ÎMBRĂCĂMINTEA ROMANILOR

MATERIALE FOLOSITE:
 uzuale: lâna, in, cânepa;
 mai rare: mătase, bumbac.

 Confecționarea acestora se realiza în cadrul familiei, doar în familiile bogate existau

sclavi instruiți sa o facă in locul lor;
 Spălarea hainelor se realiza cu sulf sau urina;
 Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza prin simplitate, nu necesita croiala si nici
prea multe cusături.

VOPSITORIA
 Vopsirea hainelor se realiza înainte de a începe procesul de prelucrare in sine;
 Materialul cel mai utilizat era lâna. inul se colora foarte greu;
 Lâna era colorata când era in stadiul brut, poate chiar si de 2 ori;
 Vopselele erau toate de origine vegetala sau animala;
 Diluarea vopselei se realiza cu apa si urina;

Colorarea se făcea cu următoarele nuanțe:

 PURPURIU: obținută din moluștele Murex

Murex brandaris Murex trunculus Purpura patula

 ALBASTRU: obținută din drobușor (Isatis tinctoria);

 INDIGO: obținută din afin (Vaccinium myrtillus);

 ROSU: obținut din roiba (Rubia tinctorum) și flori de miniu (cel mai ieftin), licheni
(cea mai frumoasa nuanță) ;

Roiba (Rubia tinctorum) Licheni

 GALBEN: obținut din șofran - Crocus sativus ( pt hainele purtate de vestale si rochii
de căsătorie) sau rădăcini de lotus;
 GRI-LAVANDA: obținută din soc (Sambucus);

 NEGRU: obținută din gogoși de ristic;

 VERDE: obținută din licheni.

ÎMBRĂCĂMINTEA UNUI ROMAN CONSTA IN URMATOARELE ELEMENTE:

 SUBLIGACULUM: lenjerie de corp, confecționată din lâna sau in, folosita pentru
acoperirea părților intime;
 TUNICA: o stofa larga si lunga pana la genunchi, strânsă la mijloc cu o curea( era
confecționată din 2 bucăți de stofa cusute împreuna, fără mâneci), din secolul II a
apărut si tunica realizata din in sau mătase, fie cu mâneci lungi numita DELMATICA
sau fără mâneci numita COLOBIUM;
 TOGA: bucata de stofa alba tăiata in forma de semicerc, cu diametru de pana la 6 m,
purtata peste tunica, de dimensiuni aproximative 2 ½-3m lungime, cea mai lata parte
avea 2 m;
 SANDALIA SAU CALCEI: sandale, alcătuite din fâșii de piele prinde de o talpa din piele
mai groasa sau pluta;
 Romanii umblau cu capul descoperit. Iarna sau pe ploaie purtau pallium sau paenula:
pelerina cu cucullus (gluga); vara la soare purtau o pălărie cu boruri largi.
TUNICA LA BARBATII ROMANI ERA DE MAI MULTE TIPURI:
TUNICA SIMPLĂ: pentru CLAVI ANGUSTI: cu 2 dungi LATI CLAVI: cu 2 dungi late
oamenii de rând înguste purpurii, pentru călăreți purpurii, pentru senatori

TOGA ERA DE MAI MULTE TIPURI:

 TOGA PRAETEXTA: cu o dunga purpurie, purtata de tineri pana in 17 ani, magistrați,

preoți;
 TOGA VIRILIS( sau TOGA PURA): simpla, purtata de barbati sau ocazional de senatori;
 TOGA CANDIDA: purtata de candidați pentru funcții publice;
 TOGA PULLA: toga neagra, purtata in doliu sau vremuri de restriste;
 TOGA TRABEA: cu dungi verticale purpurii, purtata de cetateni cu rang ecvestru;
 TOGA PICTATA: brodata cu aur, vopsita purpuriu si decorata, purtata de consuli,
magistrați si împărați la festivități triumfale si jocuri publice.
ÎMBRĂCĂMINTEA UNEI FEMEI ROMANE :

 SUBLIGACULUM SI FASCIA: banda de in strâns legata in jurul bustului;

 TUNICA (tunica interior, subcula, interula): confecționată din lâna sau in, cu aspect
asemănător cu cea a unui bărbat, doar ca era lungă pană la glezne (poate chiar mai
lungă) cu mânecile mai lungi;
 STOLA: tunica lunga, din mătase sau lâna, avea forma unei cămăși lungi pana la
glezne cu mâneci scurte sau fără, legata cu 2 cordoane ( unul sub bust si unul
deasupra șoldului); era purtata de femeile măritate; la talie se strângea cu o
cingătoare;
 PALLA: un șal colorat, de diferite dimensiuni, care acoperea si înfășura umerii, un
capăt înfășura un braț si al doilea acoperea capul, avea aproximativ dimensiunea de
150 cm înălțime si 350 cm lungime;
 Femeile elegante aveau umbrele de soare (umbrella, umbrelaculum) evantai
(flabellum) și poșetă; umbrela de soare și evantaiul erau purtate de obicei de către o
sclava însoțitoare.
TUNICA LA FEMEILE ROMANE ERA DE DOUĂ TIPURI:
PEPLOS CHITON

Palla
 CURIOZITĂȚI ANTICE

 Războiul vertical a apărut cu mult înaintea celui orizontal;

 Tradiția romană cerea ca mama familiei să țeasă toga pentru soțul ei și veșmintele
pentru copii, chiar și după ce această îndeletnicire a rămas în seama sclavilor;

 Purpura împrumutata de la fenicieni de către etrusci si transmisa romanilor. A fost

întotdeauna un simbol al bogăției si un semn distinctiv al înalților demnitari,
îndeosebi al membrilor senatului, care purtau pe haina lor o panglica lata de purpură;

 Purpura era de diferite culori după speciile de moluște din care se extrăgea; cele mai
obișnuite erau: bruna, vineție, violet-deschis si roșu-deschis. Nuanțe mai deschise se
obțineau prin diluarea vopselei cu apa si urina; din aceasta pricina toate țesăturile
vopsite cu purpura aveau un miros rău, ceea ce îl face pe epigramistul Marțial sa
considere purpura printre lucrurile cele mai rău mirositoare;
 Pentru a obține un gram de colorant pentru purpura antică era nevoie de 10000 de
melci;
 Inul a înlocuit treptat lâna la confecționarea unor vesminte pentru femei; mai existau
însă familii care considerau purtarea vesmintelor din in o încălcare a bunelor tradiții.
Pliniu cel Bătrân da exemplul familiei Serranus, in care le era interzis femeilor sa
poarte vesminte din in;
 Pentru fixarea culorii se foloseau agenți de mordansare: urina sau usturoi;


 Îmbrăcarea unei togi după toate cerințele elegantei nu era un lucru tocmai ușor

si dădea multa bătaie de cap celor ce voiau cu orice preț s-o aibă pusa la punct. Ecou al
acestor preocupări sunt câteva mențiuni in opera poetului Horațiu, care se plânge de
lipsa lui de îndemânare. Tot din aceasta preocupare a izvorât si descrierea amănunțita a
felului de a o îmbrăca lăsata de Quintilian. Pentru a înlătura riscurile unei îmbrăcări
necorespunzătoare, in casele celor bogați exista cate un sclav special instruit (vestiplicus)
care pregătea din ziua precedenta toga, aranjând pliurile cu ajutorul unor scândurele,
apoi il ajuta pe stăpân s-o îmbrace si sa distribuie pliurile in chip corespunzător. De
asemenea la extremitățile celor doua capete ale togii se coseau de obicei in tiv bucăți de
plumb, pentru a se asigura poziția verticală;

 Există mai multe denumiri pentru a designa mantalele groase prevăzute cu gluga; o
varianta a acestora era lunga pana la glezne (caracalla talaris), care i-a dat porecla de
,,Caracalla” împăratului M. Aurelius Antonius, pentru predilecția acestuia de a o
purta, introducând-o apoi si in rândurile armatei;
 In timpurile străvechi toga era purtata deopotrivă atât de bărbați, cat si de femei; de
abia mai târziu a început sa fie purtata cu precădere de bărbați, pentru a deveni apoi
o haina exclusiv bărbăteasca. Doar femeile adultere si cele de moravuri ușoare mai
umblau îmbrăcate in toga; astfel, toga devine un simbol al unei proaste reputații
pentru femei;
 Fetele romane umblau întotdeauna cu capul descoperit, in timp ce matroanele
considerau ca își mențin demnitatea dacă, ieșind in public, își acopereau capul cu un
pliu sau colț al unuia din vesmintele mai ample, cum era bunăoară palla.