanul automobilului său personal şi a plecat de la faţa locului. Ca urmare a
acţiunilor ilegale ale lui Ungureanu Ion lui Gherciu Petru i-au fost cauzate conform
raportului de expertiză medico-legală nr. 12 din XXXXXXXXX vătămări corporale
uşoare.
„ Se achită XXXXXXXXX învinuit în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod Penal, pentru că fapta nu
întrunesc elementele acestei infracţiuni. Se achită XXXXXXXXX învinuit în baza art. 287 alin.
(2) lit. b) Cod Penal, pentru că fapta nu întrunesc elementele acestei infracţiuni Măsura preventivă
aplicată lui XXXXXXXXX şi XXXXXXXXX sub formă de obligarea de a nu părăsi ţara, se
revocă odată cu intrarea sentinţei în vigoare. Acţiunea civilă înaintată de către Gherciu Petru
împotriva lui XXXXXXXXX şi XXXXXXXXX cu privire la recuperarea prejudiciului moral,
reparare a prejudiciului material. încasarea cheltuielilor judiciare a o lăsa fără soluţionare.”;
admite apelurile declarate de procurorii în Procuratura raionului Strășeni XXXXXXXXX și
Camerzan Eduard și de avocatul XXXXXXXXX, în numele părții vătămate Gherciu Petru,
casează sentința Judecătoriei Strășeni (sediul Central) din 17 august 2017, total, cu pronunțarea
unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță: XXXXXXXXX și
XXXXXXXXX se recunosc vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 287 alin. (2),
lit. b) Cod penal și se pedepsesc cu închisoare la 2 (doi) ani, pentru fiecare, iar, prin aplicarea
prevederilor articolului 90 Cod penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un
termen de probațiune de 2 (doi) ani, pentru fiecare; admite acțiunea civilă înaintată în procesul
penal și, de la inculpații Ungureanu Ion și Ungureanu Denis în beneficiul părții vătămate Gherciu
Petru, încasează: în mod separat - câte 1 000 (una mie) lei, cu titlu de reparare a prejudiciului moral
produs prin infracțiune și, în mod solidar - 13 635 (treisprezece mii șase sute treizeci și cinci) lei,
cu titlu de reparare a prejudiciului material produs prin infracțiune. La deliberare există opinie
separată a judecătorului. Decizia este definitivă și executorie, dar poate fi supusă recursului ordinar
la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la data pronunțării – 25 iunie 2018, ora 14:00.

17. Prima instanță a constatat starea de fapt: „ Sinegur Gheorghii Ivan, la data de 22.10.2015,
aproximativ pe la orele 01:00, aflându-se împreună cu Babinschi Ion şi Oţel Marin în
localul „Ovico”, situat pe str. Ion Creangă nr. 1, mun. Chişinău, fiind în loc public unde se
aflau mai mulţi vizitatori ai localului respectiv, acţionând prin intenţie directă din motive
huliganice, exprimând o vădită lipsă de respect faţă de societate, cu obrăznicie deosebită,
demonstrând o lipsă totală de cultură, tulburând grosolan ordinea publică, au iniţiat un
conflict verbal cu Zotea Vitalii şi Loghinov Sergiu, i-au numit cu cuvinte obscene,
înjosindu-le onoarea şi demnitatea în prezenţa mai multor persoane, sugerându-le, totodată,
să iasă afară pentru a soluţiona problema apărută. în circumstanţele abordate, ieşind afară
şi aflându-se în fata localului „Ovico”, Sinegur Gheorghii, Babinschi Ion împreună cu alte
persoane neidentificate la moment de către organul de urmărire penală, în prezenţa mai
multor persoane, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevăzând
urmările lor şi admiţând în mod conştient survenirea acestora, demonstrativ i-au aplicat
cet. Zotea Vitalii mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în diferite părţi ale corpului, de
la care partea vătămată şi-a pierdut echilibrul şi a căzut, cauzându-i vătămări corporale
exprimate prin fractura mandibulei pe stânga, bifragmentară cu deplasarea fragmentelor,
echimoze cu edem al ţesuturilor moi subdiacente la nivelul feţei, excoriaţii la nivelul
toracelui pe stânga posterior cu extinderea pe regiunea lombară (f. d. 104-105).
„ Se încetează procesul penal intentat în privinţa lui XXXXXXXXX, născut la XXXXXXXXX,
recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) din Codul penal,
în legătură cu amnistia, în temeiul art. 2 din Legea nr.210 din XXXXXXXXX privind amnistia în
legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.”;
respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de procurorul în Procuratura municipiului Chișinău
(oficiul Buiucani) XXXXXXXXX, menținând sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani)
din 28 februarie 2018 privindu-l pe XXXXXXXXX. Decizia este definitivă și executorie, dar
poate fi supusă recursului ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la data
pronunțării – 25 iunie 2018, ora 14:00.
18. Prima instanță a constatat starea de fapt: NEGRESCU Serghei X, la data de 18 februarie
2017, aproximativ la orele 1530, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se pe o stradă
din XXXX, l-a întîlnit pe cet. XXXX, a.n. XXXXXXXXX şi pe care l-a invitat la el în
ospeţie pentru a servi cîte un pahar de vin. Cet. XXXX, aflîndu-se în ograda gospodăriei
lui NEGRESCU Serghei X, ultimul a iscat un conflict produs cu aproximativ 7 ani în urmă
şi ca rezultat al acestui conflict, cet. NEGRESCU Serghei X a aplicat lui XXXX lovituri
cu pumnii şi picioarele în regiunea corpului şi capului. Fiind văzut de către cet. XXXX din
gospodăria tatălui său, care se mărgineşte de gospodăria lui NEGRESCU Serghei X, cum
este maltratat XXXX de către Negrescu, Serghei Alexandru, a intrat repede în ograda
gospodăriei ultimului cu scopul de a-l linişti pe NEGRESCU Serghei X şi ca rezultat al
acţiunilor lui XXXX, partea vătămată XXXX a fugit din gospodăria lui NEGRESCU
Serghei X în stradă, în direcţia domiciliului său.
Prin sentinţa Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă din 26 aprilie 2018, NEGRESCU Serghei
X a fost recunoscut culpabil în comiterea infracţiunii prevăzute de art.287 alin.(1) Cod Pen și i-a
fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 415 u.c., adică 20750 (douăzeci mii
şapte sute cincizeci) lei.
Se respinge, ca depus peste termen, apelul apărătorului XXXXXXXXX în interesele inculpatului
NEGRESCU Serghei X. Se admite, apelul procurorului TROFIMOV Serghei, declarat împotriva
sentinţei Judecătoriei Căușeni, sediul Ștefan Vodă din 26 aprilie 2018 în privinţa inculpatului
NEGRESCU Serghei X, născut la XXXX. Se casează această sentinţă în partea numirii pedepsei
şi se pronunţă în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, după
cum urmează: Se numeşte pedeapsa lui NEGRESCU Serghei X pe art. 287 alin.(1) Cod penal, cu
aplicarea prevederilor art. 3641 CPP, sub formă de amendă, în mărime de 500 uc., adică 25000
(douăzeci şi cinci mii) lei. Se admite cererea procurorului și se încasează de la NEGRESCU
Serghei X, în contul statului, cheltuielile judiciare în sumă 656 lei.

19. Prin sentinţa nominalizată s-a reţinut următoarele: inculpatul CROITORU Augustin X la
data de XXXXXXXXX în jurul orei 23:00 aflându-se în loc public la discoteca din satul
Marinici r. Nisporeni în coautorat cu LUPEI Cristian X, intenţionat, încălcînd grosolan
ordinea publică, demonstrînd o lipsă evidentă de respect faţă de societate şi normele etice
general acceptate, printr-o obrăznicie deosebită, din intenţii huliganice, i-au aplicat mai
multe lovituri cu pumnii peste corp lui XXXX, născut la XXXX, cauzîndu-i acestuia
conform raportului de constatare nr. 201824P0025 din 05.0.22018, vătămare neînsemnată
ce nu condiţionează dereglarea sănătăţii.
Prin sentinţa Judecătoriei Ungheni din 15 mai 2018, CROITORU Augustin X, a fost recunoscut
vinovat şi condamnat pe art. 287 alin. (2), lit. b) Cod penal, la o pedeapsă sub formă de amendă în
mărime de - 950 (nouă sute cincizeci) unităţi convenţionale, ceea ce constituie 47500 (patruzeci şi
şapte mii cinci sute) lei.
În privința lui CROITORU Augustin X şi LUPEI Cristian X a fost aplicată de măsura preventivă
obligaţia de a nu părăsi ţara - pînă la devenirea sentinţei definitive şi irevocabile.
Respinge, ca nefondate, apelul inculpatului LUPEI Cristian și al apărătorului său ȘIȘCANU
Veronica și apelul apărătorului MARIAN Ion în interesele inculpatului CROITORU Augustin,
declarate împotriva sentinţei Judecătoriei Ungheni din 15 mai 2018 şi menţine această sentinţă
fără modificări. Decizia este executorie, dar cu drept de recurs în Curtea Supremă de Justiţie în
termen de 30 zile din momentul pronunțării deciziei motivate. Decizia motivată, pronunţată public
la 10 iulie 2018, orele 14.00.

20. Xxxxxxxx Xxxxxxxx la data de 21 septembrie 2015, aproximativ la ora 09.00 min., în timp
ce angajatul poliţiei de patrulare a INP a IGP locotenent major de poliţie Xxxxxxxx
Xxxxxxxx îşi exercita atribuţiile de serviciu pe traseul Chişinău - Anenii Noi, aflându-se
la ieşirea din or. Sângera, mun. Chişinău, a stopat automobilul de model ”Mazda 3" cu n/î
XXXXXXXX şi a solicitat cet. Xxxxxxxx Xxxxxxxxii născut la 15.02.1968 să fie supus
testării alcooscopice, iar cet. Xxxxxxxx Xxxxxxxxie a devenit agresiv şi în acel moment
din automobil au coborât două persoane, şi anume Xxxxxxxx şi Xxxxxxxx Xxxxxxxx, care
din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de
respect faţă de societate, manifestând o obrăznicie deosebită, s-au adresat necenzurat şi
ulterior au aplicat violenţă fizică asupra poliţistului Xxxxxxxx, astfel provocând dureri
fizice şi înjosând demnitatea de angajat al poliţiei.
Prin sentinţa judecătoriei Chișinău, sediul Central din 14 decembrie 2017 Xxxxxxxx Xxxxxxxx a
fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzută şi sancţionată la art. 287 al. (2) lit. b)
CP RM, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 400 unităţi convenţionale,
ceea ce constituie 8 000 (opt mii) lei.
Admite apelul inculpatului Xxxxxxxx și apelul inculpatului Xxxxxxxx declarate împotriva
sentinţei Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 14 decembrie 2017, casează sentința contestată,
și pronunță o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță după cum urmează:
Procesul penal în privința lui Xxxxxxxx, Xxxxxxxx pe art. 287 alin. 2 lit. b) din Cod penal al RM,
se încetează cu liberare de răspundere penală și tragere la răspundere contravențională conform
art. 55 Cod penal. Se stabilește lui Xxxxxxxx și Xxxxxxxx, amendă în mărime de 50 (cincizeci)
unităţi convenţionale pentru fiecare, ceea ce constituie 2500 (două mii cinci sute) lei pentru fiecare.
Se explică contravenienților Xxxxxxxx și Xxxxxxxx că sunt în drept să achite jumătate din amenda
stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul în care hotărârea devine executorie. În
acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral. Decizia este executorie din
momentul pronunţării, însă poate fi atacată cu recurs în Curtea Supremă de Justiţie a RM în termen
de 30 zile de la data pronunțări deciziei motivate stabilită pentru 11 iulie 2018, ora 14.00 min. .

S-ar putea să vă placă și