ROMA ANTICA

Ca şi în ziua de azi, în Roma Antică conta aspectul.

Îmbrăcămintea fiecărui roman îi scotea la iveală stilul de viaţă,
funcţia, rolul şi statutul social. Dar ce purtau bărbaţii pentru a
ieşi în evidenţă? Ce purtau femeile pentru a seduce? Cum erau
produse hainele romanilor? Ce cosmetice utilizau? Cum îşi
aranjau părul?
Cel mai purtat material era lână, cea mai recunoscută pentru calitate fiind
cea importată din oraşul Tarentum. Alte materiale din care se producea
vestimentaţia romană purtată la scară largă erau inul şi cânepă. Cele mai
scumpe textile erau mătasea şi bumbacul, produse de lux importate din
India şi China la care aveau acces doar cei bogaţi. Producătorii texili
colorau vestimentaţia în diferite culori:purpuriu-vopsea preparată din
melcii murex, destinată doar hainelor de mătase imperiale, indigo cu ceva
nuanţe de albastru şi galben-utilizat la scară largă, roşu-vopsea preparată
din roibă, fiind cel mai ieftin colorant, galben din şofran destinat doar
hainelor purtate de vestale sau rochiilor de căsătorie. Romanii tăbăceau
pielea animală (porc, oaie, bovină) pentru a produce echipamente militare,
încălţăminte şi curele. Piei de animale (lupi, urşi, lei) erau purtate pe
coifuri de către pretorieni. Multe familii bogate îşi permiteau să-şi
instruiască sclavii să devină croitori. Pe de altă parte, apelau la serviciile
breslelor comerciale şi ale croitorilor profesionişti. Hainele erau spălate cu
înălbitor, urina fiind utilizată ca detergent natural.
Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza înainte de toate
prin simplitate: nu necesita nici croială aproape deloc şi nici
cusătură; încât intervenţia croitorului de profesie era
minimă. Veşmântul oficial al romanilor (dar care era
interzis ţăranilor, muncitorilor simpli şi sclavilor) era toga:
o bucată de stofă groasă de lână albă, tăiată în formă de
elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge
până la şase metri.
În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată –
potrivit anumitor norme: toga împăratului era roşie, a
generalilor victorioşi era de purpură cu broderii aurite, iar a
copiilor sub 17 ani (precum şi a înalţilor magistraţi) era
tivită cu o fâşie de purpură.
În casă, bărbaţii purtau tunică – largă şi lungă până sub genunchi, strânsă la
mijloc cu o centură. Iarna, se îmbrăcau chiar două sau trei tunici una peste alta.
Confecţionată din două bucăţi de stofă, cusute împreună, dar lăsând loc pentru
braţe şi cap, tunica n-avea mâneci – cel puţin până în secolul II d.Hr.; pentru ca
un secol mai târziu să se poarte tunica cu mâneci chiar lungi. În oraş, se purta
peste tunică toga; dar oamenii săraci şi sclavii umblau numai în tunică.
Romanii au adoptat pantalonii după model galic (bracae), purtându-i la
călărie şi vânătoare şi în sezonul de iarnă.
Tunica era specifică vremii şi climatului mediteranean. Era o cămaşă de
lână albă (colorată după preferinţe), alcătuită din două bucăţi, din spate şi
din faţă, cusute împreună pe lateral şi pe umeri, cu deschideri pentru braţe
şi cap. Mânecile erau deseori scurte. Tunicile erau încinse cu curele .
Bărbaţii purtau de obicei tunici scurte căci cele lungi erau specifice
femeilor. Se purtau două tunici:"tunica interior" şi "tunica exterior". Doar
călăreţii şi senatorii aveau tunici desenate cu dungi purpurii. Călăreţii aveau
tunici numite clavi angusti (cu bandă îngustă), iar senatorii aveau tunici
denumite lati clavi (cu bandă largă).

Bărbaţii purtau pelerine (pallium sau paenula) prevăzute cu glugă

(cucullus) pe timp de ploaie. Mantia purtată de militari se numea
lacernă, ulterior fiind purtată şi de oamenii de rând în perioada
imperială. Paludamentum era mantia roşie prinsă cu fibulă, purtată
de comandanţii supremi, consuli, dictatori sau de împăraţi.
 Ce purtau femeile?

O femeie romană măritată purta trei articole de vestimentaţie:lenjeria, tunica interioară şi

tunica exterioară din mătase-stola (strânsă pe corp cu două cordoane, unul sub bust şi altul
deasupra soldurilor), purtată ca o eşarfă, plus un şal deasupra capului. Sub tunică interioară
era purtată o curea care îi sprijinea sânii. Femeile tinere purtau doar tunici încinse cu curele.
Purtau sandale moi şi comode. Femeile bogate erau machiate, parfumate şi îmbrăcate de
sclave.
Femeile purtau, direct pe piele, o cămaşă de in (iar în jurul bustului o fâşie
de pânză, drept sutien). În timpurile vechi îmbrăcau toga şi ele, la fel ca
bărbaţii; dar încă din secolele Republicii toga era rezervată numai femeilor
de moravuri uşoare. În locul ei, peste cămaşă purtau o tunică lungă până la
pământ (stola), cu mâneci scurte sau fără mâneci, încinsă cu un cordon.
Peste stola, un fel de şal de lână colorată (palla) acoperea şi înfăşura
umerii; un capăt al pallei se înfăşura pe un braţ, iar celălalt capăt cădea până
la pământ, iar cu un fald al pallei femeia îşi acoperea capul (căci o femeie
romană nu ieşea niciodată în oraş cu capul neacoperit). Aranjarea pallei
pentru a forma un drapaj frumos şi elegant era o operaţie tot atât de
complicată ca cea pe care o cerea toga bărbaţilor. În epoca Imperiului
femeile au adoptat o îmbrăcăminte de mare varietate.
Încălţămintea de rigoare a bărbaţilor când purtau toga era un fel de ghete
din piele subţire, fără tocuri, fixate pe picior cu şase curele. Mult mai
comode, însă, mai practice şi mai puţin costisitoare erau sandalele. În casă,
atât bărbaţii cât şi femeile (ale căror tipuri de încălţăminte nu se deosebeau
de cele ale bărbaţilor) îşi puneau papuci de stofă, în diferite culori. Ţăranii şi
soldaţii purtau saboţi.
Romanii umblau cu capul descoperit. Când ploua îşi puneau o glugă; iar
vara, pentru a se apăra de soarele prea puternic, o pălărie cu boruri largi.
Evantaiul şi umbrela de soare (purtate de sclava însoţitoare) şi poşeta erau
articole indispensabile femeii elegante.
Gama bijuteriilor romanelor bogate era de o infinită varietate. Inele pe
toate degetele, agrafe, colane, brăţări – pe braţe, la încheietura mâinii şi la
glezne; şi apoi diademe de aur, eventual cu pietre preţioase, şi – bijuteria cea
mai scumpă – cerceii, pandantivi, câteva perechi deodată, spre a atrage
atenţia prin clinchetul lor.
În schimb bărbaţii aveau ca singură podoabă inelul. În perioada republicană
nu era îngăduit decât un singur inel; dar în epoca imperiului bogătaşii
parveniţi îşi încărcau degetele cu inele de o valoare enormă. Inelul bărbaţilor
servea drept sigiliu, întipărirea lui având valoarea unei semnături autografe.
Cum îşi aranjau părul?
Părul femeilor era atractiv pentru romani. O femeie trebuia să-şi petreacă mult timp să-
şi îngrijească şi să-şi perieze părul pentru a avea un aspect cât mai impresionant. Părul
indica bogăţia şi statutul social. La diferite ocazii şi ceremonii, precum nunţile, femeile
captau atenţie cu varietăţi de coafuri exotice. Mireasa îşi coafa părul în formă de suliţă.
Femeile necăsătorite purtau părul lung împletit în cascadă pe spate.

Bărbaţii romani încercau să fie în contrast cu “barbarii” (care purtau barbă şi plete
lungi) şi de aceea se tundeau scurt şi se bărbiereau . Aspectele busturilor lui Scipio
Africanul, Iulius Cezar sau Octavian Augustus erau exemple demne de urmat pentru
majoritatea romanilor.Barba avea să revină la modă sub timpul domniei împăratului
Hadrian (motivul:ascunderea cicatricelor).

Femeile măritate şi respectabile purtau “palla” deasupra capului pentru a-şi exprima
modestia. Multe femei nobile şi chiar şi bărbaţii patricieni purtau peruci blonde din
Germania sau peruci negre din India. Îşi colorau podoaba capilară cu diverse vopsele
din pulberi, geluri, şofran, cenuşă, grăsimi animale şi înălbitori pentru a rezultă părul
roşcat sau blond. Cum nu exista şampon sau alte produse igienice de azi, romanii se
spălau pe cap cu lapte sau bălegar de capră pentru prevenirea păduchilor. Amestecuri
din urină de taur, cenuşa organelor genitale de măgar, cenuşa coarnelor de cerb
amestecate cu vin erau utilizate pentru a preveni pierderea părului.
 Cum îşi ascundeau defectele?
În privinţa machiajului, femeile îşi aplicau o masca
preparată din sudoarea lânii de oaie, suc, seminţe, miere,
excremente, oţet, sulf, ouă, smirnă, tămâie, plumb, ceară,
ceapă, grăsime, lapte de măgăriţă etc.
Pentru a-şi ascunde petele, ridurile şi pistruii, femeile îşi
acopereau faţa cu praf de cretă albă, marnă, bălegar de
crocodil şi plumb alb sau cenuşă de melci pentru a trata
coşurile şi pistruii şi îşi lipeau pe piele peticele cu extract
din alaun (sare). Îşi smulgeau părul de pe corp, folosind
răşină sau piatră ponce. Rujul era preparat din petale de
trandafir sau mac, precum şi din cretă roşie, pudre şi
bălegar de crocodil. Fardul de obraz era preparat din
ocru(argilă de culoare galbenă, roșie, brună). La femei,
genele lungi erau atractive.Pentru a-şi machia
ochii, foloseau amestecuri din cenuşă şi funingine,
precum şi şofran. Îşi pictau unghiile cu un colorant roşu
importat din India, produs din sângele unei insecte
indiene. Îşi puneau dinţi falşi din os sau fildeş pentru a
ascunde dinţii negri şi neregulaţi. Îşi improspateau
respiraţia cu pulbere şi bicarbonat de sodiu. Deodorantele
erau realizate din alaun, iris, ierburi, ulei de măsline şi
petale de trandafir măcinate laolaltă.