DISCALCULIA

Prof. Psihopedagog logoped, PhD, Scoala de Spital / Scoala Hospice, Bucuresti

îîn ultimii ani îîn Romaî nia a crescut interesul pentru îînţelegerea rezultatelor scaă zute pe care
elevii romaî ni le obţin la teste internaţionale de tipul TIMSS 1. Caî nd sunt anunţate îîn mass-
media rezultatele catastrofale la examenele naţionale pentru clasa a VIII-a sau Bacalaureat,
majoritatea elevilor se plaî ng de greutatea subiectelor la matematicaă şi majoritatea
profesorilor evidenţiazaă lipsa de cunoştinţe a elevilor pe care i-au paă storit pentru o anumitaă
perioadaă de timp îîn îînţelegerea şi îînvaă ţarea matematicii. De multe ori auzim cifre imposibile
declarate de diverşi reporteri de televiziune care cu nonşalanţaă decreteazaă caă suma de 1
milion de lei reprezintaă o investiţie serioasaă îîn construirea şoselelor, spre exemplu. Şi totuşi îîn
fiecare an elevii romaî ni obţin rezultate remarcabile la olimpiadele internaţionale de
matematicaă dar şi la fizicaă sau chimie unde matematica reprezintaă un instrument de lucru
absolut necesar. Ce se îîntaî mplaă de fapt? Este şcoala din Romaî nia îîntr-o totalaă degringoladaă ?
Cum e posibil ca îîntr-un sistem educaţional care a suferit transformaă ri esenţiale dupaă 1990,
care a fost reformat şi legiferat îîn concordanţaă cu cerinţele la nivel internaţional saă fie locul îîn
care saă laă şluiesc ataî t Prinţul caî t şi Cerşetorul? Care este nivelul real al cunoştinţelor la
matematicaă al elevilor din Romaî nia? Nu se pun oare prea uşor etichete de „loaze”, „leneşi”,
„neinteresaţi” pentru acei elevi care nu reuşesc saă treacaă pragul de promovabilitate la
matematicaă ? Caî t de mult sau de puţin se cunoaşte termenul de discalculie şi caî nd şi unde se
foloseşte? Cum este evaluataă aceastaă dificultate realaă cu care se confruntaă elevii din Romaî nia?

Pentru a raă spunde acestor îîntrebaă ri trebuie saă vedem mai îîntaî i caî t de cunoscutaă şi studiataă
este discalculia la nivel internaţional. Discalculia este termenul folosit pentru acele dificultaă ţi
cu care se confruntaă copiii sau adulţii atunci caî nd este vorba despre cunoştinţele de bazaă
privind numerele şi utilizarea lor îîn calculele de zi cu zi. Alaă turi de dislexie, de dispraxie intraă
îîn categoria dizabilitaă ţilor/tulburarilor de îînvaă ţare. Dar spre deosebire de dislexie care
defineşte dificultaă ţile pe care le îîntaî mpinaă oamenii îîn citit, discalculia a fost şi este prea puţin
studiataă . Astfel, Karin Landerl, de la Universitatea din Graz, analizaî nd la nivelul anului 2014
caî te studii publicate despre dizabilitatea de îînvaă ţare a matematicii existaă comparativ cu cele
dedicate dizabilitaă ţii de îînvaă ţare a cititului ajunge la urmaă toarea concluzie privin raportul
dislexie – discalculie2: 24 la 1 îîn favoarea dislexiei ceea ce explicaă îîntr-o anumitaă privinţaă de ce
îîn ţara noastraă sunt numaă rate pe degete studiile dedicate acestei „tulburaă ri uitate” dupaă cum o
numeşte autoarea menţionataă . Şi totuşi efectele existenţei acestei importante
dizabilitaă ţi/tulburaă ri se vaă d la tot pasul la fel de pregnant ca şi cele ale lipsei abilitaă ţii de citit
sau scris. Pentru a diferenţia dificultatea realaă de îînvaă ţare a matematicii de lipsa interesului
pentru aceastaă materie de studiu dar şi de dizabilitatea intelectualaă este necesar saă existe
instrumente psihologice şi pedagogice cu ajutorul caă rora saă poataă fi depistataă timpuriu, scopul
fiind intervenţia şi micşorarea neajunsurilor pe care discalculia nedectataă le poate produce pe
termen lung îîn incluziunea socialaă a oricaă rei persoane. Procesul de depistare este unul
complex pentru caă se poate considera caă un copil prezintaă deficit îîn îînţelegerea numerelor şi
calculului numai dacaă dificultaă ţile cu care se confruntaă sunt de lungaă durataă (mai mult de 6
luni, conform DSM V) şi dacaă nu sunt consecutive unei dizabilitaă ţi intelectuale. îîn Marea
Britanie, spre exemplu, existaă o proceduraă revizuitaă îîn 2012, elaborataă de un grup care se
ocupaă de dizabilitaă ţile de îînvaă ţare, “SpLD Working Group 2005/DfES Guidelines” (paragraful
III.3.) care indicaă cinci trepte de urmat îîn evaluare, prima dintre ele fiind cea de screening.
Prevalenţa discalculiei estimataă la aproximativ 6%, problemele pe care le ridicaă neîînţelegerea
matematicii şi reducerea posibilitaă ţii de angajare a numeroşi tineri îîn locuri de muncaă care
necesitaă cunoştinţe despre numere au faă cut ca îîn alte ţaă ri saă se realizeze strategii la nivel
guvernamental pentru gaă sirea celor mai bune modalitaă ţi de detectare şi intervenţie îîn cazul
discalculiei. Instrumentele de screening create, folosite îîn scop de cercetare dar şi de caă tre
psihologii educaţionali cu scopul evaluaă rii elevilor din ciclul primar sau gimnazial, cum este
cazul Marii Britanii, sunt îîncaă prea puţine şi, ca orice test, nu pot fi utilizate universal, faă raă
adaptare şi standardizare pe o anumitaă populaţie. Dar cum „etichetarea” unui copil cu o
dizabilitate de îînvaă ţare contravine „principiului optimismului” care interzice orice lucru faă cut
de maî ntuialaă îîn educaţie caî t şi erorile educative 3(paragraful III.2.), este absolut necesaraă
evaluarea timpurie a elevului, cu instrumente psihopedagogice bazate pe cele mai noi
cunoştinţe privind cauzele şi manifestaă rile unei dificultaă ţi/dizabilitaă ţi/tulburaă ri. Evaluarea
complexaă a dificultaă ţii trebuie saă conţinaă teste de orientare neuropsihologicaă dar şi teste
curriculare (Kaufmann & von Aster, 2012)4, adaptate fiecaă rei ţaă ri.

îîn Romaî nia discalculia este tratataă de cele mai multe ori îîmpreunaă cu dislexia. Dacaă pentru
dificultaă ţile cu scrisul şi cititul a existat preocupare pentru gaă sirea unor modalitaă ţi de evaluare
a lor, chiar dacaă nu transformataă îîntr-un pachet de instrumente standardizate pe populaţia
romaî neascaă care saă fie folosite unitar la nivel naţional, îîn ceea ce priveşte discalculia s-au faă cut
doar timide îîncercaă ri de iniţiere a unui proces de cercetare şi realizare a unor instrumente
corespunzaă toare de evaluare. Nici îîn ceea ce priveşte cunoşterea teoreticaă a discalculiei nu s-
au realizat prea multe studii consideraî ndu-se probabil caă şi faă raă cunoaşterea calculului se
poate traă i existaî nd calculatoare paî naă şi la telefonul mobil. Din paă cate ceea ce astaă zi este tratat
cu uşurinţaă , maî ine se poate transforma îîntr-o armaă îîmpotriva ta. Cu caî t laă saă m saă se prolifereze
mai mult necunoaşterea caî t şi tratarea nediferenţiataă a nivelului cunoştinţelor de matematicaă ,
amestecaî nd dizabilitatea de îînvaă ţare a matematicii cu alte dizabilitaă ţi dar şi cu lenea sau lipsa
motivaţiei pentru îînvaă ţarea matematicii, cu ataî t vom îîntaî lni tot mai mulţi indivizi care vor
spune caă distanţa de la Paă maî nt la Lunaă este de un metru sau caă timpul se maă soaraă îîn litri.
Celebrul fizician Einstein care nu a avut cea mai bunaă relaţie cu matematica (dar nu a fost
discalculic cum este cazul lui Edison sau Darwin, cf. Landerl) a spus cu mult umor: „Nu te
îngrijora de dificultăţile tale la matematică, te asigur că ale mele sunt mai mari”; „Nu tot ceea ce
poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat. Jocul este cel mai elevat
tip de cercetare.”