Miturile comunismului românesc

Sub direcţia lui Lucian Boia

Bortoş Ana Alexandra Grupa 2, Anul II

Cele două feţe ale mitologiei comuniste

proiectul originar al comunismului stipula eliberarea omului alineat de nedreptate.care revine capitalistului. Un bun exemplu îl reprezintă ideologia comunistă care este unică în raport cu orice altă ideologie. Aşa se explică acţiunile lui Ceauşescu în ceea ce priveşte reconstruirea oraşelor. Totodată. de fapt. secarea lacurilor şi inventarea altora noi. satelor. doctrina comunistă ar fi trebuit să îngroape naţionalismul. nu pe corpul social. iar orice constrângere trebuia să dispară. accentul era pus pe individ. Proiectul marxist originar propunea schimbarea temeliilor lumii. Accentul a trecut de la individ la societate. Acest principiu determină un dezechilibru: un pol al societăţii are tot mai multă bogăţie. libertară şi totalitară. Un mic grup de oameni bine organizaţi şi care dispuneau de un proiect concret de viitor puteau cuceri puterea. În realitate. dar aceasta l-a asimilat şi chiar l-a exacerbat. Conform pricipiului. exponentul maselor era partidul. nivelarea formelor de relief. ci mai degrabă prin îmbinarea a două mitologii contradictorii. asanarea Deltei. internaţionalistă şi naţionalistă. dar având o legătură între ele. individul şi societatea se contopeau. odată cu venirea lui Trotsky şi a lui Lenin. În teorie. Procesul de consolidare permanentă a statului (statul-partid) a condus chiar la dispariţia statului. nu prin dimensiunea sa mitologică. Teoria marxistă se bazează pe un principiu determinist. Apărea în prim-plan ideea unei economii noi. Mitologia comunistă originară s-a afirmat ca profund democratică. . iar celălalt pol are tot mai multă sărăcie. salariul acestuia corespunzând numai unei părţi a valorii create şi plusvaloarea . ipocrizie şi minciună. dar. a unei societăţi noi şi a unui om nou. Secolul XX este secolul când determinismul marxist a alunecat spre voluntarism.LUCIAN BOIA Orice ideologie poate fi tratată sau analizată ca mitologie. iar partidul se întruchipa în liderul său. Omul trebuia să devină liber. Mitologia comunistă se afirmă în aceiaşi măsură ca deterministă şi voluntaristă. implicit devenea bun şi pentru individ. structurală şi evenimenţială. Acest pricipiu este compus din valoare munca fizică a proletarului. Ceea ce era bun pentru societate. totul devenea posibil. democratică şi elitistă.

Omul nou este îndemnat să dispreţuiască nu numai iubirea. Omul Nou devine inamicul numărul 1 al omului. un Făt-Frumos de Tip Nou: ’’Omul Nou’’ ANTOANETA TĂNĂSESCU Un titlu foarte similar cu o formulă propagandistică care promovează un optimism plăpând. Nu trebuie să existe o personalitate izolată ’’interesele colectivului sunt mai presus decât interesele individului’’. cât şi pentru tatăl care era vinovat de omisiune de denunţ. Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin ZOE PETRE Femeia şi-a evidenţiat existenţa paralelă şi de sine stătătoare. penalizarea celibatului şi absenţa copiilor. Penalităţile constau în privarea de libertate atât pentru femei. Ideologia condiţiei femeii în regimurile comuniste se baza. după modelul legislaţiei sovietice. sintagma ’’Făt-Frumos’’ nu este simbolul binelui. Comuniştii îşi făceau propagandă folosindu-se de simboluri vechi şi de marele ideal al lumii creştine: o personalitate nouă. În expresia’’Omul Nou’’ cuvintele îşi contrazic înţelesurile. interdicţiile regimului Ceauşescu par a institui un contrast flagrant prin temele tradiţionale ale familiei indivizibile şi procreatoare. Regimurile comuniste din Europa au practicat. De aceea. când s-a interzis prin lege întreruperea deliberată a sarcinii pentru femeile care aveau mai puţin de patru copii şi mai puţin de 40 de ani. să nu fie interesat de cunoaşterea de sine.Un Făt-Frumos de Laborator. pentru persoanele implicate direct în operaţie. pe temele egalităţii complete a sexelor. de laboratorul serviciilor secrete şi al secţiilor de presă ale partidelor. cel puţin la origine. un aliaj de permisivitate în ceea ce priveşte avortul sau divorţul şi de reprimare brutală a oricărei sexualităţi alternative sau deviante. ci şi speranţa. în toamna anului 1966. . Măsura a fost abrogată în decembrie 1989. Cuvintele se întorc împotriva ideilor pe care ar trebui să le numească. El este un FăT-Frumos de Laborator. Societatea socialistă este bazată pe principiul colectivităţii. să nu se încreadă în nimeni. Astfel.

solitudinea lor militantă. este instalat din anii ’50 odată cu eroizarea femeilor care practică profesii tradiţional masculine. de la minerit la decizia politică necruţătoare.Ana Pauker. tot ceea ce fusese bun era proclamat rău. revendicată mai degrabă pentru femei decât de către femei. sacrificându-l cauzei în timpul marilor procese staliniste. ocupau un loc însemnat în învăţământ şi în profesiile liberale. Răsturnarea valorilor sociale prin paradigma feminităţii a creat o confuzie generală deoarece se înscrie în tentativa de inversare a tuturor reflexelor societăţii. răspunzând unei propagande tot mai tradiţionale. Portretele lor erau expuse ostentativ pe toate zidurile. Războiul adusese cu sine o altă tonalitate: exaltarea Naţiunii nu putea fi despărţită de exaltarea Familiei. precum şi în viaţa culturală şi artistică a perioadei interbelice. spectacole apare femeia în diverse roluri ’’femeia comisar’’. Bărbătoasele ’’tovarăşe’’ de Partid şi de viaţă nu erau doar o ficţiune. Femeia ocupa atunci rolurile tradiţional masculine. în literatură şi în arte vizuale. Astfel. Această mutaţie este evidentă mai ales la nivelul comportamentelor erotice. Un bun exemplu este dat de ’’tovarăşa Ana’’. cea a Partidului. ci unei recuperări în imagiuar a rolurilor tradiţionale ale sexelor. femeia eroină. aveau dreptul garantat la educaţie. În societăţile de democraţie populară. statutul femeilor era mai evoluat. biografiile lor eroice şi asexuale erau date drept exemplu. Imaginea Mamei era exploatată obsesiv în grafica de război. care nu recunoştea decât o singură familie. care traduc nu numai o libertate făţişă şi modelată pe un tipar masculin a relaţiilor cu sexul opus. finalitatea nu era eliberarea efectivă a femeii. În societăţile est-europene comunizate după cel de-al doilea război mondial s-a optat pentru o emancipare ostentativă a femeii. În registrul comunist. . ci şi o subordonare la fel de masculină a universului erotic faţă de cel politic. în unele dintre aceste ţări. despre care se spunea că şi-ar fi denunţat soţul. Economia de război profund feminizată nu a dat naştere unei mişcări de emancipare. femeile beneficiau de drept de vot. Acest lucru este preluat direct şi obsesiv în practica socială şi în discursul primilor ani de socialism. Încă din primii ani de după pimul război. activistă şi aventurieră din elita Kominternului.O excepţie o reprezintă China care interzicea procreerea. în speţă revoluţionar. cu laicizarea brutală a căsătoriei şi cu facilitarea divorţului. ci disponibilizarea unei forţe de muncă suplimentare pentru marile proiecte industriale şi limitarea drastică a autonomiei nucleului familial. ar fi trebuit să stârnească interesul ambelor sexe: provocându-i pe bărbaţi şi oferindu-le un model femeilor. ceea ce fusese alb devenea negru. De exemplu. Modelul unei egalităţi mecanice a sexelor. dar şi cu legalizarea avortului. presă. mai naţionaliste şi mai conservatoare. femeia revoluţionar.

Adevărata esenţă a acestei emancipări socialiste este dubla aservire a femeii. Măsura a lovit mai ales în categoriile vulnerabile ale societăţii: cei mai puţin educaţi. Deoarece societatea era fragilă din punct de vedere economic şi incapabillă de a asigura acestei generaţii condiţiile minime de existenţă. cei mai săraci. Mitul patriei primejduite EUGEN NEGRICI . ci dimpotrivă. aportul salarial adus de femeie era indispensabil. exista o instrucţiune nescrisă care permitea întreruperile de sarcină pentru femeile de origine maghiară sau ţigănească. precum şi pentru cele ale căror partener era un ceatăţean străin. în câmpul muncii şi în lupta cotidiană pentru supravieţuirea familiei. de exemplu. Femeile din România au aflat primele ce înseamnă paradisul socialismului ’’multilateral’’. Într-o economie săracă. măsură tipică pentru doctrina naţionalcomunistă. a apărut criza din anii’80 atunci când această generaţie se apropia de vârsta adultă. se dorea purificarea etnică. ne putem da seama de violenţa secretă care s-a manifestat prin violarea vieţii private şi a intimităţii corpului feminin cu efecte degradante. În Bosnia. Analizând condiţia femeii în România. De aceea. expuse privirilor brutale şi culpabilizate de proprii parteneri. adolescenţii. dar şi distanţa nefirească între părinţi şi copiii lăsaţi adesea la bunici. Nu era vorba de o facilitare a obligaţiilor casnice. ceea ce provoca direct nenumărate avorturi şi o solidaritate asexuată a cuplului. violuri şi prostituţie. Efectele sociale ale acestei rechiziţionări a corpului feminin în beneficiul politicii de stat au constat în valul de ’’decreţei’’. confruntarea cu dificultăţi. femeile au ajuns să fie hărţuite. de şcolarizare şi de muncă. făcându-se astfel o discriminare. care se pot observa şi astăzi prin înclinaţia generală pentru pornografie. Odată cu interdicţia represivă a avorturilor.

trecutul – glorios. organizatorii turneelor). dar nedrept pentru mulţi. bigoţii. Doctrina creştină acordă multă atenţie simbolurilor. Mitul şi-a produs rapid şi cultul oficial. societate perfectă. fraternitate. nici cu probleme morale. doar cel mai bun drum pentru desăvârşire . deoarece stîrnea un interes aparte asupra unei anumite specii de intelectuali. Pentru a îndepărta pe scriitori de la bătălia contemporană în jurul libertăţii şi de la realismul revelator care ameninţau regimul. Imaginarul comunist sovietic crează o schemă proprie: . instituţiile (Cântarea României). nimbul apare ca simbol al manifestării duhului sfânt şi al puterilor deosebite pe care le posedă persoana respectivă. libertate. semnele profetice simbolice (triala L-urilor). se întâlnesc trei mari fenomene: trecutul în sclavie.viitorul . În literatura sovietică moldovenească. Aceste fenomene vor determina înlocuirea glorificării trecutului din poeziile anilor postbelici cu rolul eliberator. Un tablou similar întâlnim şi în România socialistă.prezentul – a adus egalitate. nimbul. aparatul propagandistic a impus cu severitate tuturor editurilor. Conducătorul îşi consolida puterea prin ea. O altă latură importantă a mitologiei comuniste este mitul zeului comunist reprezentat de Lenin. radioteleviziunii obligaţia de a promova poezia patriotică. care nu se confruntă nici cu probleme economice. marele conducător al revoluţiei ’’octombrine’’are acelaşi simbol al puterii.Tema patriei socialiste plină de mândre construcţii socialiste a fost preluată. hierofanţii (activiştii cu propaganda. Eminescu este un bun reprezentant în plan literar al mitului patriei primejduite. ritualurile (deplasările scriitoriceşti). inspectorii cu cultura. provincialismul şi înapoierea economică. dar nu este o societate desăvârşită. totuşi eroic şi salvator . habotnocii. aparţine comunismului şi reprezintă cel mai înalt grad al progresului omenirii. fecioarele exaltate. prosperitate. Peste tot apăreau dovezi că patrotismul este o momeală infailibilă care are un succes sigur şi rapid. adepţii (vârstnicii simpatizanţi). Lumina vine de la răsărit . rolul civilizator şi rolul progresist al fratelui Mai Mare. În special. neofiţii (liceenii cenaclişti). ceremoniile (cenaclurile). recitatorii). ziarelor. afiliaţii (artiştii.

o masă greu definibilă de indivizi ce nu aparţin nici uneia dintre cele două categorii enunţate. va fi impusă prietenia de către soldaţii sovietici care vin ca învingători şi de către întregul aparat propagandistic instaurat după Armata Roşie. Cei care vor crea mitul ’’luminii de la răsărit’’ sunt pe de o parte politicienii (cei din partidul comunist ’’renăscut’’ şi din grupările satelite). dar care pot fi manevraţi o perioadă de politicieni abili. se manifestă în stradă şi se fac resimţiţi în presă. dar. socialiste care sunt dispuşi să se lase cuceriţi de farmecul utopiei comuniste. specia pe cale de dispariţie. mai exista şi reţinerea unui stat mic faţă de marea putere aflată în imediata vecinătate. Deoarece sunt cuprinşi de sentimentul vinovăţiei. Cele două state fuseseră duşmane. Acest segment cuprinde oameni de ştiinţă. Ei doar speră să aparţină candva unui grup.’’Noua imagine’’ a Uniunii Sovietice în România Postbelică. Al treilea segment este alcătuit din cei care vor sâ-şi răscumpere o serie de greşeli din trecut. poeţi. iar cei care se lasă pătrunşi de acest cuvânt sunt cei care vor crea noua imagine a Uniunii Sovietice. Cu toate acestea. Ultima categorie este cea a indiferenţilor. în august 1944. cu experienţă şi activitate în spate. Un al doilea segment îl constituie intelectualii cu vagi simpatii de stânga. România n-a mai avut de ales. iar pe de altă parte este intelectualitatea artistică şi ştiinţifică care pare a înţelege sensul schimbării care va urma. c. este o redescoperire a Uniunii făcută târziu şi este însoţită de remuşcări că nu a avut loc mai devreme. Uniunea Sovietică văzută ca o nouă entitate geo-fizică. Discursul folosit pentru construirea noii imagini a Uniunii Sovietice are patru teme predilecte: a. Prietenia s-a dovedit a fi un cuvânt magic. Între aceste două grupuri gravitează terţii. al căror filosovietism este la cote ridicate. Statul sovietic ca tip nou şi superior de stat. Analizând motivaţiile care conduc aceste trei grupuri spre reinventarea unei Uniuni Sovietice pe placul tuturor. b. găsim o serie de comunişti prin vocaţie. Înafară de diferenţele dintre un popor latin doritor de modernizare şi un imperiu slav dornic de extindere. pictori. ei pot fi mai uşor de manipulat. ziarişti şi profesori. după 23 august. . 1944-1947 ADRIAN CIOROIANU Experienţa istorică a secolului XIX nu a reuşit să facă din Rusia marea simpatie a românilor. ’’Omul nou’’ şi cele şase întrupări standard ale sale. intelectuali care rezistă utopiei. Rusia (mai târziu Uniunea Sovietică) nu părea să fie un aliat de nădejde pentru România. Noua imagine a Uniunii Sovietice se conturează aşadar sub semnul unei revelaţii.

Copilul este o figură des întâlnită în mitologia comunistă. copilul sovietic. soldatul. Eroii principali ai acestui imaginar social sunt: muncitorul stahanovist. un personaj relativ nou pentru cititorul român. printr-o sistematică popularizare şi apare frecvent în publicistica românească. Femeia sovietică este o altă personificare a omului nou.d. graţie grijii deosebite pe care i-o poartă statul sovietic. Omul Nou – Omul Sovietic Mitologia omului nou sovietic cuprinde şase întruchipări principale. Ştiinţa sovietică sau miraculosul ca fapt cotidian. regretul că sfertul de veac scurs de la naşterea Uniunii nu a fost fructificat după cum ar fi trebuit 2) Complexul de învinşi în război al românilor 3) Sentimentul de vină amestecat cu ruşinea de a fi atacat şi jefuit un stat paşnic 4) Aura de eliberatori a soldaţilor sovietici 5) Gratitudinea pentru sprijinul acordat de sovietici în realipirea Ardealului . după război. Statul sovietic creează un nou tip de femeie egală cu bărbatul. savantul lucrează tocmai pentru protectorul său. discursul propagandistic părea foarte credibil. Se consideră că victoria comunismului nu ar fi existat fără contribuţia activă a oamenilor de ştiinţă. Muncitorul stahanovist este. Copilul sovietic este un nou tip de copil. Alte teme importante din noua imagine a Uniunii Sovietice sunt: ştiinţa şi savantul. Educaţia copiilor se face cu ajutorul celor mai noi metode pedagogice. Marele avantaj al creatorilor noii imagini era absenţa aproape totală a informaţiilor despre Uniunea Sovietică. Figura lui de-abia acum se impune. savantul. Protejat de stat. Valoarea ei simbolică este multiplă: femeia mamă. În lipsa informaţiilor. el simbolizează viitorul. Noua imagine se va structura pe scheletul câtorva idei reper: 1) Ideea preţiosului timp pierdut. ale căror destine se întrepătrund şi ale căror traiectorii se intersectează într-o societate precum cea sovietică. adică după discuri cu basme şi poezii scrise special pentru copii de către cei mai mari scriitori sovietici. Această metodă dă rezultate atât în dezvoltarea fizică a copilului. femeia soldat. activistul de partid. femeia muncitor. femeia sovietică. cât şi în cea intelectuală. Elevii sovietici învaţă ex-auditu.

gânditorii s-au preocupat de punerea lor în practică sau de cum să asigure fericirea oamenilor. Falansterurile sunt văzute ca tabere de 1500 de oameni care vor avea de îndeplinit diferite munci alternativ. axate pe agricultură şi asigurând fiecăruia ocupaţia dorită. a fost oferit de Fourier şi Owen care reluau ideea unei vieţi în comun organizată într-un falanster. libertatea constă în alegerea muncii. femei şi copii. care ar fi proporţional cu trei factori: capitalul adus. iar Marx descoperă legile istoriei din care deduce o anumită evoluţie a societăţii. egalităţii şi fraternităţii. . Marx şi Engels vor aduce o critică modelelor colectiviste: faptul că ele au determinat dominaţia omului prin intermediul criteriului averii.6) Admiraţia pentru calitatea umană şi tăria morală a duşmanilor de până mai ieri. cu singura condiţie să se dovedească capabil de a o face. egalitatea prin satisfacerea nevoilor tuturor şi prin posesia în comun a bunurilor. de a-i afecta mai mult sau mai puţin timp. între mit şi realitate PETRE GURAN Odată cu proclamarea principiilor libertăţii. muncă şi capital în funcţie de cât de multe dividente vrea fiecare să aibă. liberul consimţământ la tot ceea ce se întâmpla. Aceste asociaţii respectau trei principii: libertatea prin libera întovărăşire. posibilitatea de a o schimba. nu cu un salariu. Aşadar. astfel el îi atribuie un anumit rol clasei proletare . dragoste personală). luând formele cele mai diverse. Rezultatul acestor falansteruri este asociaţia cooperatistă. de a investi talent. pentru a-şi menţine entuziasmul. Această idee va traversa istoria comunismului. Fourier stabilea că fiecare asociat va fi retribuit cu un divident. Fourier proiectează un sistem pentru asigurarea fericirii. acum învingători şi care nu regretă să ajute un fost stat inamic 7) Redescoperirea. Punctul comun între cei doi este acela că societatea de proletari desfiinţează exploatarea provocată de proprietate. Reevaluarea şi supralicitarea tradiţiilor comune istorice şi culturalreligioase Colectivizarea. deci şi proprietatea. munca depusă. talentul şi diferenţierea dintre bărbaţi. Unul dintre răspunsurile din prima jumătate a secolului al XIX-lea. talent. Ei acuză fourierismul pentru faptul că tot ceea ce nu este susceptibil de posesiune comună va fi suprimat (cultură. fraternitatea prin spiritul care domnea în aceste organizaţii: ajutorul manual.

Din acest fapt rezultă intenţia marxiştilor de a proletariza mica burghezie şi ţărănime. iar cooperativa îi pune la dispoziţie maşini şi îi plăteşte o cotă din venitul cooperativei 2) În aceleaşi condiţii. Bulgaria. deoarece presupunea ca pământurile şi mijloacele de producţie să aparţină numai cooperativelor. a început prin construirea unui sistem de viaţă în comun pentru a se asigura fericirea oamenilor. De asemenea. colectivizarea asigura controlul vieţii oamenilor de la sate prin munca în comun. cota depinde în mod unic de valoarea pământului fiecăruia. Primele ţări clasate pe tabelul ritmului de colectivizare sunt Cehoslovacia. Nicolae Bălcescu în propaganda comunistă . statul fiind beneficiarul exproprierii trebuie să dispară ca putere politică. indiferent de venitul cooperativei 3) Nu se mai plăteşte cota. Au existat patru modele teoretice ale cooperativelor: 1) Ţăranul rămâne proprietar al pământului său şi al mijloacelor sale de producţie. el nu va mai avea decât o funcţie de administrator ori al ’’bunurilor tuturor’’. pentru că îi permitea Statului Sovietelor să distrugă un duşman politic (comunismul de dreapta bazat pe ţărănime) şi un duşman economic care împiedica statul de a avea monopolul istoriei. Acesta a fost un comunism cu scop economic. iar ţăranului îi este imposibil să se retragă. Ultimul model a fost cel care s-a impus în cele patru ţări enunţate. când dezaprobată în numele intereselor economice. Comunismul se situa înaintea omului. totuşi ei rămân proprietari şi se pot retrage 4) Pământul şi mijloacele de producţie devin proprietate colectivă. iar renumeraţia era măsurată în unităţi de măsură pe zi. În perioada următoare s-a pus teoria în practică prin colectivizarea bunurilor care a fost când aprobată ca soluţie economică. dar în interesul proletariatului. Aceasta era metoda care exprima cel mai clar naţionalizarea efectivă a micii proprietăţi ţărăneşti. ori al bunurilor nimănui. căci societatea cu o singură clasă va fi o societate pacificată. Pe de altă parte. ca acţiune de punere în comun a bunurilor şi a muncii. România şi RDG (Republica Democrată Germană). Colectivizarea. după instaurarea acetei dictaturi. Apoi s-a construit o teorie a istoriei care va conduce umanitatea spre societatea celor buni şi fericiţi.Exproprierea a fost primul gest al dictaturii proletariatului. Colectivizarea a devenit proftabilă pentru că îi oferea statului mijlocul de a controla producţia de alimente. iar venitul se împarte între membrii în mod egal. Aceste state nu au abandonat Uniunea Sovietică în anii ’50 şi s-au aratat fidele faţă de orientările politice de la Moscova.

inflexibilitate în faţa reacţiunii interne şi externe. spre a salva mitul. Acesta n-a cunoscut lucrările clasicilor marxismului. ’’un erou al scrisului’’. la gânditorul democratrevoluţionar de talie europeană şi respectiv. deci poate fi considerat un premarxist. acesta fiind singurul paşoptist de frunte care nu apucă să fie om politic în România modernă. Bălcescu a fost scurtă. dominată de închisoare. A. Un alt atu al revoluţionarului este opera sa teoretică. unicul care a elaborat o lucrare de istorie naţională. Rosetti. dar Marx a cunoscut parţial opera de critică şi analiză a lui Bălcescu.(1948 – 1989) ADRIAN DRĂGUŞANU Comunismul în România nu a avut o evoluţie lipsită de schimbări. interesul propagandei mutându-se de la singurul revoluţionar român premarxist. I. Destinul său tragic se dovedeşte a fi un avantaj pentru mit. Revoluţionarul s-a delimitat de marxism. dintre care I. Heliade Rădulescu. Rolul de lider incontestabil n-a fost confirmat de desfăşurarea evenimentelor din 1848 şi.C. Bălcescu este singurul paşoptist care a scris studii de critică socială. pe care l-a întrecut. Mitul lui Nicolae Bălcescu este corelat cu schimbările ideologice din cele trei etape. nefericită. Bălcescu a fost considerat un premarxist. Ele sunt create de propagandă mai întâi prin exagerarea rolului eroului în revoluţie şi minimalizarea rolului celorlalţi fruntaşi paşoptişti. luptătorul tenace pentru unitatea şi independenţa naţiunii române. fermitate în rezolvarea problemelor sociale şi sacrificiul de sine dus până la jertfa supremă. Brătianu şi C. Acesta s-a împărţit în trei mari perioade: Etapa sovietizării (1948-1960). Mitul lui Bălcescu la apogeu (1948-1960) La crearea acestei imagini mitice pozitive s-a adăugat faptul că viaţa lui N. N. anii destinderii ideologiei (1960-1974) şi perioada cultului personalităţii şi a socialismului dinastic (1974-1989). Radicalismul lui Bălcescu este unul de factură politică : eroul este socotit ca unicul iniţiator şi organizator al mişcării revoluţionare din Ţara Românească până la formarea guvernului provizoriu. Imaginea lui Bălcescu este cea a unui revoluţionar-radical şi este completată de atributele: personalitate ştiinţifică complexă. dar şi de socialismul utopic. fiind criticat pentru că susţinea proprietatea privată şi alegea ţărănimea ca forţă revoluţionară. exil şi boală. propaganda îl transformă pe Bălcescu într-o victimă a ’’duşmanului .

Evident că numai astfel prezentat. manifestat ca atitudine de sprijinire oriunde şi oricând a luptei pentru izbânda revoluţiei mondiale. Trăsătura esenţială a mitului din anii sovietizării. omul de curaj al acţiunilor imediate şi un propagandist iscusit. parlamentari. Grupul ’’duşmanilor interni’’ este format din paşoptiştii ce vor fi lideri de opinie. Totuşi apar două elemente noi: apropierea de concepţia filosofică a eroului din perspectiva romantismului şi considerarea lui ca primul sociolog român. om al realităţilor sociale şi economice . miniştri ori şefi de guverne în ’’regimul burghezo-moşieresc’’. ştiinţa dreptului ori folclor. Bălcescu putea fi introdus în genealogia istorică a lui Ceauşescu. fără utopii dar şi fără stoicism.Bălcescu un revoluţionar premarxist este acum estompată. El apare ca un revoluţionar democrat.intern’’. Noua imagine îl prezintă drept ’’organizator politic clarvăzător. ’’Religia’’ cincinală . dar continuă să reprezinte prototipul moral al omului-nou. conducători de partide şi grupări politice. mitul lui Bălcescu cunoaşte o decădere. propaganda reduce din punct de vedere cantitativ importanţa mitului lui Bălcescu. în acea perioadă. Totul este lăsat în uitare pentru că mitul. Sensibilă la preferinţele istorice ale lui Ceauşescu. ci este numit alături de ceilalţi eroi paşoptişti. Nu se mai pomeneşte nimic despre competenţele sale în teoria militară. Mitul lui Bălcescu în perioada 1960-1974 În această perioadă. acum romantic revoluţionar. nici măcar ca referiri tangenţiale. romantic de talie europeană şi luptător pentru cauza naţională a românilor. Mitul lui Bălcescu în perioada cultului personalităţii (1974-1989) Personalitatea revoluţionarului paşoptist este foarte puţin prezentă în discursul politic. Au existat două momente din viaţa lui Bălcescu deturnate şi exploatate în acest sens propagandistic: participarea la revoluţia paşoptistă pariziană şi încercarea sa din vara anului 1849 de a media conflictul dintre revoluţionarii români şi maghiari din Transilvania. strateg eminent. patriot înfocat şi personalitate culturală europeană. dar prezentă în discursul politic. foarte concret în programul său. Bălcescu nu mai este considerat un revoluţionar unic. suplu şi ferm. În anii relativei destinderi ideologice. Alături de radicalism. diplomat. un al doilea pilon de susţinere a mitului eroului paşoptist este internaţionalismul. organizator militar. trebuia să se debaraseze de exagerările cele mai stridente.

căsătorie. economice. a) Ele creează şi legitimează identitatea şi activitatea unor grupuri. Aceste ritualuri se referă la carnavaluri şi sărbători naţionale care diminuează tensiunea socială.Funcţiile sărbătorilor comuniste SANDA I. sociale trebuie să ţină cont de simboluri. b) Ritualurile consolidează sentimentul de apartenenţă şi solidaritate. Comunismul a eşuat din motive economice. dar el a afirmat că religia este ’’opiumul poporului’’. Ritualul se pretează foarte bine la manipulări politice datorită ambiguităţii sale. fie ele majoritare sau minoritare. d) Ele contribuie la evitarea conflictului prin ’’ritualuri ale rebeliunii’’. c) Ele formează sau cel putţin influenţează gândirea politică a omului de rând. În orice societate se pot observa cinci tipuri principale de ’’momente’’ în care se recurge sistematic la ritual: Momentele de cotitură în viaţa personală: naştere. După cum spune Victor Turner. acţionând ca o alternativă la folosirea forţei pentru a susţine că ordinea socială existentă este şi singura posibilă. majorat. înlocuind sărbătorile religioase cu cele comuniste. Sărbătorile istorice din majoritatea statelor comuniste erau aniversări politico-militare şi revoluţionare de dată recentă. DUCARU Sistemele politice. ritualul este un mecanism care transformă periodic ceea ce este obligatoriu în ceea ce pare dezirabil. . moarte Momentele de iniţiere în grupuri sau instituţii: intrarea la şcoală. absolvirea şcolii Aniversări istorice Momente de necaz Sărbători legate de anotimpuri şi lucrări agricole Numărul ritualurilor de iniţiere în colective sociale şi politice creşte spectacilos în comunism. Sărbătorile şi ritualurile au îndeplinit o serie de funcţii importante.

Ziua Aviaţiei. adică anul lansării primului plan cincinal şi începutul industrializării masive şi al colectivizării. În epoca post. în perioada 1936-1946 vor apărea pe calendar o serie de sărbători de cinstire a unor grupuri profesionale: Ziua Căilor Ferate. După moartea lui Lenin în 1924. De aceea.comemorarea Duminicii Însângerate din 1905. Participarea era voluntară. Sărbătorile tradiţionale ortodoxe au fost declarate ilegale. 22 ianuarie.Anul Nou. fiindcă sărbătorile comuniste nu au reuşit să creeze solidaritate şi unitate. Ziua Artileriei. spontană. Totodată se începe o campanie antireligioasă de proporţii: biserici desfiinţate. participarea devine obligatorie . iar Anul Nou a fost şters de pe calendarul sărbătorilor legale.În perioada 1917-1923 au apărut sărbătorile bolşevice. Pentru a asigura un flux continuu de producţie. sărbătorile erau văzute ca un instrument de propagandă sau un mod prin care masele îşi dovedeau loialitatea. Ziua Minerilor etc. cosmonauţi. . ci au accentuat diferenţele sociale. pentru că aceste sărbători coexistau cu cele religiose. Ziua Marinei. individualismul şi pluralismul. atât Hrusciov cât şi Brejnev au continuat cultul personalităţii proprii. Cu toate acestea. Al doilea. pe care nu au reuşit să le înlocuiască. 1 Mai si 7 noiembrie. multitudinea de sărbători comuniste nu a avut efectul dorit din două motive.Comuna din Paris. Stalin va ajunge la o înţelegere cu biserica ortodoxă în 1941. 18 martie. Ziua Tanchiştilor. astfel persecuţiile se vor mai diminua.stalinistă 1953-1985. miliţieni. dar consiliile locale aveau dreptul de a alege până la opt zile de odihnă de conţinut religios. Primul. În schimb. S-au declarat sărbătorile oficiale: o zi de odihnă săptămânală (nu era obligatorie). Din cauza războiului şi problemei scăderii moralului în rândul populaţiei. 1 ianuarie. se va renunţa şi la ziua de odihnă de duminică. învăţători etc.Răsturnarea Dictaturii Autocrate. Anul 1928 a fost anul ’’Revoluţiei de sus’’ a lui Stalin. 12 martie. S-a mărit de asemenea numărul de sărbători consacrate unor grupuri profesionale: constructori. preoţi arestaţi. metalurgişti.