Ministerul Educatiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Tiraspol

Tema :Parodia și umorul în creația lui

Topârceanu

A elaborat: Dolgu Ludmila, grupa 302

A verificat: Butnaru Tatiana , dr. conferenţiar

Chișinău 2018
 Cuprins
1.Viata si activitatea lui Topârceanu
2. Umorul lui Toparceanu
3. Umorul în opera sa
4. Bibliografia
S-a născut la Bucureşti din părinţi ardeleni, dar a ales să devină moldovean. A dovedit un
ataşament profund pentru Viaţa românescă şi s-a bucurat de apropierea şi prietenia lui Garabet
Ibrăileanu şi a lui Mihail Sadoveanu. Sedus de forfota fermecătoare a vieţii literare din Iaşi, To-
pîrceanu a devenit un moldovean statornic. A invocat la un moment dat "puterea vrăjitorească a
oraşului acestuia din care nu se mai dăduse plecat", chiar el, chiriaşul grăbit care îşi schimba
frecvent gazdele şi domiciliul "de teamă să nu se fixeze"... Apoi a glorificat oraşul într-un poem:
"Te salut oraş arhaic, melancolic şi tăcut,/ Unde vechea strălucire îngropată-n pergamente/ Se
ridică mai curată din pioase monumente/ Te salut oraş cu turnuri şi cu cincizeci de biserici,/ Cu
ceardacurile tale, cu castanii tăi feerici/ Cu unghere tăinuite şi cu hrube pentru vin/ Te salut oraş
feeric, te salut oraş divin!"
Garabet Ibrăileanu l-a considerat unul dintre autorii importanţi ai acelor timpuri. George
Topîrceanu rămâne un reprezentant de marcă al poeziei româneşti din primele decenii ale
secolului al XX-lea. Dar, de-a lungul timpului, critica literară a exprimat opinii contradictorii cu
privire la scrisul lui Topîrceanu. L-au ridicat la stele pentru a-l coborî brutal în noroi, l-au negat,
l-au contestat, l-au minimalizat, în timp ce se bucura de o extinsă şi constantă receptivitate din
partea publicului cititor. Ceea ce i se imputa era numit umor ieftin şi facil. Însuşi Eugen
Lovinescu l-a aruncat în descendenţa fantezismului minor. Se pare însă că Topîrceanu era în
deplin acord cu el însuşi, astfel încât şi-a văzut de treabă, publicând în acelaşi an, 1916, două
volume care l-au consacrat: "Balade vesele" (retipărit cu adăugiri în 1920, cu titlul "Balade vesele
şitriste")şi"Parodiioriginale".

"O, e-atât de bine când pe drumuri ninse/ Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,/ Un ogeac din care
se ridică fum/ Când te prinde noaptea călător pe drum" (Balada călătorului) sau "Trec anii, trec
lunile-n goană/ Şi-n zbor săptămânile trec/ Rămâi sănătoasă cucoană/ Că-mi iau geamantanul şi
plec/ (...) "Străine privelişti fugare! Voi nu ştiţi că-n inimă port/ O dulce mireasmă de floare/
Parfumul trecutului mort..." (Balada chiriaşului grăbit), strofe citate la întâmplare conţin un
melanj de gravitate şi umor. Melancolia şi sentimentalismul alternează cu umorul şi voia bună.
Întreaga sa creaţie încorporează aceste ingrediente în doze variabile. Umorul său este expresia
unei sensibilităţi profunde. Probabil că tocmai această reţetă i-a adus cititori, recunoaştere,
afecţiune, apreciere. "Opera lui George Topîrceanu, la fel ca aceea a lui Ion Creangă şi Mihail
Sadoveanu, este o strălucită expresie a specificului naţional" (Mircea Handoca - "Pe urmele lui
George Topârceanu"). O parte reprezentativă a creaţiilor sale s-a bucurat de o mare popularitate,
volumele sale fiind editate şi reeditate în sute de mii de exemplare. "Rapsodii de primăvară",
"Rapsodii de toamnă", "Balada popii din Rudeni", "Acceleratul" sau "În jurul unui divorţ" au fost
recitate pe scenă, la televizor, la radio, la serbările şcolare, la şuete amicale, la examene de
admitere în facultăţile de teatru. Poeziile sale au muzicalitate, aparenta lejeritate este construită,
elaborată, cuvintele sunt filigranate de autor cu iscusinţa şi minuţiozitatea unui bijutier. Această
măiestrie nu poate fi decât consecinţa unei inteligenţe sclipitoare. Un apropiat al său, Traian N.
Gheorghiu precizează: "Dominanta spirituală a lui G. Topîrceanu era inteligenţa. O inteligenţă
iscoditoare, care voia să pătrundă adânc, cât mai adânc, dincolo de aparenţa lucrurilor, în însăşi
esenţa şi semnificaţia lor. Poezia lui, numai aparent este distractivă, căci aproape totdeauna are un
sens care trece dincolo de textul propriu-zis." ("Amintiri despre G. Topîrceanu", Editura
Junimea,1987).

În aceeaşi carte se povesteşte că aflându-se la Teatrul Naţional, unde cânta un tenor celebru,
Topîrceanu a fost enervat cumplit de vecinul său de lojă, un individ care fredona îngânându-l pe
interpretul de pe scenă, bătând tactul cu piciorul. Topîrceanu a spus destul de tare încât să poată fi
auzit de cel care trebuia să audă: "Idiotul! Cretinul! Imbecilul!". Cel vizat se întoarce iritat: "Mie
îndrăzneşti să-mi adresezi asemenea insulte?". "Nu, cetăţene, răspunse Topîrceanu calm, idiotului
acela de pe scenă care nu tace, ca să te pot asculta pe dumneata!".

Într-o zi însorită a anului 1930, în vitrina celei mai mari librării din Iaşi se putea citi: "D-l
Topîrceanu dă astăzi după-amiază autografe". Poetul zâmbeşte, face glume, strânge mâinile
confraţilor şi prietenilor, improvizează autografe în versuri. Vânătorii de autografe reprezentau o
lume amestecată, pestriţă - negustori, liceeni, jurişti, preoţi, funcţionari, profesori -, pentru că
Topîrceanu a fost citit şi admirat de oameni din diverse straturi sociale. Şi oamenii aceia, în 1930,
stăteau la coadă la autografe! Au fost răsplătiţi cu catrene şi cuvinte scrise special pentru fiecare
în parte. Cărţile au ajuns în biblioteci publice sau private, câteva au fost vândute la suprapreţ prin
anticariate, câteva au fost transcrise şi reproduse într-un volum: "Unei doamne - Gene lungi şi os-
tenite/ Silueta de prinţesă/ Ce-ar fi dacă i-aş trimite/ O scrisoare cu adresă?" sau "Unui preot -
Fiindcă-n viaţa mea n-am fost/ Din cale-afară de cuminte,/ Nici cartea asta nu-i de... post./ Bla-
gosloveşte-mă, părinte!" (Mircea Handoca, "Pe urmele lui George Topîrceanu, Ed. Sport-Turism,
1983).
După Coşbuc şi înainte de Arghezi, Topîrceanu este şi un minunat autor de versuri, deopotrivă
instructive şi amuzante, pentru copii. Indiferent dacă au aspect de fabulă (de obicei,
paradoxală) ori de simplă fantezie pe teme naturale, poezii precum ‘Balada unui greier mic’, ‘La
Paşti’, ‘Un duel’ şi altele nu pot lipsi din manualele pentru clasele primare. Câteodată, mai rar,
baladele lui Topârceanu trezesc emoţii până şi adulţilor, hîrşiţi în ale poeziei, mai bine zis le
readuc în minte emoţii încercate pe când deprindeau abecedarul literar. Este la Topîrceanu un
umor artistic de o atât de bună calitate, încât ne place să ne punem din nou în pielea
adolescenţilor care eram pe când ne lăsau literalmente cu gura căscată comparaţiile poetului,
invenţia nesecată de imagini (…), sentimentalismul picurat cu pipeta, agilităţile ritmice sau
noutatea rimelor”, scrie criticul literar Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române.
5 secole de literatură”
George Toparceanu – Balada unui greier mic

In Balada unui greier mic, de George Toparceanu, subiectul de fabula este un pretext pentru
exersarea amplelor resurse umoristice ale poetului pe o tema indelung folosita de fabulisti in
literatura universala. Cele doua personaje, greierul si furnica, sunt simbolice pentru doua ipostaze
de viata: primul este tipul omului petrecaret, fara grija zilei de maine, ajuns in pragul iernii lipsit
de mijloace de trai, celalalt e gospodarul strangator si cumpatat, care ofera si o morala, o norma
de viata: „Ai cantat? Imi pare bine. / Acum joaca, daca poti, / Iar la vara fa ca mine” (Alexandru
Donici, Greierul si furnica).
E drept ca, de-a lungul timpului, poetii au „ameliorat” cruzimea si atitudinea furnicii, acordand
greierului statutul firesc de artist ce isi petrece vremea „cu cantare”, meritand, desigur, o rasplata
pe masura: „Furnica [...], / Pricepe de ce e trist; / Fara un minut a pierde, / Alearga l-al sau artist /
Impartind pe jumatate / Provizia cer avea: / «- Am venit sa-ti platesc, frate, - / Zice-datoria mea; //
Cu cantarea ta duioasa / Vara mult m-ai dezmierdat; / Ascultandu-te, voioasa, / Pentru doi eu am
lucrat»” (George Creteanu, Greierile si furnica).
Balada lui George Toparceanu pare o parodie, cu accente de tristete, totusi intr-un stil ironic,
despre soarta greierului la inceputul toamnei, anotimp de transformari dramatice in natura, cu
urmari indeosebi asupra fiintelor mici. Intr-un tablou mohorat, cu „dealuri zgribulite” si „tarini
zdrentuite”, se profileaza, printr-o ampla personificare, chipul noului anotimp, „toamna cea
intunecata”, cu un portret detaliat prin epitetul triplu, „lunga, slaba si zaluda”. E un sezon al
dezastrului total, marit, in mod gradat, printr-o ampla enumeratie: „Lunga, slaba si zaluda, /
Botezand natura uda / C-un manunchi de ciumafai, - / Cand se scutura de ciuda, / Imprejurul ei
departe / Raspandeste-n evantai / Ploi marunte, / Frunze moarte, / Stropi de tina, /
Guturai”.
Sosirea toamnei produce, cu efecte comice, neliniste si spaima in randul plantelor si al
vietuitoarelor marunte, surprinse de urgia schimbarii vremii: „Si cum vine de la munte, /
Blestemand / Si lacramand, / Toti ciulinii de pe vale / Se pitesc prin vagauni / Iar macesii de pe
campuri / O intampina in cale / Cu grabite plecaciuni”. In acest spatiu cuprins de invalmaseala,
doctul contureaza, cu duiosie si compatimire, prin epitete, „negru, mic, muiat in tus”, „si pe-aripi
pudrat cu bruma”, portretul greierului, „un greierus”, surprins „pe coasta, la urcus”, in „casuta lui
de huma”.
Monologul greierului, care se adreseaza nemilosului anotimp, inceput si incheiat printr-o imagine
sonora, prin onomatopeea „cri-cri-cri”, exprima o drama existentiala, de fapt un subiect de fabula
de care artistul ar fi vrut sa uite: „- Cri-cri-cri / Toamna gri, / Nu credeam c-o sa mai vii / Inainte
de Craciun, / Ca puteam si eu s-adun / O graunta cat de mica, / Ca sa nu cer imprumut / La vecina
mea furnica, / Fi’ndca nu-mi da niciodata, / Si-apoi umple lumea toata / Ca m-am dus si i-am
cerut…”.

Finalul poeziei, invaluit de simpatia si compasiunea poetului, accentueaza sentimentul de tristete,

greierul ramanand lipsit de orice speranta: „Dar de-acus s-a ispravit... // Cri-cri-cri, / Toamna gri /
Tare-s mic si necajit”. Greierul devine astfel un cantaret al propriei sale conditii, al imposibilitatii
de a se adaposti la venirea anotimpului rece, care semnifica, intr-un plan mai larg, conditia
artistului in societate.
Bivolul si cotofana
George Toparceanu a scris si fabule printre care se numara si Bivolul si Cotofana unde, ca in
intreaga sa poezie, poate fi observata nota de omor.Fabula Prezinta in prima parte o intamplare
avand ca personaje trei animale: bivolul, cotofana si cainele.Trecand din intamplare pe langa un
bivol bivol negru, mare, fioros, un catel a constatat cu uimire ca pe spinarea bivoluli se afla o
cotofana. Desconsiderandu-l pe bivol pentru ca purta pe spinare pe orcine, catelul s-a gandit sa
profite si el Ia stai, frate ca e rost /Sa ma plimbe si pe mine!
Catelul, indraznet, si-a luat elan si i-a sarit bivolului in spinare. Luat prin surprindere, bivolul a
tresarit, dar s-a sculat repede, l-a lut in coarne si l-a aruncat cat colo ca pe o zdreanta.
Urmeaza apoi cuvintele aspre ale bivolului care il apostrofeaza pe profitor: Ce-ai gandit tu oare,
javra?/Au crezut-ai ca sunt mort?.El ii explica de ce o suporta pe cotofana pe spinarea sa, fiindca
pasarea il apara de insecte: Cotofana treaca-mearga pe spinare o suport/Ca ma aparade muste, de
tantari si de tauni/Si de alte spurcaciuni.... Toleranta lui fata de cotofana este legata de profitul pre
care el il are.
Bivolul il intreaba pe catel, cu acelasi ton usturator, despre avantajul pe care l-ar avea de pe urma
lui: Pe cand tu, potaie proasta,cam ce slujba poti sa-mi faci?.
El ii arata ca i-ar fi rusine de cei apropati ca in calitate de gospodar cu greutata sa-lpoarte degeaba
in spinare ca pe un parazit: Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,/Bivol mare si
putrnic,gospodar cu greutae,/Sa te port degeba-n spate?...
Morala acestei opere nu este exprimata directa ci separat.Ea decurge din intrebarea din finalul
fabulei: cei puternici ii tolereaza pe cei mai slabi cata vreme au un avantaj de pe urma lor, dar nu
accepta sa profite si acestia la randul lor.
Autorul isi exprima astfel atitudinea critica fata de profitori,care doresc sa se bucure de avantaje
fara sa munceasca.
Deşi versurile lui Topârceanu s-au bucurat şi continuă să se bucure de succes de public, datorat
antropomorfizării mucalite a plantelor şi animalelor celor mai banale, nu pot admite că George
Topârceanu, spiritual din fire, „n-a avut totuşi forţa să-şi înfrâneze dorinţa de succes facil” şi a
oferit cititorilor o tipică literatură „de consum”, „o literatură de vacanţă, echivalentul unei cafele
ori al unei carafe de vin”12. Cu toate acestea un lucru este incontestabil: G. Topârceanu este un
poet remarcabil, având „o natură duală, e în acelaşi timp jovial şi duios, niciodată atât de vesel
încât să frizeze ridicolul, niciodată atât de duios încât să devină dulceag”13, chiar dacă a cultivat
în poezia sa şi ludicul sau agreabilul, ca în Balada chiriaşului grăbit, Acceleratul, Romanţa
gramofonului etc
De altfel, umorul din poezia lui Topârceanu nu-l provoacă numai cuvântul savant, ci, în primul
rând, „convenţiile sociale, aplicate la viaţa plantelor, păsărilor şi animalelor16. Obiectivul
principal al acestei poezii este crearea unei stări de afabilitate şi amabilitate, provocarea unui râs
tonic, sănătos şi duios. Până la urmă, efectul moral al poeziei se reduce la descifrarea unei
tragedii sau a unei tragicomedii în lucruri mărunte, banale şi în aparenţă insignifiante: păsările şi
animalele domestice, păunii şi bibilicile, broaştele, furnicile, greierii şi melcii au „istoriile” lor, în
care se reproduce parcă o a doua viaţă umană.
Bibliografie:
1.Alexandru Săndulescu, G. Topârceanu. Bucureşti: Editura pentru literatură şi
artă, 1958, p. 90.

2.Mircea Handoca, Pe urmele lui George Topârceanu. Bucureşti: Editura Sport-

Turism, 1983, p. 7

3. Virgiliu Ene, G. Topârceanu. Bucureşti: Editura tineretului, 1969, p. 103

4. Constantin Ciopraga, G. Topârceanu. Bucureşti: Editura pentru literatură,

1966, p. 395.

5. www.scrierile.com/...Toparceanu/George-Toparceanu--Parodii-