VESTIMENTATIA IN ROMA ANTICA

Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza înainte de toate prin simplitate:

nu necesita nici croială aproape deloc şi nici cusătură; încât intervenţia croitorului
de profesie era minimă. Veşmântul oficial al romanilor (dar care era interzis
ţăranilor, muncitorilor simpli şi sclavilor) era toga: o bucată de stofă groasă de lână
albă, tăiată în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge
până la şase metri.
Ea provenea de la etrusci. Acestia purtau un fel de toga pe care o numeau
“tebenna”. Toga romana fusese ridicata la rang de port national si, in acelasi timp,
era imbracamintea individului roman liber, al celui numit ‘togatus’. Tocmai prin
acest obiect vestimentar romanul liber se diferentia de alti locuitori ai orasului: de
cei neliberi si de straini Prin simplul fapt de a purta o toga, cetateanul roman avea
dreptul de a fi stapanul intregii lumi (rerum domin00os genteque togatam).
Toga se impartea in doua categorii mari: toga praetexta si toga virilis. Prima
era purtata de tineri pana la varsta de 17 ani, cea de-a doua de barbati.
Toga putea fi de mai multe culori, in functie de rolul pe care il juca
cetateanul in societate: toga obisnuita era din lana, de culoare naturala (toga pura).
Magistratii purtau o toga de un alb stralucitor (toga candida) in timp ce persoanele
care erau in doliu purtau o toga de culoarea gri sau neagra . Toga de culoare
purpurie cu margini aurii era purtata de generali (toga picta). Un alt fel de toga era
toga trabea care era purtata de preoti (mov) si de regi (mov cu alb).
In perioada imperiului, toga era facuta din lana si avea forma unui oval pliat
o data sau de doua ori. Lungimea materialului era in general de 5 metri. Ca
imbracaminte oficiala, toga lasa putin loc de individualitate. Se strangea si lega
dupa reguli stricte.
 Imparatii, intorsi dintr-o campanie incununata cu succes erau imbracati de
catre pretori intr-o toga purpurie, decorata cu elemente aurii (toga picta).
Chiar si imbacamintea copiilor era formata dintr-o toga cat se poate se simpla.
Imbracarea togii nu era un lucru simplu si nu putea fi dusa la bun sfarsit de
un singur om, ci era nevoie sa se apeleze la un servitor. Multele falduri ale togii ii
ofereau purtatorului un aer demn dar si o lipsa de mobilitate in ceea ce priveste
miscarile sale.

Un bărbat roman purta 2-3 articole de vestimentaţie. Cel mai simplu articol
de vestimentaţie era lenjeria din lână denumită subligaculum . Romanii au adoptat
pantalonii după model galic (bracae), purtându-i la călărie şi vânătoare şi în
sezonul de iarnă. Bărbaţii purtau pelerine (pallium sau paenula) prevăzute cu glugă
(cucullus) pe timp de ploaie. Mantia purtată de militari se numea lacernă, ulterior
fiind purtată şi de oamenii de rând în perioada imperială.
Tunica era specifică vremii şi climatului mediteranean. Era o cămaşă de lână
albă (colorată după preferinţe), alcătuită din două bucăţi, din spate şi din faţă,
cusute împreună pe lateral şi pe umeri, cu deschideri pentru braţe şi cap. Mânecile
erau deseori scurte. Tunicile erau încinse cu curele . Bărbaţii purtau de obicei
tunici scurte căci cele lungi erau specifice femeilor. Se purtau două tunici:"tunica
interior" şi "tunica exterior". Doar călăreţii şi senatorii aveau tunici desenate cu
dungi purpurii. Călăreţii aveau tunici numite clavi angusti (cu bandă îngustă), iar
senatorii aveau tunici denumite lati clavi (cu bandă largă).
 Încălţămintea de rigoare a bărbaţilor când purtau toga era un fel de ghete
din piele subţire, fără tocuri, fixate pe picior cu şase curele. Mult mai comode, însă,
mai practice şi mai puţin costisitoare erau sandalele. În casă, atât bărbaţii cât şi
femeile (ale căror tipuri de încălţăminte nu se deosebeau de cele ale bărbaţilor) îşi
puneau papuci de stofă, în diferite culori. Ţăranii şi soldaţii purtau saboţi.
Vestimentatia femeilor
O femeie romană măritată purta trei articole de vestimentaţie:lenjeria
subligaculum, tunica interioară şi tunica exterioară din mătase-stola (strânsă pe
corp cu două cordoane, unul sub bust şi altul deasupra soldurilor), purtată ca o
eşarfă, plus un şal deasupra capului. Sub tunică interioară era purtată o curea care îi
sprijinea sânii. Lenjeria nu le era necunoscuta femeilor romane! Pe sub haine
acestea purtau adesea un fel de bustiera, formata dintr-o fasie de material
(strophium) cu care isi acopereau sanii. Femeile tinere purtau doar tunici încinse cu
curele. Purtau sandale moi şi comode. Femeile bogate erau machiate, parfumate şi
îmbrăcate de sclave. Femeile purtau in Roma Antica un obiect vestimentar numit
Palla, o haina care semana cu Pallium-ul barbatesc.
Aceasta era un fel de şal de lână colorată care acoperea şi înfăşura umerii; un
capăt al pallei se înfăşura pe un braţ, iar celălalt capăt cădea până la pământ, iar cu
un fald al pallei femeia îşi acoperea capul (căci o femeie romană nu ieşea niciodată
în oraş cu capul neacoperit). Aranjarea pallei pentru a forma un drapaj frumos şi
elegant era o operaţie tot atât de complicată ca cea pe care o cerea toga bărbaţilor.
Stofa hainelor femeiesti era mult mai subtire si mai moale, facand mai multe
falduri. Materialul folosit la confectionarea vesmintelor era in general inul. Tunica
femeilor era mult mai lunga si mai larga decat cea barbateasca. Abia incepand cu
secolul al doilea se face observata tendinta de a stramta tunica.
Femeile purtau cateodata chiar si doua tunici una peste alta. A doua tunica purta
numele de Stola si era in general fara maneci, lunga pana la glezne. Stola era mai
ales simbolul femeilor casatorite si putea avea atat la guler cat si la margini dungi
de purpura. Mai ales in ultima perioada a imperiului roman Stola era purtata de
femeile crestine.
Vesmintele femeilor, variind prea putin in forma, castigau individualitate
prin culori. Ba chiar, in cazul femeilor avute, insusi materialul hainelor iesea in
evidenta, continand fire subtiri de aur.
Femeile isi imbogateau vestimentatia cu bratari, coliere, cercei, camee si geme.
Părul femeilor era atractiv pentru romani. O femeie trebuia să-şi petreacă
mult timp să-şi îngrijească şi să-şi perieze părul pentru a avea un aspect cât mai
impresionant. Părul indica bogăţia şi statutul social. La diferite ocazii şi ceremonii,
precum nunţile, femeile captau atenţie cu varietăţi de coafuri exotice. Mireasa îşi
coafa părul în formă de suliţă. Femeile necăsătorite purtau părul lung împletit în
cascadă pe spate.
Femeile îşi ondulau părul cu calamistrum-un cilindru metalic tubular cu un
cilindru interior mai mic cu care îşi înfăşurau şi îşi încălzeau firele de păr,
rezultând părul cârlionţat. S-au purtat diverse stiluri de coafuri de-a lungul
timpului:de la moda etruscă Tutulus (părul conic strâns în coc) până la stilul Nodus
purtat în perioada iulio-claudiană(părul era despărţit în trei părţi:părţile laterale
erau legate în coc, iar partea mijlocie era curbată). În perioada flaviano-antonină se
purta părul în bucle şi cocul împletit şi încolăcit. În perioada dinastiei Severus,
perucile erau la modă.