Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea Filologie

Tema: Veneraţia trecutului istoric în

opera lui M. Sadoveanu.

A efectuat: Vacarencu Ana, masterat, anul I

A verificat: Butnaru Tatiana

 Chișinau 2018

Cuprins:

1. Surse de inspiratie istorică in opera lui Sadoveanu……………….. 3

2. Romanele istorice ale lui Sadoveanu……………………………….. 5

3. Valențe etice și estetice ale romanului sadovenian………………… 8
 Surse de inspiratie istorică in opera lui Sadoveanu
“Suflu de epopee”, scria Petru Comarnescu în “Revista Fundaţiilor”, nr. 8, din 1945 (pag. 358), “are
povestirea “Fraţii Jderi” numai pentru cã epicul se îmbinã aici cu liricul, dar mai ale pentru cã totul
este închegat pe un plan de mãreţie fantasticã”. Caracteristicã dominantã a operei sadoveniene de
inspiraţie istoricã, fiindcã acesta reînvie istoria într-o concepţie originalã, convingãtoare prin amãnunte
şi claritate provenitã din “mãreţia fantasticã”.

Cercetând cronici şi opere de erudiţie autorul “Fraţilor Jderi” a recreat istoria, folosindu-se de
legende şi balade, dupã ce a fost impresionat de relicvele mânãs-tirilor, cetãţilor, a inscripţiilor, dar şi
de scrierile cronicarilor. De fapt, autorul reactualizeazã trecutul istoric al Moldovei folosindu-se de
personaje autentice preluate din cronici şi documentele vremii dar introducând în povestiri şi romane
nenumãrate fi-guri create de fantezia sa. Istorice sadoveniene emanã vibraţii lirice, dar ne îndeamnã şi
la o interpretare esteticã, având un plus de sensibilitate, inclusiv “raţiunea inimii”.

Din pãcate, unii elevi, profesori şi cineaşti (vezi: Sergiu Nicolaescu) au interpretat ca adevãr aceastã
ficţionalizare a istoriei, şi, de aici, nu a fost decât un pas spre mitologizare. Încât multe manuale de
istorie, şi chiar Nicolae Iorga, au abordat istoria din acest punct de vedere. Fenomen ce-l regãsim şi
astãzi. Evocarea figurilor istorice din romanele sadoveniene s-a fãcut prin construcţia unei ambianţe
istorice provenite din cadrul natural şi cel folcloric.

În “Un prieten al nostru” Sadoveanu scria: “Nu sunt realitãţi numai clãdirile de piatrã şi
petecile de hârtie; mitul pãstreazã eternitãţii ramura sufletului generaţiilor.”. Talentul sadovenian
“construieşte trecutul în imagini vii, scriitorul înţelegând şi cu inima”, (Const. Ciopraga, “Mihai
Sadoveanu”, Editura “Tineretului”, Bucu-reşti, 1968), face ca în atmosfera povestirilor şi romanelor
istorice sã rãmânã mai întotdeauna ceva abscons, sub vãlul misterului aflându-se practic imaginaţia
viitorului cititor. În paginile romanelor se contu-reazã diferite personaje, unele scãldate în lumina
înţeleaptã a mãştii şocului. Sub pana sadovenianã istoria în-seamnã un trecut încãrcat de confruntãri,
de înfrãţire cu truditorii brazdelor şi de un destin cãlãuzit de rãnile acestuia. “Sadoveanu este un
apãrãtor neobosit al valorilor trecutului, fie cã este vorba de formele de civilizaţie arhaicã, fie cã este
vorba de producţiile geniului anonim popular (…)” (Al. Piru – “Varia. Studii şi observaţii critice”, II,
Editura “Eminescu”, 1973).

Cronicile lui Grigore Ure-che, M. Costin, Ion Neculce, cãrţile populare “Esopia”, “Sindipa” şi
“Alexandria” sunt o parte din modelele lui Sadoveanu, scoţând din ele lecţii de moralã, pilde de
eroism, toate înglobându-se într-un spirit de umanism şi “nostalgie a istoriei”. Cititorul romanelor
 istorice a acestui bard astãzi nu este sincopat de limba pe care autorul o pune în comunicarea dintre
eroii sãi, Ştefan cel Mare, Vasile Lupu, Nicoarã Potcoavã sau Duca-vodã.

Aceştia trãiesc aievea în opera sadovenianã. De aici provine şi eroarea unor fãuritori de manuale
şcolare care iau ca adevãr istoric “plãsmuirile” sadoveniene. Vina nu este a acestui mare scriitor, care
spunea cã “adevãrata artã presupune simpatii” (”Un prieten al nostru”), ci a celor care voit (Nicolae
Iorga) au acceptat acest “adevãr istoric” din lipsa informaţiei ştiinţifice care trebuia sã vinã dinspre
istorici. Dar, şi aceştia s-au complãcut sã mitologizeze istoria în folosul conjuncturilor politice.

Paginile vibrante din “Şoimii” (1904) cuprind evenimente din cronicile moldove-neşti, inclusiv
din monografia lui B. P. Haşdeu despre Ion Vodã cel Cumplit, Sadoveanu injectând o fantã romanticã
şi eroi puşi în situaţii spectaculoase. Povestirea este un adevãrat poem “cu apariţii stilizate romantice”
(C. Ciopraga), fapt care duce spre: o nostalgie a vremurilor de demult, un dor de trecut, poftã de
aventurã.

Mihai Sadoveanu a apãrut într-un moment când, în frunte cu Nicolae Iorga, se rescria istoria unei
ţãri, ce-şi cãuta ori-ginile pentru a-şi justifica prezentul. În acest context, avea nevoie de un trecut pe
mãsurã. Astfel, s-a ajuns la mitologizarea istoriei noastre. În acest context, istoria ficţionalizatã din
opera lui Sadoveanu a fost binevenitã. Era vremea când revoluţia industrialã alunga de “pe faţa
pãmântului idila veche”, (M. Ralea), a mediului patriarhal şi semiarhaic. România îşi cãuta identitatea.
O componentã esenţialã a acesteia era trecutul, adicã istoria acestor ţinuturi. Povestirile istorice ale lui
Sadoveanu au venit la momentul oportun. Ele au contribuit la formarea unei noi conştiinţe despre “ceea
ce am fost”. Era perioada când la Paris se construia metroul (1890), în timp ce noi încercam sã ne
definim ca naţiune.
 Romanele istorice ale lui Sadoveanu

Sadoveanu vede istoria ca pe o scenă imensă, în care se mişcă comandanţi de oşti şi mari
voievozi, într-un spaţiu epopeic, legendar şi mitic,iar personajele, deşi desfăşoară adevărate energii, se
supun destinului şi dispar. Totodată este un mare povestitor, alături de Ion Neculce (perioada veche) şi
de Ion Creangă (perioada marilor clasici).

Viziunea lui Mihail Sadoveanu asupra istoriei este aceea a unui proces complex, cu perioade de
ascensiune sau decădere, într-o succesiune imprevizibilă. El realizează o armonizare a contrariilor,
îmbinând epopeea, eroicul şi grandiosul cu maleficul, nesemnificativul, antieroicul. Pentru Sadoveanu,
aşadar, istoria înseamnă progres, civilizaţie, modernizare, stabilitate politică, evoluţie economică dar şi
regres, primitivism, tiranie, instabilitate politică, sărăcie. Opera lui Sadoveanu îşi absoarbe poezia ei
fermecătoare şi din evocarea trecutului. Numeroase cărţi ale scriitorului se ocupă de reconstituirea unor
momente din istoria naţională cum ar fi : Fraţii Jderi învie anii domniei lui Ştefan cel Mare, vremea de
fală şi belşug a Ţării Moldovei ; Şoimii şi Nicoară Potcoavă urmăresc prelungirea acestui epos glorios
de luptă pentru independenţă, după ce viteazul Ion Vodă fususe vândut turcilor ; Neamul Şoimăreştilor
narează un episod tragic din istoria conflictului secular care i-a opus pe ţăranii liberi marilor boieri
porniţi să le răpească pământurile şi să-i transforme în şerbi şi Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-
Vodă care înfăţişează Moldova prăbuşită din vechea ei mărire, sleită de biruri, de războaie şi de
prădăciuni. Scriitorul face să trăiască trecutul într-o aură legendară. Lumea pe care o învie el aparţine
istoriei, dar totodată fabuloasă ce dobândeşte contururi mitice pline de poezie.

Aici prozatorul are harul de a armoniza realul cu legendarul, într-o dimensiune fabuloasă, înălţând
personajele la statutul unor semizei, prin etică şi faptele lor exemplare: Ştefan cel Mare, Ion Vodă cel
Cumplit, Nicoară Potcoavă şi alţii. În romanele istorice, Sadoveanu conturează imagini veridice ale
societăţii. El aduce numeroase date despre epoca reflectată, iar limbajul este adecvat. Imaginea de
freşcă a societăţii apare în toate cărţile , dar şi imaginea satului şi a târgurilor de provincie. De exemplu
în “Creanga de aur” Sadoveanu urmăreşte condiţia socială şi cea istorică a individului, descriind lumea
satului şi a târgurilor de provincie, realităţile prezente, dar şi cele care aparţin istoriei sau unui trecut
imemorial, pe care documentele nu-l pot atesta. Atmosfera înălţătoare a prozei sadoveniene se
datorează limbajului inconfundabil, care îmbină, cu o tainică magie, limba arhaică şi stilul cronicilor cu
cea mai aleasă şi fermecătoare limbă populară moldovenească, rezultând o muzicalitate încântătorie, în
care se manifestă, remarcabil, sugestia verbală. Fireşte că toate cărţile amintite se bizuie pe cronici şi
lucrări de specialitate.Dar optica particulară a contemplării faptelor, accentele efective, Sadoveanu le
scoate în primul rând din legendă, din baladă, din cântecul haiducesc. Mihail Sadoveanu este creatorul
romanului istoric, ce ilustrează istoria Moldovei în trei etape: secolul al XV-lea (Ştefan cel Mare),
secolul al XVI-lea (Ion Vodă cel Viteaz), secolul al XVII-lea (Ştefan Tomşa, Vasile Lupu, DucaVodă).
Are ca opere reprezentative: Şoimii (1904), Neamul Şoimăreştilor (1915), Zodia cancerului sau vremea
Ducăi Voda (1929), Creanga de aur (1933), Viaţa lui Ştefan cel Mare (1934), Fraţii Jderi : Ucenicia
lui Ionut (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Mariei sale (1942) şi Nicoară Potcoavă (1952).
,,Vremuri de bejenie” evocă o călătorie printr-o Moldovă pustiită de năvălirile tătăreşti, văzută prin
ochii unui băştinaş din Polonia. De asemenea în Nicoară Potcoavă, o reprezentare şi mai concretă a
realităţilor istorice reuşeşte să scoată la iveală chiar legătura luptei pentru apărarea independenţei ţării
cu rezistenţa opusă de masele populare împlinirii boiereşti. Ca navalitori, tătarii sunt pentru Moldova o
adevărată pacoste. Neamul Soimăreştilor caracterizat de Călinescu drept ,,o varietate a romanului de
aventuri’’ este un roman istoric, care urmăreşte un proces istoric, acela al deposedării răzeşilor de
pământ, proces cu adânci implicaţii în viaţa Moldovei. El face parte dintr-o serie de romane ca : Fraţii
Jderi, Nicoară Potcoavă, Zodia cancerului sau Vremea Ducăi Vodă, în care se surprind momente ale
acestei lupte sociale dintre ţăranii liberi şi boierimea lacomă. În istorisirea ,, Bunicii mei sunt
strănepoţii acelor oameni’’scriitorul a scris-o în liniştea unor prisăci având în inima sa răsunetul durerii
lor şi care face apreciere la trei sute de ani în urmă, din vremea când strămoşii erau încă dîrji.
Sadoveanu a avut ca model cronica lui Neculce, unde printre rânduri se aude oftatul povestitorului :
,,OF ! OF ! OF !Săraca ţară a Moldovei, ce nenorociţi de stăpâni ca aceştia ai avut! Ce sorţi de vieţi
căzut!

Romanul ”Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă” are la baza construcţiei literare motivul
străinului, care observă şi comentează cele văzute în timpul călătoriei sale prin Moldova (Montesquieu
– ”Scrisori persane”; Vasile Alecsandri – ”Balta Albă”). Cele trei secole ilustrate de proză istorică
sadoveniană marchează zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator constituindu-1
romanul "Fraţii Jderi", care evocă epoca de glorie a Moldovei în secolul al XV-lea. Romanul se
compune din trei volume, fiecare purtând un titlul semnificativ pentru esenţa subiectului: "Ucenicia lui
Ionuţ” , "Izvorul Alb" şi "Oamenii Măriei Sale" . Opera are în centru epoca de strălucire a domniei lui
Ştefan cel Mare, cuprinsă în perioada 1469 - 1475, fiind prezentată de însuşi autorul ei cu subtitlul
"roman istoric”. Preocupat de figura celui mai strălucit voievod al nostru, Sadoveanu scrie trilogia
“Viaţa lui Ştefan cel Mare”, având ca reper evocarea unui moment din istoria naţională, legat de
domnia lui Ştefan cel Mare, în vremea căruia Moldova cunoscuse apogeul înfloririi economice,
spirituale, maximum de stabilitate, trilogia valorificând nu numai cronicile moldovene şi în mod
deosebit “Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche, ci şi creaţia folclorică, oglindind figura
marelui domn. Se simte mereu o existenţă pe două tărâmuri: real şi fantastic, o atmosferă miraculoasă
şi legendară în care se proiectează o lume vitează, măreaţă, care dezvăluie tainele naturii şi ale
oamenilor. O spiritualitate autohtonă trăieşte în preajma pădurii, muntelui, cu practici primitive. Istoria
este proiectată în fantastic şi monumental. Considerat de Garabet Ibrăileanu “cel mai mare poet şi
pictor din literatura română”, Sadoveanu prin întreaga sa opera dezvăluie frumuseţea şi armonia
peisajului natural românesc, adânca comuniune a omului cu natura. Cosiderăm romanul "Fraţii Jderi"
că este o epopee care reconstituie timpul şi atmosfera acestei perioade cu o deosebită autenticitate a
evocării, o cronică, o legendă, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventură, un roman de
dragoste, un roman de familie, un roman social. De aceea, această operă este cunoscută ca fiind "un
roman de romane", o adevărată rapsodie naţională în care se împleteşte frumosul cu sublimul şi cu
tragicul. La Sadoveanu, scheletul romanelor şi povestirilor istorice e alcătuit din materialul sigur al
cronicilor şi al cărţilor de specialitate. În interiorul lor rămâne însă o zonă largă de viaţă... Aici se
instalează scriitorul, realizând un tip de epică foarte originală, care rămâne istorie, dar nu numai istorie,
legendă, dar nu numai legendă... Mihail Sadoveanu reconstituie, în principal, două aspecte istorice: -
Epoca de glorie a Moldovei în care eroii sunt dominaţi de un profund sentiment patriotic, fiind
conturaţi din acumulări de calităţi şi care, prin îmbinarea elementelor clasiciste cu cele romantice,
devin personaje legendare,dilematice, al căror conflict interior se declanşează între datoria
responsabilităţii istorice şi pasiunile omeneşti. Atunci când iese învingător sentimentul datoriei,
personajele sunt eroi exemplari ai neamului românesc.

Când, dimpotrivă, conducătorii sunt dezinteresaţi de soarta ţării, romancierul creează personaje fără
semnificaţie istorică şi fără aura legendară, pe care istoria nu-i reţine între eroii neamului. Ei sunt
caracterizaţi de trăsături spirituale ţărăneşti, setea pentru adevăr şi dreptate, vitejie, curaj, putere de
sacrificiu, dorinţa de libertate. - Epoca de decădere jalnică a Moldovei, în timpul domniei lui Duca-
Vodă, un despot lacom, egoist, impasibil la viaţa grea a oamenilor, necruţător şi rău, inuman, ducând o
viaţă izolată din pricina firii lui închise, necomunicative. În romanul istoric trecutul istoric şi prezentul,
viaţa adevărată şi viaţa mistică se interferează în permanenţă pentru a se propune reciproc ca dublul
unuia al celuilalt sau ca dublul uneia al celeilalte. De asemenea în roman se pot citi şi alte texte, uneori
singurele ce atestă anumite evenimente istorice, relaţia dintre ele fiind, evident, una intertextuală.
Cititorul unui roman istoric este transpus imaginar într-o lume pre-existentă conţinutului textual citit, el
„trăieşte” conţinutul imaginar al altor texte, acolo unde au existat „într-adevăr” anumite realităţi
atestate documentar. Invers, autorul va cerceta mai întâi foarte atent cronici şi documente, pentru ca
apoi să scrie romanul istoric. Sadoveanu priveşte istoria nu ca pe o realitate trecută, aducătoare doar de
nostalgie poetică, ci ca pe un fenomen etern, în veşnică mişcare, cu lumină intensă pe anumite secţiuni,
cu pete întunecate de grea umbră. Acesta meditează asupra faptelor istorice, naţionale, din perspectiva
viitorului sau al prezentului lui. Sadoveanu este considerat de Tudor Vianu “cel mai de seama poet
descriptiv al literaturii noastre” în istorie fiind prezentă şi natura unde ea vede, aude, simte, trăieşte şi
înregistrează toată opera sadoveniană . Opera lui Sadoveanu se constituie într-o amplă freşcă socială,
istorică, politică, etică, psihologică şi etnică, un adevărat epos al poporului român, menit, aşa cum
spunea autorul, “între zădărnicii şi trecătoarele lumi ale oamenilor, să spargă negura viitorimii.”

Mihail Sadoveanu, scriitor deosebit de prolific, lasă posterităţii o operă care se întinde pe o jumătate
de secol, având “amploarea unei întregi literaturi, a literaturii întregi a unui popor, ca şi cea populară”
(Garabet Ibrăileanu) , îndreptând caracterizarea lui George Călinescu care aprecia că “esenţa operei lui
Sadoveanu stă în dimensionalitate, în grandulare.