UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIINȚE ALE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA: DIAGNOZĂ ȘI INTERVENȚIE LA PERSOANELE CU CERINȚE
SPECIALE

COMUNICAREA ASERTIVĂ
„Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără acordul tău.”

(Eleanor Roosevelt)
 1. Asertivitatea

Termenul de asertivitate (eng. assertivess, fr. assertif, it. assertive) își are originea în
cercetările specialiștilor americani, care aveau ca domeniu de analiză terapia comportamentală.
Treptat, termenul a fost preluat și de specialiștii din domeniul pedagogiei; în zilele noastre
asertivitatea reprezintă un concept foarte vehiculat (Bârsan, E., pag. 17).

În dicționarul de psihologie, asertivitatea este definită astfel: „caracteristică a unei

persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate şi fără să le
nege pe cele ale altora” (Larousse, pag. 125).

Altfel spus, asertivitatea este abilitatea de a prezenta lumii ceea ce sunteți cu adevărat, de
a exprima ceea ce doriți atunci când simțiți necesar. Este capacitatea de a-ți exprima sentimentele
și drepturile, respectând sentimentele și drepturile celorlalți. Asertivitatea este cea mai eficientă
modalitate de a rezolva problemele interpersonale. Comunicarea directă, deschiderea și
onestitatea vă permit să primiți mesaje fără distorsiuni, care să vă permită menținerea relațiilor
cu ceilalți.

Lazarus (1973) a fost primul care a identificat anumite clase de răspunsuri prin care poate
fi definit comportamentul asertiv: "abilitatea de a spune nu, capacitatea de a cere favoruri sau de
a face cereri, capacitatea de a exprima sentimente pozitive și negative, capacitatea de a iniția,
continua și termina o conversație cu subiect general."

Wolfe (1982) conceptualizează asertivitatea ca "exprimând orice altă emoție decât

anxietatea unei persoane", în timp ce Lowrence (1997) extinde conceptul de asertivitate la
"capacitatea de a învăța să adaptăm comportamentul la situația interpersonală a cererilor, astfel
încât consecințele pozitive să fie cele mai bune și cele negative - minime."

(apud. Pipaș, M., D., Jaradat, M., pag. 650)

 2. Stilurile de comunicare

Există 4 tipuri (stiluri) de comunicare:

1. Pasivă
2. Agresivă
3. Pasiv-agresivă
4. Asertivă

O persoană care operează din stil pasiv tinde să evite conflictul cu orice preț. Această
persoană va internaliza disconfortul mai degrabă decât va risca să suprime pe alții. Acest stil
tinde să ducă la o situație de pierdere-câștig și duce la sentimente de victimizare,
resentimente și pierderea unui sentiment de control. O persoană care folosește acest stil în
multe din interacțiunile sale zilnice are convingerea că nevoile altor oameni sunt mai
importante decât ale lui și că dacă vorbește, alții îl vor ignora sau îl vor respinge. Această
persoană are, de obicei, un sentiment scăzut al stimei de sine și are un moment dificil de a-și
recunoaște acest lucru.

Persoana agresivă creează o situație victorioasă. Acest individ folosește intimidarea și

controlul pentru a-și satisface nevoile și este lipsit de respect și rău pentru ceilalți în
comunicare. Această persoană are convingerile fundamentale că puterea și controlul sunt
singura modalitate de a satisface nevoile. Această persoană operează dintr-un adevărat
sentiment de inadecvare și poate avea o lipsă de empatie față de ceilalți.aște propriile nevoi și
de a ști cum să le îndeplinească într-un mod mai adecvat.

Persoana pasivă-agresivă încorporează elemente ale ambelor stiluri anterioare. El tinde

să folosească întârzierea, uitarea și ineficiența intenționată, mai degrabă decât să fie direct în
comunicarea cu ceilalți.

Persoana asertivă este directă cu scopul de a crea o situație câștigătoare. Acest stil
respectă drepturile și opiniile proprii, precum și cele ale celeilalte persoane. Acest individ
operează din convingerea că fiecare dintre noi este responsabil pentru rezolvarea propriilor
noastre probleme și nici una dintre părți în comunicare nu trebuie să se justifice reciproc.
Această persoană își asumă responsabilitatea pentru propriile sale decizii și acțiuni.
 3. Comunicarea asertivă

Comunicarea asertivă este abilitatea de a exprima idei și sentimente pozitive și negative

într-un mod deschis, cinstit și direct, de a recunoaște drepturile noastre, respectând totodată
drepturile celorlalți. Ne permite să ne asumăm responsabilitatea pentru noi înșine și pentru
acțiunile noastre, fără a judeca sau a învinui alte persoane. Și ne permite să ne confruntăm
constructiv și să găsim o soluție reciproc satisfăcătoare în situația în care există conflicte.

Asertivitatea nu este un comportament natural cu care ne-am născut. Oamenii se

comportă și comunică în legătură cu cele două reacții primare - de a fugi sau de a lupta - supuse
sau agresive.

Astfel, asertivitatea include:

- să îți exprimi opiniile și punctele de vedere

- să poți spune nu, fără să te simți vinovat.

- să alegi cum să-ți trăiești viața fără să te simți vinovat de asta

- să fii capabil să riști atunci când simțiți nevoia

 Avantajele comunicării asertive

- reduce anxietatea
- sporește stima de sine
- duce la dezvoltarea respectului reciproc cu ceilalți
- ne ajută să ne atingem obiectivele
- ne permite să exprimăm, atât verbal cât și non-verbal, o gamă largă de sentimente și
gânduri, atât pozitive, cât și negative
 Dezavantajele comunicării asertive
- ceilalți nu pot aproba acest stil de comunicare sau pot să nu aprobe opiniile pe care le
exprimați
- având o atitudine sănătoasă față de drepturile unei alte persoane înseamnă că nu veți
obține întotdeauna ceea ce doriți
- ați putea afla că ați greșit cu privire la un punct de vedere pe care l-ați avut
4. Strategii de dezvoltare a comunicării asertive

1. Urmărește poziția corpului.

2. Menține contactul vizual: demonstrează interesul, arată sinceritatea.
3. Gândește înainte de a vorbi. Luați-vă câteva secunde pentru a vă asigura că
transmiteți mesajul potrivit și în modul în care doriți să îl transmiteți.
4. Tonul vocii - un nivel al tonului bine modulat este mai convingător, mai ușor de
acceptat și nu este intimidant.
5. Nu vă cereți scuze dacă nu este vina dumneavoastră.
6. Amintiți-vă că uneori este bine să spuneți "nu".
7. Conținutul (cum, unde și când alegeți să spuneți ceva) este mai important decât CE
spuneți.
8. Amintiți-vă că toată lumea are dreptul la o opinie și nu încercați să-i convingeți pe
ceilalți că opinia dumneavoastră este cea "corectă".
9. Pentru a reuși să schimbați comportamentul non-asertiv, trebuie mai întâi să
recunoașteți problema.
10. Amintiți-vă câteva situații în care ați simțit că trebuie să spuneți ceea ce credeți, dar
ați spus "da" în ultimul moment. Reflectați la aceste momente atunci când trebuie să
oferiți un răspuns la o situație în care aveți altă opinie.
 BIBLIOGRAFIE

Bârsan, E.,(2017) Teză de doctorat – Paradigma comunicării asertive în formarea

profesională a studenților pedagogi, Chișinău

Larousse, (2006) Marele dicţionar de psihologie (Titlul original: Larousse – Grand

Dictionnaire de la Psychologie) Bucureşti, Editura Trei

Pipaș, M., D., Jaradat, M., Assertive communication skills in Annales Universitatis
Apulensis Series Oeconomica, 12(2), 2010

https://www.universalclass.com/articles/psychology/different-communication-styles.htm
(vizitat la 28.04.2018)

https://justice.alberta.ca/programs_services/mediation/drn/Documents/AssertiveCommunic
ationPresentation.pdf (vizitat la 28.04.2018)