SITUATIA FEMEILOR

DIN ROMANIA IN
SECOLUL XX
 STAREA ECONOMICA A
FEMEILOR.

În societatea româneasca de la sfârsitul secolului al XIX-lea munca nu

le facea independente pe femei întrucât modul în care era platita
aceasta munca nu le asigura independenta economica.

Pe scurt, la sfârşitul secolului al XIX-lea se înregistrează: o stare de

dependenţă a femeilor din clasele de mijloc de soţii lor, o precaritate a
independenţei femeilor în sistemul muncii salariale, o dependenţă a
economiei ţărăneşti de munca productivă a femeilor
 SANSE EGALE?
Ceea ce punem în discuţie aici este practic mai mult decât şansele de afirmare publică
a femeilor şi bărbaţilor, ci devenirea de fiinţe umane şi sociale şi şansele lor de a se
împlini ca fiinţe autonome şi libere. Nici sistemul de educaţie formal, nici cadrul
educativ general în care erau crescute fetele românce nu le ofereau aceleaşi şanse de
a se dezvolta ca fiinţe autonome în comparaţie cu tinerii bărbaţi români de la sfârşitul
secolului XIX – începutul secolului XX. Educaţia era deficitară, dar şi şansele femeilor
de a obţine un loc de muncă din care să poată supravieţui erau foarte reduse.

Femeile nu au fost singurele care au devenit din ce în ce mai critice în ce priveşte

discrepanţele de educaţie, cu consecinţe privind diferenţele de şanse sociale, între fete
şi băieţi. George Bariţiu deplângea la 1853 diferenţele de educaţie între fiii şi fiicele
românilor. Tinerilor bărbaţi le era oferită o experienţă socială şi o educaţie în şcoli cu
deschidere spre lume care le era refuzată tinerelor fete.

În 1878 erau comune în România cu câte 46 de şcoli din care doar două de fete
 ATITUDINI FATA DE EMANCIPAREA
FEMEILOR

Idolatrizare şi excludere.

În scrierile lui Nicolae Bălcescu găsim o clasică idealizare şi stereotipizare a

femeii: ea e o fiinţă misterioasă, fantastică, îngerească, destinată a fi centrul
civilizaţiei familiale. “Cu femeia… natura scrie în inima bărbatului”.

Atitudine romantică prin excelenţă, măgulitoare dacă ţinem cu tot dinadinsul, dar
şi periculoasă în acelaşi timp pentru femeile în carne şi oase: dacă eşti înger, cu
siguranţă nu eşti om şi nici nu vei fi tratată ca egală din punct de vedere
normativ!
 ATITUDINI FATA DE EMANCIPAREA
FEMEILOR

Ironie şi descurajare.

Flechtenmacher spunea că în România, spre deosebire de alte ţări, bărbatul

“o descurajează, o ia în râs dacă vede că voieşte să sfărâme singură
crisalida care-i ţineau lipite aripile inteligenţei”.

În articolul “Şicane bărbăteşti” Sofia Nădejde scria că unii bărbaţi se silesc

să descurajeze pe femei în a se educa şi instrui, scriind varii anecdote sau
articole pe seama femeilor care învaţă. Aceasta în condiţiile în care era dificil
să obţii instrucţie ca femeie oricum.
 CUM ERA VAZUTA FEMEIA DIVORTA

În general, în lumea rurală, femeia divorţată era puternic marginalizată fie că

era vinovată, fie că nu. Se considera că nu și-a putut ţine în jurul ei soţul și
familia, că nu a fost capabilă să aibă cu adevărat grijă de aceștia. Mai exista și
convingerea că orice fapte ar fi comis bărbatul, femeia trebuie să le treacă cu
vederea și să le facă uitate pentru a asigura astfel unitatea familiei care cădea
în sarcina sa.
 COMPORTAREA BARBATILOR CU
FEMEILE

“Tratamentul”aplicat femeilor pentru cele mai derizorii, ca și pentru cele

mai grave și serioase motive era același ca peste tot în Transilvania.
Avem de a face cu una din obișnuințele lumii rurale transilvănene, care
se ghida după preceptul „bătaia e ruptă din rai” și pentru care acest
dicton avea valoarea axiomatică, în această lume unde violența era o
componentă a existenței.
La 29 martie 1898 răsunau în Aula Universităţii din Iaşi cuvintele
domnului C. V. Ficşinescu care susţinea că: ori admitem că singurul
rol legitim al femeii este de a fi soţie şi mamă şi atunci bărbaţii
trebuie să-şi facă datoria de a le lua pe toate în căsătorie şi a le
asigura mijloace de trai, ori recunoaştem că din cauza noastră mare
parte din femei nu pot fi chemate la împlinirea acestei misiuni şi le
deschidem căile prin care se pot întreţine singure. “Cauza acestor
femei o apărăm noi feminiştii şi pentru ele reclamăm dreptul la
instrucţie şi la muncă" spunea domnul Ficşinescu. El considera
totuşi că cel mai firesc lucru este ca femeia să fie soţie, dar pentru
că unele nu se pot mărita, neavând dotă, societatea are datoria de
a lua măsuri pentru a soluţiona problema supravieţuirii femeilor care
nu se pot mărita.