Conditia femeii in secolul XIX si inceputul secolului XX

Cine l-a pus pe barbat sa-si faca legi si obiceiuri nedrepte, sa-si cultive duhul sau si sa lase intru nestiinta pe al aceleia care o sa-i fie nedezlipit tovaras al vietii? Trebuie sa sufere viclenia celui robit, caci putini sunt robii care isi binecuvanteaza jugul. (Ion Heliade Radulescu, 1837) Intr-adevar, putini se dovedesc a fi robii (sau roabele) care isi binecuvanteaza jugul Sub semnul acestui gand al lui Heliade Radulescu pare sa se afle miscarea de femei din Romania, inca de la inceputurile sale, continuand pana astazi. In al sau Curier de ambe sexe scriitorul constata inexistenta unui parteneriat real intre soti. Fiecare dintre ei se vaita si e nemultumit de celalalt si de relatia lor. Cauza acestei situatii este inrobirea de secole a femeilor, scrie Heliade. "Parintele ce isi creste baietii si lasa in neingrijire cresterea fetelor, stapanitorul ce face scoli pentru un sex si uita pe celalalt, mie mi se pare un despartitor de familii. Educatia femeilor era aspectul emancipator fundamental si cel mai discutat in epoca si viza deopotriva atitudinea capilor de familie si a celor ce conduceau treburile statelor locuite de romani si acestia erau in ambele cazuri barbatii. 1. Educatie "de ambe sexe"? Femeile nu au fost singurele care au devenit din ce in ce mai critice in ce priveste discrepantele de educatie, cu consecinte privind diferentele de sanse sociale, intre fete si baieti. George Baritiu deplangea la 1853 diferentele de educatie intre fiii si fiicele romanilor. Tinerilor barbati le era oferita o experienta sociala si o educatie in scoli cu deschidere spre lume care le era refuzata tinerelor fete. In 1878 erau comune in Romania cu cate 46 de scoli din care doar doua de fete (si 44 de baieti)! Multa activitate a fost depusa de catre femei si barbati atasati cauzei dezvoltarii educatiei fetelor si pentru introducerea unui sistem de educatie a fetelor adecvat dezvoltarii lor ca fiinte umane, rolurilor lor in familie sau adecvat pentru gasirea unei slujbe. Constanta Dunca a fost una dintre aceste persoane care a facut multiple demersuri pentru a influenta politica de stat in acest sens. O efervescenta activitate s-a desfasurat mai ales in a doua parte a secolului al XIX-lea. Reuniunea femeilor romane din Brasov a deschis scoli, impreuna cu filialele sale, "pentru impartasirea fetitelor romane in panea nutritorie a culturii". Au luat fiinta o serie de societati care aveau in vedere activitatea de caritate pentru sprijinirea fetelor sarace, dar si pentru ajutorarea altor categorii defavorizate (a studentilor, orfanilor, ranitilor de razboi s.a.) Insa cele mai incinse discutii privind educatia femeilor au fost legate de sansele lor de supravietuire intr-o societate in care "locul lor" era vazut a fi in casa, in gospodarie, si in care nu toate femeile se puteau casatori astfel incat sa intre in circuitul "marfurilor conjugale". Ele nu se puteau casatori pentru ca familia lor nu avea dota. Adela Xenopol critica modul in care erau educate fetele care erau "protejate" spre a nu cunoaste lucruri ce doar barbatilor le era permis sa cunoasca care "cutare lucru nu trebuie sa-l stie, cutare anume sa nu-l faca, si toate aceste fractiuni daca le adunam vedem ca ne va da rezultatul tampirea." O handicapare a fetelor prin aceste interdictii care contribuiau la lipsa lor de indemanare in a se descurca in mod autonom in societate.

3. Statutul juridic al "ingerilor" Nu intelegem de ce devine atat de vag spiritul barbatilor nostri inteligenti, cand e vorba de fiicele si surorile noastre? Cind e vorba de imbunatatirea soartei femeii " (Maria Flechtenmacher, 1880)

Cum arata legislatia la sfarsitul secolului al XIX-lea in problema care ne intereseaza? Iata pe scurt coordonatele conditiei juridice a femeilor in epoca. ss Conform articolului 195 din Codul Civil femeia datoreaza ascultare barbatului. ss Daca femeia are avere si dota, administrarea ei se da pe mana sotului, care face ce vrea cu ea fara a da socoteala nimanui. ss Conform articolului 199 din Codul Civil, averea femeii care nu e prevazuta in dota, asanumita "paraferna", nu poate sa fie instrainata de catre femeie fara acordul barbatului. ss Femeia nu poate da in judecata si nici sta in proces cu cineva fara autorizatia sotului. ss Femeia nu poate nici sa dea si nici sa primeasca bani sau alte lucruri de valoare; ea nu poate sa primeasca sau sa refuze mosteniri fara stirea barbatului. ss In timp ce barbatul are dreptul de a scoate bani din banca, femeia nu are dreptul de a retrage bani fara consimtamantul sotului, chiar daca ea a avut dreptul de a deschide cont fara acest consimtamant. ss Conform legii pensiilor, daca sotul moare inainte de a implini 15 ani vechime, sotia impreuna cu copiii ramaneau fara pensie si prin urmare, erau muritori de foame. ss Daca femeia cere despartirea de sot, legea nu-i permite sa paraseasca casa barbatului in timpul litigiului oricat de periculoasa ar fi aceasta sedere pentru ea. ss Sotul are drept de custodie asupra copiilor indiferent de conditia acestuia (oricat de decazut ar fi acesta). ss Femeia nu este subiect in actiuni judiciare cu o singura exceptie: isi poate face testamentul fara autorizatia sotului! Pricina acestei conditii juridice precare a femeii romane este faptul ca femeile nu au luat parte la facerea legii, considera domnul C. V. Ficsinescu la 29 martie 1898 in discursul sau din Aula Universitatii din Iasi. In contextul in care citeaza legea engleza de la 1882 prin care femeile maritate si-au dobandit dreptul de a-si administra averea si in care se refera la rusi unde femeia

maritata avea independenta de mariaj in ce priveste bunurile ei, domnul Ficsinescu propunea "sa acordam si femeilor noastre independenta in casnicie sa inlocuim regimul dotal cu cel bazat pe separatia bunurilor". Dincolo de acest statut care s-a dovedit dificil de dislocat prin activismul militantilor pentru drepturi egale, procesul legislativ curent a fost si el supus criticii. Maria Flechtenmacher critica legea telegrafistelor (1880) prin care doar femeile nemaritate sau maritate cu un telegrafist puteau sa obtina o slujba. Putinele slujbe ce se intrevedeau era de prezis ca vor fi date sotiilor de telegrafisti, lasand fara serviciu multe alte femei tinere fara dota! Avand in vedere cele descrise mai sus, nu ne ramane decat sa fim de acord cu Neli Cornea: "Femeia fiind satula de rolul injositor de roaba sau papuse ce-i ingaduie legile, cere azi dezrobirea in sensul larg al cuvantului, precum au fost dezrobiti iobagii, negrii si tiganii, adica egalitate cu barbatul in fata legilor."

4. Sanse egale de afirmare sociala?

Ceea ce punem in discutie aici este practic mai mult decat sansele de afirmare publica a femeilor si barbatilor. Ci devenirea de fiinte umane si sociale si sansele lor de a se implini ca fiinte autonome si libere. Nici sistemul de educatie formal, nici cadrul educativ general in care erau crescute fetele romance nu le ofereau aceleasi sanse de a se dezvolta ca fiinte autonome in comparatie cu tinerii barbati romani de la sfarsitul secolului XIX inceputul secolului XX. Educatia era deficitara, dar si sansele femeilor de a obtine un loc de munca din care sa poata supravietui erau foarte reduse. La 29 martie 1898 rasunau in Aula Universitatii din Iasi cuvintele domnului C. V. Ficsinescu care sustinea ca: ori admitem ca singurul rol legitim al femeii este de a fi sotie si mama si atunci barbatii trebuie sa-si faca datoria de a le lua pe toate in casatorie si a le asigura mijloace de trai, ori recunoastem ca din cauza noastra mare parte din femei nu pot fi chemate la implinirea acestei misiuni si le deschidem caile prin care se pot intretine singure. "Cauza acestor femei o aparam noi feministii si pentru ele reclamam dreptul la instructie si la munca" spunea domnul Ficsinescu. El considera totusi ca cel mai firesc lucru este ca femeia sa fie sotie, dar pentru ca unele nu se pot marita, neavand dota, societatea are datoria de a lua masuri pentru a solutiona problema supravietuirii femeilor care nu se pot marita. Multe fete nu se puteau marita din lipsa de avere. De aceea multe voci s-au pronuntat pentru infiintarea de scoli profesionale si deschiderea de optiuni de cariera pentru aceste tinere. Cornelia Emilian a fost initiatoarea infiintarii primei scoli profesionale considerand ca aceste scoli vor facilita dezvoltarea umana si emanciparea acelor fete lipsite de avere, astfel incat sa-si poata croi singure un drum in viata si o cariera. In ciuda eforturilor depuse de diferite persoane, femei si barbati, care credeau in importanta educatiei adecvate si a paritatii in educatie, scolile pentru barbati erau de departe mult mai elaborate si complete, clar superioare celor care pregateau tinere femei. Cornelia Emilian a avut o preocupare deosebita pentru cunoasterea de catre cercuri cat mai largi a statutului femeilor considerand ca femeile care de regula dobandesc o spoiala de educatie (cu cateva notiuni de geografie si istorie, eventual o limba straina) si care se suprapune

peste cunostintele tipice ale nevestei (cum sa faca cozonacii sau sa puna muraturi etc) "nu au alta insemnatate, decat a fi idealul barbatilor". Maria Flechtenmacher se referea si ea la problema educatiei, dar mai ales la consecintele lipsei ei. "Femeile sunt nedreptatite pe terenul instructiunii, aceasta lor mai cu osebire le este prejudicios; in acelasi timp" "femeia nu va putea sa-si sustina existenta prin insasi fortele si valoarea sa reala, pana atunci viciul care degradeaza si prostitutiunea ce inspaimanta nu vor dispare din societatile omenesti". In afirmarea sociala sexul joaca rolul principal, nu cartea pe care ai invatat-o, sustinea Adela Xenopol. "Fie un barbat destul de marginit, el in virtutea sexului cu nitica protectie sau situatie politica, va ajunge departe, pe cand o femeie, fie ea un geniu si nu va dobandi decat profesoratul, si acela pana la scoli secundare" Cat despre un argument vehiculat in epoca privind problema accesului femeilor la diverse meserii si "natura femeilor" (chipurile neprielnica instruirii, insusirii de cunostinte si accesului lor la meserii), Valeriu Hulubei scria: "Cat de nelogic e argumentul scos din natura femeii contra drepturilor ei, se vede si de aici: daca in natura se poate citi menirea femeii, atunci la ce mai e nevoie de sanctionarea prin lege a acestei meniri?" Unul din cazurile de notorietate privind interdictia de a-si exercita meseria aleasa, interdictie datorata pur si simplu sexului ei, este cazul Ellei Negruzzi. Ea absolvise Facultatea de Drept si voia sa profeseze avocatura. Nu i-a fost ingaduit. Ca urmare, a intrat intr-o serie de procese pentru a i se recunoaste dreptul de a profesa (1915). Eleonora Stratilescu a scris despre aceste procese. Ea citeaza pe unul dintre oponentii Ellei Negruzzi in tribunal care sugera ca ar fi mai util ca doamna Negruzzi sa ajute invatamantul romanesc care are atata nevoie de cadre. Stratilescu raspunde ironic: "Asa e! Ce cauta femeile sa obtina si ele situatii mai bune si nu se multumesc cu viata necajita si amara ?![] Este doar "menirea femeii" sa ocupe totdeauna o situatie mai umila si oropsita!" Ca urmare a unei intense activitati politice, femeile au inceput sa obtina dreptul de a practica meserii inainte refuzate lor. Astfel, incepand din 1914 si femeile au dreptul sa pledeze. Din 1919 femeile au putut lucra la Caile Ferate Romane. Optimismul nu trebuie sa paraseasca nici o cauza. Sa acceptam deci cuvintele Adelei Xenopol, care si azi sunt valabile: "de cand femeile nu mai sunt considerate ca femei, ci ca fiinte, ele ajung si adesea intrec barbatii in scurtul interval de la eliberarea lor din sclavie."

5. Activitatea politica pentru drepturi ale femeilor In lupta pentru existenta locul pentru femeie este prea restrans. (Statutul Ligii Femeilor din Romania, 1894)

Acele femei emancipate care s-au incumetat in aceasta lupta pentru drepturi, nicidecum usoara, au fost ajutate de catre o serie de barbati emancipati ei insisi, desi putini la numar. Ei au

contribuit din interiorul sistemului politic dar si din afara, prin forta lor de persuasiune si cei mai multi prin faptul ca s-au lasat persuadati. Revendicari. "Femeia din popor n-are constiinta de valoarea sa de om" scrie intr-un document al Ligii Femeilor din Romania (1894). Si totusi, femeile din elita romaneasca si transilvana erau la curent cu evenimentele internationale, cu discutarea lor in presa feminina. Iata, de pilda, Congresul International al Femeilor, desfasurat la Paris, iulie-august 1878 a fost relatat pe larg in revista Femeia Romana. Revendicarile femeilor romane erau similare cu cele ale femeilor din lumea civilizata occidentala, doar ca multe din revendicarile romancelor s-au realizat mai tarziu, sau mult mai tarziu (ca in cazul dreptului de vot), decat cele ale surorilor lor. Liga Femeilor din Romania a fost prima organizatie de femei din Romania declarat feminista, care afirma in Statutele sale ca "in lupta pentru existenta locul pentru femeie este prea restrans". Liga a fost infiintata, printre altele, pentru ca: ss femeii nu i se da gratuit instructiune indestulatoare ca si barbatului, "statul nu-i da liceu si ea e silita sa se instruiasca pe spezele ei, pentru a putea urma la Universitate"; ss femeia chiar daca termina Universitatea si obtine aceleasi titluri ca si barbatul, e pusa in imposibilitatea de a-si exercita meseria; ss legea pune pe femeia maritata "in randul minorilor si al interdictiilor"; ss legea nu tine cont de munca femeii acasa si in caz de divort sau deces al barbatului, femeia ramane pieritoare de foame daca nu are copil din acea casatorie; ss munca manuala e considerata o injosire (adica inclusiv munca desfasurata acasa de catre sotii). Corespunzator, scopul Ligii era de a: ss scoate femeile din randul minorilor si al interdictiilor; ss pune pe femeie in societate la nivelul ce i se cuvine; ss le ajuta sa-si castige "neatarnarea economica"; ss inlesni imbunatatirea starii lor culturale; ss oferi un camp mai deschis pentru activitatea femeilor intru asigurarea existentei lor

Si mai articulate regasim o serie de revendicari in set largit si concret in formularea Eugeniei Ianculescu de Reuss din 1912.

Drepturi cerute de femei in 1912: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. Modificarea codului civil mai ales in ce priveste conditia juridica a femeii Indepartarea incapacitatii civile a femeii Relativ la copii, drepturile mamei egale cu ale tatalui Cautarea paternitatii Extinderea drepturilor femeilor relativ la tutela si dreptul de face parte din consiliul de familie Suspendarea prostitutiei legale Independenta economica a femeii maritate Aplicarea principiului "la munca egala salariu egal" Admiterea femeilor in profesiunile liberale de avocat, notar etc. Admiterea femeilor comersante la camerele si tribunalele de comert Admiterea femeilor in invatamantul universitar superior, in functia de directoare de spitale Admiterea femeilor in corporatii, societati de administratie, binefacere, caritate si asistenta publica

Eugenia de Reuss Ianculescu adauga ulterior la cele 12 puncte de revendicari o a 13-a: evaluarea in bani a lucrului sotiei in gospodarie! Iar Neli Cornea adauga si o a 14-a: drepturile politice. Inca din 1894, Motiunea celui de-al doilea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Romania votata in unanimitate continea urmatoarele: Congresul [] avand in vedere ca femeii general vorbind, ii sunt inchise toate mijlocele de a-si manifesta vointa si de a trai in mod cinstit, [], declara ca va lupta pentru: 1. absoluta egalitate intre barbat si femeie in ceea ce priveste exercitarea tuturor profesiunilor fie liberale, fie manuale, precum si in privinta instructiunii; egalitatea drepturilor politice si civile dintre femeie si barbat; principiul "La munca egala, salariu egal"; alcatuirea de legi protectoare a muncii femeii in ateliere si fabrici.

2. 3. 4.

O situatie speciala au avut-o femeile din Transilvania, in masura in care primordiala lor revendicare era sa poata comunica si actiona impreuna cu surorile lor din Romania. Ele au intrat astfel in conflict cu autoritatile maghiare. Demersurile Reuniunii femeilor romane din Brasov de a avea membri din afara Transilvaniei (din Romania) au fost dezavuate de ministerul de interne maghiar, care le controla foarte strict activitatea.

Mijloace de afirmare a drepturilor. Printre mijloacele utilizate de romance pentru satisfacerea revendicarilor lor se gasesc: publicarea in jurnale a petitiilor si listelor de revendicari, petitionarea catre Camera Deputatilor si Senat, intruniri publice, conferinte publice s.a.m.d. Iata un exemplu: Liga Femeilor din Romania a trimis o petitie Adunarii Deputatilor cerand ca femeile maritate sa iasa din statutul de minore si sa li se recunoasca dreptul de a administra averea singure fapt consemnat in documentele Camerei Deputatilor din anii 1895/1896. Actiunea intervine la mai bine de 10 ani de cand in Anglia femeile obtinusera acest drept dupa indelungate lupte si dispute. Dar cel mai controversat punct de pe agenda organizatiilor de femei era cel referitor la dreptul de vot al femeilor. Nu e nimic nou sub soare, intrucat in alte tari s-au creat organizatii antisufragiste si sufragetele au fost nevoite sa recurga la actiuni-soc pentru a atrage atentia asupra problemei lipsei de drepturi politice a femeilor. S-au facut chiar si manuale anti-sufragiu. Participarea politica a femeilor in vederea afirmarii drepturilor lor s-a intetit in perioada din preajma izbucnirii primului razboi mondial. Petitionarea succesiva a Camerei Deputatilor a fost modalitatea principala aleasa de femeile romane. O astfel de petitie a femeilor din Iasi pentru dreptul de vot a fost inaintata in 1914 prin Adela Xenopol. O noua petitie a unui mare numar de femei romane din clasa instarita si educata a societatii l-a insarcinat pe domnul senator D. P. Bujor pentru a pune problema in Senat in numele lor. Domnul senator perora:

Rolul pe care femeia romana il indeplineste in aceste timpuri legitimeaza cererea de drepturi civile si politice depline" [din textul petitiei n.a.] "Se zice ca femeia guverneaza. Ei bine, daca e asa atunci de ce sa nu i se recunoasca aceasta si in mod legal?

Asociatia pentru emancipare civila si politica a femeilor romane, infiintata in iulie 1918, cu membre fondatoare din toate teritoriile romanesti, a inaintat memorii succesive Parlamentului. Anterior infiintarii sale oficiale, Asociatia a organizase intruniri publice pentru drepturi civile si politice la Iasi in vara anului 1917, apoi din nou in 1918. Intre 19191920 sectiunea din Bucuresti a Asociatiei a organizat un ciclu de conferinte publice la Ateneul Roman, in cadrul caruia au vorbit si personalitati masculine ale vietii publice romanesti ca: Nicolae Iorga, Vasile Goldis, I. G. Duca si altii. Drepturi politice. Eliza Popescu spunea, in cadrul unei Conferinte citite la Reuniunea Ligii Femeilor din Iasi (1898) ca femeile au nevoie de dreptul de vot pentru a indrepta deficientele legale care le nedreptatesc. Eliza Popescu este prima militanta la care intalnim exprimata raspicat importanta dreptului de vot pentru femei. Si Eleonora Stratilescu considera ca revendicarile femeilor nu pot fi solutionate fara drepturi politice ale femeilor. Adela Xenopol a cerut, prin intermediul publicatiei Viitorul Romancelor, sa se acorde dreptul de a vota "deocamdata tuturor femeilor care se bucura de aceleasi functii si deci drepturi ca si barbatilor. Celelalte vor intra pe rand dupa dreptul castigat". Societatea Drepturile femeii, infiintata in 1911, cu sediul la Bucuresti, deschisa pentru a deveni membri catre femei, barbati, si persoane din strainatate, includea in scopul societatii obtinerea de drepturi politice (punctul (m) din paragraful "Scopurile societatii" stipuleaza

"Egalizarea femeii cu barbatul pe teren politic"). Societatea s-a afiliat la Alianta internationala feminista (Women suffrage). In Parlament, deputatul Lascar Costin contrazicea opiniile deputatului Furculescu care spunea "nu dau femeilor dreptul sa se amestece in alegerile comunale unde se discuta interesele noastre". Lascar Costin considera inca din 1878 ca daca: in timpul Romanilor femeia era considerata ca res, lucru, astazi ca suntem intrati intr-o era noua, femeia nu mai este considerata ca lucru, ci ca parte integranta a omului. [] D-lor, sa nu fim egoisti, sa nu lasam toata viata politica numai pentru noi, sa deschidem femeii aceasta cale cel putin la alegerile comunale E vorba aici de dreptul femeii divortate sau vaduve care ar avea "interese comunale", fiind mame si reprezentand defunctul in administrarea averii. Domnul deputat Furculescu afisase temerea, ca de altfel si alti multi deputati, ca daca femeile (singure, divortate, vaduve) ar obtine dreptul de vot la nivel comunal, ele ar divorta. Halal incredere in soate si sentimentele lor fata de soti. Sau poate stia domnul deputat Furculescu ce zice avand in vederea modul in care era reglementata casatoria la romani in acea vreme! Un gest politic deosebit apartine MS Regina Maria. Majestatea Sa a acordat, la 18 iulie 1919, o audienta delegatelor Asociatiei pentru emancipare civila si politica. In cadrul acestei audiente MS Regina Maria a declarat ca "este partasa a dreptului de vot pentru femei si a imbratisat cu caldura miscarea femeilor din Romania pentru emancipare." In loc de concluzii Este sesizabila o anumita reticenta a femeilor, chiar temere a lor de a nu fi socotite necuviincioase, nesupuse, cum "nu se cuvine", "ne-la-locul lor". Teama de a nu fi intelese gresit indica teroarea mentalitatilor in care traiau, anatema pusa de societate asupra incercarilor de afirmare politica a femeilor, suspiciunea si agresivitatea de care erau inconjurate aceste femei. In ce priveste epoca pe care o traim noi, scrierile si reflectiile privind conditia femeilor se refera si ele cu preponderenta la grupuri relativ privilegiate de femei. Lipsesc studii referitoare la femeile de varsta a treia de la tara cu o contributie semnificativa la veniturile realizate in mediul rural, referitoare la lucratorii familiali neremunerati (in proportie de peste 70% femei), referitoare la calitatea vietii femeilor ce practica prostitutia in Romania sau cele referitoare la trairile legate de vietuirea in "subteran" a femeilor lesbiene si bisexuale din Romania. In ce priveste vocea politica a acestor grupuri, ea va ramane ascunsa atat timp cat problemele cu care se confrunta ele nu vor fi vazute cu aceeasi ochelari ca si problemele altor minoritati care traiesc in Romania (etnice mai ales). Se considera in mod eronat ca doar maghiarii si rromii sunt grupuri discriminate si cu probleme derivate din statutul de minoritari. Fenomenul discriminarii bazate pe sexul cetatenilor romani ramane, din pacate, inca obscur in ochii politicului. Unii il intrevad, altii il ignora si multi il neaga pur si simplu. Pentru istorici e simplu: Istoria se repeta. Ce vor face insa activistii si politicienii sensibili la discriminarea bazata pe sex? Ramane un capitol deschis